Handbal masculin: Fostul mare jucător Ştefan Birtalan a decedat la vârsta de 75 de ani
Fostul mare jucător de handbal Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi medaliat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, a decedat la vârsta de 75 de ani, a anunţat, luni, CSA Steaua.
"Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi, în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de la Montreal, din 1976, era internat la Spitalul Fundeni de câtva timp. Unul dintre cei mai valoroşi handbalişti ai României a făcut carieră la Steaua. A câştigat 12 titluri de campion, dar şi Cupa Campionilor Europeni în 1977. A jucat 14 ani fără întrerupere la echipa naţională, adunând 231 de meciuri. Fostul inter stânga a marcat 993 de goluri, fiind pe locul 3 în clasamentul all-time, după Vasile Stângă (1.414) şi Robert Licu (1.054). (...) Nea Bibi nu mai e! Dar va rămâne veşnic în amintirea noastră drept 'tunarul' Europei, handbalistul care rupea plasele porţilor adverse. Va rămâne zâmbetul său cald, vorba sa domoală de ardelean, glumele sale fine. Clubul Steaua este alături de familia sa în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l ierte!", au scris reprezentanţii CSA Steaua pe pagina oficială de Facebook.
Ştefan Birtalan a început handbalul la Minerul Baia Mare, în campionatul regional, formaţie alături de care a promovat, mai întâi, în "B", iar apoi în Divizia A. Din 1970 până în 1985 (cu o singură întrerupere, între 1981 şi 1983) a evoluat la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat de 12 ori titlul de campion al României şi Cupa Campionilor Europeni în 1977. În 1971, Birtalan a fost finalist al CCE, tot cu Steaua.
Pentru echipele naţionale ale României a debutat în 1966, la echipa naţională de juniori, pentru care a evoluat în două partide, apoi a jucat patru partide la tineret, iar în 1968, la 20 de ani, a fost selecţionat la naţională de handbal de seniori a României. A cucerit titlurile mondiale în 1970, la Paris, şi în 1974, la Berlin, în fosta Republica Democrată Germană. La CM din 1974, Birtalan a fost golgheterul competiţiei, cu 43 de goluri marcate.
La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, a fost componentul echipei României medaliată cu bronz, pentru care a evoluat într-o singură partidă. În 1976, însă, la JO de la Montreal unde echipa României a cucerit medalia de argint, a evoluat în şase partide şi a fost golgheterul competiţiei, cu 32 de goluri marcate. În 1980, a participat pentru a treia oară la o ediţie a Jocurilor Olimpice şi s-a întors din nou cu o medalie, de dată această de bronz. A evoluat în toate cele şase partide şi a marcat 23 de goluri.
Ca antrenor, Ştefan Birtalan şi-a început cariera în Italia, unde a fost antrenor-jucător. La întoarcerea în România, a fost secundul lui Radu Voina la echipa Steaua, în paralel, pregătind naţionala masculină de handbal tineret. Din 1991 până în 1994 a fost antrenor principal la Steaua, apoi a activat în Qatar, ca antrenor coordonator al tuturor echipelor naţionale de handbal ale acestei ţări, iar la Campionatul Mondial de tineret din Argentina, din anul 1995, echipa pe care o antrena a învins naţională României.
În 1999, a revenit în ţară şi până în 2002 a activat din nou ca principal la Steaua, echipa cu care a mai reuşit să câştige, ca antrenor, două titluri de campion şi două cupe ale României, în 2000 şi 2001. În 2002 a renunţat la antrenorat, din cauza unor probleme de sănătate, şi a fost cooptat în stafful de conducere al secţiei de handbal a Stelei.
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. I-a fost acordată Medalia naţională "Serviciul Credincios" clasa I.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
A murit fostul mare handbalist român Ştefan Birtalan (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis de masă: Sportivii români, victorii pe linie în preliminariile Europenelor de la Ljubljana
Jucătorii români au obținut victorii pe linie în grupele preliminare la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia). La feminin, în Grupa 1, Elena Zaharia a învins-o pe suedeza Angelina Bebawy cu 3-1 (8-11, 11-5, 11-7, 11-3), iar marți o va înfrunta pe belgianca Lessia Lewyckyj &i
VIDEO Fotbal: Victorie spectaculoasă pentru Rapid București, 4-3 cu Universitatea Cluj, în deplasare
FC Rapid București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-3 (2-1), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci al etapei a 11-a a Superligii de fotbal. Rapid a revenit pe locul secund cu această victorie spectaculoasă. ''U'' a deschis scorul rapid, în al doilea minut de joc, prin Issouf
Haltere: Șapte medalii pentru România, în prima zi a Europenelor de juniori și tineret (GALERIE FOTO)
Sportivii români au obținut șapte medalii, un de aur, trei de argint și trei de bronz, luni, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania). Singura medalie de aur a fost câștigată de Maia Delia Andrei la categoria 49 kg, junioare (U20), la aruncat, cu 91 kg. Ea a ratat însă
Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de CFR Cluj (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-o partidă din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. Unicul gol a fost marcat de fundașul croat Anton Kresic (58), cu capul, din centrarea lui Andrei Cordea. Gazdele au avut o bară, la șutul lui Andrei Tofan (49).
Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat fără probleme la Zalău, în campionat
CS Rapid București a învins-o fără probleme pe HC Zalău, cu scorul de 35-25 (19-11), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Marie Klara Steffen și Marie Klara Steffen au marcat fiecare câte 7 goluri pentru Rapid, iar Albertina Da Cruz Kassoma De Almeida a reușit 6
Fotbal: Au început lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara
Lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara au început, luni, pe locul respectiv urmând să fie construită o nouă arenă sportivă în valoare totală de 54 de milioane de euro. Conform unui anunț publicat pe pagina oficială de
Scrimă: Fostul sabrer Gheorghe Culcea a decedat la vârsta de 87 de ani
Federația Română de Scrimă a anunțat, luni, decesul fostului sabrer Gheorghe Culcea (87 de ani), component al echipei naționale de sabie a României care a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972. ''Federația Română de Scrimă anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a lui George Culcea, fos
Handbal feminin: Dunărea Brăila și-a consolidat poziția pe podiumul Ligii Naționale după victoria de la Slatina
HC Dunărea Brăila și-a consolidat poziția pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 26-24 (11-14), duminică, în deplasare, în etapa a șasea. Echipa antrenată de Bogdan Burcea era condusă la o diferență de trei goluri la pauză, dar a reușit să revină în repriza secundă
VIDEO Fotbal: Farul Constanța - Petrolul Ploiești 3-1, în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-1 (2-1), duminică seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. Cristian Ganea a deschis scorul (5), cu un șut din unghi, car el-a surprins pe portarul Lukas Zima. Gazdele s-au desprins prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (2
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a câștigat greu cu FK Csikszereda (1-0), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o greu pe ultima clasată, FK Csikszereda, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul Simon Elisor (76), introdus pe teren în min. 56. Francezul a reluat în poartă
VIDEO Fotbal: Victorie la limită pentru FC Bihor, în Liga a II-a
FC Bihor a învins-o pe FC Bacău cu scorul de 1-0, duminică, la Oradea, în ultimul meci din etapa a 9-a a Ligii a II-a de fotbal.
Handbal feminin: CSM București a învins-o pe Esbjerg, în Liga Campionilor (FOTO/VIDEO)
CSM București a învins echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 34-31 (18-17), duminică, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. CSMB, care venea după două eșecuri consecutive în deplasare, a obținut victoria la capătul
Rugby Europe Super Cup: Selecționata Romanian Wolves a debutat cu o victorie în noul sezon
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa Brussels Devils, în prima etapă din Rugby Europe Super Cup, cu scorul de 50-46 (21-27), duminică, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București. ''Lupii'' au reușit nu mai puțin de șapte eseuri, prin Tristan Uys (2), Vaja Ruadze, Alexandru Savin, Alexander
Atletism: Kenyenii Peter Ndungu Wanyoike și Nancy Waigumo Githaiga au câștigat Maratonul Internațional București
Atleții kenyeni Peter Ndungu Wanyoike și Nancy Waigumo Githaiga au câștigat ediția din acest an a Maratonului Internațional București, desfășurat duminică în Capitală. Peter Ndungu Wanyoike s-a impus la mascu
VIDEO Fotbal: Reghecampf a debutat cu o victorie în noul mandat la FCSB, 1-0 cu Oțelul Galați
FCSB a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. Golul lui Alexandru Stoian (65), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Valentin Crețu, a făcut diferența în acest meci în care Laurențiu Reghecampf a debutat în n














