Fotbal: Dorinel Munteanu (Oţelul) - În finală nu se întâlnesc surprizele Cupei României, ci echipele care au respectat competiţia
Antrenorul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea finalei Cupei României cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, că în ultimul act nu se întâlnesc surprizele, ci formaţiile care au respectat competiţia.
"Suntem în faţa ultimului act, iar echipa noastră şi cea adversă au dovedit că respectă această competiţie. Nu puteam să ghicim în stele că vom fi în finală, dar seriozitatea cu care am abordat fiecare partidă şi dorinţa de a ajunge aici spune foarte multe. Nu cred că se întâlnesc în finală surprizele Cupei României, chiar dacă sunt sigur că la începutul competiţiei nici Oţelului şi nici Corvinului nu le dădea nimeni nicio şansă. Dar sunt echipele cele mai în formă care au respectat competiţia. Aşa că suntem finaliste meritate. Sigur, dacă am ajuns în finală, ne dorim să câştigăm Cupa. Dar nu va fi uşor, pentru că adversarii formează o echipă foarte agresivă, bine organizată şi dispusă la efort. Dar fiecare echipă are punctele ei pozitive şi negative, aşa că noi vom încerca să ne impunem", a afirmat tehnicianul.
Munteanu se aşteaptă la un meci disputat în care jucătorii săi trebuie să muncească pentru a câştiga.
"Sunt convins că trebuie să ne întrebuinţăm la maximum în finală pentru că programul nostru în ultima perioadă a fost unul infernal şi o zi de recuperare contează foarte mult. Deci noi nu am beneficiat de această zi pentru că am jucat ultimul meci duminică la 21:30. Dar eu am încredere în jucătorii mei că se vor reface fizic, cât şi mental, şi vor aborda jocul cu mare încredere. Ne dorim foarte mult să adăugăm la palmaresul nostru şi acest trofeu, dar repet, e nevoie de foarte multă muncă. Va fi un meci aprig disputat, fiecare minge va fi importantă şi pentru fiecare metru de teren va trebui să luptăm. Aşa că va fi o finală atractivă", a menţionat antrenorul.
Căpitanul formaţiei gălăţene, italianul Juri Cisotti, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că el şi colegii săi vor aborda cu aceeaşi seriozitate partida, chiar dacă adversara este din Liga a II-a.
"Am pregătit acest meci aşa cum facem de obicei. Pentru noi nu este nicio diferenţă că jucăm împotriva unei echipe din Liga a II-a, a III-a sau una de Liga I. E un meci foarte important pentru mine, pentru oraş şi pentru club. Va fi greu, însă consider că e un meci normal, ca toate celelalte. Cupa României este un trofeu important şi cred că la final va fi bine pentru noi", a precizat Cisotti.
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi întâlneşte formaţia Corvinul Hunedoara, miercuri, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în finala Cupei României.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online:: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Maxim (Corvinul Hunedoara) - Ne-am notat data finalei Cupei în calendar încă de anul trecut
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l
Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa
Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari
Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț
Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României
CS Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 31-18 (17-9), duminică, în finala desfășurată în TeraPlat Arena din Bistrița. Jocul a fost la discreția campioanei, care avea opt goluri avans încă de la pauză, iar în cele d
Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța 1-1, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Farul Constanța, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul după pauză, prin Hunor Batzula (50), iar Farul a egalat la scurt timp, prin Cristian Sima (53). Ambii jucători au marcat pentru prima oară &ici
Tenis: Teodora Miron, calificată în finala turneului de la Bistrița (ITF)
Teodora Miron s-a calificat în finala turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe poloneza Weronika Ewald, a treia favorită, cu 6-3, 6-0. Teodora Miron (16 ani, 1.245 ATP), venită din calificări, s-a impus după o oră și 18 minute, în fața unei adversare
Fotbal: Dinamo București - Universitatea Cluj 2-1, în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Dinamo este noul lider al Superligii, după ce s-a impus prin golurile marcate de scoțianul Danny Armstrong (34, 49), cu șuturi din marginea
Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel
Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă
UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se
Handbal feminin: Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României
CS Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României la handbal feminin, duminică, în TeraPlast Arena din Bistrița, după ce s-au impus în semifinale. Corona Brașov a învins-o la limită pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 25-24 (11-14). Echipa vâlceană a condus cu 24-22 dar Corona a marcat golu
Rugby: Victorii pentru SCM Timișoara și Știința Baia Mare, în Liga Națională
SCM Timișoara și Știința Baia Mare au obținut victorii importante, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii Naționale de rugby. SCM USV Timișoara a învins-o pe CSA Steaua cu 42-35, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'' din Timișoara, printr-un eseu marcat pe final de Nikoloz Apțiauri și transformat de Tudor Boldor. Fundașul bănățenilor, M












