Fotbal: Cristian Săpunaru (Rapid) - Ne bucurăm că i-am trimis acasă fericiţi pe suporterii noştri
Căpitanul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu 4-0 în derby-ul cu FCSB din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii, că este bucuros că suporterii formaţiei sale au plecat acasă fericiţi de la Arena Naţională.
"Am câştigat meciul de azi, dar urmează 10 care sunt hotărâtoare pentru soarta campionatului. Am reuşit azi cu o dorinţă mai mare de victorie şi cu răutate. I-am blocat foarte bine. Ei fiind echipa de pe primul loc, produc fotbal la fiecare meci, dar cred că am produs şi noi fotbal azi. Şi cred că azi cel mai bun a câştigat, nu se pune problema care a fost echipa mai bună în seara asta. S-a văzut în seara asta pe stadion ce înseamnă Rapid. Suporterii au cântat tot meciul, au fost alături de noi, iar noi ne bucurăm că i-am trimis acasă fericiţi pe suporterii noştri", a menţionat Săpunaru la postul DigiSport.
"A fost un derby şi meciurile astea le joci numai pentru suporteri, aşa că nu era nevoie să fie motivată echipa. Eu le-am zis colegilor că nu am ce să le spun înaintea unui derby. Şi că derby-ul se joacă numai cu inima pentru culorile clubului, pentru familia Rapid în cazul nostru. Noi la trei ani după ce am promovat ne batem la campionat. Le mulţumim tuturor care sunt alături de Rapid. Acum nu ne dorim decât la sfârşitul campionatului să ne bucurăm împreună. Obiectivul nostru e (clasarea pe) locul 1-3, dar la ce echipă avem, la ce jucători avem, cred că putem să ne batem uşor la campionat. Cred că familia Rapid a înţeles că numai împreună putem avea rezultate bune. Şi aşa sperăm să fie de acum încolo, până la sfârşitul campionatului", a adăugat fundaşul.
FC Rapid Bucureşti a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 30-a a Superligii de fotbal, ultima a sezonului regulat.
Rapid s-a impus în faţa liderului prin golurile marcate de Paul Iacob (33), Albion Rrahmani (53, 82) şi Ermal Krasniqi (74), relansând luptă pentru titlu înaintea începerii play-off-ului. Diferenţa dintre cele două echipe va fi de patru puncte la intrarea în play-off, după înjumătăţirea punctajului.
FCSB a suferit cel mai drastic eşec din acest sezon, încheind o serie de 11 meciuri fără înfrângere (8 victorii, 3 egaluri).
Rapid a bifat a şasea sa victorie consecutivă pe teren propriu. Rapid s-a impus şi în meciul tur, cu 2-1.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Fotbal: Albion Rrahmani (Rapid), după victoria cu 4-0 cu FCSB - Am meritat să câştigăm
* Fotbal: Florinel Coman (FCSB) - Cei de la Rapid au fost mai buni, e binevenit acest duş rece
* Fotbal: Paul Iacob - Asta e faţa Rapidului, trebuie să luptăm aşa în fiecare meci
* Fotbal: Şucu (Rapid) - Mai frumos ca în seara asta nu poate fi, iarăşi mi-au luat jucătorii banii
* Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - O seară proastă pentru noi, ne cerem scuze fanilor
* Fotbal: Cristiano Bergodi (Rapid) - Am relansat campionatul cu victoria împotriva FCSB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRF: Modificarea Legii 4 e un pas în modernizarea fotbalului românesc
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc. 'Federația Română de Fotbal salută adoptarea, de către Parlamentul României, a proiectului legislativ inițiat de deputatul Cipria
Fotbal: FCSB anunță oficial despărțirea de fundașul Vlad Chiricheș
Clubul de fotbal FCSB a anunțat oficial, marți, despărțirea de fundașul Vlad Chiricheș, al cărui contract scadent în această vară nu a mai fost prelungit. 'Astăzi se încheie în mod oficial aventura în roș-albastru a unuia dintre jucătorii de talie internațională care au îmbrăcat tricoul echipei noastre de-a lu
Tenis: Trei capi de serie au părăsit turneul Ion Țiriac Challenger din prima zi
Trei capi de serie, italianul Federico Cina (3), francezul Harold Mayot (4) și belgianul Gilles Arnaud Bailly (5), au părăsit încă din prima zi turneul de tenis Ion Țiriac Challenger, de la Brașov, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Cina a fost învins de spaniolul Andres Santamarta Roig cu 6-4, 6-3, Mayot a fost eliminat de
Fotbal: CFR Cluj întâlnește Neftci Baku în primul amical din stagiul de pregătire din Slovenia
Echipa de fotbal CFR Cluj va întâlni pe 2 iulie, în primul amical al stagiului de pregătire din Slovenia, formația azeră Neftci Baku, și nu pe gruparea slovenă Aluminij, așa cum era stabilit inițial, informează gruparea ardeleană pe pagina oficială de Facebook. Formația clujeană mai are programate în Slovenia alte trei partide amicale d
Fotbal: Sepsi OSK a reușit al șaselea transfer al verii, fundașul francez Setigui Karamoko
Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunțat, luni, pe pagina oficială de Facebook, că a reușit transferul celui de-al șaselea jucător în această pauză competițională, fundașul francez Setigui Karamoko, care a evoluat ultima oară în liga a doua franceză, la Pau FC. 'Sepsi OSK a reușit să perfecteze un nou transfer, clubul nostru a ajuns la un acord și
Înot: David Popovici se va antrena în România alături de chinezul Pan Zhanle
Campionul olimpic David Popovici a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, că se va antrena în România alături de chinezul Pan Zhanle, unul dintre cei mai valoroși înotători ai lumii, care deține recordul mondial în proba de 100 de metri liber. Popovici este convins că va exista cu ocazia acestui cantonament de pregătire un schimb de e
Fotbal: FC Rapid l-a transferat pe atacantul Jason Patrick Kodor
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul lui Jason Patrick Kodor, atacant român care a evoluat până acum la echipele de juniori și tineret ale grupării italiene US Lecce. 'FC Rapid și US Lecce au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Jason Patrick Kodor. Internaționalul român de
Fotbal: Atacantul Oliver Hintsa va evolua la Dinamo
Echipa de fotbal Dinamo București a anunțat, luni, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, transferul atacantului Oliver Hintsa, originar din Eritreea, care a evoluat ultima oară la formația Sogndal, în a doua divizie din Norvegia. 'Bine ai venit, Oliver Hintsa! Ne bucurăm să anunțăm transferul noului nostru atacant, Oliver Hi
Fotbal: FC Voluntari l-a transferat pe portarul sloven Metod Jurhar
Clubul de fotbal FC Voluntari a anunțat, luni, pe un site de socializare, transferul portarului sloven Metod Jurhar, care a evoluat ultima oară în țara sa natală, la FC Koper. 'FC Voluntari anunță transferul portarului sloven Metod Jurhar, care s-a alăturat lotului pregătit de Florin Pîrvu în cantonamentul din Croația. &I
Atletism: Kenyanul Cyrus Kimaiyo și franțuzoaica Mekdes Woldu, victorioși în tRUNsylvania International 10K de la Cluj-Napoca
Kenyanul Cyrus Kimaiyo și franțuzoaica Mekdes Woldu au câștigat concursul atletic tRUNsylvania International 10K desfășurat duminică la Cluj-Napoca. Kimaiyo s-a impus la masculin cu timpul de 28 min 21 sec, fiind urmat de conaționalul Moses Cheruiyot, 28 min 50 sec, podiumul fiind completat de francezul Mehdi Frere, 28 min 54 sec.
UPDATE Gimnastică ritmică: Amalia Lică, medaliată cu bronz la minge, la Cupa Mondială de la Cluj-Napoca, la jumătatea calificărilor
Sportiva română Amalia Lică a obținut medalia de bronz în finala de la minge, duminică, la Cupa Mondială Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca. Intrată în finală cu a opta notă (27,000), Lică a primit în finală 27,850 puncte, fiind devansată de poloneza Liliana Lewinska (28,250) și de ucraineanca Taisia Onof
Auto: Adrian Teslovan a câștigat a doua ediție a Trofeului Mihai Leu la Super Rally
Pilotul bucureștean Adrian Teslovan a obținut prima sa victorie în Campionatul Național de Super Rally, după ce s-a impus în etapa a doua a sezonului, Trofeul Mihai Leu, desfășurată sâmbătă pe un traseu urban din centrul municipiului Hunedoara, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. În urma acestui succes, el a devenit noul lider al cl
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, pe 10 la individual compus în Cupa Mondială de la Cluj-Napoca, la jumătatea calificărilor
Sportiva română Amalia Lică se află pe locul 10, iar Andreea Verdeș pe 12, la jumătatea concursului de calificare la individual compus, vineri, la Cupa Mondială Challenge de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca. Lică totalizează 53,950 puncte, după ce a primit a doua notă la panglică (27,500) și a șaptea la măciuci (26,450). Verdeș are 5
Tenis: Cezar Crețu, învins în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu a fost învins de indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 4-6, 6-1, vineri, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', s-a înclinat după mai bine de două
Fotbal: Cristian Munteanu - Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins
Președintele clubului Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, că gruparea sa va fi greu de învins în sezonul următor atunci când va juca acasă cu stadionul plin. 'Urmează un sezon greu pentru noi, de fapt pentru toate echipele, nu numai pentru noi. Spre surprinderea mea jucăm acasă cu CFR Cluj , Dinamo, Crai











