Ambasadorul Franţei, de 8 Martie: La JO de la Paris va fi paritate totală, vor participa tot atâtea femei cât şi bărbaţi
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery, a afirmat, vineri, în cadrul unui eveniment la care au participat fostele campioane olimpice Simona Amânar, Ana-Maria Brânză şi Andreea Răducan, organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Luptei pentru Drepturile Femeii, că la Jocurile Olimpice de la Paris va fi paritate totală, participând un număr egal de sportive şi sportivi.
"Suntem în zorii unei noi ere: se fac progrese mari în promovarea egalităţii de gen în ceea ce priveşte sportivii de sex masculin şi feminin. Puteţi vedea acest lucru şi prin expoziţia pe care o găzduim, aici la Reşedinţă, 'Les Elles de Jeux'. Anul acesta, la Paris, va fi o paritate totală, vor participa la Olimpiadă tot atâtea femei cât şi bărbaţi. (...) Prin urmare, sportul este unul dintre domeniile în care putem şi trebuie să ducem lupta pentru egalitatea de gen. Le doresc mult succes tuturor sportivilor români care, inspiraţi de succesul campioanelor aici de faţă, îşi vor scrie în această vară la Jocurile de la Paris propria istorie", a afirmat Nicolas Warnery.
Diplomatul francez a afirmat totodată că performanţele fostelor sportive române invitate la reşedinţa sa au captivat lumea şi au inspirat generaţii întregi de campioni.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Astăzi sărbătorim Ziua Internaţională a Luptei pentru Drepturile Femeii şi mulţi oameni din întreaga lume sărbătoresc rolul esenţial jucat de femei în toate aspectele societăţii, fie în politică, economie, cultură, diplomaţie, sport sau viaţa de zi cu zi. În această dimineaţă, la Bucureşti, cu 140 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Paris, ne-am dorit să sărbătorim femeile din sportul de înalt nivel. Să salutăm performanţele acestor mari sportive şi să le mulţumesc pentru bucuria şi capacitatea de a visa pe care o oferă publicului. (...) Cu bucurie, aşadar, şi cu admiraţie, le primesc la Reşedinţă pe câteva dintre cele care s-au înscris în legenda sportului românesc, în legenda Jocurilor. Vreau să le mulţumesc pentru plăcerea pe care ne-o fac de a fi aici şi pentru că au acceptat să abordăm un subiect foarte important: provocarea reconversiei profesionale a sportivelor de nivel înalt după încheierea carierei sportive. Aceste femei excepţionale întruchipează forţa, încăpăţânarea, autodepăşirea, curajul. Performanţele lor au captivat lumea şi au inspirat generaţii întregi şi viitoare campioane", a adăugat ambasadorul Nicolas Warnery.
Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în 2016, cu echipa, la Rio de Janeiro, a afirmat că momentul retragerii din activitate a fost pentru ea mai dificil decât să concureze la marile întreceri sportive.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Când m-am retras din activitate a fost cea mai grea perioadă, nu participarea la Campionate Mondiale sau calificarea la Jocurile Olimpice, pentru că acolo ştiam ce am de făcut. Dar în dimineaţa în care m-am trezit şi am ştiut că nu mai trebuie să merg la antrenament, abia atunci am simţit toată acea presiune. Pentru că e dificil să te trezeşti dimineaţa când toată viaţa ai muncit pentru un obiectiv imediat şi să nu îţi dai seama când munca ta se va vedea. Din păcate, noi nu avem politici clare, nu ştim ce se va întâmpla cu aceşti sportivi care se retrag, nu-i pregătim în niciun fel. Poate că este momentul să ne folosim noi întreaga experienţă să le explicăm că există viaţă după sport", a afirmat fosta sportivă.
Multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană, fosta gimnastă Simona Amânar a afirmat că în momentul în care şi-a încheiat cariera sportivă şi-a promis că nu va mai călca în sală 10 ani, fapt care nu s-a întâmplat.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"De multe ori, sportivii care se retrag cad într-o depresie, pentru că nu au reuşit o medalie olimpică sau mondială. Pentru că atunci când facem un sport de performanţă îţi doreşti să fii cel mai bun, să fii pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, dar nu toţi reuşim acest lucru. Pentru mine, pentru câteva luni a fost mai greu după ce m-am lăsat, atunci când am zis că nu o să mai intru în sală timp de 10 ani. Dar nu am putut să stau departe de gimnastică. Am lucrat cu o grupă de copii şi din păcate toată lumea aştepta ca eu să am rezultate cu aceşti copii fiind campioană olimpică. Apoi am cochetat cu arbitrajul, dar când au apărut copiii a fost din ce în ce mai greu. Cu trei copii îmi era deja foarte greu să fac toate acele drumuri. Nu m-am gândit că aş putea sărbători 8 martie aici la Ambasada Franţei, dar a fost onoare pentru mine, m-am simţit ca la Jocurile Olimpice pentru că tot am vorbit despre Jocurile Olimpice", a afirmat Amânar.
Fosta gimnastă Andreea Răducan a declarat că perioada pe care o traversează sportul în acest moment demonstrează că participarea la Jocurile Olimpice devine din ce în ce mai dificilă.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Este o zi specială şi este de datoria noastră să împărtăşim din experienţă, ca foste sportive cu rezultate importante la nivel mondial. Într-o zi specială ca cea de astăzi putem împărtăşi celorlalţi din experienţa dobândită. Eu nu m-aş lansa într-o provocare privind medaliile la Jocurile Olimpice de la Paris. Sigur că am auzit discuţii despre cinci, şapte medalii. Ştiu că suntem obişnuiţi, cel puţin la gimnastică, să ne întoarcem cu tolba plină, cum se întâmpla odată, dar să ştiţi că această perioadă pe care sportul o traversează ne arată încă o dată că să ajungi la Jocurile Olimpice nu este simplu. Ştim că suntem o ţară cu oameni inimoşi şi există această dorinţă de a fi printre cei mai buni, însă am înţeles că parcursul până la participarea la Jocurile Olimpice nu este unul foarte uşor", a afirmat Răducan.
Cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice va avea loc în Franţa, la Paris, între 26 iulie şi 11 august.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Farul Constanța anunță transferul lui Iustin Doicaru la gruparea turcă Rizespor
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți seara, pe site-ul oficial, transferul atacantului Iustin Doicaru la Rizespor, grupare din primul eșalon al Turciei la care va fi coleg cu internaționalul român Valentin Mihăilă. 'Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația
Fotbal: Fundașul Ebenezer Annan va juca la FC Rapid sub formă de împrumut de la AS Saint-Etienne
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, marți, pe site-ul său oficial, transferul lui Ebenezer Annan, fundaș stânga ghanez în vârstă de 24 de ani care va juca la echipa bucureșteană sub formă de împrumut de la gruparea franceză AS Saint-Etienne. 'Ebenezer Annan este noul fundaș stânga al Rapidului. El se alătură
Fotbal: Vlad Chiricheș - Derby-ul Dinamo - FCSB avea nevoie de Arena Națională
Fotbalistul Vlad Chiricheș a declarat, marți, că derby-ul Dinamo - FCSB, programat în etapa a 8-a a Superligii pe Stadionul 'Arcul de Triumf' din Capitală, avea nevoie de Arena Națională. 'Un astfel de meci avea nevoie de Arena Națională. De câte ori am jucat acolo, au fost peste 40.000 de spectatori. Ar fi fost mult mai frumos pe un st
Fotbal: Oțelul Galați - FC Argeș 1-0, în Superligă
Echipa de fotbal Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul portughez Joao Lameira (51), cu capul, din centrarea lui Andrei Ciobanu. Cele două echipe s-au
Fotbal: FC Botoșani, la prima victorie din acest sezon al Superligii, 1-0 cu FK Csikszereda
FC Botoșani a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 1-0 cu FK Csikszereda, luni seara, pe teren propriu, în etapa a șasea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Dumiter (69), golgheterul la zi al Superligii, cu 5 goluri. Ciucanii au jucat cea mai mare parte a timpului în zece oameni, după ce
Baschet masculin: Jonah Herscu - Ca antrenor al României îmi doresc succesul pe termen lung
Tehnicianul Jonah Herscu, noul antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în noua sa postură lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este succesul pe termen lung. Herscu, totodată antrenor secund al echipei Chicago Bulls din NBA, a explicat că progresul se obține n
Fotbal: Universitatea Cluj anunță transferul lui Virgiliu Postolachi la gruparea australiană Brisbane Roar
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul atacantului Virgiliu Postolachi (26 de ani) la gruparea australiană Brisbane Roar. ''FC Universitatea Cluj și Brisbane Roar au ajuns la un acord privind transferul lui Virgiliu Postolachi la formația australiană. Mutarea fotbalistului de 26 de ani l
Fotbal: CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 1-0, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, duminică seara, în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Cordea (77 - penalty), după un henț comis de Joao Paulo la lovitura de cap a lui Stefa
Fotbal: Victorie fără emoții pentru Universitatea Craiova în Superligă, 3-1 cu FC Voluntari
Universitatea Craiova a învins-o fără emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Steven Nsimba (45+3 - penalty), după un fault comis de Matko Babic la Monday Etim. Oleksandr Romanciuk (57) a majorat diferenț
Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României
CS Gloria Bistrița a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 31-18 (17-9), duminică, în finala desfășurată în TeraPlat Arena din Bistrița. Jocul a fost la discreția campioanei, care avea opt goluri avans încă de la pauză, iar în cele d
Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanța 1-1, în Superligă
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Farul Constanța, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul după pauză, prin Hunor Batzula (50), iar Farul a egalat la scurt timp, prin Cristian Sima (53). Ambii jucători au marcat pentru prima oară &ici
Tenis: Teodora Miron, calificată în finala turneului de la Bistrița (ITF)
Teodora Miron s-a calificat în finala turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe poloneza Weronika Ewald, a treia favorită, cu 6-3, 6-0. Teodora Miron (16 ani, 1.245 ATP), venită din calificări, s-a impus după o oră și 18 minute, în fața unei adversare
Fotbal: Dinamo București - Universitatea Cluj 2-1, în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Dinamo este noul lider al Superligii, după ce s-a impus prin golurile marcate de scoțianul Danny Armstrong (34, 49), cu șuturi din marginea
Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel
Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă
UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se












