Handbal feminin: Din (FRH) afirmă că România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia ar putea organiza împreună CE 2026
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există posibilitatea ca România, Slovacia, Polonia, Cehia şi Turcia să organizeze împreună Campionatul European feminin din 2026.
El a menţionat că această variantă este luată în calcul de Federaţia Europeană de Handbal, o decizie finală urmând să fie anunţată în luna aprilie.
"Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce e foarte clar în momentul de faţă, este că Federaţia Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Şi îşi doreşte o audienţă foarte mare la Campionatul European feminin. Luând în calcul aceste aspecte şi rezultatele audienţelor din ultimii ani, România nu neapărat că e favorită, dar se încadrează foarte bine în dorinţele Federaţiei Europene. Iar aceasta îşi doreşte foarte mult ca sălile să fie pline. Există o propunere de a organiza acest Campionat European în mai multe ţări... în două, trei, patru şi chiar cinci ţări. Nu au fost cinci până acum, dar poate fi un model nou. Deci există şi această variantă, această propunere, ca cele cinci ţări care candidează, să organizeze împreună. Ar fi cinci ţări cu şase grupe. Se discută. Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărţi şi avem şanse să fim parte în organizarea acestei ediţii a Campionatului European. Decizia se va lua în luna aprilie în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Europene de Handbal", a afirmat Din.
În luna noiembrie a anului trecut, România şi-a depus candidatura, alături de Slovacia, pentru coorganizarea Campionatului European de Handbal feminin din 2026. Alte trei ţări, Polonia, Cehia şi Turcia, au depus de asemenea dosare pentru a organiza această competiţie. România a mai găzduit o singură dată Campionatul European de handbal feminin, în 2000, la Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea.
Preşedintele a menţionat că FRH va organiza un meci de retragere din echipa naţională pentru jucătoarele Cristina Neagu şi Crina Pintea.
"Acesta a fost un punct pe ordinea de zi în Consiliul de Administraţie. Noi am propus un meci de retragere pentru Cristina Neagu şi Crina Pintea. Iar în cadrul şedinţei s-a propus ca acesta să fie organizat şi pentru alte foste mari handbaliste care nu au beneficiat de un asemenea meci de retragere. Trebuie să discutăm şi cu jucătoarele în cauză, să vedem ce îşi doresc şi ele. Cristina Neagu şi Crina Pintea au fost nişte jucătoare fabuloase pentru handbalul mondial şi trebuie să găsim perioada potrivită pentru un asemenea eveniment. Pentru că noi ne dorim să invităm şi jucătoare de nivel mondial. În Consiliul de Administraţie votul a fost 14-1... a fost un vot împotrivă, care a surprins pe toată lumea. Dar acel vot este mereu împotrivă, la orice se întâmplă", a adăugat el.
Din susţine că din punctul său de vedere contractul selecţionerului primei reprezentative feminine, Florentin Pera, ar trebui prelungit. "Florentin Pera s-a implicat foarte mult în conducerea acestei echipe naţionale. E un antrenor dedicat, un antrenor care pune mult suflet. Dar, bineînţeles, la sfârşitul contractului (n.r. - luna martie 2024) decizia nu poate să îmi aparţină numai mie. Avem un departament tehnic... Părerea mea este însă una de continuitate. Eu sunt un om de echipă, pentru că atâta vreme cât există implicare, chiar dacă rezultatele nu sunt cele pe care ni le-am propus, eu consider că e bine să mergem înainte împreună", a explicat acesta.
Preşedintele se aşteaptă de altfel să vadă o echipă naţională nouă în dubla cu Croaţia din preliminariile Campionatului European feminin - EHF EURO 2024. "Meciul dintre România şi Croaţia care se va disputa pe 28 februarie este sold out. Va fi o echipă nouă a României, fără prezenţa unor jucătoare incredibile. Practic e un nou început. Eu sunt un optimist de fel, am foarte mare încredere în staff şi în jucătoare şi cred că vom obţine victoria", a adăugat el.
În ceea ce priveşte naţionala de seniori, Constantin Din a anunţat că partida de pe teren propriu cu Cehia, din barajul pentru Campionatul Mondial din 2025, se va disputa la Baia Mare. "Naţionala de seniori va avea un meci amical în perioada de pregătire, cu Macedonia de Nord, în perspectiva partidei de baraj cu Cehia pentru calificarea la Campionatul Mondial. Pregătirea va avea loc la Brăila, aşa că tot acolo se va disputa şi amicalul cu Macedonia de Nord pe 16 martie. Partida de baraj cu Cehia se va desfăşura la Baia Mare, un oraş de tradiţie în handbalul românesc. Noi am identificat câteva oraşe unde bănuim că sala ar fi plină, pentru că avem nevoie de sprijinul suporterilor. Iar la Baia Mare mizăm pe o sală plină. Iar în plus, am găsit înţelegere şi am realizat şi un parteneriat cu Consiliul Judeţean", a adăugat preşedintele.
El este de părere că prin limitarea jucătorilor străini din campionatul feminin şi cel masculin, handbalul românesc ar pierde din punct de vedere financiar.
"Sunt păreri împărţite vizavi de acest subiect, inclusiv în Consiliul de Administraţie. Aceasta este o decizie foarte importantă pentru handbalul românesc în care sunt implicate cluburile, dar şi oraşele de unde sunt acestea. Şi trebuie să ne gândim foarte bine ce e bine în perspectivă, nu strict pe moment. Deci să încercăm să construim handbalul în perspectivă. Noi suntem o federaţie subfinanţată, pentru că noi cu banii pe care îi primim de la ANS putem să organizăm doar cele opt Trofee Carpaţi şi eventual să plătim salariul unui antrenor şi s-au terminat banii. Prezenţa jucătorilor străini în campionatele noastre, vrem nu vrem, reprezintă şi o sursă de venit. Prezenţa acestor jucători şi jucătoare de clasă mondială în România înseamnă foarte mult pentru viitorul handbalului românesc. Sunt modele pentru tinerii sportivi, şi chiar pot să spun că anul acesta am avut 60 de echipe în plus înscrise în campionatele de copii şi juniori. De asemenea, când am vândut drepturile de televizare a contat foarte mult prezenţa acestor jucători străini. Deci, iată o altă sursă de venit pentru federaţie. Putem să renunţăm şi să aplicăm acel ordin de ministru, deşi el a fost desfiinţat în instanţă, deci practic nu este legal. Dar să spunem că gândim o asemenea măsură... şi atunci vom pierde nişte bani. Bani cu care noi încercăm să oferim pregătire copiilor. Dacă nu am avea aceşti bani, din cele 200 de acţiuni ale tuturor echipelor naţionale vor rămâne 100. Încercăm ca de la începutul sezonului următor să introducem obligativitatea cluburilor de a avea echipe la toate categoriile de vârstă, iar astfel să crească numărul de practicanţi", a precizat Constantin Din.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenoarea Bojana Popovic
Echipa de handbal feminin CSM București și antrenoarea muntenegreană Bojana Popovic au decis, de comun acord, încheierea colaborării, a anunțat, marți, gruparea bucureșteană, prin intermediul site-ului oficial. 'CSM București și Bojana Popovic au decis, de comun acord, încheierea colaborării, aceasta urmând să își încheie acti
Fotbal: Daniel Bîrligea - Un joc frumos cu Polonia ne-ar ajuta foarte mult la mentalitate
Atacantul Daniel Bîrligea a declarat, marți, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că un joc bun și un rezultat pozitiv al echipei naționale de fotbal a României în partida cu Polonia, din Liga Națiunilor, ar avea un efect benefic asupra moralului 'tricolorilor' pentru viitor.
Fotbal: Portarul Ionuț Radu a transmis că nu a refuzat echipa națională
Portarul Ionuț Radu a transmis, prin intermediul unui comunicat, că nu a refuzat naționala de fotbal a României pentru meciurile din noiembrie din Liga Națiunilor, ci a ales această perioadă pentru a se trata din cauza unor probleme medicale la un umăr. ''Am ales să nu reacționez imediat, din respect pentru echipa națională, pentru Federație, pen
Fotbal: Edward Iordănescu - În acest moment nu am ajuns la niciun acord cu vreun club
Fostul selecționer al primei reprezentative a României, Edward Iordănescu, a comunicat, marți, că în acest moment nu a ajuns la niciun acord pentru preluarea conducerii vreunei echipe, în ciuda zvonurilor din ultima perioadă. 'În ultima perioadă, numele meu a fost asociat cu mai multe cluburi, fiind vehiculate diverse informații des
VIDEO Baschet masculin: CSM Târgu Mureș, noul lider al Ligii Naționale
CSM Târgu Mureș este noul lider al Ligii Naționale de baschet masculin, după ce a învins-o clar pe CS Rapid București, cu 105-80 (31-16, 22-26, 20-22, 32-16), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 6-a. Elijah Jahi Miller a fost MVP-ul gazdelor, cu 31 de puncte, 7 pase decisive. David Opowu Ejah s-a remarcat c
VIDEO Fotbal: FC Botoșani a smuls egalul cu Oțelul Galați (1-1), în Superligă
FC Botoșani a smuls egalul în meciul cu Oțelul Galați, 1-1 (0-0), luni seara, pe teren propriu, în epilogul etapei a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. Oaspeții au deschis scorul prin portughezul Pedro Nuno (69), din centrarea conaționalului Andrezinho. FC Botoșani a egalat la ultima fază a meciului, prin
Rugby: David Gerard a convocat 37 de jucători care activează în România, Italia și Franța pentru meciul cu SUA
Selecționerul echipei naționale de rugby a României, David Gerard, a convocat pentru partida cu SUA, din Cupa Națiunilor, 37 de jucători care evoluează la cluburi din România, Italia și Franța, a anunțat, luni, Federația Română de Rugby, prin intermediul site-ului oficial. Pentru acest meci, stafful tehnic a selecționat un lo
Fotbal: Hagi, despre absența lui Ionuț Radu - La națională vii dacă simți 100%, nu 99%
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a comentat absența portarului Ionuț Radu de la lot, care a preferat să înceapă un tratament medical la club, spunând că la echipa națională 'vii dacă simți 100%, nu există 99%'. 'Nu a fost decizia noastră, ci a jucătorului. La echipa național
Fotbal: Hagi - Ceea ce ne doare cel mai mult e partea defensivă, luăm goluri prea ușor
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că principala problemă a primei reprezentative este partea defensivă, pentru că primește goluri prea ușor, lucru pe care va insista înaintea partidelor cu Polonia și Bosnia-Herțegovina din Liga Națiunilor. 'D
Fotbal: Florinel Coman - Mai sunt două meciuri, e important să sperăm până la capăt
Fotbalistul Florinel Coman a declarat, luni, într-o conferință de presă, că mai sunt două partide din actuala ediție a Ligii Națiunilor, cu Polonia și Bosnia-Herțegovina, și chiar dacă echipa națională a României nu a acumulat până acum niciun punct e important să spere până la capăt. 'Nu este o stare tocmai plăcută
Fotbal: Matei Ilie, înaintea ultimelor partide din Liga Națiunilor - Trebuie să intrăm cu altă mentalitate
Fotbalistul Matei Ilie a declarat, luni, într-o conferință de presă, că el și colegii săi din echipa națională a României trebuie să intre cu altă mentalitate pe teren în ultimele meciuri din Liga Națiunilor, cu Polonia și Bosnia-Herțegovina. 'În aceste ultime două meciuri trebuie să intrăm cu altă mentalitate, cu mai multă dorință,
Tulcea: Ne-am dorit mult cu Polonia, am obținut puțin, din păcate, a declarat selecționerul naționalei de handbal
Antrenorul principal al echipei naționale de handbal masculin, Sandu Iacob, speră ca ultimul gol înscris de România în meciul reprezentativa Poloniei să conteze în calculele pentru calificarea în Campionatul European - EHF EURO 2028, iar Demis Grigoraș, unul dintre handbaliștii români, spune că va lupta mai mult în următoarele antren
Fotbal: Valentin Mihăilă și Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Națiunilor
Valentin Mihăilă și Nicolae Stanciu, convocați de selecționerul Gheorghe Hagi pentru meciurile echipei naționale din această lună din Liga Națiunilor, acuză probleme musculare și nu pot fi recuperați în timp util, a anunțat Federația Română de Fotbal. Nico
VIDEO Rugby: România, surclasată de Cehia cu 73-7, în sferturile Campionatului European U20
Echipa României a fost surclasată de formația Cehiei cu scorul de 73-7 (44-7), duminică, în sferturile de finală ale Campionatului European de rugby Under-20 de la Praga, potrivit site-ului Federației Române de Rugby. ''Stejăreii'' au evoluat timp de 43 de minute în 14 jucători, după ce căpitanul Antonio
VIDEO Futsal: Victorie la limită pentru România, 2-1 cu Danemarca, în preliminariile CM 2028
Naționala de futsal a României a învins formația Danemarcei cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, în Grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Golurile tricolorilor au fost înscrise de Andrei Crăciun (07'38'') și Ionuț-Alberto Marin (09'11










