Fotbal: Andrei Borza (Rapid) - Campionatul e lung, vom vedea cine ajunge să se lupte la titlu

Fundaşul echipei FC Rapid, Andrei Borza, a afirmat după derby-ul cu FCSB, câştigat cu 2-1, că drumul către câştigarea campionatului este unul lung şi că este prematur să numească echipele care se vor lupta pentru titlu.
"E o victorie foarte mare cu liderul acestui campionat. Ne bucurăm, dar mâine începem să ne gândim la următorul meci. Au fost 40.000 de spectatori, este o bucurie când joci cu atâţia oameni în tribună. A fost o atmosferă frumoasă. Pe noi nu ne interesează dacă CFR ajunge liderul clasamentului, pe noi ne interesează de noi şi vrem să o ţinem tot aşa, să ajungem cât mai sus. În deplasare nu prea câştigăm, dar astăzi am reuşit chiar cu FCSB. Am făcut un joc foarte bun în a doua repriză. Prima repriză eu cred că am controlat-o, cu câteva ocazii la ei, le-am dat două goluri şi cam asta a fost. Campionatul este lung, vom vedea cine va ajunge să se lupte pentru titlu", a spus Borza.
Rapid Bucureşti a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal.
Pentru FCSB a fost a doua înfrângere din acest tur şi prima pe teren propriu. "Roş-albaştrii" au o singură victorie în ultimele cinci etape, trei egaluri şi un eşec. FCSB nu a câştigat niciunul din ultimele sale trei meciuri de acasă.
Rapid e neînvinsă de zece etape, în care a obţinut şapte victorii şi trei egaluri.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: FC Rapid 1923 /Facebook
Citiţi şi:
* Fotbal: Paul Pacob (Rapid) - Victoria cu FCSB este una muncită
* Fotbal: Joyskim Dawa (FCSB) - Rezultatul cu Rapid nu e corect, am dominat a doua repriză
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rugby: CS Dinamo, noul lider al Ligii Naționale
CS Dinamo București e noul lider al Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe CSM Știința Baia Mare cu scorul de 32-18, sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci din etapa a 5-a. Dinamo a obținut și punctul bonus ofensiv în acest meci, în care Helarius Kisting a fost desemnat cel mai bun jucător de
Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat la Brăila, în campionat
CS Rapid București a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 35-31 (13-14), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid era condusă la pauză la un gol, dar a făcut o repriză secundă foarte bună și s-a impus fără emoții. Albertina Kassoma și Andela Ja
Fotbal: Universitatea Cluj - Universitatea Craiova 2-1, în play-off
Universitatea Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-off a Superligii de fotbal. Craiovenii au deschis scorul prin Alexandru Mitriță (20), din pasa lui Nicușor Bancu. Ardelenii au egalat după pauză, prin senegale
VIDEO Fotbal: FC Hermannstadt - UTA 3-0, în play-out
FC Hermannstadt a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-out a Superligii de fotbal. Sibienii s-au impus prin golurile marcate de Cristian Neguț (33), Sergiu Buș (43) și Ianis Stoica (90+2). Tiago Goncalves a dat pasele de gol la primele două reușite
Fotbal: Oțelul Galați, victorie la scor de forfait cu Sepsi OSK (3-0), în deplasare, în play-out
Oțelul Galați a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-0 (2-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-out a Superligii de fotbal. Oțelul a controlat jocul de la un capăt la altul, câștigând fără drept de apel în urma unei prestații palide a echipei covăsn
Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe conduce în finala campionatului; FCC UAV Arad, medaliată cu bronz
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe are 2-1 în finala Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Municipal Târgoviște cu scorul de 66-43 (16-12, 21-6, 16-18, 13-7), vineri, pe teren propriu, în timp ce FCC Baschet UAV Arad a obținut medaliile de bronz. Sepsi-SIC a avut doar cinci jucătoare în pun
Handbal masculin: Steaua a pierdut din nou și e tot mai aproape de retrogradare
CSA Steaua București este tot mai aproape de retrogradarea din Liga Națională de handbal masculin, după ce a fost învinsă de CSM București cu scorul de 35-29 (15-11), vineri, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a 24-a. Steaua a avut un debut bun de meci și a condus la șase goluri, 9-3 și 10-4, dar la pauză ave
Fotbal: Unirea Slobozia - Poli Iași 1-1, în play-out
Unirea Slobozia și Poli Iași au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), vineri seara, la Clinceni, într-un meci din etapa a șasea a fazei play-out a Superligii de fotbal. Ialomițenii au deschis scorul prin Daniel Șerbănică (45+1), în urma unui corner, dar a rămas în inferioritate numerică după pauză, când Ionuț Coadă a primit
Rugby: CSA Steaua - CS Rapid 24-22, în Liga Națională
CSA Steaua a învins-o pe CS Rapid cu scorul de 24-22, vineri, pe Stadionul Ghencea din București, în uvertura etapei a 5-a a Ligii Naționale de rugby. Rapid a condus cu 10-0 și 13-5, dar Steaua a reușit să întoarcă scorul și să se impună cu 24-22. Steaua a reușit patru eseuri, prin George Ilincuță, Ionuț Donici
Gimnastică: Ingrid Istrate - Atâta timp cât țara consideră că ăsta este drumul, nu am de ce să fiu dezamăgită
Ingrid Istrate, candidată la președinția Federației Române de Gimnastică, a declarată că nu este dezamăgită de faptul că a fost învinsă la alegeri de Ioan Suciu deoarece țara a ales că acesta este drumul de viitor al acest
Ioan Suciu este noul președinte al Federației Române de Gimnastică
Medaliat la Mondiale, Europene și Jocurile Olimpice, Ioan Suciu a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la care au participat 62 din cele 64 de cluburi afiliate. Suciu, care a ocupat până în prezent funcția de vicepreș
FRF anunță că la meciurile programate sâmbătă se va ține un moment de reculegere în memoria Papei Francisc
Federația Română de Fotbal anunță că, în conformitate cu hotărârea Guvernului României de a declara ziua de 26 aprilie drept zi de doliu național, la toate meciurile de fotbal programate sâmbătă în România se va ține un moment de reculegere în memoria Sanctității Sale Papa Francisc. Decizia se aplică la toate niv
Cluj: UBB și FRF vor să formeze o elită a tinerilor jucători de fotbal
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a intrat într-un parteneriat cu Federația Română de Fotbal și cu alte entități, în vederea formării unei elite a tinerilor jucători de fotbal. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se implică, alături de Federația Română de Fotbal (FRF), Inspectoratul
Fotbal: CFR Cluj va juca finala Cupei României cu FC Hermannstadt
CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, în care o va întâlni pe FC Hermannstadt, după ce învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca. CFR a deschis scorul după numai 49 de secunde, prin fundașul bosn
Futsal: FK Odorheiu Secuiesc a câștigat Cupa României
FK Odorheiu Secuiesc a cucerit Cupa României la futsal, după ce a învins-o pe CSM Târgu Mureș cu scorul de 6-2, joi seara, în finala desfășurată în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Tamas Miklos (2), Pele (10, 20) și Andor Balint (13, 15, 34). Pentru mu