INTERVIU/Ilie Năstase, la 50 de ani de când a devenit nr. 1 mondial: Peretele, cel mai bun antrenor al meu

23 august 1973, a 26-a zi naţională a Republicii Socialiste România, se împlineau 29 de ani de când "trupele noastre întorceau armele împotriva fascismului", aşa cum mulţi dintre noi am învăţat la şcoală. Dar în istoria sportului românesc şi a tenisului mondial rămâne un reper, fiind data la care Ilie Năstase devenea primul număr 1 în clasamentul ATP.
"Toţi care au venit la mine în casă şi vedeau premiul ăla îmi spuneau: 'Haideţi, domnule, că aţi aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României'. Nimeni nu credea că tocmai atunci s-a întâmplat", rememorează într-un interviu, pentru AGERPRES, cel mai bun tenisman român, sportivul cu peste 100 de turnee câştigate, dintre care doar 64 recunoscute, restul fiind cucerite înainte de înfiinţarea ATP, organizaţia mondială a jucătorilor profesionişti.
La 50 de ani distanţă, Ilie Năstase, "Nasty" aşa cum era numit uneori pentru stilul său neconformist pentru vremea respectivă, are regrete, dar, ghidându-şi întotdeauna viaţa în stilul "my way" al lui Sinatra, spune că nu are rost să le menţioneze, bucurându-se de tot ceea ce a realizat.
Iar bucuria de a juca tenis se află în capul listei realizărilor sale, fiind de cele mai multe ori autodidact.
"Eu am avut noroc că m-am născut pe Progresul, acolo la BNR, şi în fiecare zi când erau meciuri acolo mă duceam, la 30 de metri de acasă până la terenuri, şi mă uitam. Eu m-am uitat foarte mult la tenis până să încep să joc. Şi cel mai bun antrenor al meu a fost peretele, pentru că jucam la perete. Pentru că dacă nu o dai bine în perete, trebuie să alergi după ea în spate, şi aşa eram concentrat să dau bine în perete ca să-mi vină mingea înapoi", a spus Năstase pentru AGERPRES.
Aflat timp de 40 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, de la 23 august 1973 până la 2 iunie 1974, când a fost detronat de australianul John Newcombe, Năstase nu vrea să fie comparat cu Simona Halep, care a petrecut 64 de săptămâni ca număr 1 WTA, pentru că "fiecare e pe felia lui, ea la fete, eu la băieţi". Şi spune că nici nu ar fi preferat să joace tenis astăzi, când premiile sunt incomparabil mai mari.
În ceea ce priveşte performanţa de a se clasa pentru prima oară în istoria tenisului pe primul loc mondial, statul român nu l-a recompensat nici măcar cu simplele felicitări. A primit în schimb o "pensie specială" de 1.435 de lei lunar.
Referitor la fostul număr 1 WTA, Simona Halep, care aşteaptă verdictul după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, Năstase spune că românca este departe de a-şi fi încheiat cariera, având şanse să revină şi după o posibilă suspendare.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Domnule Năstase, au trecut 50 de ani de când deveneaţi numărul 1 mondial...
Ilie Năstase: Dar ştiţi ce zi este?
AGERPRES: Da, 23 august.
Ilie Năstase: Nu, domnule, e 23 august, ziua naţională a României în vremurile noastre, atunci când dumneavoastră eraţi mai tânăr. România sărbătorea ziua naţională pe 23 august. Toţi care au venit la mine în casă şi vedeau premiul ăla îmi spuneau: 'Haideţi, domnule, că aţi aranjat cu ăia să vă dea premiul pe 23 august, de ziua României'. Nimeni nu credea că tocmai atunci s-a întâmplat. E frumos într-un fel că s-a întâmplat chiar de ziua naţională.
AGERPRES: Au trecut repede aceşti 50 de ani?
Ilie Năstase: Nu ştiu dacă au trecut repede, toate trec repede, şi 100 de ani vor trece la fel de repede, şi 150 la fel. Important este că au trecut frumos, cu amintiri frumoase. Ştii că există melodia aia a lui Sinatra... Am avut câteva regrete, dar nu vreau să le menţionez. Aşa şi eu, am avut şi eu câteva regrete, dar la ce ar servi acum?
AGERPRES: Vă mai aduceţi aminte cum aţi primit atunci vestea că sunteţi numărul 1 mondial?
Ilie Năstase: Pe vremea aia, clasamentele le întocmeau ziariştii, în funcţie de care a luat mai multe Grand Slam-uri, turnee individuale, şi în anul ăla se vorbea că urmează ca ATP să facă un clasament, dar nu se ştia când o să iasă. Şi anul ăla cred că a fost cel mai bun an al meu, am câştigat 12 turnee, sau 14, nici nu mai ştiu câte. Tot ce era pe zgură am câştigat în anul ăla. Şi atunci, ca procentaj, eu am fost cel mai bun şi în momentul în care a ieşit clasamentul, am fost numărul 1.
AGERPRES: Aţi avut mulţi adversari în perioada aceea care râvneau să devină numărul 1? V-aţi simţit vânat?
Ilie Năstase: Sigur că da, erau mulţi, a fost John Newcombe, care a venit după mine, apoi Arthur Ashe, Stan Smith, Jimmy Connors, apoi a venit prin '74, parcă, şi Bjorn Borg. Normal că eram vânat, când eşti numărul 1, toţi vor să te bată pe tine, asta e clar, şi la băieţi, şi la fete, e la fel. Mai rău şi mai bine joacă cu tine decât cu ceilalţi, pentru că îi inspiri.
AGERPRES: Cum v-a răsplătit statul român la acea vreme pentru performanţă?
Ilie Năstase: Nu am fost răsplătit, nu am primit nici măcar felicitări. Eu am fost răsplătit cu o pensie de militar de 1.435 de lei pe lună. Asta este răsplata pe care eu o primesc in fiecare lună. Dar să ştiţi că nu mă aşteptam să mă răsplătească cu nimic, dar dacă tot dau la alţii, şi dau serios pensiile astea speciale... L-am auzit pe unul care spunea că eu am pensie specială... Dacă a mea este pensie specială, alea cu adevărat speciale cum dracu' sunt, cât or primi ăia?
AGERPRES: Cum s-a transformat circuitul ATP de când eraţi dumneavoastră numărul 1 mondial?
Ilie Năstase: S-a transformat în bine, desigur, pentru că au venit mai mulţi sponsori. Sponsorii au început după mine, în '73, au început să apară sponsorii serioşi şi vreau să menţionez ceva, până în 1973 nu au fost scaune, nu aveai voie să stai jos, stăteam în picioare, puneam rachetele jos, lângă scaunul de arbitru, ne clăteam gura cu puţină apă, sau ce ne dădeau acolo, Pepsi-Cola, sau ce era, şi schimbam. Ţin minte că în finala cu Smith din '72 am jucat cinci ore.
AGERPRES: Adică era mai greu, vreţi să spuneţi...
Ilie Năstase: Era greu. Eu am învăţat de la nişte australieni, prieteni de-ai mei, Roy Emerson, Rod Laver şi Ken Rosewall, că cel mai bun antrenament este să ai meciuri în fiecare zi. Şi câte jucam? Trei, la simplu, la dublu şi la dublu mixt. Eu abia acum mă uit în palmares şi am cinci Grand Slam-uri la dublu şi două la simplu. Pentru că jucam de dimineaţă până seara. Bine trebuie să îţi şi placă ceea ce faci, pentru că dacă nu îţi place e mai greu.
AGERPRES: Întotdeauna s-a vorbit despre aceasta plăcere a dumneavoastră de a juca tenis...
Ilie Năstase: Mie de mic mi-a plăcut să joc tenis. Eu singur mi-am propus să devin copil de mingi, acum le spune 'vă dăm atât ca să daţi mingile'. Nu, eu am avut noroc că m-am născut pe Progresul, acolo la BNR, şi în fiecare zi când erau meciuri acolo mă duceam, la 30 de metri de acasă până la terenuri, şi mă uitam. Eu m-am uitat foarte mult la tenis până să încep să joc. Şi cel mai bun antrenor al meu a fost peretele, pentru că jucam la perete. Pentru că dacă nu o dai bine în perete, trebuie să alergi după ea în spate, şi aşa eram concentrat să dau bine în perete ca să-mi vină mingea înapoi.
AGERPRES: Regretaţi că nu jucaţi astăzi tenis, când câştigurile sunt clar mult mai mari?
Ilie Năstase: Nu, pentru că dacă mă uit înaintea noastră, cei care au jucat înaintea mea au avut câştiguri mult mai mici în comparaţie cu mine. Deci nu mă pot compara eu cu jucătorii de astăzi, pentru că probabil cei care vor veni vor câştiga mult mai bine decât cei de acum şi tot aşa. Deci nu mă gândesc la acest lucru.
AGERPRES: Dar aţi făcut un calcul cât aţi fi câştigat dacă jucaţi astăzi?
Ilie Năstase: Ah, nu! Asta este o prostie, nu mă gândesc la aşa ceva, în niciun caz. La ce serveşte? Eu pe lângă cei de dinaintea mea am făcut bani, dar pe lângă cei de astăzi nu am făcut bani, şi e clar asta. Probabil că peste 30, sau 50 de ani, se va vorbi că Djokovic nu a făcut niciun ban în comparaţie.
AGERPRES: Aţi fost 40 de săptămâni numărul 1 mondial, doar Simona Halep, cu 64 de săptămâni, v-a depăşit până acum. Când credeţi că va mai avea România un număr 1 mondial în tenis?
Ilie Năstase: Simona Halep nu m-a depăşit niciodată pe mine, ea le-a depăşit pe fete, eu sunt la băieţi, nu am eu treabă cu Halep. Că a stat ea 64 de săptămâni şi a luat două Grand Slam-uri, sau eu am luat două şi cinci la dublu... Nu, fiecare este pe felia lui, nu vreau să mă compar cu nimeni. Mie mi-a făcut plăcere să joc tenis, câte am câştigat, alea sunt, vreo 58 nu mi le-au recunoscut, pentru că era înainte de ATP. Dacă cineva câştigă peste 100 de turnee cred că e în regulă, nu am nicio problemă să mă compar. Pentru că nu sunt mulţi care au câştigat 100 de turnee.
AGERPRES: Cum vedeţi tenisul masculin românesc astăzi, credeţi că se va mai naşte acel număr 1 mondial?
Ilie Năstase: Nu mai cred nimic până nu văd. Este greu, pentru că tenisul este un sport complet şi sunt mulţi jucători în lume, şi toţi joacă bine. E greu să ajungi numărul 1 mondial.
AGERPRES: O ultimă întrebare mai am, spuneţi-mi dacă sunteţi încrezător în şansele de revenire ale Simonei Halep, după suspendarea pe care urmează să o primească?
Ilie Năstase: Eu nu ştiu mare lucru, ce ştiţi dumneavoastră ştiu şi eu. Trebuie aşteptat, să vedem ce decizie iau şi dacă se mai poate face ceva cu avocaţii, nu ştiu. Dacă are şanse de revenire? Nu mai contează domnule, ea a fost numărul 1 mondial şi dacă numărul 500 bate astăzi pe numărul 1 mondial nu se supără nimeni, să ştiţi. Eu cred că are şanse să revină în circuit pentru că este tânără, am văzut că a rămas în contact cu tenisul, nu a plecat pe munte undeva, să rămână închisă. În niciun caz nu este sfârşitul carierei pentru ea.
Fostul mare tenisman Ilie Năstase s-a născut la 19 iulie 1946, la Bucureşti. "Nasty" - cum a fost poreclit de americani - a adus spectacolul pe terenurile de tenis din întreaga lume, îmbinând tehnica ireproşabilă şi loviturile de geniu, cu glumele, uneori şocante.
Debutul carierei sale internaţionale a avut loc la vârsta de 20 de ani, la Roland Garros, în 1966, când a jucat finala la dublu, alături de Ion Ţiriac. Primul mare succes internaţional l-a obţinut în 1972 în Statele Unite ale Americii, unde a câştigat turneul de la Forrest Hills. Tot în 1972, s-a impus împreună cu Ion Ţiriac în proba de dublu a turneului de la Roma şi la dublu mixt, la Wimbledon, alături de Rosie Casals.
Anul de glorie al lui Ilie Năstase a fost 1973, când a câştigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură, fără să piardă niciun set. În acelaşi an, s-a impus şi în proba de dublu la Wimbledon, făcând pereche cu prietenul său, americanul Jimmy Connors. De asemenea, a câştigat turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes şi a fost desemnat primul lider al clasamentului mondial ATP.
În decursul carierei sale, Ilie Năstase a câştigat, potrivit www.atptour.com, 64 de turnee ATP la simplu şi 45 la dublu. A câştigat de patru ori Turneul Masters (Turneul Campionilor), în 1971, 1972, 1973, 1975; US Open în 1972 şi 1975; Openul Franţei în 1970 şi 1973; Wimbledon în 1973. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câştigând 109 meciuri. În 1970, Ilie Năstase a intrat în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume.
Foto: (c) ION DUMITRU/AGERPRES FOTO
Meci din Cupa Davis, ediţia 1972; în imagine: Ilie Nastase
Foto: (c) ION DUMITRU/AGERPRES FOTO
Meciul de tenis din cadrul Cupei Davis, ediţia 1972, dintre echipele Romaniei şi SUA (finala). Imagine cu perechea Ion Ţiriac (dr.), Ilie Năstase (stg.)
A fost desemnat de patru ori ''Cel mai bun sportiv român al anului'' (1969, 1972, 1973 şi 1974). A fost timp de 40 de săptămâni nr. 1 mondial (23 august 1973 - 2 iunie 1974). A primit "Racheta de aur" la New York în 1973 şi este singurul român care are numele înscris în International Tennis Hall of Fame. În 1990, la Roland Garros, a obţinut Premiul deceniului. În 2005, revista ''Tennis Magazine'' l-a plasat pe locul 28 în lista celor ''40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani''.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Volei masculin: Arcada a învins campioana Corona, în Divizia A1; Dinamo s-a impus în derby-ul cu Steaua
Vicecampioana CS Arcada Galați a învins-o pe CSM Corona Brașov, deținătoarea titlului, miercuri, în etapa a 21-a a Diviziei A1 la volei masculin, în timp ce tradiționalul derby dintre Dinamo și Steaua a fost câștigat de echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare. Arcada Galați a trecut de Corona Brașov cu 3-1 (25-17, 21-25, 25-
Fotbal: Răzvan Lucescu (PAOK Salonic) - Vom da totul pentru calificare, pentru că simțim că o merităm
Antrenorul echipei de fotbal PAOK Salonic, românul Răzvan Lucescu, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor da totul pentru calificare în meciul cu FCSB, din manșa secundă a play-off-ului pentru accederea în optimile de finală ale Europa League, fiind conștienți că merită prezența între primele 16 echipe din
Handbal feminin: CS Rapid București s-a impus la Zalău, în campionat
CS Rapid București a învins-o pe HC Zalău cu scorul de 28-25 (9-13), miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana a reușit să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră, după ce la pauză era condusă la patru goluri (9-13). Albertina Kassoma a
Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - Ar fi o mare greșeală să jucăm pentru a obține un egal
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că ar fi o mare greșeală ca formația sa să joace pentru a obține un egal în meciuri retur cu PAOK Salonic din manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League. 'Ne cunoaște
Fotbal: Adrian Șut (FCSB) - Suntem mândri de ce am reușit până acum, dar nu trebuie să ne oprim aici
Căpitanul echipei FCSB, Adrian Șut, a declarat, miercuri seara, în conferința de presă de dinaintea partidei cu PAOK Salonic, din manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League la fotbal, că este mândru de ce a reușit formația sa până acum, dar a subliniat că aceasta nu trebuie să se oprească aici.
Fotbal: Paul Papp și-a prelungit contractul cu Petrolul Ploiești
Fundașul Paul Papp și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești pentru încă un sezon, a anunțat, miercuri, clubul pe pagina sa de Facebook. Noua înțelegere este valabilă până în vara anului 2026. În vârstă de 35 de ani, Paul Papp a ajuns la Petrolul în februarie 2023,
Handbal feminin: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a calificat la pas în sferturile Cupei României
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a calificat la pas în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CSU Știința București cu scorul de 41-23 (20-12), miercuri, în Sala Agronomia din Capitală. Sonia Seraficeanu a fost cea mai bună jucătoare a oaspetelor, cu 11 goluri marcate. Dagmara
Fostul internațional Zeno Bundea candidează la conducerea Asociației Județene de Fotbal Bihor
Fostul internațional Zeno Bundea și-a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, candidatura pentru președinția Asociației Județene de Fotbal (AJF) Bihor, fiind susținut de clubul-fanion FC Bihor, reputatul arbitru Octavian Șovre și de foști fotbaliști precum Adrian Anca și Viorel Domocoș. Adunarea Generală a AJF Bihor de alegeri va
Fotbal: Rapid, Oțelul Galați și FCSB, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF
Echipele de fotbal Rapid, Oțelul Galați și FCSB au fost sancționate de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor înregistrate în timpul partidelor din etapa a 26-a a Superligii, a anunțat, miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal. Echipe Rapid și Oțelul Galați au fost sancționate cu 7.500 d
Fotbal: FCSB cere ajutorul suporterilor pentru deszăpezirea tribunelor Arenei Naționale înaintea partidei cu PAOK
Clubul de fotbal FCSB le cere ajutorul suporterilor pentru deszăpezirea tribunelor Arenei Naționale înaintea partidei cu PAOK Salonic, programată, joi, de la ora 19:45, în manșa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League. Într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook și redistribuit de pa
Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe Erik Bicfalvi, ultima oară în Rusia
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, miercuri, că a semnat un contract cu mijlocașul român Erik Bicfalvi, ultima oară legitimat la formația FC Ural Ekaterinburg, din al doilea eșalon din Rusia. 'Vikingul a ajuns la Galați. Ne promisese, e 'oțelar'. Forță și onoare, Erik Bicfalvi',
Handbal feminin: Dunărea Brăila a câștigat la Slatina, în campionat
HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 38-34 (20-17), marți seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Doar primele zece minute au fost echilibrate, după care formația brăileană a luat jocul pe cont propriu și a câștigat fără emoții. Mireya G
Fotbal: Echipa națională a României va disputa în premieră un meci amical cu selecționata Canadei
Echipa națională de fotbal a României va disputa în premieră, în această toamnă, un meci amical cu selecționata Canadei, informează, marți, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial. 'Naționala României va disputa în premieră un meci împotriva selecționatei Canadei. Partida de pregătire est
Fotbal: Stiven Plaza, prezentat oficial de Oțelul Galați - Vreau să demonstrez în România și să revin în naționala Ecuadorului
Atacantul Stiven Ricardo Plaza Castillo, transferat săptămâna trecută de Oțelul Galați, a declarat la prezentarea sa oficială că își dorește să demonstreze în România și să revină în naționala de fotbal a Ecuadorului. 'Revin cu mare bucurie în Europa, acolo unde am cunoscut puternicele campionate ale Spa
UPDATE Fotbal: Cristian Chivu, numit antrenor al echipei Parma (oficial)
Fostul internațional român Cristian Chivu a fost numit, marți, în funcția de antrenor al echipei italiene de fotbal Parma, a anunțat clubul, pe site-ul său oficial. Stafful lui Chivu îi cuprinde pe secunzii Antonio Gagliardi, Angelo Palombo și pe Nicola Pavarini, antrenor cu portari. Fostul fundaș al echipelor AS Roma și Inter