Volei feminin: Rodica Buterez - În 2023 îmi doresc să joc cu naţionala României finala Golden League
Jucătoarea Rodica Buterez (CSM Târgovişte), desemnată cea mai bună voleibalistă a anului 2022 de către Federaţia Română de Volei, a declarat, luni, că anul viitor îşi doreşte să joace cu prima reprezentativă a României finala Golden League.
"În 2023 îmi doresc să joc cu naţionala o finală în Golden League, iar la Campionatul European să depăşim faza grupelor", a spus Buterez, care anul acesta s-a oprit cu echipa naţională a României în semifinalele Golden League.
"În ceea ce priveşte sezonul încheiat în vară şi partea de echipă naţională, chiar m-am simţit cea mai bună, nu am de ce să mint. Cu naţionala am avut un turneu foarte bun în Golden League, chiar surprinzător aş spune, pentru că nu am avut decât 4-5 zile libere după încheierea sezonului şi se acumulase multă oboseală. Însă am reuşit să ne concentrăm şi ne-am descurcat foarte bine în Golden League. Şi la fel de bine ne-am descurcat şi în calificările pentru Campionatul European", a adăugat voleibalista.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Rodica Buterez a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2022 de FRV în cadrul unei gale organizate, luni, la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.
La masculin, titlul i-a revenit lui Adrian Aciobăniţei (Chaumont Volley-Ball 52), în timp ce antrenorul anului a fost desemnat Gianni Creţu (naţionala Sloveniei).
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: Șase licee participă la Cupa Sectorului 1 - 'Baschet fără limite'
Federația Română de Baschet a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă remis AGERPRES, lansarea Cupei Sectorului 1 - 'Baschet fără limite', competiție de baschet masculin dedicată liceenilor din Sectorul 1, organizată de FRB și Primăria Sectorului 1. Șase licee, Colegiul Național 'Aurel Vlaicu', Colegiul Național '
Fotbal: Compania Națională de Investiții anunță o nouă etapă în reconstrucția stadionului Dinamo
Compania Națională de Investiții a anunțat, luni, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, startul unei noi etape în reconstrucția stadionului Dinamo, lucrările pe șantierul arenei din Ștefan cel Mare urmând să reînceapă pe 1 octombrie. 'Dinamo, se dă startul! Vești importante pentru suporterii dinamoviști: proiectu
Fotbal: Rui Duarte, noul antrenor al echipei Oțelul Galați
Portughezul Rui Duarte este, de luni, nouă antrenor al echipei de fotbal Oțelul Galați, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Hochei: ACSH Gheorgheni, Corona Brașov și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii în Erste Liga
ACSH Gheorgheni, Corona Brașov și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, duminică, în Erste Liga la hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a trecut la limită de UTE, cu 1-0 (1-0, 0-0, 0-0), în Remetea Ice Arena, prin golul lui Orban Brance. Corona Brașov a învins-o în deplasare pe DEAC Debrecen, cu s
Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj a câștigat turneul internațional pe care l-a organizat
CSM Volei Alba Blaj a câștigat turneu internațional de volei feminin pe care l-a organizat în Alba Blaj Arena, după ce a învins echipa bulgară Marița Plovdiv cu scorul de 3-1 (25-18, 25-15, 23-25, 25-21). În primul meci al competiției, vineri, CSM Volei Alba Blaj a trecut de formația sârbă ZOK Ub cu 3-1 (25-19, 25
Tenis: Giulia Safina Popa a cucerit titlul la Constanța (ITF)
Jucătoarea română de tenis Giulia Safina Popa (a șaptea favorită) a câștigat turneul ITF de la Constanța (W15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe Alesia Breaz (a șasea favorită) cu 6-3, 6-1 Alesia Breaz (18 ani, 797 WTA) avea 2-0 în confruntările cu Giulia Safina
Handbal feminin: Danemarca a câștigat EHF EURO Cup 2026 (FOTO-VIDEO)
Selecționata de handbal feminina Danemarcei a câștigat competiția EHF EURO Cup 2026, găzduită de Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din București, după ce a învins Norvegia cu scorul de 34-30 (17-15), în finala desfășurată duminică. Danezele au dominat jocul de la un capăt la altul, câștigâ
Fotbal: Haris Tabakovic - Sunt convins că jucătorii români vor da tot ce pot pentru a obține victoria
Atacantul Haris Tabakovic a declarat, duminică, într-o conferință de presă, înaintea meciului pe care naționala Bosniei-Herțegovina îl va juca la București cu România, în Liga Națiunilor, că se așteaptă la o partidă dificilă și este convins că jucătorii români vor face tot posibilul pentru a obține victoria.
Fotbal: Sergej Barbarez (Bosnia-Herțegovina) - Îl respectăm pe Hagi, dar vom încerca să-l supărăm, să câștigăm mâine
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Bosniei-Herțegovina, Sergej Barbarez, a declarat duminică, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor, că îl respectă profund pe omologul său, Gheorghe Hagi, dar a precizat că va încerca 'să-l supere', căutând victoria în partida de pe Arena
Canotaj: România nu a obținut nicio medalie la World Rowing Shanghai Sprints
Sportivii români nu au reușit să obțină nicio medalie la prima ediție a concursului de canotaj World Rowing Shanghai Sprints, cu probe de sprint pe distanța de 500 de metri, chiar în inima metropolei chineze, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Canotaj. Cele mai bune rezultate au fost două locuri patru obținut
Handbal feminin: România, clasată pe locul al treilea la EHF EURO Cup 2026 (FOTO-VIDEO)
Naționala de handbal feminin a României s-a clasat pe locul al treilea la EHF EURO Cup 2026, după ce a învins echipa Ungariei cu scorul de 33-30 (16-16), duminică, în finala mică, desfășurată în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din București. Oaspetele au dominat prima repriză, în care a
Fotbal: Gheorghe Hagi - Nu vorbesc acum despre locul României, știu de unde am preluat echipa
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică, înaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina din Liga Națiunilor, că nu dorește să vorbească despre locul ocupat de reprezentativa României în ierarhia mondială, precizând că obiectivul său este să construiască o formație competitivă, care să câșt
Fotbal: Nicolae Stanciu - Scopul nostru este să câștigăm grupa din Liga Națiunilor
Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Bosnia-Herțegovina, că obiectivul primei reprezentative este câștigarea grupei din Liga Națiunilor, subliniind că echipa nu se poate schimba peste noapte după venirea lui Gheorghe Hagi ca selecționer.
Oină: CSM Rm.Sărat a câștigat Cupa Regelui, iar ACS Galicea Mare a obținut Cupa Reginei
CSM Râmnicu Sărat a câștigat Cupa Regelui la oină, iar ACS Galicea Mare a obținut Cupa Reginei, sâmbătă, într-un eveniment găzduit de Stadionul Cotroceni din București. CSM Râmnicu Sărat a învins-o în finala Cupei Regelui pe CS Biruința Gherăești (jud. Neamț), cu 19-13. ACS Galicea Mare
VIDEO Auto: Simone Tempestini, campion național absolut pentru a 11-a oară; Trentin a câștigat Raliul Vâlcii
Simone Tempestini și-a trecut în palmares al 11-lea său titlu de campion național de raliuri în ultimele 12 sezoane, un record absolut în motorsportul românesc, după ce a încheiat pe locul 5 la Raliul Vâlcii, ultima etapă a sezonului, în care s-a impus italianul Giovanni Trentin. Pilotul de la Napoca R














