Fotbal: Mihai Pintilii (FCSB) - Este victoria jucătorilor, atitudinea a făcut diferenţa
Antrenorul interimar al echipei FCSB, Mihai Pintilii, consideră că victoria din partida cu FC Rapid, scor 3-1, pe Arena Naţională, se datorează întru-totul jucătorilor, care prin atitudine au reuşit să facă diferenţa pe tabela de marcaj.
"Eu vreau să mulţumesc jucătorilor, pentru că este victoria lor şi ei merită totul. Cred că atitudinea a făcut diferenţa în această seară, dorinţa noastră mai mare de a învinge. Cred că aveam mare nevoie de a învinge, ca de aer", a spus Pintilii la conferinţa de presă de la finalul partidei.
El a afirmat că a avut emoţii să stea pe bancă la derby-ul cu Rapid: "Am avut emoţii pe bancă. Greu nu mi-a fost, dar emoţie foarte mare am avut, fiind derby. Nu ştiu de ce, dar parcă jucam eu, am avut emoţii foarte mari. Dar greu nu mi-a fost, pentru că îi cunoşteam pe jucători, eram de-al vestiarului. Ei au ştiut ce au de făcut, au avut atitudinea corectă şi aici s-a făcut diferenţa".
Pintilii s-a arătat entuziasmat de atmosfera creată de cei aproximativ 30.000 de suporteri de pe Arena Naţională.
"Atmosfera a fost senzaţională şi le mulţumesc fanilor că au fost alături de noi. E o seară frumoasă pentru noi şi pentru suporteri, a ieşit perfect", a completat Pintilii.
Cu o victorie în derby-ul cu Rapid, FCSB va recăpăta încrederea necesară pentru a urca în clasament, consideră antrenorul.
"Cu această victorie, băieţii vor căpăta încredere, va fi alta şi mentalitatea. După ce câştigi cu Rapidul, clar te gândeşti mai sus. Dacă ei sunt pe locul doi putem fi şi noi acolo dacă i-am bătut. Eu sper ca de acum încolo băieţii să o ţină tot aşa, mai ales că am ieşit din Europa şi nu mai există presiune, nu mai există nimic, trebuie să ne gândim doar la fotbal", a mai spus Mihai Pintilii.
Acesta a precizat că până la pauza competiţională prilejuită de meciurile amicale ale echipei naţionale, el va asigura interimatul conducerii băncii tehnice.
"Mai sunt două meciuri şi apoi veţi vedea decizia mea, eu sper să vină antrenor. Eu voi fi pe bancă la meciul cu Galaţi şi cu Craiova, după vom vedea. Se întrerupe campionatul, conducerea va analiza şi vom vedea, eu tot aici rămân, e sufletul meu aici. Am înţeles că regulamentul permite un antrenor interimar timp de 30 de zile", a mai spus Pintilii.
Echipa de fotbal FCSB a învins cu scorul de 3-1 (2-0) formaţia FC Rapid, duminică seara, într-o partidă disputată pe Arena Naţională din Capitală în cadrul etapei a 17-a a Superligii.
AGERPRES (A - autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: Cordea (FCSB) - Azi nu le-am dat celor de la Rapid nicio şansă
Fotbal: Albu (FC Rapid), după înfrângerea cu FCSB - Practic ne-am bătut singuri
Fotbal: Adrian Mutu (Rapid) - Suntem o echipă mai puternică decât un scor, mergem înainte
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Victorii în deplasare pentru Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea în campionat
Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea au obținut victorii, duminică, în deplasare, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Corona, condusă de pe margine de Mariana Tîrcă și Paula Ungureanu, după demiterea lui Bent Dahl, a învins-o pe nou-promovata CSM Târgu Mureș cu scorul de 37-25. Karolina
Fotbal: UTA a învins-o pe CFR Cluj cu 1-0, în Superligă
UTA Arad a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Omar El Sawy (55), după o combinație cu Marius Coman. Cele două formații s-au mai întâlnit &ic
Handbal feminin: CSM București, învinsă clar acasă de Sola HK, în Liga Campionilor
CSM București a fost învinsă neașteptat de echipa norvegiană Sola Handballklubb, cu scorul de 30-22 (14-11), chiar în Sala ''Ion Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, duminică, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, care spera la a patra sa victorie, a pierdut fără drept d
România s-a clasat pe patru la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României s-a clasat pe locul al patrulea la World Rugby U20 Challenger, după ce a fost surclasată de echipa Portugaliei cu scorul de 67-13 (38-8), sâmbătă, la Santiago de Chile, în finala mică a competiției. ''Stejăreii'' au reușit două eseuri, prin Mihai-Antonio Mitrea și Alexandru Boldor, iar Mi
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, învinsă de CS Dinamo București în campionat
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de CS Dinamo București, cu scorul de 87-73 (21-18, 26-21, 20-19, 20-15), sâmbătă seara, în Sala Dinamo din Capitală, în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet masculin. Derrick Michael Marks, cu 16 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, Jonathan Christopher Star
Fotbal: Rapid, la a cincea victorie consecutivă în Superligă, 2-0 cu Corvinul
FC Rapid București a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Rapid a obținut a cincea sa victorie consecutivă, printr-o dublă realizată de Alexandru Dobre, în ultima jumătate de oră (61 - penalty, 76).
Volei masculin: CS Dinamo București a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana a obținut trofeul pentru a treia oară, după edițiile din 2021 și 2022. Dinamo s-a impus după o oră și 21 de minute.
Hochei: Victorie la scor pentru SC Miercurea Ciuc în campionat
SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu scorul de 15-0 (1-0, 6-0, 8-0), sâmbătă, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile au fost marcate de Gergo Kozma (3), Szabolcs Szopos Bojte (4), Akos Nyisztor (2), Konrad Lorincz, Tamas
Rugby Europe Super Cup: Romanian Wolves a reușit a doua sa victorie, cu Delta, în deplasare
Selecționata Romanian Wolves a învins echipa olandeză Delta, cu scorul de 32-23 (15-13), sâmbătă seara, pe NRCA Stadium din Amsterdam, în etapa a doua din Rugby Europe Super Cup. ''Lupii'' au reușit patru eseuri, prin Manuel Thane Tharquinn (două), Ștefan Ioan Cojocariu și Xavier Samisoni Degei, dintre care tr
VIDEO Rugby: Victorii pentru SCM USV Timișoara și CS Dinamo în Cupa României
SCM USV Timișoara și CS Dinamo București au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a doua a grupelor Cupei României la rugby. În Grupa A, SCM USV Timișoara a dispus de CSM Știința Baia Mare cu 29-22, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu''. Cel mai bun om al meciului a fost desemnat Ștefan Iancu, de la echipa gaz
Volei feminin: CSO Voluntari a câștigat Supercupa României
CSO Voluntari 2005 a câștigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-0 (25-21, 30-28, 25-16), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Tulcea. Campioana s-a impus după o oră și 38 de minute. Laura Pascua (19 puncte), Lorena Lorber Fijok (14) și Nicole v
Fotbal: Petrolul Ploiești - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul prin portughezul Leo Teixeira (26), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin Doru Andrei (34).
VIDEO Handbal feminin: Gloria Bistrița, victorioasă în duelul cu Storhamar, din Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins formația norvegiană Storhamar Handball Elite, cu scorul de 33-26 (17-15), sâmbătă, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a bifat a patra sa victorie în șase etape, la capătul unui joc în care a condus în
Fotbal: Dinamo își confirmă poziția de lider al Superligii prin victoria cu FC Botoșani (2-0)
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider al Superligii de fotbal după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 12-a. Dinamo a dominat jocul, și-a creat o serie de ocazii, dar a marcat târziu, din două penalty-uri.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc
ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc au obținut victorii, vineri seara, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Campioana ACSH Gheorgheni a dispus de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0), pe Patinoarul Cârța, prin golurile marcate de Daniel Trancă, Zsolt Adam și Nandor Fejes (2), respectiv Davis Gardner Kinne.














