Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, recunoaşte că există anumite probleme la nivelul implementării VAR în Liga I, dar precizează că a observat şi beneficiile sistemului de arbitraj video.

"Trebuie să recunosc că au fost probleme de la început cu acest sistem video. Nu este uşor să implementezi un nou sistem. Trebuie să recunoaştem însă că au fost probleme în toate ţările în prima etapă de implementare şi trebuie să ne gândim la cât de mulţi oamenii sunt implicaţi în implementarea VAR. Un aspect pozitiv ar fi că toate discuţiile privind erorile de arbitraj au cam dispărut, ceea ce înseamnă implicit că încep să se vadă beneficiile implementării sistemului video şi asta nu poate decât să contribuie la creşterea credibilităţii competiţiei", a declarat Burleanu, vineri, la Casa Fotbalului.

El a afirmat că în primele 14 partide care au beneficiat de arbitraj video, noul sistem a reuşit să corecteze 9 decizii ale arbitrului de centru.

"Dacă ar fi să facem o analiză a primelor 14 partide, arbitrajul video reuşit să corecteze 9 decizii extrem de importante. Alte două decizii nu au putut să beneficieze de asistenţă video ca urmare a unor probleme tehnice. Ceea ce este cel mai important este că învăţăm din toate aceste lecţii, că arbitrajul video a contribuit şi va contribui în anii următori la creşterea integrităţii competiţiei, să limităm pe cât posibil toate discuţiile legate de erorile de arbitraj, iar problemele tehnice să dispară pe cât posibil", a mai spus Burleanu.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.