Scrimă: Ana-Maria Popescu - Datoria noastră e să ducem mai departe moştenirea lăsată de Ana Pascu

Fosta scrimeră Ana-Maria Popescu a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Ana Pascu a contribuit decisiv la buna funcţionare a Federaţiei Române de Scrimă şi că e o datorie ca această moştenire a sa să fie dusă mai departe.
"Pierderea doamnei Ana Pascu nu reprezintă o pierdere doar pentru scrima românească sau pentru sportul românesc, ci şi pentru scrima internaţională, având în vedere anii în care dânsa a avut un aport important la federaţia internaţională. Vom fi mai săraci, cu siguranţă, şi datoria noastră de acum înainte este să ducem mai departe moştenirea pe care ne-a lăsat-o. Au fost momente destule în care nu am văzut lucrurile la fel, dar îi datorăm faptul că această federaţie este în picioare încă şi a reuşit să performeze şi în vremuri grele. Iar acum este datoria noastră să ducem aceasta moştenire mai departe", a declarat Ana-Maria Popescu pentru AGERPRES.
Întrebată dacă a învăţat ceva de la fosta scrimeră şi preşedintă a FRS Ana Pascu, Ana-Maria Popescu a spus: "Să nu renunţ. Sportul m-a învăţat înainte de toate să nu renunţ, dar m-a învăţat şi doamna Pascu, pentru că au fost multe situaţii grele în care a reuşit să găsească soluţii. Şi acest lucru mi s-a părut extraordinar. A condus federaţia cu mână de fier, trebuie să recunoaştem, a reuşit să aducă aurul acasă prin mine şi prin colegii mei, dar nu i-a fost uşor. Federaţia Română de Scrimă este în picioare datorită dumneaei".
Fosta mare scrimeră Ana Pascu, preşedintă a Federaţiei Române de Scrimă între 1982 şi 2013, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani, a anunţat, miercuri seara, forul naţional pe pagina sa de Facebook.
''Eroii cu mască nu mor niciodată! Doamna Ana Pascu va trăi prin oamenii pe care i-a inspirat şi prin tot ceea ce a lăsat moştenire scrimei şi sportului românesc, scrimei mondiale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Prin tot ceea ce ne lasă moştenire, prin tot ceea ce a sădit în noi, emoţii şi clipe de neuitat, Ana Pascu va trăi prin fiecare generaţie care va ajunge să facă performanţă pentru România. Eroii cu mască inspiră şi motivează atemporal, iar misiunea noastră, a celor din Federaţia Română de Scrimă, e tocmai de a păstra şi duce mai departe povestea lor. Erou cu mască, Ana Pascu a cunoscut succesul şi gloria. Este exemplul unui sportiv dedicat, un caracter puternic, un om echilibrat, un om pentru care echipa a însemnat totul'', se arată în mesajul postat de Federaţia Română de Scrimă.
Ana Pascu a reprezentat România la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a câştigat două medalii de bronz. La Campionatele Mondiale de juniori a câştigat aurul în 1963, după care a urcat de 7 ori pe podiumul mondial la senioare, aur cu echipa la Havana în 1969, argint la echipe în 1970 şi de cinci ori a luat bronz, în 1967, 1971, 1973, 1974, 1975.
Ana Pascu a fost apoi preşedinta Federaţiei naţionale de scrimă, vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă. A condus Federaţia Română de Scrimă între 1982 şi 2013, un record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale şi 68 la Campionatele Europene.
La nivel internaţional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004, şi vicepreşedinte al FIE, între 2004-2021.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CSO Voluntari s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale
CSO Voluntari s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin, după ce a învins-o în deplasare pe CSM Corona Brașov, cu scorul de 84-82 (24-19, 17-18, 28-18, 15-27), vineri, în al patrulea meci al seriei. Lewis Markel Sullivan, cu 23 puncte și 9 recuperări, a fost MVP-ul echipei ilfovene. Michael Antho
Fotbal: Unirea Slobozia a câștigat la Buzău, în play-out
Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0 (1-0), vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal. Unirea a deschis scorul după numai 36 de secunde, prin Florin Purece, din pasa lui Adnan Aganovic. Ialomițenii ți-au dublat avantajul prin același Purece (54), tot după un assist al cr
Rugby: Victorii clare pentru Știința Baia Mare și SCM Timișoara, în Liga Națională
CSM Știința Baia Mare și SCM USV Timișoara au obținut victorii clare, vineri, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de rugby. CSM Știința Baia Mare a surclasat-o pe CS Universitatea ELBI Cluj cu 69-0, meci în care Andrei Schutz (Știința) a fost desemnat cel mai bun jucător. Campioana SCM USV Timișoara a obținut și ea un s
Handbal feminin: Novanc (Gloria Bistrița) - Cupa României este o competiție în care se poate întâmpla orice
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Marius Novanc, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în turneul Final4 al Cupei României la handbal feminin se poate întâmpla orice și a subliniat că jucătoarele sale sunt pregătite să câștige și să își asigure participarea în ediția următoare a cupelor europene.
Scrimă: CSM Olimpia Satu Mare, campioană națională pe echipe la spadă masculin
CSM Olimpia Satu Mare a obținut, vineri, titlul de campioană națională în proba masculină de spadă pe echipe, în Sala de Scrimă ''Alexandru Csipler'' din Satu Mare. Olimpia (Adrian Dabija, Marton Mezinger, Alex Oroian, Tudor Surducan) a dispus în finală de CS UNEFS București (Ștefan Popa, David Statie, Alexand
Handbal feminin: Socolovici (CSMB) - Turneul Final4 al Cupei României este special pentru că e ultimul al Cristinei Neagu
Managerul operațional al CSM București (CSMB), Răzvan Socolovici, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că turneul Final4 al Cupei României la handbal feminin este unul special pentru club ținând cont că este ultimul al Cristinei Neagu. 'Pentru noi Cupa României este întotdeauna un trofeu pe care dor
Fotbal: Anzor Mekvabișvili (Universitatea Craiova) - Cred că locul al doilea ar trebui să fie obiectivul nostru
Jucătorul georgian Anzor Mekvabișvili a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea partidei cu CFR Cluj, că obiectivul formației sale, Universitatea Craiova, ar trebui să fie ocuparea locului 2 în clasamentul Superligii de fotbal. 'Știm cu toții că ne așteaptă un meci extrem de greu și de important împotr
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Meciul cu CFR Cluj e mai important decât celelalte
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu CFR Cluj, din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal, este mai importantă pentru formația sa decât cele anterioare având în vedere că are ca obiectiv participarea în cupele europene. 'N
Scrimă: CSA Steaua a câștigat titlul național pe echipe la floretă feminin
CSA Steaua, în componența Mălina Călugăreanu, Andreea Dincă, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu, a câștigat titlul național la floretă în proba feminină pe echipe, vineri, în Sala de scrimă ''Ana Pascu'' din București. În finală, CSA Steaua 1 a învins-o pe CS Rapid (Emilia Corbu, Enya Male, Maria
Fotbal: Mutu, Adrian Ilie, Lobonț și Raț, între participanții la demonstrativul 'Ronaldinho & Friends'
Foștii internaționali Adrian Mutu, Adrian Ilie, Bogdan Lobonț, Răzvan Raț se numără printre fotbaliști români vor juca pe 14 iunie, la Cluj, în meciul demonstrativ 'Ronaldinho & Friends', din cadrul Sports Festival, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Organizatorii au dezvăluit, vineri, șapte figuri emblematice din
Șah: Deac l-a învins pe Aronian în runda a doua a turneului Superbet Chess Classic România 2025
Marele maestru român Bogdan Deac l-a învins pe americanul de origine armeană Levon Aronian, joi, în runda a doua a turneului de șah Superbet Chess Classic România 2025, a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025, găzduită de Grand Hotel din București. După ce a pierdut la debut în fața americanului Wesley So
Handbal masculin: Victorie importantă pentru România, cu Portugalia, în preliminariile EURO 2026
Naționala masculină de handbal a României a învins echipa Portugaliei, cu scorul de 28-24 (13-11), joi seara, la Constanța, într-un meci din Grupa a 8-a a preliminariilor EHF EURO 2026. Tricolorii au obținut o victorie foarte prețioasă în lupte pentru calificarea la turneul final. Portugalia, clasată pe locul al patrulea la Mondial
Scrimă: Adrian Dabija, campion național la spadă
Scrimerul Adrian Dabija (CSM Olimpia Satu Mare) a câștigat titlul de campion național la spadă, după ce l-a învins în finală pe Alin Sbîrcia (CS Universitatea Craiova), cu 15-13, joi, în Sala de Scrimă ''Alexandru Csipler'' din Satu Mare. Medaliile de bronz au fost obținute de Andrei Timoce (CS UNE
Handbal feminin: Carlos Viver va fi antrenorul principal al echipei Gloria Bistrița-Năsăud din noul sezon competițional
Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița-Năsăud a anunțat, joi, pe o pagină de socializare, numirea spaniolului Carlos Enrique Viver Arza în funcția de antrenor principal, începând cu
David Popovici a strâns 173.000 de euro pentru o campanie caritabilă prin donarea echipamentului purtat la JO de la Paris
Campionul olimpic, mondial și european la înot David Popovici a strâns 173.000 de euro în cadrul campaniei 'Ambasador pentru Acasă' derulată de Fundația Hope and Homes for Children România prin donarea echipamentului purtat la festivitatea de premiere de la Jocurile Olimpice Paris 2024, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.