Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj), după înfrângerea cu AZ Alkmaar - Cred că meritam victoria
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 1-0 cu AZ Alkmaar, în Grupa D a Conference League, că formaţia sa merita victoria ţinând cont de evoluţia din repriza secundă.
"Sunt dezamăgit de rezultat, în rest de nimic. Am întâlnit favorita grupei şi cred că meritam victoria... nici măcar un egal... dar fotbalul se joacă pe goluri. În prima repriză ei au fost un pic mai buni ca noi, dar repriza a doua a fost toată a noastră. În repriza a doua ei nu au avut nicio ocazie, nimic. Atitudinea a fost bună, dar noi trebuie să băgăm mingea în poartă, asta nu am reuşit azi. Meritam azi cel puţin egal, cel puţin. Dar s-a văzut Alkmaar ce echipă bună are... Din păcate noi am luat un gol mult prea uşor. Cu Jablonec meritam un egal, azi meritam iarăşi egal sau victorie şi acum eram şi noi mult mai în faţă în clasament. Acum însă va fi foarte greu să mai emitem pretenţii la calificare, trebuie să câştigăm toate trei meciurile şi avem două deplasări foarte grele", a spus Petrescu la postul Pro X.
"Păcat că nu am reuşit să marcăm azi, am încercat să băgăm toţi jucătorii de atac, dar tot nu am reuşit. Nu am fost foarte dur cu jucătorii pentru că ştiam valoarea adversarilor, doar golul m-a supărat pentru că nu avea voie să dea cineva acolo cu capul când aveam patru fundaşi. Noi am avut şi noi ocazii, cred că am avut şi un penalty, dar arbitrul nu are VAR în Conference League şi nu a văzut. Dar a fost un henţ clar pe care nu l-am primit", a adăugat tehnicianul.
Petrescu a explicat că în timpul meciului a avut nevoie de îngrijiri medicale la mâna dreaptă. "Mi s-a blocat mâna, chiar nu am înţeles de ce. De la stres, nu ştiu de ce... bine că a fost acolo medicul pentru că altfel nu ştiu ce făceam. Amorţise total mâna, nu mai simţeam şi mi-a zis neapărat să mă mişc", a afirmat antrenorul.
Întrebat dacă pleacă de la CFR Cluj la echipa naţională, Dan Petrescu a răspuns: "Am venit de o lună şi jumate la CFR, ce să fac? Eu sunt antrenorul echipei CFR, am semnat un contract pe trei ani... La victorii, la înfrângeri sunt aici... Eu voi încerca să duc echipa cât mai sus".
Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă de formaţia olandeză AZ Alkmaar, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa D a competiţiei Europa Conference League.
AGERPRES (V, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: Victorii pentru Rangers şi Galatasaray în Europa League
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sebastian Gima s-a calificat în optimi la Intaro Open (challenger) de la Târgu Mureș
Tenismanul român Sebastian Gima, un ''lucky loser'', s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce a dispus de kazahul Denis Evseev, cu 7-6 (7/4), 6-3. Gima (24 ani, 537 ATP) s-a impus după o oră și 36 de m
Fotbal: Clubul CFR Cluj s-a despărțit de portarul Mihai Popa
Clubul de fotbal CFR Cluj a anuțat, marți, pe site-ul său oficial, despărțirea de portarul Mihai Popa, transferat în luna ianuarie a acestui an de la gruparea italiană Torino. 'Clubul CFR 1907 Cluj și portarul Mihai Popa nu vor mai colabora în noul sezon competițional, contractul dintre cele două părți fiind încetat amiab
Fotbal: Clubul Unirea Slobozia anunță intrarea în insolvență
Clubul de fotbal Unirea Slobozia, care a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat în Liga a II-a, a anunțat, marți, pe un site de socializare, că în urma problemelor financiare a intrat în insolvență. 'Asociația Fotbal Club Unirea 04 Slobozia anunță suporterii echipei că Tribunalul Ialomita a admis în
Fotbal: Portarul Ionuț Gurău, transferat la FC Botoșani
Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, marți, că a semnat un contract valabil pentru următorul sezon al Superligii, cu portarul Ionuț Gurău, care a evoluat ultima oară pentru echipa albaneză FK Bylis. 'FC Botoșani anunță transferul jucătorului Ionuț Gurău. Născut pe 27.03. 1999, la Brăila, Ionuț Gurău (1,98 m), evoluează ca portar și a se
Fotbal: Mijlocașul Zsolt Magyar va evolua la FK Csikszereda
Clubul de fotbal FK Csikszereda Miercurea Ciuc a anunțat, marți, transferul lui Zsolt Magyar, mijlocaș ofensiv care va evolua sub formă de împrumut de la gruparea ungară Puskas Akademia. 'O nouă întărire la mijlocul terenului. Am semnat un contract cu Magyar Zsolt, mijlocaș ofensiv în vârstă de 24 de ani și 169 cm,
Fotbal: Farul Constanța l-a transferat pe Tony Njike din liga a treia franceză
Echipa de fotbal Farul Constanța a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocașului francez de origine cameruneză Tony Njike, care a evoluat ultima oară pentru formația Quevilly - Rouen Metropole. 'Farul Constanța a ajuns la un acord cu mijlocașul defensiv francez Tony Njike, care a semnat un contract valabil pen
Tenis: Turneul Ion Țiriac Challenger de la Brașov se va desfășura în perioada 29 iunie - 5 iulie
Turneul Ion Țiriac Challenger, competiție inclusă în circuitul ATP Challenger Tour 75 și ajunsă la cea de-a treia ediție, se va desfășura în perioada 29 iunie - 5 iulie la Baza Sportivă Olimpia din Brașov, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. La turneul organizat de Fundația Țiriac în parteneriat cu Feder
Federația Română de Handbal a stabilit programul ediției 2026-2027 a ligilor naționale la feminin și masculin
Federația Română de Handbal (FRH) a stabilit, marți, prin tragere la sorți, programul ediției 2026-2027 a ligii naționale la feminin și masculin. Tragerea la sorți a fost efectuată de noul președinte al FRH, Bogdan Voina, în prezența câtorva reprezentanți ai cluburilor din cele două ligi. În ediția 2026-2
Fotbal: Fundașul Paul Iacob și-a prelungit contractul cu Oțelul Galați
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, că a ajuns la un acord cu fundașul Paul Iacob, pentru prelungirea contractului pentru sezonul 2026-2027 al Superligii. 'Unele vești nu sunt despre transferuri. Unele sunt despre continuitate și încredere. SC Oțelul Galați anunță că fundașul central Paul Iacob și-a pr
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în optimile turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins pe japonezul Akira Santillan, cu 6-4, 6-3. Crețu (25 ani, 287 ATP) s-a impus după o oră și 25 de minute, la prima sa confruntare cu
Fotbal: Ronny Labonne (FCSB) - Sunt foarte fericit că am ajuns aici, e un club uriaș în Europa
Fotbalistul Ronny Labonne, prima achiziție realizată de FCSB în actuala pauză competițională, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este foarte fericit pentru transfer, subliniind că noul său club este unul uriaș în Europa. 'Eram în vacanță când m-a contactat agentul meu și mi-a spus de interesul cl
David Gerard a selecționat 36 de jucători în lotul extins pentru World Rugby Nations Cup
Antrenorul echipei naționale de rugby, David Gerard a selecționat 36 jucători în lotul extins pentru World Rugby Nations Cup, prima ediție a competiției ce va debuta în America de Sud în luna iulie, a anunțat, luni, Federația Română de Rugby, într-un comunicat de presă difuzat pe site-ul oficial. Pentru Nations Cu
Fotbal: Fundașului Ionuț Cercel, împrumutat de FCSB la Farul Constanța
Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, luni, pe site-ul său oficial, transferul lui Ionuț Cercel, fundaș dreapta care va evolua sub formă de împrumut de la FCSB până în vara anului viitor. 'Farul Constanța și FCSB au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului dreapta Ionuț Cercel la echipa noastră pâ
Fotbal: Sepsi OSK l-a achiziționat pe fundașul brazilian Gustavo Cascardo de Assis
Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunțat, luni, pe pagina oficială de Facebook, transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo de Assis, care a semnat un contract valabil pentru următorul sezon cu gruparea covăsneană.
Fotbal: FK Csíkszereda l-a transferat pe Albert Stahl de la FC Bihor
Clubul de fotbal FK Csikszereda Miercurea Ciuc a anunțat, luni, pe un site de socializare, transferul lui Albert Stahl, jucător care a evoluat în ultimele două sezoane la gruparea de ligă secundă FC Bihor. 'Am semnat un contract cu Albert Stahl, care vine la echipa noastră de la FC Bihor Oradea. Extrema în vârstă de 27 de













