Tenis: Mihaela Buzărnescu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat, miercuri, că jucătoarea română Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe lista calificaţilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, potrivit paginii de Facebook a Clubului Sportiv Dinamo, la care este legitimat Buzărnescu.
Dinamo va avea astfel două jucătoare de tenis la JO: Raluca Olaru (dublu) şi Mihaela Buzărnescu (simplu).
Buzărnescu a beneficiat de clasamentul protejat, în care ocupă locul 104, precum şi de faptul că numeroase jucătoare clasate în prima parte a ierarhiei au declinat participarea.
Astfel, echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) ajunge la 101 sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet feminin 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.
Delegaţia va cuprinde şi 9 rezerve, precum şi nu mai puţin de 40 de antrenori.
Atletism (10 sportivi): Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei);
Antrenori: Teodoru Agachi, Nicolae Alexe, Valentin Anghel, Sergiu Mihai Octavian Măzăran, Oana Manuela Pantelimon, Mihai Corucle;
Echipa feminină baschet 3x3 (4 jucătoare + 2 rezerve): Ancuţa Violeta Stoenescu, Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Claudia Monica Cuic; Rezerve: Anca Şipoş, Gabriela Irimia;
Antrenor: Tatiana Gallova;
Box (2): Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg);
Antrenori: Dumitru Dorobanţu, Adrian Lăcătuş;
Canotaj - 9 echipaje (36 sportivi + 2 rezerve): Opt rame cu cârmaci masculin (8+): Alexandru Petrişor Chioseaua, Florin Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Vasile Bejan, Vlad Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Petre Munteanu; Opt rame cu cârmaci feminin (8+): Maria Magdalena Rusu, Viviana Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea; Patru rame fără cârmaci masculin (4-): Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari; Patru rame fără cârmaci feminin (4-): Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu, Cristina Georgiana Popescu; Dublu rame feminin (2-): Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi; Dublu rame masculin (2-): Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă; Dublu vâsle categorie uşoară feminin (L2x): Ionela Livia Cozmiuc, Gianina Elena Beleagă; Dublu vâsle feminin (2x): Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş; Dublu vâsle masculin (2x): Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache; Rezerve: Elena Iuliana Mihai, Alexandru Cosmin Macovei;
Antrenori: Dorin Alupei, Antonio Colamonici, Vasile Ionel Măstăcan, Bogdan Liviu Codrici, Marius Bacaoanu Aanei, Ciprian Atomei.
Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), Eduard Michael Grosu (ciclism pe şosea);
Antrenori: Paulo De La Fuente Perez, Georgios Georgiadis;
Fotbal (18 jucători + 4 rezerve): Portari - Marian Mihai Aioani, Mihai Maximilian Popa, Ştefan Târnovanu; Fundaşi - Tudor Cristian Băluţă, Radu Ştefăniţă Boboc, Andrei Chindriş, Virgil Eugen Ghiţă, Andrei Florin Raţiu, Florin Ştefan, Alexandru Ştefan Paşcanu, Ricardo Florin Grigore; mijlocaşi - Mihai Alexandru Dobre, Ion Gheorghe, Marius Mihai Marin, Ronaldo Deaconu, Eduard Marian Florescu, Antonio Sefer, Virgil Andrei Ciobanu, Marco Alexandru Dulca; atacanţi - Andrei Sîntean, George Dănuţ Ganea, Valentin Gheorghe;
Antrenori: Mirel Matei Rădoi, Constantin Nicolae Dică, Florin Constantinovici Schreiber, Leontin Toader;
Gimnastică artistică (3): Maria Larisa Holbură (individual compus), Larisa Andreea Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Antrenori: Ştefan Csaba Gal, Lăcrămioara Moldovan, Cristian Moldovan;
Înot (4): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber); Bianca Andreea Costea;
Antrenori: Mugur Constantin Tomescu, Adrian Rădulescu;
Canoe sprint (2): Victor Mihalachi, Cătălin Chirilă (C2 - 1.000 m);
Antrenor: Florin Popescu;
Judo (3): Andreea Ştefania Chiţu (cat. 52 kg), Alexandru Constantin Raicu (cat. 73 kg), Vladuţ George Simionescu (cat. +100 kg);
Antrenori: Florin Bercean, Kohei Oishi;
Lupte (5): feminin - Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), libere masculin - Albert Saritov (cat. 97 kg); greco-romane - Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg);
Antrenori: Petrică Carare, Nikolai Ilici Stoianov, Ion Vremere;
Scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie);
Antrenori: Rareş Eugen Dumitrescu, Radu Nicolae Podeanu;
Tenis (3): Ioana Raluca Olaru, Monica Niculescu (ambele la dublu feminin), Mihaela Buzărnescu (simplu);
Antrenor: Stelian Călin Ciorbagiu;
Tenis de masă (4 + 1 rezervă): echipa feminină (3 jucătoare) - Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs (simplu, dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Irina Ciobanu (rezervă), Ovidiu Ionescu (simplu, dublu mixt);
Antrenori: Viorel Filimon, Andrei Filimon;
Tir sportiv (1): Laura Georgeta Ilie (puşcă aer comprimat, 10 m);
Antrenor: Olimpiu Florin Marin;
Tir cu arcul (1): Mădălina Ştefania Amăistroaie;
Antrenor: Viorel Habian;
Triatlon (1): Felix Pierre Duchampt;
Antrenor: Ovidiu Nicolae Burghelea.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CSM Oradea a egalat situația în finala Ligii Naționale
CSM CSU Oradea a învins-o pe U-BT Cluj-Napoca cu scorul de 80-68 (17-12, 22-18, 21-26, 20-12), miercuri seara, pe teren propriu, astfel că a egalat situația în finala Ligii Naționale de baschet masculin, 1-1. Campioana câștigase la Oradea în primul meci, cu 89-82. Internaționalul român Kristopher Ja
Fotbal: România a învins Georgia, în meci amical al selecționatelor U21
Selecționata de fotbal Under-21 a României a învins echipa similară a Georgiei cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri, într-un meci amical desfășurat la Vorau (Austria). Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Borza (72), potrivit site-ului Federației Române de Fotbal. Selecționerul Daniel Pancu a alinia
Fotbal: Gheorghe Popescu - Ar fi bine ca Gică Hagi să plece într-un alt campionat
Președintele clubului Farul Constanța, Gheorghe Popescu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că ar fi bine ca Gheorghe Hagi, antrenor care a renunțat la începutul acestei săptămâni la conducerea tehnică a formației dobrogene, să plece într-un alt campionat. Chestionat în legătură cu zvonurile privind preluarea de căt
Canotaj: Ciprian Tudosă - Mă bucură rezultatul de la europene, dar mai mult prestația echipei
Canotorul Ciprian Tudosă a afirmat, miercuri, că se bucură pentru aurul câștigat la Campionatele Europene de la Plovdiv, cu echipajul masculin de patru rame, dar mai mult a părut impresionat de prestația bărcii sale, care a reușit și un nou record european. 'La campionatele europene a fost exact așa cum anticipam de la Snagov. Am făcut curse foarte b
Canotaj: Marian Enache - Ce s-a întâmplat la european mă motivează foarte mult; putem corecta greșelile
Campionul olimpic de la Paris 2024 Marian Enache a afirmat, miercuri, că ratarea aurului la Campionatele Mondiale de la Plovdiv îl motivează foarte mult și s-a arătat încrezător că alături de Andrei Cornea, în barca de dublu vâsle masculin, poate corecta greșelile până la următoarele competiții. 'Nu știu dacă mergem la aur la
Canotaj: Simona Radiș - La CM ne dorim să batem recordul mondial
Canotoarea Simona Radiș a afirmat, miercuri, că după medalia de aur obținută la Campionatele Europene de la Plovdiv, alături de Magdalena Rusu, următorul obiectiv este doborârea recordului mondial în proba de dublu rame feminin de la Campionatele Mondiale de la Shanghai, din luna septembrie. 'Cu siguranță această medalie pe care am obținut-o es
Canotaj: Elisabeta Lipă - Căutăm cele mai bune formule, câștigătoare, pentru Los Angeles 2028
Președinta Federației Române de Canotaj Elisabeta Lipă a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că participarea la Campionatele Europene de la Plovdiv, unde România a obținut 7 medalii, reprezintă o etapă de căutare a celor mai bune formule de echipe care să obțină performanță la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. 'Cred
Bihor: Competiția X-Man România, cel mai important eveniment al triatlonului românesc, sâmbătă, cu 700 de sportivi
Cel mai important eveniment al triatlonului românesc, competiția X-Man România va aduce la Oradea, pe 7 iunie, peste 700 de sportivi din 21 de țări, pentru cele mai dificile probe de anduranță din țară. Competiția din acest an cuprinde trei probe majore, toate incluse în Campionatul Național de Triatlon. Prima probă este Campio
Handbal: Constantin Din - E mult mai bine ca selecționerul Pera să rămână antrenor doar la națională
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă că e mult mai bine ca selecționerul Florentin Pera să rămână doar la echipa națională feminină a României și să nu antreneze în paralel și formația SCM Râmnicu Vâlcea. 'Datoria mea este să am grijă de echipa
Handbal: Constantin Din - Decizia Consiliului de Administrație al FRH de desființare a campionatului de tineret este un lucru necurat
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că decizia Consiliului de Administrație al FRH de desființare a campionatului național de tineret este 'un lucru necurat'. Întrebat dacă există corupție în handbalul românesc, președintele a răspuns: 'Corupție e
Fotbal: Ștefan Baiaram a părăsit cantonamentul naționalei de tineret și ratează Campionatul European U21
Fotbalistul Ștefan Baiaram a părăsit cantonamentul echipei naționale de tineret a României din Austria din cauza unei accidentări și ratează participarea la turneul final al Campionatului European U21, programat în Slovacia, în perioada 11-28 iunie, informează, miercuri,
Rugby: România a anunțat lotul lărgit pentru turneul din America de Sud
Stafful tehnic al naționalei de rugby a României a anunțat, marți, un lot de 36 de jucători pentru turneul din America de Sud. Naționala României va disputa trei meciuri de pregătire în luna iulie, cu Chile (5 iulie), Uruguay (12 iulie) și Argentina XV (18 iulie), a doua echipă a ''pumelor''. ''Stejari
Fotbal: Gâlcă, după instalarea la Rapid - Plec la drum cu obiectivul de a termina sezonul pe un loc de cupe europene
Noul antrenor principal al echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a anunțat, marți, că pleacă la drum cu obiectivul de a califica formația giuleșteană în cupele europene și a promis suporterilor că vor vedea un joc ofensiv în sezonul următor. 'Plec la drum cu obiectivul de a termina sezonul pe un loc de cupe europe
Fotbal: Ianis Zicu este noul antrenor al echipei Farul Constanța
Antrenorul Ianis Zicu, care a promovat cu Metaloglobus București în Superliga la finalul acestui sezon, a fost numit, marți, la conducerea tehnică a echipei Farul Constanța, a anunțat formația dobrogeană pe site-ul oficial. 'Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța.
Baschet: Bucureștiul găzduiește turneul de calificare pentru FIBA 3x3 Europe Cup 2025
Federația Română de Baschet a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, că Bucureștiul va găzdui în perioada 7-8 iunie turneul de calificare pentru FIBA 3x3 Europe Cup - Danemarca 2025, competiție la care vor participa 21 de echipe la masculin și feminin. 'Piața George Enescu din București devine, în weekendul 7