Rugby: Stadionul Arcul de Triumf va fi inaugurat cu meciul test România - Argentina
Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Bucureşti va fi inaugurat oficial cu meciul test pe care naţionala de rugby a României îl va susţine cu Argentina, pe 3 iulie, de la ora 21:00, a anunţat, marţi, FRR pe site-ul său oficial.
"Este o veste extraordinară pentru toţi iubitorii rugbyului, 'Stejarii' revin acasă, mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulţumesc ministrului Carol - Eduard Novak şi oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului pentru că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, iniţiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020'', a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.
''Este o partidă importantă, foarte grea, toţi ştim cine este Argentina şi vreau să fac un apel către toţi suporterii 'Stejarilor' şi ai rugbyului românesc să vină alături de băieţi şi să-i susţină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât şi cel cu Scoţia, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generaţie pe care încercăm să o promovăm la echipa naţională, sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive. Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câţiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship avea rezultate slabe, iar acum, după câţiva ani de jucat în această competiţie cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponenţial astfel că anul trecut a reuşit să învingă Noua Zeelandă. Este un prim meci după mai bine de un an jumătate pe care echipa naţională îl joacă cu spectatori în tribună şi avem nevoie de susţinerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă, jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru jucători, a fost, este şi va fi leagănul rugbyului românesc", a subliniat Petrache.
''Stejarii'' revin pe stadionul propriu după o pauză de trei ani, ultimul meci disputat pe Stadionul Arcul de Triumf fiind în 2017, cu Tonga, după care arena a intrat în proces de reconstrucţie.
România şi Argentina se întâlnesc la Bucureşti după 29 de ani, ultimul meci disputat aici fiind în 1992, când ''Pumele'' s-au impus cu 21-18.
Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce ''Stejarii'' se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 şi 2011.
De asemenea, şi meciul cu Scoţia, din 10 iulie, va avea loc tot pe Stadionul Arcul de Triumf.
La 4 decembrie 2020 a avut loc recepţia proiectului de investiţii Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Stadionul Arcul de Triumf, care a costat 37 de milioane de euro, este al doua arenă finalizată dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie 2020. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid, care este aproape de finalizare, şi Dinamo, la care lucrările încă nu au început.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal masculin: Victorie categorică pentru Poli Timișoara, în EHF European Cup
SCM Politehnica Timișoara a învins categoric echipa lituaniană Granitas-Karys, cu 39-22 (18-9), sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare, dar desfășurat în Sala ''Constantin Jude'', în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. La primul me
Baschet feminin: Victorii clare pentru CS Rapid și Sepsi-SIC în campionat
Campioana CS Rapid București și ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obținut victorii clare, sâmbătă, în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet feminin. CS Rapid a trecut de Sportul Studențesc București cu 90-57, în Sala Rapid, condusă de Claudia Monica Cuic, cu 17 puncte, 8 recuperări, și Bianca Nan, cu 10 p, 13 rec, 3 p
VIDEO Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de UTA (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marius Coman (17), după un șut ratat al lui Omar El Sawy. Oaspeții au mai avut o ocazie mare de gol, prin Alin Ro
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al treilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup, după ce a învins formația belgiană Derdaele Sporting Pelt cu scorul de 33-27 (20-10), sâmbătă seara, în Nova PG Arena din Turda, în manșa a doua a turului secund. După o victorie cu 29-27 în Belgia, Pota
Rugby: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 20-6, sâmbătă, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din București, în Grupa B a Cupei României la rugby. Eseria Komainaisoro și Ionuț Donici au reușit eseuri pentru Steaua, ambele transformate de Alin Conache, care a marcat și din două lovituri de pedeapsă. P
Scrimă: Emma Șonț a câștigat Cupa României la spadă
Scrimera Emma Șonț (CSA Steaua) a câștigat Cupa României la spadă individual feminin, sâmbătă, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din București, după ce a învins-o în finală pe Bianc Benea (CSM Oradea), cu 15-14. Podiumul a fost completat de Bianca Raicu (CS Universitatea Craiova) și de Ana Tomș
Rugby: Fostul internațional Mircea Rusu s-a stins la 93 de ani
Fostul internațional Mircea Rusu a încetat din viață noaptea trecută, la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 de ani, a anunțat, sâmbătă, Federația Română de Rugby pe site-ul său oficial. Rusu a fost unul dintre marii jucători ai României, flankerul de aur al unei generații excepționale, alcătuind împreună cu Viorel
Fotbal: FK Csikszereda, la prima sa victorie în acest sezon al Superligii, 2-1 cu FC Voluntari
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal a României, 2-1 (1-0) cu FC Voluntari, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 13-a. Marton Eppel (23) a marcat primul gol al ciucanilor, dar Godfried Roemeratoe, participant cu naționala Curacao la Cupa Mondială din America
Fotbal: Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Viorel Păunescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua în perioada 1998-2003, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat, sâmbătă, Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul său oficial. Născut pe 11
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j













