Fotbal: Antrenorul Mircea Lucescu s-a vaccinat anti-COVID

Antrenorul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, s-a vaccinat miercuri împotriva COVID-19, la clădirea de birouri a fostului acţionar al FC Rapid, George Copos, tehnicianul afirmând că este o responsabilitate a fiecărui om.
"Cred că toată lumea ar trebui să îşi dea seama că este un moment în care trebuie să facem pasul acesta. Nu putem să ne întoarcem din nou în timp, pentru că nu se ştie când va veni al patrulea val, sau al cincilea, sau alte forme de COVID. Deci este absolut necesar pentru a putea fi unii alături de ceilalţi, să avem posibilitatea să discutăm, să vorbim să ne îmbrăţişăm, să fim oameni, pentru că în pandemie nu am fost oameni normali. Cred că este absolut obligatoriu până la urmă, este o chestiune de responsabilitate a fiecăruia dintre noi, mai ales dacă ne şi propunem să călătorim, să intrăm în contact cu alte persoane, a declarat Mircea Lucescu.
În vârstă de 76 de ani, Lucescu a afirmat că nu se teme de eventuale reacţii adverse în urma administrării serului.
"Nu m-am temut de efecte adverse. Ce se poate întâmpla? La orice vaccin, şi la cele pe care le-am făcut la câţiva ani existau reacţii, sunt chestii absolut normale", a mai spus tehnicianul.
Mircea Lucescu a venit împreună cu soţia sa, Nelly, şi a fost întâmpinat la centrul de vaccinare de fostul acţionar al FC Rapid, George Copos.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - E aproape imposibil ca meciul cu Farul să se termine 0-0
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că este aproape imposibil ca meciul cu Farul Constanța din etapa a 29-a a Superligii, să se termine 0-0, pentru că ambele formații practică un fotbal ofensiv. 'Cu siguranță vom fi în dificultate la acest meci, pentru că de fiecare dată înt&
Fotbal: FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile Cupei României
FC Hermannstadt s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins formația Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), la capătul prelungirilor, miercuri seara, în deplasare, într-un meci de baraj în Grupa C a competiției. Diferența a fost făcută de golul lui Ianis Stoica
Handbal masculin: CS Dinamo, învinsă în ultimele secunde în Liga Campionilor
CS Dinamo București a fost învinsă dramatic de echipa poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de 27-26 (14-14), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Handbal feminin: Dunărea Brăila, prima echipă calificată în semifinalele Cupei României
HC Dunărea Brăila este prima echipă calificată la turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Corona Brașov cu scorul de 29-23 (16-13), miercuri, pe teren propriu. Dunărea Brăila, finalista ediției trecute, a dominat jocul de la un capăt la altul al meciului, deși Corona s-a apropiat în
Fotbal: Dinamo, Farul și Gloria Buzău, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF
Membrii Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal au decis, în ședința de miercuri, sancționarea cluburilor Dinamo București, Farul Constanța și Gloria Buzău în urma incidentelor petrecute la partidele din Superliga României, anunță LPF pe site-ul oficial. Pentru incidentele de la partida Dinamo - Farul Constanța, sco
Canotaj: Roxana Anghel - Ne propunem medalii de aur la Europene și Mondiale și în acest an
Canotoarea Roxana Anghel, campioană olimpică la Paris în proba de 8+1 feminin, a declarat, miercuri, la o acțiune umanitară, că și în acest an obiectivele lotului României sunt câștigarea de medalii de aur la Campionatele Europene și Mondiale. 'Obiectivele din acest an sunt în principal cele de la Campionatele Europene
Rugby: Lukas Mitu și Adrian Mitu vor să meargă 'în familie' la Cupa Mondială din Australia
Jucătorii Lukas Mitu și Adrian Mitu, veri primari și fii ai fraților Petre Mitu și Marian Mitu, vor să meargă 'în familie' la Cupa Mondială de rugby din Australia, afirmând, miercuri, că este cel mai mare vis al lor. 'Am jucat împreună când eram mici și suntem foarte fericiți să ne regăsim aici la echipa națională. Tatăl lui
Rugby: Selecționerul David Gerard - Georgia e o echipă de pe altă planetă, cea mai bună din REC
Antrenorul selecționatei României, David Gerard, a afirmat, miercuri, că adversara 'stejarilor' din semifinalele Rugby Europe Championship 2025, Georgia, este o echipă venită 'de pe altă planetă', fiind formația cea mai puternică din această competiție. 'Georgia este o echipă de pe altă planetă în această divizie. Este cea mai b
Fotbal feminin: România, învinsă de Polonia pe teren propriu, în Liga Națiunilor
Naționala României a fost învinsă de echipa Poloniei cu scorul de 1-0 (0-0), marți seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, în Grupa B1 a Ligii Națiunilor la fotbal feminin.
Fotbal: Site-ul de vânzare a biletelor pentru meciul FCSB - Olympique Lyon, supus unui atac cibernetic
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, marți, că site-ul https://www.bilete-fcsb.ro/, pe care comercializează bilete online pentru meciul cu Olympique Lyon, de pe teren propriu, din optimile de finală ale Europa League, este blocat din cauza unui atac cibernetic. 'Vă mulțumim pentru așteptare și răbdarea
Eduard Novak și-a anunțat candidatura la președinția Comitetului Național Paralimpic
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, și-a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook, intenția de a candida la președinția Comitetului Național Paralimpic (CNP), considerând că sportul paralimpic nu se bucură de susținere din partea statului. 'Dragi prieteni, În contextul alegerilor din cadrul Comitetului Național Paralimp
Handbal feminin: Rasmus Poulsen (SCM Rm. Vâlcea) - Meciurile cu Thuringer HC vor reprezenta un examen dificil
Antrenorul echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, Rasmus Rygaard Poulsen, a declarat că cele două meciuri cu Thuringer HC din EHF European League vor reprezenta un examen dificil pentru formația sa. 'Meciurile cu Thuringer HC vor reprezenta un examen dificil. Au jucătoare care pot evolua la un nivel foarte ridicat și ne
Fotbal feminin: Selecționata Under-17 a României a promovat în elita europeană
Selecționata de fotbal feminin Under-17 a României a promovat în elita continentală după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), marți, la Buftea, într-un meci din Grupa B4 a preliminariilor pentru Campionatul European din 2026. Tricolorele s-au impus prin golurile marcate de Anastasia Lionte (4
Fotbal: Clubul Gloria Buzău l-a transferat pe mijlocașul camerunez James Lea Siliki
Clubul de fotbal Gloria Buzău a anunțat, marți, pe un site de socializare, transferul lui James Lea Siliki, mijlocaș camerunez în vârstă de 28 de ani care deține și cetățenia franceză. ''În vârstă de 28 de ani, James-Edward Manfred Lea Siliki a început fotbalul la academia celor de la Paris Saint-Germain &
Handbal feminin: România va juca în acest an meciuri amicale cu Suedia și Franța
Echipa naționala de handbal feminin a României va disputa în acest an partide de pregătire cu Suedia, locul 5 la EURO 2024, și cu Franța, campioana mondială en titre, a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, Federația Română de Handbal. Selecționata pregătită de Florentin Pera se va reuni pentru prima dată în