Fotbal: Suedezul Jonathan Morsay, împrumutat de FC Dinamo de la Chievo Verona

Mijlocaşul suedez al formaţiei italiene Chievo Verona, Jonathan Morsay (23 de ani), va evolua sub formă de împrumut la echipa de fotbal FC Dinamo până la sfârşitul actualului sezon competiţional, informează, luni, gruparea bucureşteană pe site-ul său oficial.
"Dinamo Bucureşti şi clubul italian Chievo Verona au ajuns la un acord pentru transferul temporar al mijlocaşului suedez Jonathan Sahr Morsay la echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare până la finalul acestui sezon competiţional, a declarat managerul sportiv Marius Adrian Nicolae. Jonathan Morsay şi-a început cariera la juniorii clubului Sundsvall, în ţara sa natală. El a jucat pentru pentru prima echipă a celor de la Sundsvall, apoi a fost împrumutat la Brage (Suedia) şi, în luna ianuarie a anului trecut, a fost transferat la Chievo Verona, în Serie B, liga secundă a campionatului italian", se arată pe site-ul citat.
Noul jucător al formaţiei alb-roşii a efectuat în această dimineaţă vizita medicală şi se va alătura lotului în cantonamentul de la Săftica. El va purta la Dinamo tricoul cu numărul 26.
Jonathan Morsay are două selecţii la reprezentativa sub 20 de ani a Suediei.
Mijlocaşul este al doilea jucător transferat, luni, de FC Dinamo, după portarului norvegian Gudmund Kongshavn (30 de ani).
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: FC DINAMO BUCURESTI / facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Rapid l-a transferat pe portarul Dinu Moldovan și le-a prelungit contractele lui Petrila și Micovschi
Echipa de fotbal Rapid București l-a transferat, joi, pe portarul Dinu Moldovan și le-a prelungit contractele lui Claudiu Petrila și Claudiu Micovschi, potrivit site-ului oficial al clubului. În vârstă de 34 de ani, goalkeeper-ul Dinu Moldovan a semnat cu Rap
Președintele EHF: România este o țară cu tradiție în handbal de înalt nivel
Președintele Federației Europene de Handbal (EHF), Michael Wiederer, a participat, joi, la Cluj-Napoca, la tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European de handbal feminin din 2026 și a spus că România este o țară cu tradiție în handbalul feminin. 'România este o țară cu tradiție în handbal de
Bianca Bazaliu: Echipa națională de handbal feminin este frumoasă, energică și este ca o familie
Jucătoarea Bianca Bazaliu a declarat, joi, după tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European de handbal feminin din 2026, desfășurată la Cluj, că naționala României este ca o familie și că speră ca aceasta să obțină cât mai curând o nouă medalie, poate chiar la Europeanul din 2026, care se va desfășura și în Români
Mihai Covaliu: Sper ca acest European de handbal feminin să nu fie decât o pregătire pentru Jocurile Olimpice
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, joi, după tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European de handbal feminin din 2026, desfășurată la Cluj, că România este o forță a handbalului european și speră ca pentru naționala României ediția de anul viitor să fie doar o pregătire pentru
Fotbal: Edin Dzeko (Bosnia) - România este favorită în meciul de mâine
Internaționalul bosniac Edin Dzeko a declarat, joi seara, într-o conferință de presă susținută la Arena Națională din Capitală, că România este favorită în meciul direct de vineri seara, însă a subliniat că adversarii nu vor avea o misiune ușoară. 'Este un meci important pentru că este primul din această campanie de
Constantin Din: Ne dorim o medalie la Campionatul European de handbal feminin din 2026
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a declarat, joi, după tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Campionatului European de handbal feminin din 2026, desfășurată la Cluj, că România este o țară importantă în handbalul european și că își dorește ca naționala noastră să obțină rezultate cât mai bune, poate chir
Handbal feminin: Au fost stabilite grupele preliminare pentru EURO 2026
Grupele preliminare pentru Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026, care va avea loc în Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia, au fost trase la sorți, joi seara, la Cluj-Napoca. Gazdele EURO 2026, Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia, sunt calificate direct la turneul final din perioada 3-20 decem
Fotbal: Sezonul 2025-2026 al Superligii va începe pe 12-13 iulie
Sezonul 2025-2026 al Superligii naționale de fotbal va debuta în weekendul 12-13 iulie, a decis, în ședința sa de joi, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, potrivit site-ului FRF. Pauza de iarnă, odată cu ultimul meci din etapa a 21-a, programată în 20-21 decembrie, va dura până pe 17-18 ianuarie 202
Marius Florea, reales în funcția de președinte al Federației Române de Scrimă, cu unanimitate de voturi
Președintele Federației Române de Scrimă, Marius Florea, a fost reales în funcție, joi, în Cadrul Adunării Generale a FRS, cu unanimitate de voturi. Florea a primit 61 de voturi de la tot atâția membri cu drept de vot care au participat la Adunarea Generală care a avut loc la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Rom&ac
Olimpice: Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv CIO
Octavian Morariu, fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a fost ales, joi, în Comitetul Executiv al CIO, în cadrul celei de-a 144-a Sesiune a Comitetului Internațional Olimpic, care are loc la Costa Navarino (Grecia). Pentru prima dată după 1986, România are un nou membru în Comitetul Exec
Handbal feminin: CS Rapid București a transferat-o pe belarusa Maria Kanaval
Interul stânga belarus Maria Kanaval va juca din sezonul viitor la echipa feminină de handbal CS Rapid București, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Maria Kanaval a avut sezoane reușite la Dunărea Brăila, cu care a jucat finala Cupei României în sezonul trecut și s-a clasat pe locul 4 la turneul Final Four al EH
Fotbal: Mircea Lucescu - Decât să stea rezervă, prefer ca Louis Munteaunu să joace la tineret cu Portugalia și Olanda
Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a explicat, joi, într-o conferință de presă, că nu l-a convocat pe atacantul Louis Munteanu (CFR Cluj) la prima reprezentativă pentru că e mai util să joace la tineret în meciurile amicale cu Portugalia și Olanda decât să fie rezervă la prima reprezentativă și să intre pe teren 5 minu
Fotbal: Mircea Lucescu - Simt responsabilitatea, știu cât e de greu, dar am speranța că vom reuși să ne calificăm
Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută înaintea partidei cu Bosnia-Herțegovina din debutul preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2026, că simte responsabilitatea și știe cât va fi de greu, dar, în același timp, are speranța că prima reprezentativă va reuși
Federațiile de canotaj, baschet și rugby, cele mai mari bugete de la ANS pentru anul 2025
Federațiile de canotaj, baschet și rugby vor primi în anul 2025 cele mai mari finanțări de la bugetul de stat dintre asociațiile sportive naționale, conform alocărilor repartizate de Agenția Națională pentru Sport, consultate de AGERPRES. Suma totală din bugetul Agenției Naționale pentru Sport pe anul 2025, alocată finanțării celor 69 de federații sporti
Polo masculin: CSM Oradea, învinsă fără drept de apel de FTC Telekom, în Liga Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă fără drept de apel de echipa maghiară FTC Telekom Waterpolo, cu scorul de 18-7 (5-1, 5-1, 4-4, 4-1), miercuri seara, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'', în Grupa B a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Levente Vancsik a marcat 3 goluri pentru oră