VIDEO Ionuţ Stroe, după medaliile canotorilor: Acum înţeleg de ce aţi insistat pentru continuitatea pregătirii sportivilor
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, i-a transmis, luni, preşedintei Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, că acum înţelege insistenţele acesteia din primăvară, în perioada de carantină, când cerea permisiunea ca loturile naţionale să continue pregătirea centralizată la baza sportivă de la Sangov.
"Sunt realmente mândru de performanţa voastră pentru că e obţinută în condiţii cu totul speciale şi pentru că aduceţi o rază de speranţă sportului românesc, în vremuri în care pandemia afectează activitatea de pregătire şi competiţională. Sunt mândru că aţi adus imagine şi onoare acestei ţări, de nişte rezultate pe care le anticipam cumva. Acum înţeleg mult mai bine de ce aţi insistat pentru a asigura continuitatea pregătirii acestor sportivi. Iată că rezultatele au venit mai devreme decât se aşteptau mulţi", a declarat Stroe la Aeroportul Henri Coandă.
El consideră că rezultatele de la europene nu reprezintă decât o bornă a drumului pentru obiectivul de la Jocurile Olimpice de la Tokyo: "Am un mare respect pentru aceşti campioni şi pentru Federaţia Română de Canotaj. E un exemplu de sacrificiu, un exemplu de muncă, de performanţă. Cu siguranţă acest eveniment de la care vă întoarceţi plini de glorie nu este decât o bornă în ceea ce priveşte obiectivul, următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. Şi vă spun că cele mai mari aşteptări le avem de la dumneavoastră".
Canotorii români au încheiat Campionatele Europene de la Poznan (Polonia) cu şase medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi una de bronz. România a încheiat pe locul al treilea în clasamentul pe naţiuni, devansată de Olanda, opt medalii de aur, una de argint, două de bronz, şi Italia, 4-5-2.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Canotorii au fost primiţi la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional ''Henri Coandă'' din Otopeni de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, imagine: Alfred Scupler, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Canotaj: Ancuța Bodnar - Suntem sigure că la Mondiale putem să doborâm din nou recordul la 8+1 feminin
Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat, luni, la Complexul Sportiv Național ''Elisabeta Lipă'' din Snagov, că este foarte bucuroasă că alături că alături de colegele sale a reușit să doboare recordul la 8+1 feminin, la Campionatele Europene de la Varese, chiar dacă el nu a fost omologat, și a precizat că va realiza în mod sigur aceeași performanță
Canotaj: Marian Enache - Cursa de la dublu mixt a fost mai intensă decât cea de la JO de la Paris
Canotorul Marian Enache a declarat, luni, la Complexul Sportiv Național ''Elisabeta Lipă'' din Snagov, că pentru el cursa din proba de dublu vâsle mixt, câștigată alături de Iulia Bălăucă la Campionatele Europene de la Varese, a fost mai intensă decât cea de la dublu vâsle masculin în care a cucerit aurul la Jocurile Olim
Canotaj: Constantin Adam - Mă bucur nespus că am adus României primul aur european la 8+1 masculin
Canotorul Constantin Adam, component al echipajului masculin de 8+1 care a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de la Varese, a declarat, luni, la Complexul Sportiv Național ''Elisabeta Lipă'' din Snagov, că se bucură nespus pentru această performanță, prima din istoria canotajului românesc în această probă.
Canotaj: Dorin Alupei - Toți sportivii sunt niște învingători, rezultatele de la Varese sunt fantastice
Antrenorul coordonator al loturilor naționale de canotaj, Dorin Alupei, a declarat, luni, la Complexul Sportiv Național ''Elisabeta Lipă'' din Snagov, că toți sportivii săi sunt niște învingători și că rezultatele lor la Campionatele Europene de la Varese, 8 medalii (șase de aur, una de argint și una de bronz), sunt fantastice.
Canotaj: Elisabeta Lipă, după cele 8 medalii de la Europene - Suntem pe drumul cel bun
Președinta Federației Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, luni, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia celor 8 medalii (șase de aur, una de argint și una de bronz) obținute de România la Campionatele Europene de la Varese, că aceste rezultate arată că la jumătatea ciclului olimpic canotajul românesc este pe drumul cel bu
Canotaj: Elisabeta Lipă cere deblocarea premierilor - Fac un apel către Ilie Bolojan să îi susțină pe sportivi
Președinta Federației Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a făcut luni un apel către premierul Ilie Bolojan pentru deblocarea premierilor, ea precizând, în cadrul unui eveniment organizat după performanțele reușite de lotul României la Campionatele Europene, că niciun sportiv de la nicio disciplină nu a mai fost plătit pentru rezultatele obținute
Gimnastică aerobică: Trei medalii de aur și două de argint pentru români, la Cupa Mondială de la Oradea
Sportivii români au cucerit trei medalii de aur și două de bronz, duminică, în finalele Cupei Mondiale de gimnastică aerobică de la Oradea. La individual masculin, românii au ocupat primele două locuri în finală, prin Leonard Manta, cu 20,050 puncte, și Daniel Țavoc, 19,550 puncte, podiumul fiind comple
VIDEO Fotbal: Rapid, victorioasă în derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Superligă
Rapid București a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (3-0), duminică seara, în Giulești, în etapa a treia a Superligii de fotbal. Rapid a avut o primă repriză excelentă, punctând de trei ori. Alexandru Dobre a reușit o dublă (28, 33), la primul gol reluând din 7 metri pasa lui Constantin Grameni, după o centrar
VIDEO Tenis: Radu Mihai Papoe a câștigat turneul de la Pitești (ITF)
Jucătorul de tenis Radu Mihai Papoe a câștigat turneul ITF de la Pitești (M25), Comesad BCR Open, dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe Ștefan Adrian Andreescu cu scorul de 6-3, 6-2. Radu Mihai Papoe (23 ani, 385 ATP), al doilea favorit, s-a impus după o oră și 29 de minute.
Auto: Jerome France s-a impus în Trofeul Sinaia la viteză în coastă (GALERIE FOTO)
Pilotul Jerome France, campionul en titre, s-a impus, duminică, în Trofeul Sinaia, etapa a cincea a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Jerome France (Nova NP01), care a obținut a patra victorie consecutivă, a fost cronometrat cu timpul de 02 min 54 sec 581/1000, după ce a fost înregistrat cu 1 min 26 sec 687/1000 &ic
Tenis: Laura Samson a câștigat turneul Axeria Open (WTA 125)
Jucătoarea cehă de tenis Laura Samson a obținut cel mai important titlu din carieră, turneul Axeria Open 2026 (WTA 125), de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, duminică, după ce a a învins-o în finală pe spaniola Kaitlin Quevedo, cu 2-6, 6-3, 6-1. Samson (18 ani, 153 WTA) s-a impus după aproape două ore
Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, victorios la Mostar, în Seria Cliff Diving
Sportivul român Constantin Popovici a obținut o victorie la Mostar, în etapa a patra a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving 2026 de sărituri de la mare înălțime și rămâne în lupta pentru Trofeul King Kahekili înaintea ultimei etape, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. După ce etapa din Oman, programată
Fotbal: Mihai Lixandru, transferat oficial de la FCSB la Al Fateh
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, duminică, pe pagina sa de Facebook, transferul lui Mihai Lixandru la clubul saudit Al Fateh. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani, produs al Academiei FCSB, a câștigat două titluri de campion și două Supercupe ale României în tricoul roș-albastru. În această vară,
VIDEO Fotbal: Corvinul Hunedoara - Sepsi OSK 1-1, în Superligă
Nou-promovatele Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), duminică seara, la Arad, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul prin Mario Bratu (32), dar Sepsi OSK a egalat la scurt timp prin Cosmin Matei (34).
VIDEO Fotbal: Steaua, învinsă în Ghencea de CSM Slatina, în Liga a II-a
Steaua București a fost învinsă de CSM Slatina cu scorul de 2-1, duminică, în Ghencea, într-un meci din prima etapă a Ligii a II-a de fotbal. Ambele goluri ale oaspeților au fost marcate de fundașul Mario Bărăitaru (43, 65), fost internațional de juniori.












