VIDEO Canotaj: Elisabeta Lipă, prima campioană ale cărei palme au fost amprentate pe Aleea Mâinile de Aur
Multipla medaliată olimpică la canotaj Elisabeta Lipă a devenit prima campioană ale cărei palme au fost amprentate pe Aleea Mâinile de Aur din cadrul Complexului Sportiv Naţional Snagov.
Prezentă la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice şi câştigătoare a opt medalii (aur la Los Angeles 1984, argint şi bronz la Seul 1988, aur şi argint la Barcelona 1992, aur la Atlanta 1996, aur la Sydney 2000, aur la Atena 2004), Elisabeta Lipă a declarat, joi, la ceremonia de inaugurare a proiectului Aleea Mâinile de Aur, dedicat medaliaţilor olimpici ai României la canotaj, că îşi doreşte ca amprentele mâinilor sale în ciment să îi motiveze şi mai mult pe actualii sportivi.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Sunt copleşită de emoţii văzând acum toate medaliile câştigate de mine la Jocurile Olimpice, nu e simplu şi nici uşor, pentru că vorbim de 24 de ani de activitate. Ne-am gândit ca această bază, Complexul Naţional Sportiv Snagov, să aibă amprenta generaţiilor trecute şi să facem o punte de legătură cu generaţia actuală. Sportivii când se relaxează, seara sau ziua, când trec pe aceste alei inevitabil vor vedea şi performanţele celor dinaintea lor. Într-un fel aceste amprente îi şi obligă să ducă mai departe rezultatele celor din urmă. Eu mereu am spus că un sportiv nu este încununat până nu ajunge cel puţin o dată la Jocurile Olimpice. Eu nu am visat că voi ajunge să particip la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, însă rezultatele au venit cu sacrificii şi determinare. Însă nu puteam să reuşesc de una singură, chiar şi atunci când am câştigat la simplu, pentru că rezultatele le-am obţinut în echipă", a spus Lipă, care este în prezent preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În cadrul evenimentului de la Snagov, vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că Aleea Mâinile de Aur simbolizează transmiterea ideii de performanţă peste generaţii.
"Este o onoare să fiu azi alături de cei care au marcat generaţiile prin performanţă. Au fost ani de bucurii, de sentimente de mândrie şi mi-aş dori ca şi pe viitor să avem asemenea performanţe. Nu toată lumea ştie că în spatele unei medalii se ascund foarte multe sacrificii. Pentru sacrificiile pe care le-aţi făcut dumneavoastră şi toţi sportivii români eu vă mulţumesc. Această alee simbolizează transmiterea ideii de performanţă peste generaţii. Mă bucură că azi doamna Elisabeta Lipă lasă un mesaj pentru generaţiile viitoare. Am convingerea că performanţele şi reuşitele manageriale ale dânsei vor fi motivante pentru cei tineri", a precizat Raluca Turcan.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat la rândul său: "Este un moment important pentru că azi ne onorăm şi ne preţuim campionii. E un lucru de la care ar trebui să pornim când vorbim de modele, când vorbim de oameni care au pus sportul românesc pe harta lumii, când vorbim de oameni de legendă care au adus imagine şi preţuire acestei ţări. Elisabeta Lipă este o campioană de legendă, însă în acelaşi timp este un manager de top al sportului românesc, pentru că se află azi în fruntea canotajului de la care avem mari aşteptări. Este o onoare pentru noi, Ministerul Tineretului şi Sportului, să găzduim în acest minunat complex urmele mâinilor marilor campioni ca o mărturie a performanţelor lor".

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a menţionat că ideea amprentării marilor campioni de la canotaj ar putea fi împrumutată de COSR pentru Complexul Olimpic de la Izvorani.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Azi este un eveniment special, un eveniment care ne face cinste în care sărbătorim Federaţia Română de Canotaj şi în acelaşi timp pe cea mai bună canotoare a secolului XX, Elisabeta Lipă. Sunt convins că vor urma alţi campioni olimpici care să îşi lase amprenta pe această alee. Poate va fi o astfel de alee şi la Izvorani, pentru că ideile bune le putem împrumuta. Avem foarte mulţi campioni olimpici şi mă bucur că avem un astfel de eveniment pentru a imortaliza performanţele lor. Ştiu că Federaţia Română de Canotaj are cei mai mulţi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice la ora actuală şi chiar mai poate califica. Mi-ar fi plăcut ca azi să fim în Japonia, dar timpul a lucrat în favoarea noastră şi consider că am câştigat un an în care să ne pregătim mai bine", a spus Covaliu.
Prezent la eveniment, ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hitoshi Noda, a declarat că sub conducerea Elisabetei Lipă canotajul românesc îşi va atinge obiectivele la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
"Este o mare onoare pentru mine şi pentru Japonia să fiu prezent alături de aceşti mari campioni români. Elisabeta Lipă este unul dintre cei mai de succes campioni olimpici ai României, iar evenimentul de azi este un gest de încurajare pentru toţi sportivii înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Canotajul românesc va trimite o delegaţie numeroasă la Tokyo şi sunt convins că sub îndrumarea şi exemplul doamnei Elisabeta Lipă rezultatele de la Jocurile Olimpice vor fi pe măsură", a menţionat ambasadorul.

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
La inaugurarea proiectului Aleea Mâinile de Aur de la Complexului Sportiv Naţional Snagov au participat toţi membrii lotului olimpic de canotaj, precum şi foşti mari campioni ai României.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, imagine: Cătălin Soci, redactare video: Răzvan Chiriță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Kenyenii Peter Ndungu Wanyoike și Chelangat Sang au câștigat semimaratonul Bucharest 21K
Atleții kenyeni Peter Ndungu Wanyoike și Chelangat Sang au câștigat cursele de elită la semimaraton din cadrul evenimentului Bucharest 21K, ultima etapă din 21K Romania Running Series, desfășurat duminică în Capitală, cu startul și sosirea în alveola Kiseleff. Peter Ndungu Wanyoike, care a câștigat anul acesta și Marato
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj și Corona Brașov s-au impus în deplasare în Divizia A1
CSM Volei Alba-Blaj și CSM Corona Brașov a obținut victorii în deplasare, sâmbătă, în etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin. Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a trecut de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (19-25, 25-18, 25-18, 25-22), cele mai bune de la învingătoare fiind Ana Trcol (16 puncte), Radostina Marinov
România, surclasată de Andorra, în Rugby Europe Women's Conference
Naționala feminină de rugby a României a fost surclasată de Andorra, cu scorul de 46-5 (20-0), sâmbătă seara, la Andorra la Vella, într-un meci contând pentru Rugby Europe Women's Conference. Sarah Stoian a marcat punctele ''ghindelor'', printr-un eseu în repriza secundă, potrivit site-ului Fed
VIDEO Fotbal: FCSB, învinsă acasă de Corvinul Hunedoara (0-1), în Superligă
FCSB a fost învinsă de nou-promovata Corvinul Hunedoara cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de slovacul Andrej Fabry (41), cu un șut de la circa 25 de metri, la prima minge trimisă de oaspeți pe spațiul por
VIDEO Fotbal: Farul Constanța a încheiat la egalitate cu Rapid București (1-1), în Superligă
Farul Constanța și Rapid București au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Vladan Bubanja (32), cu un șut deviat din careu.
Hochei feminin: România a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor
Naționala României a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-1 (2-0, 0-1, 1-0), sâmbătă, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Emilia Cașu, Julia Bende și Orsolya Feher au marcat golurile tricolorelor, în timp ce pentru Ucraina a
Fotbal: Remiză între FK Csikszereda și Universitatea Cluj (0-0), în Superligă
FK Csikszereda și Universitatea Cluj au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. ''U'' a marcat în in. 63, prin Marius Ștefănescu, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid. Oaspeții putea da lovitura pe final (
Handbal feminin: Victorie la cinci goluri pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în preliminariile EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea a învins echipa poloneză PGE MKS El-Volt Lublin, cu scorul de 32-27 (17-16), sâmbătă, în Sala Sporturilor ''Traian'', în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Echipa antrenată de Florentin Pera putea câștiga
Fotbal: CSM Slatina, victorioasă la Oradea, în Liga a II-a
CSM Slatina a învins-o pe FC Bihor cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, la Oradea, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Răzvan Matiș (45+1), cu un șut de la distanță. Rezultate: Joi Chindia Târgoviște - SC Popești-Leordeni 4-1 S&a
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat 26 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a convocat 26 de jucători, 18 din străinătate și 8 din campionatul intern, pentru ultimele două meciuri din grupa de Liga Națiunilor, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal. România ca juca sâmbătă 14 noiembrie (21:45) cu Polonia, pe Arena Națională, și
Fotbal: Victorie la scor pentru Concordia Chiajna, în Liga a II-a
Concordia Chiajna a învins-o pe ASA Tg. Mureș cu scorul de 5-0, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal. Concordia are trei victorii și un egal în ultimele patru etape și a urcat provizoiu pe locul al patrulea. Rezultate: Joi Chindia Târgoviște
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.













