Ion Ţiriac, ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis

Ion Ţiriac a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis.
La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.
La Adunarea Generală de Alegeri au avut drept de vot cei 54 de membri asociaţi (n.r. - membrii semnatari ai Actului Constitutiv al Federaţiei Române de Tenis), iar pentru întrunirea cvorumului este nevoie de prezenţa a 36 dintre aceştia.
Fostul tenisman, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român între 1998 şi 2004, îi succede astfel la conducerea FRT altui jucător de tenis, George Cosac.
Cele patru posturi de vicepreşedinte vor fi ocupate de George Cosac (34 voturi), Răzvan Itu (28 voturi), Alina Cercel-Tecşor (28) şi Adrian Marcu (23), în timp ce Marius Vecerdea, unul dintre candidaţi, a obţinut doar 14 sufragii.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editori online: Ady Ivaşcu, Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Tenis: Ion Ţiriac spune că va sta doar şase luni la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Antrenorul Marius Șumudică și-a anunțat demisia în fața suporterilor rapidiști
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Marius Șumudică, și-a anunțat demisia în fața suporterilor rapidiști la finalul partidei din deplasare cu FC Hermannstadt, pierdute cu 1-2, miercuri seara, în semifinalele Cupei României. La plecarea de la stadion, câteva sute de fani l-au așteptat pe tehnician la autocar
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat la Baia Mare, cu Minaur
AHC Potaissa Turda a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 27-25 (14-13), miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Dacă Potaissa a făcut un pas spre clasarea pe locul al doilea, pe care îl ocupă în acest moment, Minaur a ieșit practic din cursa pentru podi
Fotbal: FC Hermannstadt s-a calificat în finala Cupei României, după 2-1 cu Rapid
FC Hermannstadt s-a calificat dramatic în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima semifinală a competiției. Sibienii au deschis scorul prin fundașul portughez Tiago Goncalves (16), cu un șut din voleu la centrarea lui Silvi
Puiu Gaspar a fost ales în funcția de președinte al Federației Române de Schi-Biatlon
Puiu Gaspar a fost ales, miercuri, în funcția de președinte al Federației Române de Schi-Biatlon în cadrul Adunării Generale de alegeri a FRSB desfășurată la sediul Agenției Naționale pentru Sport din Capitală, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. Gaspar, care a ocupat până acum funcția de secretar general al FRSB,
Fotbal: Clubul Universitatea Cluj, sancționat cu 25.000 lei de Comisia de Disciplină a FRF
Clubul Universitatea Cluj a fost sancționat, miercuri, de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal cu o penalitate sportivă de 25.000 de lei pentru incidentele provocate de suporterii săi la meciul cu Dinamo din etapa a 4-a a play-off-ului Superligii prin aprinderea și aruncarea de materiale explozive și incendiare în incinta stadionului.
Fotbal: Hagi (Farul) - Cu CFR e un meci pe care nu trebuie să-l jucăm, ci să-l câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi nu trebuie să joace meciul cu CFR Cluj din semifinalele Cupei României, ci să-l câștige. 'E o competiție în care am ajuns sus, acum vrem să dăm în continuare tot ce avem mai bun. Cu CFR e un meci care
Handbal feminin: Poloneza Natalia Nosek va juca din vară la SCM Craiova
Jucătoarea poloneză Natalia Nosek va juca din sezonul viitor la echipa de handbal feminin SCM Universitatea Craiova, a anunțat, marți, clubul din Bănie pe pagina sa de Facebook. ''Cu o experiență solidă și o dorință puternică de performanță, Natalia vine să aducă un plus de energie și determinare la echipa din Bănie'', se arată
Hochei: România - Japonia 2-3, în meci amical
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de echipa Japoniei cu scorul de 3-2, marți, la Sfântu Gheorghe, într-un meci amical. Oaspeții au deschis scorul, apoi România a punctat prin Tamas Reszegh și Otto Sandor-Szekely, dar finalul a aparținut niponilor, care au obținut victoria, potrivit
Baschet feminin: CS Rapid București a egalat situația în finala mică a campionatului
CS Rapid București a restabilit egalitatea în finala mică a Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 72-71 (14-22, 19-19, 17-19, 22-11), marți, în Giulești, în meciul al doilea al seriei. Rapid s-a impus dramatic, după o revenire spectaculoasă în ultimul sfert, An
Fotbal: Marius Șumudică (Rapid) - Plecăm cu șansa a doua în semifinala cu Hermannstadt
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Șumudică, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formația sa are șansa a doua în meciul din semifinalele Cupei României cu FC Hermannstadt, deoarece adversarii au câștigat ultima partidă directă, acum beneficiază de avantajul terenului propriu și joacă de mai mult timp împreună.
Fotbal: Stolz (Rapid) - Pentru noi meciul cu Hermannstadt e foarte important, sper că vom ajunge în finală
Fotbalistul echipei FC Rapid, Franz Stolz, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Hermannstadt din semifinalele Cupei României este unul foarte important și a precizat că își dorește să ajungă în ultimul act al competiției. 'Va fi un meci total diferit față de cel jucat la finalul sezonului r
Fotbal: Măldărășanu (Hermannstadt) - E un meci capital pentru Rapid, dar nu trebuie să ne tremure glezna
Antrenorul echipei de fotbal FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că pentru Rapid meciul direct din semifinalele Cupei României este unul capital, precizând că jucătorilor săi nu trebuie să le 'tremure glezna' pentru a obține calificarea în finală. 'Presiunea es
Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo, la București (2-0), în play-off
Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal. Universitatea s-a impus prin golurile marcate Ștefan Baiaram (53), care a reluat cu capul din plonjon, la centrarea lui Nicușor Bancu, și
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești, 4-0 cu Gloria Buzău, în play-out
Petrolul Ploiești a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 4-0 (2-0), luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a Superligii de fotbal. Gheorghe Grozav a reușit o dublă (18, 49), celelalte goluri fiind marcate de Tidiane Keita (42) și Valentin Gheorghe (59). Grozav a ratat un penalty &ic
Fotbal: FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-2), în play-off-ul Superligii
FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-2 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal. Campioana a avut 3-0, dar CFR a înscris de două ori după ce FCSB a rămas în zece jucători. Clujenii au ratat prima ocazie notabilă a