Fotbal: Cosmin Contra - Ţucudean şi Chiricheş sunt absenţe importante pentru naţională
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică seara, că George Ţucudean şi Vlad Chiricheş, ambii accidentaţi, reprezintă absenţe importante pentru echipa naţională în meciurile cu Suedia şi Insulele Feroe din debutul preliminariilor EURO 2020.
"Ţucudean ştiu că are o leziune fibrilară, am vorbit şi cu doctorul. Acest lucru e confirmat şi de cei de la Cluj. Însă până nu va face alte investigaţii nu se va şti cât va lipsi. Dar pentru meciurile cu Suedia şi Insulele Feroe nu e disponibil. E clar că Ţucudean şi Chiricheş sunt absenţe importante. Dintre jucătorii convocaţi în Liga Naţiunilor de mine, acum lipsesc 5-6. În afară de Ţucudean şi Chiricheş mai sunt Andone, Pintilii, Toşca şi Maxim. Toţi sunt jucători care cu mine au dat randament bun la echipa naţională, dar din diferite motive ei nu fac parte din lot în momentul de faţă. Însă am încredere deplină în cei care au venit. Ei sunt aici pentru că merită să fie la echipa naţională. E clar că una e când îşi faci un plan tactic cu anumiţi jucători şi alta când îţi faci cu alţii. Dar, după cum am mai zis, am chemat la lot jucători care îi pot înlocui pe cei absenţi", a spus selecţionerul după primul antrenament al naţionalei.
Deşi Ciprian Tătăruşanu a acuzat o accidentare şi nu a jucat în acest week-end pentru Nantes în campionatul Franţei, portarul este apt pentru meciurile naţionalei. "Tătăruşanu are o problemă, dar nu e gravă. Am hotărât împreună cu antrenorul de la Nantes ca el să nu facă deplasarea pentru acest joc (n.r. - cu Reims). Şi noi ne-am speriat iniţial, dar din ce am vorbit noi şi doctorul cu el nu e nimic grav. Marţi se va antrena normal", a afirmat Contra.
Întrebat ce părere are despre criticile legate de convocarea lui Gheorghe Grozav, care se luptă cu echipa sa de club, Kisvarda FC, pentru evitarea retrogradării în Ungaria, Cosmin Contra a răspuns: "No comment! Eu sunt antrenorul echipei naţiomale. L-am chemat pe Gicu Grozav pentru că eu cred că merită şi are calităţile necesare să joace în aceste două meciuri, punct. Toate sunt speculaţii... dacă îl chemam pe altul în locul lui Grozav se spunea că de ce l-am chemat pe acela. E normal să se întâmple asta, nu pot să mulţumesc pe toată lumea. Dar din câte ştiu, eu sunt antrenorul echipei naţionale în momentul de faţă. Eu întotdeauna am chemat la naţională jucători care chiar pot să mă ajute în meciurile respective. Nistor a fost până în ultima clipă într-o luptă cu alţi jucători... şi m-am hotărât la alţii în locul lui. Nistor există pe lista noastră, dar pentru aceste meciuri am hotărât să vină alţi jucători care pot să mă ajute".
Contra se aşteaptă la un meci dificil cu Suedia, o echipă pe care o consideră superioară din punct de vedere fizic. "Va fi un meci de luptă. Pentru că Suedia este construită în aşa fel încât din punct de vedere fizic să supună orice adversar la muncă şi la luptă. Iar din punctul ăsta de vedere exemplul trebuie să fie meciul de la Craiova (n.r. - amicalul România - Suedia, scor 1-0, din 27 martie 2018). Am văzut cum joacă echipa Suediei. Te pune la încercare 95 de minute, până fluieră arbitrul. Deci în primul rând trebuie să fim pregătiţi fizic ca să ne luptăm cu ei şi să încercăm să câştigăm duelurile. Nu va fi uşor pentru că nu suntem o echipă la fel de puternică precum Suedia. Dar avem alte atuuri prin care îi putem pune în dificultate. Dacă vom avea aceeaşi atitudine şi vom gândi pozitiv ca în trecut eu cred că avem o şansă mare să ne calificăm", a precizat selecţionerul.
Prima reprezentativă de fotbal a României va întâlni Suedia, în deplasare, la 23 martie (ora 19:00), şi Insulele Feroe, în 26 martie (ora 21:45), pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în primele două partide pe care le va disputa în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da
Volei masculin: CS Dinamo a câștigat fără emoții la Baia Mare, în Divizia A1
Campioana CS Dinamo București a câștigat fără emoții meciul cu CS Știința Explorări Baia Mare, scor 3-0 (25-14, 25-18, 25-17), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a treia a Diviziei A1 la volei masculin. Robert Călin și Milutin Pavicevic, cu 12 puncte fiecare, au fost cei mai buni de
Baschet masculin: Victorie spectaculoasă pentru CSO Voluntari în ENBL
CSO Voluntari a învins spectaculos echipa norvegiană Fyllingen Lions, cu scorul de 106-93 (26-20, 24-35, 20-24, 36-14), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', într-un meci din Grupa B a Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Câștigătoarea competiției în 2025 a început bine, dar













