Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, solicită demisia ministrului Ioana Bran
Preşedintele Institutului Sportiv Român (ISR), Adrian Socaciu, a solicitat, miercuri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, demisia de urgenţă a ministrului Tineretului şi Sportului, Ioana Bran.
"Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, consideră că Ioana Bran este total nepregătită pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului şi trebuie să-şi dea demisia de urgenţă. După şase luni de mandat rezultatele lipsesc cu desăvârşire, iar problemele se acutizează", se arată în comunicatul citat.
Preşedintele ISR a declarat că sportul românesc este în "moarte clinică" în contextul în care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a declanşat, miercuri, greva generală.
"Se impune demisia de urgenţă a ministrului Ioana Bran. Sportul românesc se află în moarte clinică. Ministrul Ioana Bran este total depăşită de funcţia pe care o ocupă, iar motivele demisiei sunt multiple. În primul rând, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a reuşit să-şi cheltuie banii pe care îi avea în buget, fapt ce a dus la o rectificare negativă de 10 milioane de lei. Acest lucru este foarte grav în contextul în care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a reclamat inechităţile salariale din sistem şi a cerut măsuri urgente. Mai mult, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport, cluburile sportive, federaţiile sportive, complexele naţionale, taberele au nevoie urgentă de investiţii. În al doilea rând, programe importante pentru sportul românesc precum Campionii României sau România în Mişcare au fost abandonate sau cel mult tratate cu indiferenţă", a afirmat oficialul ISR.
Adrian Socaciu subliniază faptul că dacă domeniul tineretului şi sportului ar fi fost tratat cum scrie în programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE situaţia nu ar fi ajuns atât de dezastruoasă. "Sportul românesc se află în moarte clinică, iar puţinele rezultate pe care încă le mai obţinem vor dispărea şi ele dacă acest domeniu nu este tratat cu atenţia necesară. Bani sunt şi se găsesc, problema este însă lipsa de viziune şi interes pentru sport", a precizat Socaciu.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a organizat în ultima perioadă mai multe acţiuni de protest ca urmare a inechităţilor salariale din domeniu, iar miercuri a declanşat greva generală şi încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor.
În 27 iulie, angajaţii MTS au intrat în grevă de avertisment şi au organizat un miting de protest în faţa sediului ministerului. La 2 august, acţiunea de protest la care au participat 250 de persoane s-a repetat, membrii de sindicat cerând demisia ministrului Ioana Bran şi plecând apoi în marş spre Guvern.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret susţine că protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret. Conform conducerii SNST, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună.
Revendicările SNST sunt: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, acordarea sporurilor - aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Andy Nagy (SNST) - E grevă generală în toată ţara, iar doamna ministru Bran a intrat în concediu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Avem un meci dificil cu Oțelul Galați, dar vrem să câștigăm
Marius Croitoru, antrenorul echipei de fotbal FC Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor avea un meci dificil cu Oțelul Galați, dar își dorește de la ei o abordare la cel mai înalt nivel și obținerea victoriei. ''Ne așteaptă un meci dificil, chiar dacă și Oțelul, ca și echipa noa
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Ne dorim enorm să câștigăm cu Farul, ne-ar da posibilitatea să urcăm sus în clasament
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește enorm o victorie în meciul din deplasare cu Farul Constanța pentru că ar oferi șansa formației sale să urce sus în clasament. 'Farul Constanța este o echipă neînvinsă pe teren propriu ș
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Este o victorie meritată, sunt mulțumit de cele 7 puncte din clasament
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după succesul cu 2-0 din meciul cu Egnatia din Conference League, că victoria este meritată, subliniind că este mulțumit de cele 7 puncte acumulate de formația sa până acum. 'Avem un sentiment bun după acest meci. Este o victorie, exact ceea ce
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Suntem mândri de ceea ce am reușit până acum în Conference League
Căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, joi seara, că este mândru de parcursul formației oltene în Conference League, unde a ajuns la șapte puncte după victoria cu 2-0 în fața formației albaneze Egnatia, în etapa a treia a competiției, și că speră ca echipa să continue să adune puncte în meciurile ur
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Avem șapte puncte, dar nu trebuie să ne oprim aici
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seara, după victoria echipei Universitatea Craiova cu 2-0 în fața formației Egnatia, joi seara, pe teren propriu, în etapa a patra a Conference League la fotbal, că formația din Bănie nu trebuie să se oprească la cele șapte puncte acumulate până acum în competiția europeană.
Fotbal: Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) - Am ajuns unde ne doream, să avem șapte puncte în Conference League
Portarul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurențiu Popescu, a declarat, joi seara, după victoria cu scorul de 2-0 obținută în fața formației albaneze Egnatia, pe teren propriu, în etapa a treia a Conference League, că formația din Bănie a ajuns la obiectivul pe care și l-a propus, acela de a acumula șapte puncte. 'Știa
VIDEO Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia
Universitatea Craiova a învins echipa albaneză KF Egnatia cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău (25) și Nicușor Bancu (32), î
Hochei feminin: România a învins Turcia cu 5-1, în Cupa Europeană a Națiunilor
Selecționata feminină de hochei pe gheață a României a învins formația Turciei cu scorul de 5-1, joi, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, în primul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Anna Vitos, Reka Petho, Edit Szekeres, Emilia Cașu și Orsolya Feher au înscris pentru România, potrivit
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a câștiga cu FC Argeș
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie la cel mai înalt nivel pentru a câștiga meciul cu FC Argeș, din etapa a 15-a a Superligii, în condițiile în care adversara este o formație agresivă, care pune presiune pe echipele adverse. 'F
Fotbal: Universitatea Cluj, sancționată cu 5.000 de lei pentru rasism și 10.000 de lei pentru materiale pirotehnice
Gruparea Universitatea Cluj a fost sancționată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate financiară de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporterii proprii și 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea de materiale pirotehnice la meciul cu CFR Cluj din Cupa României. 'În temeiu
Fotbal: Atacantul David Creța, de la Hoffenheim, a primit acordul FIFA pentru a reprezenta echipa națională a României
Atacantul David Creța, născut în aprilie 2008 și legitimat la clubul german TSG Hoffenheim, a primit, joi, acceptul oficial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) pentru schimbarea federației, având astfel dreptul să evolueze pentru echipele naționale ale României, a anunțat Federația Română de Fotbal pe pagina sa de Facebook.
Gimnastică artistică: Ioan Suciu (FRG) - Decizia TAS în cazul Anei Bărbosu este dură, apelul ar fi normal
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a o suspenda doi ani pe Ana Maria Bărbosu pentru încălcarea regulamentului antidoping este dură, dar justă în același timp, el precizând însă că este normal ca sportiva să facă apel la
Gimnastică artistică: Mihai Covaliu, după suspendarea Anei Bărbosu - Credibilitatea sportului nu se construiește prin excepții
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a afirmat, joi, pentru AGERPRES, că regulamentele antidoping trebuie aplicate unitar și că toți sportivii trebuie să respecte aceleași obligații, indiferent de nume sau palmares, după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată pentru doi ani de Divizia Antidoping a Tribunalului de Arb
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari (ex-Oțelul Galați) a decedat la 38 de ani
Fostul fotbalist moldovean Vadim Crîcimari, atacant care a jucat pentru Oțelul Galați în sezonul 2021-2022, a încetat din viață, miercuri seara, a anunțat clubul din Superliga României pe pagina sa de Facebook.
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia, în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană de Umana Reyer Venezia, cu scorul de 96-43 (27-8, 24-12, 24-13, 21-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției de baschet feminin EuroCup. ''U'' a pierdut al treilea meci din tot atâtea disputate, da











