Tenis: Simona Halep, primită la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă la întoarcerea de la Paris
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a fost primită, luni după-amiază, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, prieteni, rude şi alte oficialităţi la întoarcerea de la Paris unde, sâmbătă, a câştigat turneul de la Roland Garros, primul de Mare Şlem din cariera sa.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Întâmpinată cu flori şi aplauze de cei prezenţi, dar şi cu un tort cu imaginea ei sărutând trofeul câştigat, Simona Halep a declarat că îşi doreşte să se bucure de victorie alături de familie, prieteni şi fani.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Mă bucur să văd atâţia oameni alături de mine pentru a ne bucura împreună de acest trofeu. Este un trofeu deosebit, nu este el prea mare, dar înseamnă foarte mult. Mulţi oameni au fost alături de mine pe acest drum greu, dar se cam uită cât de greu a fost când ai parte de un asemenea succes. Vreau să mulţumesc celor care au pus câte o cărămidă la această performanţă de când am început tenisul, bineînţeles familiei şi tuturor fanilor. Am avut o atmosferă deosebită la finală şi nu numai. Oriunde mă duc în lume am parte de foarte mulţi suporteri români care mă susţin. Cred că sunt jucătoarea cu cei mai mulţi suporteri la toate meciurile. Acasă este mereu bine, sunt bucuroasă că am reuşit acest rezultat", a spus ea, având alături trofeul de la Roland Garros, o replică în miniatură a celui ridicat deasupra capului după finala de sâmbătă.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Nu prea am dormit după finala de sâmbătă, cred că doar 3 ore. Nu am simţit ceva deosebit atunci, a fost o zi foarte aglomerată, am făcut poze... dar azi dimineaţă am început să simt din ce în ce mai mult bucuria pentru realizarea acestui vis. Iar acum, fiind acasă şi văzând atâta lume este şi mai mare emoţia şi mulţumirea de sine, împlinirea sufletească pentru că am reuşit acest lucru. Vreau să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Mulţumesc pentru această primire deosebită", a adăugat Simona Halep.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
În această seară, de la ora 20,00, Simona Halep va prezenta bucureştenilor trofeul primit pentru câştigarea Roland Garros în cadrul unei ceremonii organizate de Primăria Capitalei şi Federaţia Română de Tenis în incinta Arenei Naţionale. Intrarea spectatorilor la acest eveniment este liberă.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.
Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Simona Halep a jucat a 31-a finală din carieră, până acum având 17 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen şi Roland Garros.
Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Halep, care câştiga turneul parizian rezervat junioarelor în urmă cu zece ani, a primit pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro.
Titlul Simonei Halep la Roland Garros vine la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, imagine: Marian Vlăduţ, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Liliana Iordan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Concord Iași Open (challenger)
Tenismenul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger Concord Iași Open, dotat cu premii totale de 160.680 de euro, după ce l-a învins pe spaniolul Alex Marti Pujolras cu 6-1, 6-4. Crețu (25 ani, 272 ATP) s-a impus după o oră și 18 minute în fața ibericului (27 ani, 461 ATP),
Fotbal: Corvinul Hunedoara l-a transferat pe ghanezul Emmanuel Yeboah
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara l-a transferat pe atacantul ghanez Emmanuel Yeboah, care a mai jucat în România, la CFR Cluj, a anunța clubul, marți seara, pe pagina sa de Facebook. În vârstă de 23 de ani, Yeboah a semnat pentru următoarele două sezoane cu Corvinul, cu posibilitatea prelungirii înțelegerii pen
Fotbal: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) - Facem tot posibilul să rezolvăm calificarea din prima manșă
Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a afirmat, marți, într-o conferință de presă organizată înaintea partidei cu belarușii de la ML Vitebsk, din prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, că jucătorii antrenați de Filipe Coelho vor face tot posibilul să 'rezolve' calificarea din acest pri
Fotbal: Filipe Coelho (Universitatea Craiova) - ML Vitebsk va veni cu un ritm bun, dar nu e de ajuns pentru a câștiga
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, marți, într-o conferință de presă că belarușii de la ML Vitebsk, adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, vor avea un ritm bun având în vedere că au început deja campionatul intern, dar acest lucru nu este de ajuns pentru a se impune în partid
Ciclism: Italianul Lorenzo Finn a câștigat Turul Sibiului; Danny van Poppel, victorios în ultima etapă
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Red Bull - Bora - Hansgrohe) a câștigat Turul Sibiului din acest an, în timp ce coechipierul său olandezul Danny van Poppel s-a impus în ultima etapă, desfășurată marți pe traseul Sibiu - Mediaș - Dumbrăveni - Sibiu. Campion mondial U23, Finn a încheiat cu un avans de 55 de secunde î
Fotbal: Noi reguli de arbitraj vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii
Conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) le-a prezentat arbitrilor, arbitrilor asistenți și observatorilor, în cadrul unui seminar de vară desfășurat la Mogoșoaia și Buftea, noile reguli care vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii, informează
Fotbal: Oțelul Galați l-a cedat pe brazilianul Conrado la gruparea poloneză Radomiak Radom
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, pe site-ul său oficial cedarea fundașului brazilian Conrado Buchanelli Holz la gruparea Radomiak Radom din primul eșalon al Poloniei. 'SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu clubul Radomiak Radom, din prima ligă a Poloniei, pentru transferul definitiv al fundașului brazilian Conrado Buchanelli Holz (29 de a
Tenis: Ștefan Paloși și Radu Papoe, învinși în primul tur la Concord Iași Open (challenger)
Jucătorii români de tenis Ștefan Paloși și Radu Mihai Papoe au fost învinși, luni, în prima rundă a turneului challenger Concord Iași Open, dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Paloși (26 ani, 411 ATP) a fost întrecut de cehul Zdenek Kolar (29 ani, 154 ATP) cu 7-5, 6-0. Papoe (23 ani, 358 ATP) a fos
Fotbal: Bogdan Lobonț - Rapid va avea ceva diferit cu Daniel Pancu pe bancă
Fostul fotbalist Bogdan Lobonț a declarat, luni seara, că FC Rapid, echipă cu care a câștigat titlul în 1999, va fi diferită în următorul sezon al Superligii sub conducerea noului antrenor antrenor Daniel Pancu. 'Rapid va avea ceva diferit cu Daniel Pancu pe bancă. Pentru că altfel nu mai vedeam o schimbare la nivelul băn
Fotbal: Răzvan Raț - Speranțe la Rapid nu sunt numai pentru cupele europene, ci și de a câștiga campionatul
Fostul fotbalist Răzvan Raț a declarat, luni seara, că în noul sezon competițional speranțele echipei FC Rapid nu sunt numai pentru calificarea în cupele europene, ci și pentru câștigarea titlului de campioană. 'Sperăm să fie un an bun. Speranțe la Rapid nu sunt numai de a fi din nou în cupele europene, ci și de a c
Fotbal: Cristian Manea (Rapid) - Sperăm ca în acest nou tricou să câștigăm un trofeu
Fotbalistul echipei FC Rapid, Cristian Manea, speră ca în noul echipament prezentat, luni seara, formația sa să câștige un trofeu în sezonul 2026-2027. 'Îmi place foarte mult, chiar îmi doream să joc într-un tricou cu dungi orizontale. Sperăm ca în acest nou tricou să câștigăm un trofeu. Toat
Fotbal: Victor Angelescu anunță noi transferuri - Vor mai veni minimum trei jucători
Președintele clubului FC Rapid, Victor Angelescu, a anunțat, luni, la finalul evenimentului în care au fost prezentate echipamentele pentru noul sezon competițional, că gruparea giuleșteană va mai efectua minimum trei transferuri, printre acestea numărându-se atacantul italian Alessandro Debenedetti (22 de ani), de la Genoa. 'V
Fotbal: FC Rapid și-a prezentat noile echipamente de joc pentru sezonul 2026-2027
Clubul de fotbal FC Rapid și-a prezentat, luni seara, noile echipamente de joc pe care elevii lui Daniel Pancu le vor folosi în sezonul 2026-2027, la eveniment participând doar un singur jucător din lot, Cristian Manea, care se recuperează la București după o accidentare. Fundașul a fost de altfel cel care a prezentat unul dintre e
Ciclism: Italianul Lorenzo Finn a câștigat etapa a treia a Turului Sibiului și rămâne lider la general
Ciclistul italian Lorenzo Finn (Red Bull - Bora- Hansgrohe) a câștigat etapa a treia a Turului Sibiului, desfășurată luni, pe traseul Sibiu - Sâmbăta de Jos - Orașul Victoria - Bâlea Lac, astfel că rămâne lider în clasamentul general al cursei. Finn, campionul mondial Under-23, care se impusese și în etapa d
Auto: Jerome France s-a impus în Memorialul Werner Hirschvogel la viteză în coastă
Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Memorialul Werner Hirschvogel, desfășurat la Reșița, etapa a patra a Campionatului Național de Viteză în Coastă. France a obținut a treia sa victorie consecutivă cu timpul cumulat de 03 min 53 sec 538/1000 (1 min 56 sec 485/1000 în prima man














