Fotbal: Federația din Olanda solicită organizarea unui summit internațional privind viitorul FIFA
Federația olandeză de fotbal (KNVB) a solicitat duminică organizarea unui summit internațional la Amsterdam, fără Gianni Infantino, pentru a discuta o reformă completă a guvernanței FIFA, informează AFP.
KNVB a precizat într-un comunicat că forul fotbalistic mondial are nevoie de ''o nouă conducere începând cu 2027'', subliniind în același timp că o schimbare a președintelui nu va fi suficientă.
Federația batavă, care l-a susținut pe Infantino cu ocazia ultimei sale realegeri din 2023, a declarat că și-a bazat sprijinul de la acea vreme pe angajamente față de buna guvernare, drepturile omului, sustenabilitate și cooperare internațională.
''Am ajuns acum într-un punct în care ne-am pierdut încrederea'', a scris KNVB, denunțând o concentrare excesivă a puterii în jurul președintelui și o separare insuficientă între acesta și administrația FIFA.
KNVB consideră că procesul din jurul proiectului FIFA Forward Enterprise, acum abandonat, a marcat un punct de cotitură în relația sa cu Infantino.
Federația olandeză solicită acum o dezbatere mai amplă asupra structurii FIFA, înainte de a aborda chestiunea viitorului său lider.
''Trebuie mai întâi să determinăm ce tip de FIFA are nevoie fotbalul internațional'', subliniază KNVB, care pledează pentru o organizație ''puternică și credibilă'', cu o guvernanță și o transparență sportive, precum și un control independent.
Forul olandez vrea ca drepturile omului, sustenabilitatea și lupta împotriva rasismului și discriminării să devină centrale în deciziile FIFA și ca organismul de conducere să reinvestească o parte mai mare din veniturile sale în dezvoltarea fotbalului global.
Pentru a iniția această discuție, KNVB propune organizarea unui summit la Amsterdam care să reunească federații naționale și confederații de pe toate continentele.
''În calitate de membru fondator al FIFA, avem o responsabilitate deosebită'', a precizat Federația olandeză, adăugând că dorește să acționeze ''ca un participant cu drepturi depline în comunitatea fotbalistică internațională''.
Contactată de AFP, UEFA a indicat că nu vrea să ''comenteze corespondența care se dorește să fie privată'', adăugând: ''Avem o relație de lucru de lungă durată și productivă cu KNVB, pe care o apreciem foarte mult''.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Michael Olise, prezent la antrenamentul lui Bayern în vederea meciului cu Atletico Madrid
Internaționalul francez Michael Olise, care a suferit o accidentare la genunchiul drept spre finalul meciului de sâmbătă împotriva lui Borussia Dortmund, a participat, luni, la antrenamentul echipei Bayern Munchen, înainte de deplasarea la Madrid pentru confruntarea cu Atletico din Liga Campionilor la fotbal, programată marți seara, informează AFP.
Auto - F1: Clubul Bologna l-a felicitat pe Kimi Antonelli pentru câștigarea titlului mondial
Bologna, clubul de fotbal din orașul natal al lui Kimi Antonelli, l-a felicitat pe tânărul pilot italian pentru câștigarea titlului de campion mondial de Formula 1, scrie cotidianul Marca. Antonelli este în acest moment cel mai faimos suporter al Bolognei, echipă pe care o urmărește, atunci când are ocazia, din tribunel
Fotbal: Udinese renunță la serviciile antrenorului Kosta Runjaic (presă)
Echipa italiană de fotbal Udinese este pe punctul de a-l demite pe antrenorul german Kosta Runjaic, în urma rezultatelor nesatisfăcătoare înregistrate în acest început de sezon, anunță mass-media italiană. Friulanii au acumulat doar cinci puncte în primele zece etape din Serie A și au pierdut șapte dintre ultimele
Patinaj artistic: Japoneza Mao Shimada, medaliată cu aur la Skate Canada
Japoneza Mao Shimada a cucerit medalia de aur la feminin în concursul de patinaj artistic Skate Canada, grație unui program liber în care s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, duminică, la Kelowna (vestul Canadei), informează AFP. Shimada, care a împlinit vineri 18 ani, și-a făcut cu această ocazie debutul în cir
Fotbal: FC Twente a obținut cea mai categorică victorie din istoria sa în Eredivisie
Echipa FC Twente a obținut cea mai categorică victorie din istoria sa în campionatul de fotbal al Olandei, impunându-se cu scorul de 9-0 în fața formației Excelsior Rotterdam, într-un meci disputat duminică, în cursul căruia Wout Weghorst a marcat patru dintre golurile învingătorilor, informează Reuters. Pro
Fotbal: Paulo Fonseca (Olympique Lyon), în vizorul lui Sporting Lisabona, evaziv cu privire la viitorul său
Antrenorul echipei franceze de fotbal Olympique Lyon, Paulo Fonseca, a rămas evaziv cu privire la viitorul său, în cadrul unei conferințe de presă susținută duminică, după victoria cu 2-0 împotriva lui Angers, în etapa a noua din Ligue 1, recunoscând totodată că o plecare la Sporting Lisabona este 'posibilă', dar a confirmat că 'va
Tenis: Alexander Zverev, noul lider al clasamentului ATP
Tenismanul german Alexander Zverev a devenit, luni, numărul unu în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP) publicat luni, poziție care o va păstra până la finalul sezonului, transmite AFP. Zverev era sigur că va încheia anul pe primul loc, dar trebuia să atingă sferturile de finală la Viena pentru a urca î
Fotbal: Boca Juniors a învins-o pe River Plate (1-0) în Superclasico
Echipa Boca Juniors a învins-o la limită, cu scorul de 3-1, pe rivala River Plate, în Superclasico, marele derby al campionatului de fotbal al Argentinei, disputat duminică pe stadionul La Bombonera din Buenos Aires, în penultima etapă a Turneului Clausura, informează EFE. Gazdele au marcat unicul gol al întâlniri
Tenis: Elena Rîbakina, lider detașat în clasamentul WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe 15
Kazaha Elena Rîbakina este lider detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după ce și-a asigurat terminarea anului în această postură prin atingerea sferturilor de finală la Tokyo. Rîbakina are un avans de peste 1.600 de puncte față de belarusa Arina Sabalenka, podiumul
Auto - F1: Cele două monoposturi Alpine, penalizate și în afara punctelor la Marele Premiu al Mexicului
Cele două monoposturi Alpine, pilotate de argentinianul Franco Colapinto și de francezul Pierre Gasly, care au încheiat cursa de duminică din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului pe locurile 8, respectiv 10, au fost penalizate, ceea ce a dus, în cele din urmă, la pierderea punctelor obținute, relatează AFP. Comisarii de
Fotbal: Olympique Lyon a revenit pe podium în Ligue 1
Echipa Olympique Lyon a revenit pe podium în campionatul de fotbal al Franței, grație victoriei obținute duminică pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Angers SCO, în cadrul etapei a 9-a a sezonului. Gazdele au deschis scorul înainte de pauză, prin Ernest Nuamah (38), iar apoi și-au majorat avantajul &ic
Fotbal: Kai Havertz (Arsenal) a devenit cel mai bun marcator german din Premier League
Golul reușit de Kai Havertz în victoria lui Arsenal împotriva lui Liverpool, duminică, pe Anfield, l-a impus pe atacantul ''tunarilor'' drept cel mai bun marcator german în prima ligă engleză de fotbal (Premier League), transmite DPA. Atacantul lui Arsenal Londra a depășit performanța deținută anterior de fost
Fotbal: Victorie în deplasare pentru Real Madrid în campionatul Spaniei
Echipa Real Madrid a învins clar în deplasare, cu scorul de 3-0, formația Racing Santander, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat duminică. Oaspeții au deschis scorul prin francezul Kylian Mbappe, care a deschis scorul în urma unui penalty (11), iar apoi au mai marcat de două ori p
Tenis: După Alcaraz, Ferrero îl va antrena pe americanul Ben Shelton
Spaniolul Juan Carlos Ferrero, care l-a antrenat anterior pe compatriotul său Carlos Alcaraz, se va alătura echipei jucătorului american de tenis Ben Shelton (nr. 4 mondial) începând cu sezonul 2027, au anunțat, duminică, fostul lider mondial și noul său elev, informează AFP. 'Sunt extrem de încântat să anunț că voi
Fotbal: Arsenal a câștigat derby-ul cu Liverpool (1-0) și a preluat conducerea în Premier League
Echipa Arsenal Londra a preluat conducerea în campionatul de fotbal al Angliei, după ce a reușit să se impună la limită, cu scorul de 1-0, în derby-ul cu FC Liverpool, disputat duminică pe stadionul Anfield, în etapa a 9-a a sezonului. Campioana en titre a marcat unicul gol al întâlnirii prin atacantul german Kai














