Fotbal: Maradona era prăbușit, tumefiat, aparent resemnat, a relatat maseurul său la proces
În ultimele sale zile, Diego Maradona zăcea apatic în pat, suferind de edeme și părând resemnat, a relatat, joi, un maseur al starului fotbalului argentinian, în cadrul procesului privind circumstanțele decesului acestuia din 2020, relatează AFP.
'Maradona nu se dădea jos din pat, nu voia să mănânce, să se spele sau să se îngrijească', a declarat Nicolas Taffarel. El a precizat că avertizase la acea vreme echipa medicală a starului că trebuie să fie mai prezentă și să facă vizite 'în fiecare zi', un aspect pe care l-a subliniat și într-un mesaj audio difuzat în timpul audierii.
Șapte cadre medicale din acea echipă, inclusiv un medic, un psihiatru, un psiholog și asistenți medicali, sunt judecate din luna aprilie la San Isidro (la nord de Buenos Aires) pentru presupusă neglijență care a contribuit la decesul lui Maradona.
'Am semnalat situațiile pe care le observam în legătură cu starea lui, dar nu am văzut nicio măsură concretă sau vreo soluție rapidă', a continuat maseurul, cu lacrimi în ochi în timp ce vorbea despre Maradona, cu care legase o strânsă prietenie.
'Era buhăit, avea picioarele umflate...', și-a amintit Nicolas Taffarel.
'Medicii îmi spuneau să mă calmez, că problemele astea vor trece. Când ești îngrijorat, îți pui încrederea în alții, îți spui că va trece, că totul se va rezolva. Dar nu a trecut'.
Pe 24 noiembrie, cu o zi înainte ca Maradona să moară, Nicolas Taffarel a povestit cum a încercat în zadar să-l convingă să vină la el pentru un 'mate' (o infuzie din plante).
'Mi-a spus: 'Nu vreau nimic, Taffita, asta e tot'. L-am întrebat: 'Ce vrei să spui prin 'asta e tot?', iar el a răspuns: 'Nimic, asta e tot'', a relatat Taffarel, citând cuvintele ambigue ale lui Maradona, expresia 'ya esta' putând fi interpretată fie ca 'mă simt bine așa', fie ca 's-a terminat totul'.
Maradona a murit a doua zi, la vârsta de 60 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii complicate cu edem pulmonar. El s-a stins singur, în patul său dintr-o locuință din Tigre (la nord de Buenos Aires), închiriată pentru perioada sa de recuperare postoperatorie.
În cursul audierii, asistentul medical Ricardo Almiron, unul dintre inculpați, a depus și el mărturie. Întrebat de avocatul său, acesta a declarat că, în ziua premergătoare decesului, i-a verificat semnele vitale lui Maradona și a constatat că acesta 'prezenta o ușoară tahicardie'.
Almiron a relatat că l-a văzut mergând la baie în jurul orei 02:00 și ieșind din casă la ora 06:30, în dimineața zilei de 25 noiembrie. 'Înainte de a pleca, am verificat cu grijă și se odihnea bine. Respira ritmic, cu o bună mișcare a cutiei toracice', a susținut el.
Momentul producerii decesului este crucial deoarece, potrivit mărturiilor experților medicilor legiști din cadrul procesului, moartea a survenit după câteva ore de agonie, deși rapoartele experților nu cad de acord asupra duratei exacte. Se estimează că decesul a avut loc undeva între dimineață și prânz.
Inculpații, care riscă până la 25 de ani de închisoare, neagă orice responsabilitate. Cei mai mulți se ascund în spatele domeniilor lor de specializare și al rolurilor strict delimitate, susținând că nu există nicio legătură directă cu cauzele clinice ale decesului. Procesul s-ar putea prelungi dincolo de luna august.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Simone Tempestini, cel mai rapid în prima specială a Raliului Portugaliei (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini, multiplu campion național de raliuri, a fost cel mai rapid, vineri, în proba specială care a deschis Raliul Portugaliei, ultima etapă a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul format din Simone Tempestini și Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2 Evo) a fost cronometrat cu timpul de 1 min
VIDEO Handbal feminin: România a învins Croația (34-32), în meci amical
Naționala feminină de handbal a României a învins echipa Croației cu scorul de 34-32 (18-16), vineri seara, într-un meci amical desfășurat la Zagreb. România a condus în cea mai mare parte a timpului, având chiar avans de cinci goluri pe tabelă, 24-19 (min. 40) și 25-20 (42). Finalul a fost strâns, &ic
Fotbal - Bayern: Vincent Kompany, transportat la spital după ce i s-a făcut rău în timpul antrenamentului
Tehnicianul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a fost transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în timpul unui antrenament, a anunțat vineri campioana Germaniei, transmite Reuters. Belgianul a fost slăbit de un virus în ultimele zile și a ratat câteva dintre ședințele de antrenament ale echipei sale.
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la al 982-lea gol al carierei; mai are 18 până la 'borna' de 1.000
Cristiano Ronaldo a marcat al 982-lea gol din cariera sa în victoria cu 3-1 a echipei Al-Nassr împotriva celor de la Al-Faisaly, vineri seara, scrie EFE. Al-Nassr ocupă în prezent locul al doilea în campionatul saudit, în timp ce Al-Faisaly se află pe locul al cincisprezecelea. Prin această reușită, starul portughez
MotoGP: Piloții cer garanții de securitate de la organizatori înainte de a se deplasa în Qatar, la Marele Premiu al acestui stat
Piloții care concurează în MotoGP solicită garanții de securitate înainte de a călători în Qatar, la începutul lunii noiembrie, pentru Marele Premiu al acestui stat, eveniment pe care atât forurile conducătoare ale acestui sport, cât și oficialitățile de la Doha intenționează să îl mențină în program, a relatat vineri site-ul M
Tenis: Roger Federer nu exclude să devină antrenor
Fostul mare tenisman elvețian Roger Federer, aflat în aceste zile la Shanghai, nu a exclus posibilitatea de deveni într-o zi antrenor, relatează site-ul eurosport.fr. Ideea de a-l avea pe Roger Federer drept antrenor este o perspectivă care, cu siguranță, i-ar încânta p
Tenis: Rîbakina, în semifinale la Ningbo (WTA) după un meci de trei seturi
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a învins-o vineri pe poloneza Katarzyna Kawa, numărul 128 mondial, în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-1, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari. Elena Rîbakina a depășit un moment de slăbiciune în
Fotbal: Real Madrid pregătește El Clasico cu întreg efectivul, mai puțin Asencio și Rodrygo
Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a avut la dispoziție întregul lot — cu excepția accidentaților Raul Asencio și Rodrygo Goes — pentru penultimul antrenament dinaintea El Clasico de duminică împotriva FC Barcelonei, pe stadionul Spotify Camp Nou, partidă contând pentru etapa a zecea din La Liga, scrie EFE. În ti
Tenis: Turneul de la Osaka (WTA) și-a desemnat semifinalistele
Americancele Ann Li, principala favorită, și Ashlyn Krueger se vor duela pentru un loc în finala turneului WTA 250 de la Osaka (Japonia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, în timp ce în cealaltă semifinală se vor înfrunta Katie Boulter, din Marea Britanie, și jucătoarea cehă Katerina Siniakova, informează EFE. Li (25 WTA) a a
Hochei: NHL - Victorie categorică pentru Pittsburgh Penguins
Echipa Pittsburgh Penguins a obținut o victorie categorică pe propriul patinoar, cu scorul de 4-0, în fața formației Florida Panthers, joi seara, în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Nicholas Robertson a marcat de două ori pentru învingători, în timp ce Evgheni Malkin și Hendrix Lapierre au reușit câte u
Atletism: TAS admite apelul alergătorului japonez Ikeda, medaliat cu argint la JO de la Tokyo 2020
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a admis apelul depus de atletul japonez Koki Ikeda, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 în proba de 20 km marș, care fusese suspendat provizoriu de către Unitatea pentru Integritatea Atletismului (AIU), stabilind că acesta nu a comis nicio încălcare a regulamentelor antidoping, informează EFE.
Fotbal: Inter Milano îi prelungește contractul brazilianului Carlos Augusto
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, îl va recompensa pe Carlos Augusto cu un nou contract, după ce fotbalistul brazilian a marcat patru goluri și a oferit patru assist-uri în șapte meciuri din acest sezon, scrie presa din peninsulă. Marți seară, Carlos Augusto a înscris un gol crucial pentru 'ner
Tenis: Absența lui Jannik Sinner de la Turneul Campionilor scade interesul fanilor
Retragerea tenismanului italian Jannik Sinner de la Turneul Campionilor din Torino, din cauza unei accidentări, a declanșat un fenomen devenit frecvent în sportul modern, atunci când una dintre cele mai mari vedete ale sale este absentă: sute de oameni s-au grăbit să-și revândă biletele, se arată într-un comentariu al agenției EFE.
Auto - F1: Verstappen este 'punctul cardinal' pentru Red Bull (Mekies)
Laurent Mekies, directorul francez al echipei de Formula 1 Red Bull, l-a descris pe cvadruplul campion mondial Max Verstappen drept 'punctul cardinal' al echipei, într-o declarație acordată agenției AFP cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite, ce va avea loc la Austin, informează AFP. 'Max este un membru extraordinar al ec
Schi alpin: Mikaela Shiffrin vrea să doboare recordul legendarei Annemarie Moser-Proell în noua ediție a Cupei Mondiale
Schioarea americană Mikaela Shiffrin își va apăra titlul în noua ediție a Cupei Mondiale de schi alpin, care va debuta sâmbătă la Soelden (Austria) și în care v avea ocazia să doboare recordul de șase mari Globuri de Cristal pe care îl împarte în prezent cu austriaca Annemarie Moser-Proell, campioana incontestabilă a anilor 1









