Fotbal:Rezultatele nu sunt la fel de importante ca munca pe care o facem, a spus Chivu după amicalul Inter-AC Milan
Cristian Chivu, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul amical cu rivala AC Milan, încheiat la egalitate, scor 1-1, miercuri la Perth (Australia).
'Nerazzurri' au dominat prima repriză și au deschis scorul după pauză, prin Federico Dimarco (53), însă AC Milan a restabilit egalitatea în minutul 84, în urma unui penalty transformat de Christopher Nkunku.
'Am văzut o îmbunătățire, băieții muncesc din greu, iar în acest moment rezultatele nu sunt la fel de importante ca munca pe care o facem', a declarat Chivu pentru Inter TV.
'Pot spune că unii băieți au avut minutele pe teren de care aveau nevoie și suntem mulțumiți de calitatea performanței, mai ales că acum ne lipsește inevitabil ritmul. Ne-am chinuit puțin la început să ocupăm spațiile potrivite, făcând mai multe greșeli în apărare și ne-am grăbit puțin în unele situații, dar Milan ne-a pus probleme cu presingul pe care l-a făcut' a adăugat tehnicianul român.
'Pe măsură ce timpul a trecut, ne-am îmbunătățit jocul, am găsit culoare pentru a evita presingul lor și aș spune că am jucat destul de bine. Prioritatea principală în acest moment este nivelul de pregătire fizică al jucătorilor, respectând totodată principiile noastre tactice și adăugând câteva elemente suplimentare la ceea ce echipa a demonstrat că poate face în ultimii ani'. a mai spus Chivu.
După ce a învins-o la loviturile de departajare pe Manchester City (3-1), pe 1 august, la Hong Kong, Inter Milano urmează să dispute sâmbătă un alt amical, în Australia, împotriva formației Juventus Torino.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Următorul președinte al FIFA trebuie să fie un 'gardian al sportului', afirmă vicepreședintele UEFA Laura McAllister
Vicepreședintele UEFA, Laura McAllister, a declarat că orice viitor președinte al FIFA ar trebui să fie un 'gardian a al sportului', capabil să unească fotbalul mondial, pe măsură ce presiunea crește asupra actualului conducător Gianni Infantino, aflat în dificultate ca urmare a planului său de deschidere a Cupei Mondiale către investitori privați, scri
Fotbal: Ziarul The Guardian dezvăluie legăturile secrete dintre FIFA și fondatorii Super Ligii europene
Super Liga europeană este în acest moment un proiect eșuat, dar ziarul britanic The Guardian a dezvăluit pentru prima dată un document care arată o legătură strânsă între fondatorii noii competiții și FIFA, cu președintele său, Gianni Infantino, în prim-plan, scrie L'Equipe. Documentul, datat 2020, menționează o col
Moto: Circuitul Silverstone va găzdui Campionatul Mondial până în 2028
Circuitul britanic Silverstone va găzdui Marele Premiu al Marii Britanii la motociclism viteză cel puțin până în 2028, în urma unui acord încheiat între promotorii competiției și conducerea circuitului, informează EFE. Anunțată chiar înainte de startul Marelui Premiu al Marii Britanii din 2026, care are loc în acest we
Fotbal: Messi (Inter Miami) a reușit o dublă în meciul cu Atletico San Luis din Leagues Cup
Lionel Messi, autor al unei duble și al unui assist, și-a condus echipa Inter Miami la victorie contra lui Atletico San Luis (4-2), miercuri, la debutul ambelor echipe în Leagues Cup, într-un meci care a marcat revenirea starului argentinian ca titular după Cupa Mondială din 2026, scrie EFE. Echipa mexicană a deschis scorul la Miami prin David Rodr
Schi alpin: Elvețianca Lara Gut-Behrami, triplă medaliată olimpică, își anunță retragerea
Schioarea elvețiană Lara Gut-Behrami, triplă medaliată olimpică și câștigătoare a nouă medalii la Campionatele Mondiale, a anunțat, miercuri, că și-a încheiat cariera la vârsta de 35 de ani, informează AFP. Sportiva originară din Ticino deține unul dintre cele mai impresionante palmaresuri din schiul elvețian și mondial după 18 sezoane, inclu
Tenis: Sorana Cîrstea, eliminată la turneul de la Toronto (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (18 mondial), a 14-a favorită, a fost eliminată miercuri din debutul său la turneul turneul WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari americani, fiind întrecută în turul al doilea de australianca Maya Joint în două seturi simetrice, 6-4, 6-4. Înt
Tenis: Alexander Zverev, principalul favorit, eliminat din debut la turneul de la Montreal (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, campionul de la Roland Garros și principalul favorit, a fost învins, miercuri, cu 6-7 (3/7), 6-2, 6-4 de olandezul Tallon Griekspoor, în meciul său de debut din turul secund la turneul Masters 1.000 de la Montreal (ATP), dotat cu premii în valoare de 9.415.724 dolari, informează AFP.
Fotbal: FIFA recunoaște 'erori' și își cere 'scuze' în urma unei reuniuni de criză în Maroc
Confruntată cu un val de critici în urma planului abandonat de a atrage investitori privați, conducerea Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) a recunoscut existența unor 'erori' și și-a prezentat 'scuzele', exprimându-și totodată 'sprijinul deplin' față de președintele Gianni Infantino, miercuri, după o reuniune de criză desfășurată &
VIDEO Fotbal: Brann Bergen, învinsă acasă în turul al treilea preliminar al Conference League
Echipa norvegiană Brann Bergen, care a eliminat-o pe Universitatea Cluj, a fost învinsă acasă de formația cipriotă Apollon Limassol cu scorul de 1-0, miercuri seara, într-un meci din prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal. Slovenul Alen Ozbolt (22) a marcat singurul gol al partidei.
Fotbal: Victorii Aarhus și Fenerbahce, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
AGF Aarhus și Fenerbahce au obținut victorii, miercuri, seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Aarhus s-a impus cu 2-1 în meciul cu Sabah Baku, ugandezul de 18 ani James Bogere marcând ambele goluri ale campioanei Danemarcei (31, 63). Pentru azeri a punctat sârbul Veljko Si
VIDEO Fotbal: Marius Corbu a adus victoria lui Ferencvaros, în turul al treilea preliminar al Europa League
Mijlocașul român Marius Corbu a marcat golul prin care Ferencvaros a învins-o pe Gornik Zabrze cu scorul de 1-0, miercuri seara, la Budapesta, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal. Corbu, care a fost integralist, a marcat golul în min. 65.
Fotbal feminin: Victorie cu emoții pentru Farul Constanța în preliminariile Ligii Campionilor
Farul Constanța a învins echipa slovenă ZNK Mura, cu scorul de 3-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe Mestni stadion Fazanerija din Murska Sobota, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal feminin. Gazdele au deschis scorul prin Mateja Zver (63), dar Farul a egalat in extremis, prin Florentina Istrat
Polo masculin: România, învinsă de Australia, la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a fost învinsă de Australia cu 10-6 (2-3, 2-1, 3-2, 3-0), miercuri seara, la Campionatul Mondial de polo pe apă masculin Under-16 de la Zagreb. După două victorii, tricolorii au suferit primul eșec, fiind dominați de echipa de la antipozi în repriza secundă. Pentru echipa antrenată de Bogd
Ciclism feminin: Olandeza Demi Vollering, învingătoare în etapa a 5-a a Turului Franței
Ciclista olandeză Demi Vollering (FDJ) a câștigat miercuri, la sprint, etapa a cincea a Turul Franței feminin, în timp ce elvețianca Marlen Reusser (Movistar), clasată pe locul secund, și-a păstrat tricoul galben de lider la general, informează AFP. Vollering a fost cronometrată după 140 km, între Macon și Belleville-en-Beauj













