Tenis: Surorile Williams vor face pereche la dublu în turneul de la Cincinatti (WTA)
Surorile americane Serena și Venus Williams își vor face revenirea la dublu la turneul de tenis WTA 1000 de la Cincinnati, la patru ani de la ultima lor apariție împreună, grație unei invitații acordate de organizatori luni, scrie AFP.
Serena Williams, în vârstă de 44 de ani, și sora ei mai mare Venus, în vârstă de 46 de ani, au câștigat 14 titluri de Grand Slam la dublu între 1999 și 2016, precum și trei medalii de aur olimpice (2000, 2008, 2012). Ultima lor apariție la dublu a fost la US Open din 2022, unde au fost eliminate în primul tur.
Surorile americane primiseră un wildcard la dublu la Wimbledon, dar Serena s-a retras în ultimul moment din cauza unei accidentări la genunchi suferite în timpul înfrângerii la simplu în fața lui Maya Joint.
De 23 de ori campioană la Grand Slam, Serena a revenit în circuit în acest sezon, decizie care a electrizat lumea tenisului, dar a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a fi competitivă.
Înainte de singura sa apariție la simplu împotriva lui Joint, ea a jucat trei meciuri de dublu, cu canadianca Victoria Mboko la Queen's (o victorie, o înfrângere) și cu cehoaica Karolina Muchova la Berlin (o înfrângere).
Venus Williams, care a primit și ea un wildcard la simplu, a căzut pe locul 667 în clasamentul mondial, pierzând toate cele zece meciuri din acest an și se află în prezent într-o serie de 13 înfrângeri consecutive.
Turneul WTA 1000 de la Cincinnati (13-23 august) este ultimul înainte de US Open (30 august - 13 septembrie).
AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Echipele românești și-au aflat adversarele din turul 3 preliminar al EHF European League
HC Dunărea Brăila, Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea și-au aflat adversarele din turul al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League, miercuri, la tragerea la sorți efectuată la Viena. HC Dunărea Brăila, care a intrat direct în această fază și a fost cap de serie, va întâlni formați
Fotbal: FIFA neagă existența unor plăți suplimentare către președintele Gianni Infantino
Forul mondial al fotbalului (FIFA) a negat relatările media privind presupuse plăți suplimentare salariale către președintele Gianni Infantino, transmite DPA. FIFA nu-i plătește un al doilea salariu președintelui său și se conformează cu toate cerințele de raportare în legătură cu salariul, a declarat, marți, un purtător de cuvânt al organi
Fotbal: Portarul maghiar Peter Gulacsi (Villarreal), prădat când se afla în casă cu familia
Portarul maghiar al lui Villarreal, Peter Gulacsi, a fost victima unui jaf armat la domiciliul său, marți dimineață devreme, în timp ce se afla acolo cu familia sa, dar nimeni nu a fost rănit, a informat marți clubul de fotbal din Castellon, citat de EFE. Din cauza acestui incident, despre care nu se cunosc încă alte detalii, portarul ungur, care s
Fotbal: 'Manchester City își merită trofeele', a afirmat antrenorul lui PSG, Luis Enrique
Clubul Manchester City 'își merită trofeele', deși a fost găsit vinovat de încălcarea reglementărilor financiare ale ligii engleze în perioada 2009-2018, a declarat, marți, Luis Enrique, antrenorul echipei Paris Saint-Germain, în ajunul meciului din Liga Campionilor la fotbal dintre cele două echipe, relatează AFP. La sfâr
Fotbal: Un nou eșec în Liga Campionilor Asiei pentru echipa antrenată de Răzvan Lucescu
Echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, Al-Sadd, a fost învinsă de echipa saudită Al-Hilal cu scorul de 2-0, marți seara, la Doha, în etapa a doua a Ligii Campionilor Asiei la fotbal, transmite Reuters. Ollie Watkins (40) și Ruben Neves (65 - penalty) au marcat golurile sinonime cu un nou eșec pentru campioana Qatarului în A
Lupte: Denis Mihai și Patrik Gordan, învinși în sferturi la Mondialele Under-23
Sportivii români Denis Florin Mihai și Patrik Gordan au fost învinși, marți, în sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). La cat. 55 kg, greco-romane, Mihai a pierdut în fața rusului Malik Ghighiev. Românul intrase direct în optimile de finală, fază în care l-a învin
Fotbal: Internaționalul belgian Saelemaekers (AC Milan), operat la glezna dreaptă, va lipsi de pe teren până în 2027
Internaționalul belgian Alexis Saelemaekers a fost operat la glezna dreaptă, a anunțat clubul de fotbal AC Milan, marți, iar, potrivit presei italiene, acesta va fi indisponibil pentru o perioadă de câteva luni, relatează AFP. 'AC Milan anunță că Alexis Saelemaekers a fost operat marți la glezna dreaptă, la Amsterdam. Intervenția - care a constat &ic
Handbal masculin: HC Buzău a pierdut fără drept de apel cu Flensburg, în EHF European League
ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă de titrata formație germană SG Flensburg-Handewitt, cu scorul de 36-27 (17-14), marți seara, în deplasare, în Grupa E a competiției de handbal masculin EHF European League. Vicecampioana României a început curajos și a condus cu 3-0, 4-1, 5-2 și 6-3, dar gazdele au echilibrat jocul
Fotbal: Inter Milano, învinsă acasă de FC Bruges în Liga Campionilor; victorie clară pentru FC Barcelona, la Istanbul (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipă antrenată de Cristian Chivu, a fost învinsă dramatic de FC Bruges, cu 4-3, chiar pe San Siro, marți seara, în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce FC Barcelona a dispus de Galatasaray cu 4-1, la Istanbul. Pe San Siro, Inter a făcut erori mari, în ambele careuri, iar acestea au fost
Haltere: Ion Daniel Dorobete, medaliat cu aur la Europenele de juniori
Sportivul român Ion Daniel Dorobete a cucerit o medalie de aur, marți, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania). Dorobete s-a impus la stilul smuls cu 128 kg, la cat. 65 kg, juniori, dar a fost doar al zecelea la aruncat, cu 145 kg, după două prime tentative ratate. Dorobete s-a clasat pe opt la to
Fotbal: Echipa azeră Sabah FK, la prima sa victorie în Liga Campionilor
Echipa azeră Sabah FK a obținut prima sa victorie în Liga Campionilor la fotbal, 2-0 cu Slavia Praga, marți seara, la Baku, în etapa a doua a competiției. Primul gol al campioanei Azerbaidjanului în Champions League a fost reușit de jamaicanul Kaheem Parris (49), victoria gazdelor fiind parafată de rwandezul Joy-Lance Mickels
Tenis: Hubert Hurkacz, eliminat de Alejandro Davidovich în optimi de finală la Shanghai (ATP)
Spaniolul Alejandro Davidovich a reușit o revenire spectaculoasă, învingându-l pe polonezul Hubert Hurkacz cu 1-6, 6-3, 7-6 (8/6), marți, în optimile de finală ale turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează EFE. Hubert Hurkacz, locul 34 ATP, câștigătoru
Gimnastică artistică: Rusoaica Melnikova nu a obținut viza pentru Mondialele de la Rotterdam
Anghelina Melnikova, vedeta rusă a gimnasticii artistice, încoronată campioană europeană în luna august, nu va participa la Campionatele Mondiale de la Rotterdam după ce cererea sa de viză a fost respinsă, a anunțat marți federația rusă de profil, informează AFP. 'Ambasada Olandei la Moscova a anunțat refuzul de a acorda vize
Tenis: Alexander Zverev a declarat că nu a resimțit încă entuziasmul urcării pe prima poziție în clasamentul ATP
Tenismanul german Alexander Zverev, deja confirmat drept numărul unu mondial la finalul anului 2026, a declarat că nu a resimțit încă entuziasmul urcării pe prima poziție, întrucât în prezent se află pe locul al doilea în clasament, relatează EFE. 'Când voi vedea cifra 1 lângă numele meu, va fi cev
Fotbal: Ousmane Dembele și Nuno Mendes sunt în lotul lui PSG pentru meciul cu Manchester City
Fotbaliștii Ousmane Dembele și Nuno Mendes, menajați în meciul din Ligue 1 cu Le Mans din weekend (3-1), sunt în lotul lui Paris Saint-Germain pentru partida de miercuri cu Manchester City din Liga Campionilor, informează site-ul eurosport.fr. Antrenorul Luis Enrique a anunțat lotul de 23 de jucători pentru duelul cu Manchester Cit







