Fotbal - CM 2026: Nobby Stiles, campion mondial cu Anglia, a murit din cauza loviturilor de cap
Nobby Stiles, câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Angliei în 1966, a murit din cauza unei afecțiuni la creier cauzată de efectele loviturilor repetate cu capul în fotbal, a anunțat miercuri medicii legiști, relatează DPA.
Stiles, fostul mijlocaș al echipei engleze Manchester United, a murit în urmă cu aproape șase ani, la vârsta de 78 de ani, cu o formă de afecțiune neurodegenerativă, după ce a alovit mingea cu capul de circa 140.000 de ori în timpul carierei sale, a stabilit tribunalul de medicină legală din Stockport ca răspuns la cererea privind moartea fostului internațional.
Analizele experților asupra creierului fostului mijlocaș defensiv au arătat că demența severă de care a suferit fostul fotbalist este rezultatul unei afecțiuni de Alzheimer, dar și din cauza encefalopatiei traumatice cronice (CTE), care a fost asociată cu o traumă la cap generată de loviturile de cap în timpul carierei fotbalistice.
Expertul în neuropatologie dr. Daniel Du Plessis a declarat tribunalului: ''Sunt chiar convins de faptul că loviturile de cap din fotbal atât de multe ori i-au cauzat CTE''.
Alison Mutch, medic legist senior pentru South Manchester, l-a întrebat pe Dr. Du Plessis: ''Spuneți că lovirea repetată cu capul a mingii este cauza CTE?''.
''Da'', a răspuns Dr. Du Plessis.
Norbert ''Nobby'' Stiles a a fost un mijlocaș defensiv puternic, care a fost selectat de 28 de ori în naționala Angliei, și a jucat aproape 400 de meciuri pentru Manchester United.
Alison Mutch i-a spus fiului lui Norbert, John Stiles, că ''este chiar ciudat să avem această conversație într-o zi ca aceasta'' ținând cont de faptul că Anglia va juca semifinala cu Argentina de la Cupa Mondială, încercând să ajungă în prima sa finală după 1966.
Dar John Stiles a spus că tatăl său ''nu a vorbit niciodată și nici nu s-a lăudat'' despre faptul că a câștigat Cupa Mondială.
John Stiles este șeful grupului Familiilor Fotbalului pentru Justiție (FFJ), care cere autorităților fotbalului să facă mai mult pentru foștii jucători.
El se numără printre zecile de foști fotbaliști și familiile lor care au dat în judecată Federațiile engleză și galeză, precum și Liga Engleză de Fotbal pentru acuzații că au fost ''neglijente și și-au încălcat datoria de a se îngriji'' de foștii jucători.
În ianuarie, în cadrul unei cercetări privind moartea lui Gordon McQueen, fostului fundaș al naționalei Spaniei, al lui Manchester United și Leeds United, la vârsta de 70 de ani, s-a stabilit faptul că loviturile de cap au contribuit cel mai probabil la producerea unor accidente cerebrale, care au fost cauza decesului său.
McQueen a fost de asemenea diagnosticat cu CTE.
Federația Engleză de Fotbal elimină treptat loviturile de cap din fotbalul juvenil până la Under-11 în 2026.
AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Poloneza Iga Swiatek, calificată în sferturi la Wuhan (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (9 WTA), favorită nr. 7, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de americanca Ashlyn Krueger (68 WTA). Swiatek, sfertfinalistă și anul trecut la acest turneu
Fotbal: ''Am meritat să pierdem meciul'', a spus antrenorul Borussiei Dortmund, după eșecul cu Bodo/Glimt
Antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, a recunoscut că modificările efectuate în echipă pentru meciul din Liga Campionilor la fotbal împotriva celor de la Bodo/Glimt (0-1), disputat miercuri, au reprezentat un factor decisiv în prima înfrângere a echipei din acest sezon, scrie DPA. Tehnicianul a operat cinci s
Fotbal: Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA; i s-a transmis că nu e apt să conducă organizația
Președintele Gianni Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA pentru planul său de a vinde drepturi legate de Cupa Mondială de fotbal, însă i s-a transmis că nu este apt să conducă organizația dacă nu face publice toate documentele și nu răspunde la întrebări esențiale, scrie BBC. Consiliul FIFA s-a reunit joi la Zu
Schi alpin: Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile
Schiorul norvegian Aleksander Aamodt Kilde, care a încheiat pe primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale în 2020, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul unei sesiuni de antrenament în Chile, a anunțat joi federația de schi din țara sa, informează AFP. Kilde, specialist în probele de v
Ciclism: Belgianca Lotte Kopecky, locul 1 în cursa cu eliminare la Mondialele de la Shanghai
Belgianca Lotte Kopecky a devenit pentru a treia oară campioană mondială în cursa cu eliminare, joi, la competiția de ciclism pe velodrom de la Shanghai (China), devansându-le pe japoneza Yumi Kajihara și pe americanca Megan Jastrab, informează AFP. Deja titrată în această probă în 2022 și 2023, Lotte Kopecky a obținut,
Tenis: Zverev, după șapte ani din nou în semifinale la Shanghai (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 2 mondial, s-a calificat joi, pentru prima dată după șapte ani, în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. Zverev, care are garantată urcarea pe locul 1 mondial pentru prima dată în carieră în săptăm&aci
Fotbal: Keane a vorbit despre ''circul'' de la Manchester United, după ce Lisandro Martinez a criticat conducerea clubului
Fostul mare fotbalist Roy Keane a vorbit despre ''circul'' care există la Manchester United, după ce fundașul Lisandro Martinez a criticat conducerea clubului, informează DPA. Argentinianul Martinez a acuzat clubul de lipsă de ambiție și a pus sub semnul întrebării transferurile făcute în această vară după înf
Fotbal: Inter Milano nu va mai conta pe Lautaro circa trei săptămâni
Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, l-a pierdut pentru cel puţin trei săptămâni pe atacantul argentinian Lautaro Martinez, care a suferit o leziune musculară la coapsa stângă, scrie EFE. ''Lautaro Martinez a fost supus unor teste clinice şi imagistice joi, la Institutul Humanitas din Rozzano. Testele au detectat un
Fotbal: Situația financiară a lui Inter Milano ar fi afectată de un parcurs slab în Liga Campionilor
Dificultățile întâmpinate în Liga Campionilor de Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, riscă să atragă costuri financiare semnificative, o ratare a calificării în optimile de finală putând impune vânzarea unui jucător important, scrie site-ul Football Italia. Potrivit ziarului Tuttosport, proprie
Fotbal - Conference League: Meciul Egnatia - Midtjylland, mutat la Elbasan, în urma demonstrațiilor din capitala Albaniei
Meciul de debut al echipei de fotbal FC Midtjylland în Conference League, programat joi (astăzi) pe terenul formației albaneze KF Egnatia, a fost mutat de pe Arena Kombetare din Tirana pe Elbasan Arena, a anunțat clubul danez, informează Reuters. UEFA a schimbat locul de desfășurare în urma unor discuții cu autoritățile locale, ca
Tenis: Carlos Alcaraz, anunțat la turneul ATP 500 de la Viena la final de octombrie
Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, va participa la turneul de la Viena la sfârșitul lunii octombrie, pentru prima dată după 2021, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului din categoria ATP 500, programat să aibă loc în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, informează AFP. 'După ce s-a aflat, miercuri, că ''Six Kings
Șah: Fostul fotbalist belgian Jan Vertonghen îl va înfrunta pe Garry Kasparov într-un meci demonstrativ
Fostul fotbalist belgian Jan Vertonghen, deținătorul recordului de selecții la naționala țării sale, îl va înfrunta pe legendarul șahist rus Garry Kasparov, în cadrul inițiativei belgiene Your Next Move, care își propune să facă șahul mai accesibil tinerilor, informează site-ul walfoot.be. Evenimentul va avea loc pe 21 octombrie, la Muz
Fotbal: Enzo Maresca a declarat că Manchester City merita mai mult din meciul pierdut cu PSG
Antrenorul Enzo Maresca consideră că Manchester City merita să obțină mai mult din meciul pierdut în Liga Campionilor la fotbal, cu scorul de 2-4, cu Paris Saint-Germain, transmite DPA. În primul său meci pe teren propriu de când clubul a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, iar fost
Fotbal: Părinții jurnalistului Christophe Gleizes cer 'să se acționeze rapid' pentru eliberarea sa
Părinții lui Christophe Gleizes și organizația Reporteri fără Frontiere (RSF) au cerut joi autorităților franceze să 'acționeze rapid' pentru a obține eliberarea jurnalistului sportiv, care este încarcerat în Algeria de aproape 500 de zile, relatează AFP. 'Ne aflăm într-o perioadă preelectorală. Este responsabilit
Fotbal: Inter Miami și-a asigurat calificarea în play-off-ul MLS
Inter Miami a învins-o pe New York City FC cu scorul de 2-0, miercuri, și și-a asigurat matematic locul în play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de fotbal - Major League Soccer (MLS), scrie EFE. German Berterame a deschis scorul în minutul 20, după o pasă decisivă a uruguayanului Luis Suarez, iar Rodrigo De Paul a mă











