logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Fotbal - CM 2026: Spania s-a calificat în finală, după ce a învins Franța cu 2-0

Image

Selecționata Spaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Franței cu scorul de 2-0 (1-0), marți, pe Dallas Stadium, în prima semifinală a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

Campioana europeană a făcut un joc perfect și nu a lăsat nicio șansă Franței, chiar de ziua sa națională. Mikel Oyarzabal (22 - penalty) și Pedro Porro (58) au marcat golurile echipei Spaniei, care va juca a doua sa finală mondială, după titlul obținut în 2010 în Africa de Sud.

Spania va juca în finală, pe 19 iulie, în New Jersey, cu învingătoarea dintre Argentina și Anglia, în timp ce Franța va întâlni învinsa, în finala mică.

Foto: (c) Kai Pfaffenbach/REUTERS


''La Roja'' a fost superioară la intensitate, la volumul de joc și la inspirație, vicecampioana mondială fiind redusă la nivelul unei echipe oarecare.

Primele 20 de minute nu au consemnat ocazii, ci doar o posesie consistentă a ibericilor. A fost de ajuns un moment de neatenție al lui Digne și Yamal a profitat, s-a mișcat mai repede și a fost faultat în careu de noul fundaș al lui Paris Saint-Germain, iar Oyarzabal a deschis scorul din penalty (22).

Foto: (c) Jerome Miron/REUTERS


Franța a încercat să reacționeze, dar Barcola (36) a șutat peste poartă de la 22 de metri.

Spania a gestionat foarte bine avantajul și a mai avut două ocazii notabile în prima repriză, prin Pedro Porro (37), care a tras peste poartă de la 25 de metri, și prin Ruiz (38), care a reluat pe lângă poartă din 6 metri, finalizând o combinație rapidă cu Dani Olmo și Yamal.

Portarul Unai Simon a avut emoții doar în min. 42, când a ieșit la 30 de metri și l-a blocat salvator pe Mbappe.

Foto: (c) Marco Bello/REUTERS


Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză, când tot Spania a fost prima în dueluri și la finalizare.

Oyarzabal (52) a șutat peste poartă de la 20 de metri. Echipa antrenată de De la Fuente s-a desprins în min. 58, când Pedro Porro a rămas singur cu Maignan după o combinație cu Olmo și a înscris.

Francezii s-au trezit sub spectrul eliminării și au reușit să își creeze câteva ocazii, dar limitate de spanioli ca grad de periculozitate. Mbappe (64) a șutat la colțul scurt, dar Unai Simon a respins. Același Mbappe (67) a tras din marginea careului, însă Cucurella a deviat inspirat pe lângă poartă.

Foto: (c) Agustin Marcarian/REUTERS


După ce Ferran Torres a reluat periculos cu capul din 8 metri (78), Unai Simon a fost aproape să le ofere un cadou francezilor, ieșind la peste 30 de metri de poartă și respingând greșit, la Doue, dar jucătorul lui PSG a ezitat și șutul său a fost apărat de portar, revenit în careu între timp (81).

Francezii au pus presiune pe final, dar fără succes, chiar dacă și-au creat câteva ocazii de gol. Mbappe (89) a șutat din colțul careului mare, din lovitură liberă, peste poartă. Cucurella (90) a avut o nouă intervenție inspirată și i-a suflat mingea lui Mbappe în fața porții. Dembele a avut două șuturi bune (90+5, 90+7), dar Unai Simon a fost la post.

Franța a ratat șansa de a deveni a treia echipă care joacă trei finale consecutive, după ce a cucerit titlul în 2018 și a jucat finala în 2022. Celelalte două echipe sunt RFG (1982-1990) și Brazilia (1994-2002).



Spania și Franța s-au mai întâlnit o singură dată la Cupa Mondială, în optimile CM 2006, în Germania, ''Les Bleus'' câștigând cu 3-1.

Meciul de la Dallas a fost ultimul pentru Deschamps ca selecționer al Franței, după un mandat de 14 ani, fiind de așteptat ca Zinedine Zidane să-i urmeze. Didier Deschamps, campion mondial și ca jucător, a condus echipa către titlul mondial din 2018 și în finala din 2022, pe care a pierdut-o la loviturile de departajare în fața Argentinei.

Franța - Spania 0-2 (0-1)
Au marcat: Mikel Oyarzabal (22 - penalty), Pedro Porro (58).
Dallas, Dallas Stadium: 70.176 spectatori
Cupa Mondială 2026 - semifinală

Au evoluat echipele:
Franța: 16. Mike Maignan - 5. Jules Kounde, 4. Dayot Upamecano, 17. William Saliba (26. Maxence Lacroix, 30), 3. Lucas Digne (19. Theo Hernandez, 72) - 8. Aurelien Tchouameni, 14. Adrien Rabiot (6. Emmanuel Kone, 46) - 7. Ousmane Dembele, 11. Michael Olise (24. Rayan Cherki, 72), 12. Bradley Barcola (20. Desire Doue, 57) - 10. Kylian Mbappe (căpitan). Selecționer: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 1. Brice Samba, 23. Robin Risser - 2. Malo Gusto, 15. Ibrahima Konate, 21. Lucas Hernandez, 13. Ngolo Kante, 18. Warren Zaire-Emery, 25. Maghnes Akliouche, 9. Marcus Thuram, 22. Jean-Philippe Mateta.
Spania: 23. Unai Simon - 12. Pedro Porro (5. Marcos Llorente, 83), 22. Pau Cubarsi, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella - 16. Rodri (căpitan) - 10. Dani Olmo (6. Mikel Merino, 77), 8. Fabian Ruiz (20. Pedri, 77) - 19. Lamine Yamal, 21. Mikel Oyarzabal (7. Ferran Torres, 74), 15. Alejandro Baena (17. Nico Williams, 83). Selecționer: Luis De la Fuente.
Rezerve neutilizate: 1. David Raya, 13. Joan Garcia - 2. Marc Pubill, 3. Alejandro Grimaldo, 4. Eric Garcia, 9. Gavi, 18. Martin Zubimendi, 11. Yeremy Pino, 25. Victor Munoz, 26. Borja Iglesias.

Arbitru: Ivan Barton (El Salvador); arbitri asistenți: David Moran (El Salvador), Antonio Pupiro (Nicaragua); al patrulea oficial: Glenn Nyberg (Suedia); arbitru asistent de rezervă: Mahbod Beigi (Suedia)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenți video: Dennis Johan Higler (Olanda), Guillermo Pacheco (Mexic); arbitru video de rezervă: Leodan Gonzalez (Uruguay); arbitru asistent video de rezervă: Ivan Bebek (Croația)
Cartonașe galbene: Rabiot (8), Cucurella (31), Mbappe (86).

AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 4067

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 14-11-2026 19:48

Tenis: Spaniolul Rafael Jodar s-a antrenat cu rusul Medvedev înainte de debutul în Turneul Campionilor

Înaintea debutului său la Turneul Campionilor (ATP Finals) — care începe duminică la Torino, în Italia — spaniolul Rafael Jodar s-a antrenat sâmbătă cu rusul Daniil Medvedev, numărul cinci mondial și campion al ediției din 2020, scrie EFE. Jucătorul din Madrid, care a scris istorie devenind primul sportiv ca

Sport Extern 14-11-2026 19:25

Fotbal: Căpitanul Olandei, Frenkie de Jong, indisponibil pentru meciul cu Germania, din Liga Națiunilor

Naționala de fotbal a Olandei nu va putea conta pe căpitanul Frenkie de Jong în confruntarea de luni cu Germania, de la Berlin, din cadrul Ligii Națiunilor, mijlocașul acuzând probleme la spate, scrie DPA. Aceasta este o lovitură semnificativă pentru olandezi, întrucât de Jong a avut o prestație solidă în

Sport Extern 14-11-2026 19:02

Rugby: Victorie istorică a Țării Galilor cu Noua Zeelandă, în Campionatul națiunilor

Naționala de rugby a Țării Galilor a reușit o victorie istorică împotriva Noii Zeelande, 35-28 (21-21), sâmbătă seara, la Cardiff, în etapa a 5-a a Campionatului națiunilor, bifând astfel primul succes contra All Blacks din ultimii 73 de ani, scrie AFP. Pe Millennium Stadium, galezii au punctat din cinci eseuri, toate t

Sport Extern 14-11-2026 18:24

Fotbal: România, învinsă dramatic de Israel, în preliminariile Campionatului European Under-19

Selecționata României a fost învinsă dramatic de echipa Israelului, cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă, pe Stadio ''Bruno Recchioni'' din Fermo, în Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-19 din 2027. Alexandru Bota (21 - penalty) a deschis scorul pentru tricolori, dar israelienii

Sport Extern 14-11-2026 18:17

Fotbal: Președintele Federației spaniole vrea ca finala CM 2030 să se dispute la Madrid

Rafael Louzan, președintele Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), a reiterat sâmbătă faptul că finala Cupei Mondiale din 2030 trebuie să aibă loc în Spania - țară care găzduiește turneul alături de Portugalia și Maroc - subliniind că acest aspect este 'nenegociabil', scrie AFP. 'Acest lucru va fi decis în 202

Sport Extern 14-11-2026 17:57

Fotbal: Mbappe, recuperat după o accidentare, revine în meciul Franței contra Turciei, din Liga Națiunilor

Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, care a ratat înfrângerea cu 3-1 în fața Italiei, din Liga Națiunilor, din cauza unei accidentări, va reveni pentru meciul de duminică împotriva Turciei, la Bordeaux, scrie AFP. Selecționerul Zinedine Zidane îl va plasa probabil într-un rol de atacant c

Sport Extern 14-11-2026 17:41

Tenis: Americanul Taylor Fritz a câștigat turneul de la Stockholm (ATP)

Jucătorul american de tenis Taylor Fritz (10 ATP), principal favorit, a câștigat sâmbătă turneul ATP 250 de la Stockholm, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-2, 4-6, 7-6 (7-3), pe argentinianul Thiago Tirante (51 ATP). Înfruntând un adversar care -

Sport Extern 14-11-2026 17:02

Fotbal: Înfrângerea în fața Japoniei, din cauza unui colaps mental, spune selecționerul Braziliei, Ancelotti

Carlo Ancelotti, selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, a declarat sâmbătă - în urma înfrângerii cu 3-2 în fața Japoniei - că echipa sa a suferit un colaps mental după ce a primit primul gol, scrie EFE. El a susținut, totuși, că jucătorii săi au evoluat bine timp de 70 de minute, recunoscând în același timp o

Sport Extern 14-11-2026 16:10

Schi alpin - Cupa Mondială: Emma Aicher (Germania) a câștigat slalomul feminin de la Lahti (Finlanda)

Germanca Emma Aicher a câștigat primul slalom al sezonului Cupei Mondiale 2026/2027, de la Levi (Finlanda) - asigurându-și a șasea victorie din carieră în această competiție și prima la această disciplină - în absența superstarului american Mikaela Shiffrin, scrie AFP. Aicher - care deținea deja conducerea în clasament după prima

Sport Extern 14-11-2026 14:32

'Mergem mai departe fără a uita că Ronaldo este o legendă a fotbalului portughez', spune selecționerul Jesus

Selecționerul naționalei de fotbal a Portugaliei, Jorge Jesus, a declarat vineri că 'nimeni nu poate uita cei 23 de ani pe care Cristiano Ronaldo i-a petrecut la prima reprezentativă', în ciuda retragerii sale recente, scrie EFE. Portugalia va înfrunta Danemarca sâmbătă seara, iar jucătorii portughezi vor intra pe teren purtând

Sport Extern 14-11-2026 14:10

Tenis: Nu mă gândesc deocamdată la un meci cu Alcaraz la Turneul Campionilor, spune Zverev

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, numărul unu mondial, a declarat vineri că, 'pentru moment', nu se gândește la o posibilă confruntare cu Carlos Alcaraz în cadrul Turneului Campionilor (ATP Finals), precizând că 'atenția sa principală' este îndreptată către meciul de debut împotriva lui Rafael Jodar, scrie EFE.

Sport Extern 14-11-2026 13:39

Fotbal: Este o onoare să preiau de la Cristiano Ronaldo banderola de căpitan al Portugaliei, spune Bernardo Silva

Jucătorul lui Real Madrid, Bernardo Silva, a subliniat, vineri, că este o 'mare onoare' și un motiv de 'mândrie' să preia rolul de căpitan al naționalei Portugaliei, succedându-i lui Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat recent retragerea internațională, scrie EFE. 'Este o mare onoare să fiu unul dintre căpitani. Știu ce este nev

Sport Extern 14-11-2026 12:56

Fotbal: Brazilianul Ronaldinho se pregătește pentru revenirea pe teren la 46 de ani

Ronaldinho va da timpul înapoi în acest weekend, când va disputa, la 46 de ani, primul său meci oficial după mai bine de un deceniu, scrie Reuters. Într-un cadru mai puțin obișnuit - un derby din al treilea eșalon italian - campionul mondial ar putea să-și îndeplinească visul de a înscrie pentru ultima oară. L

Sport Extern 14-11-2026 12:08

Hochei pe gheaţă: Fostul preşedinte al CIO, Thomas Bach, susţine revenirea Rusiei la Campionatul mondial

Fostul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a pronunţat în favoarea revenirii Rusiei la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, care va avea loc în luna mai 2027, în Germania, scrie DPA. "Opinia mea este clară şi a fost întotdeauna clară: nu poate depinde de state sau de guverne cine are dreptul să part

Sport Extern 14-11-2026 11:50

Suedia intenționează să blocheze și ea, după Norvegia și Finlanda, accesul sportivilor ruși pe teritoriul său

Suedia intenționează să interzică accesul sportivilor ruși pe teritoriul său pentru a participa la competiții, a anunțat guvernul de la Stockholm vineri - urmând exemplul unor decizii similare luate de Finlanda și Norvegia, scrie AFP. Țara se pregătește să găzduiască Campionatele Mondiale de Schi Nordic la Falun (în centrul Suediei), în luna