Fotbal: Beșiktaș a demarat negocierile pentru transferul lui Romelu Lukaku de la SSC Napoli
Clubul de fotbal Beșiktaș Istanbul a demarat negocierile pentru transferul atacantului belgian Romelu Lukaku de la echipa SSC Napoli, anunță mass-media turcă.
Potrivit ziarului Fanatik, Beșiktaș a cerut mai întâi să vadă ultimele rapoarte despre starea de sănătate a lui Lukaku de la clubul Napoli și selecționata Belgiei, apoi a decis că merită să continue negocierile.
Oficialii turci au demarat discuțiile atât cu SC Napoli, cât și cu anturajul jucătorului, atacantului fiind deschis unui transfer pe malul Bosforului.
Marea problemă o reprezintă se pare suma de transfer, în condițiile în care italienii solicită 10 milioane de euro în schimbul lui Lukaku, în timp ce turcii sunt dispuși să achite doar jumătate din acești bani, contractul belgianului expirând la finalul sezonului viitor.
În vârstă de 33 de ani, Romelu Lukaku este cel mai bun marcator din istoria selecționatei Belgiei, cu care participă în prezent la Cupa Mondială 2026, unde a evoluat în cinci meciuri și a înscris 3 goluri, oferind și o pasă decisivă, ajutând-o să se califice în sferturile de finală.
După ce și-a început cariera la Lierse, el a mai evoluat la Anderlecht Bruxelles, West Bromwich Albion, Everton, Manchester United, Inter Milan, AS Roma și Chelsea Londra.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Tim Merlier a câștigat etapa a 7-a a Turului Franței; Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul belgian Tim Merlier (Soudal-Quick Step) a câștigat vineri etapa a șaptea a Turului Franței, desfășurată pe distanța de 175,1 km între Hagetmau și Bordeaux, el impunându-se într-un sprint masiv în fața norvegianului Soren Waerenskjold (Uno-X) și a eritreeanului Biniam Girmay (NSN Cycling Team), transmite AFP.
Fotbal: Jose Mourinho își începe ''misiunea'' la Real Madrid
Antrenorul portughez Jose Mourinho, revenit la echipa de fotbal Real Madrid, a afirmat vineri, înainte de startul pregătirilor pentru noul sezon, săptămâna viitoare, că se află într-o ''misiune'' pentru a reconstrui ''cultura'' adecvată a clubului, transmite AFP. Portughezul în vârs
Tenis: Alexander Zverev este primul finalist la Wimbledon
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, este primul finalist al ediției din acest an a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce l-a învins, vineri, pe britanicul Arthur Fery, numărul 114 mondial, în trei seturi, 7-6 (7/0), 6-2, 6-4, transmite AFP. La ceva mai mult de o lună după ce a obținut primul său titlu d
Fotbal - CM 2026: Jucătorii egipteni au fost primiți ca niște eroi după parcursul lor istoric (GALERIE FOTO/VIDEO)
Echipa națională de fotbal a Egiptului a avut parte de o primire triumfală la revenirea în țară, vineri, mii de suporteri ieșind să sărbătorească parcursul istoric de la Cupa Mondială 2026, încheiat în optimile de finală în fața Argentinei, relatează AFP.
Ministrul ucrainean al sportului critică reintegrarea ''cinică'' rușilor de către CIO
Ministrul ucrainean al sportului, Matvii Bidnîi, a descris decizia de marți a Comitetului Internațional Olimpic de a reintegra sportivii ruși drept ''deosebit de cinică'', venită la doar o zi după atacurile mortale de la Kiev și din regiunea înconjurătoare, într-un interviu acordat AFP. ''Ceea ce face
Fotbal: Fundașul spaniol Oscar Mingueza a semnat cu Crystal Palace un contract pe patru ani
Echipa de fotbal Crystal Palace a semnat cu fundașul spaniol Oscar Mingueza un contract pe patru ani după despărțirea acestuia de formația spaniolă Celta Vigo, a anunțat joi clubul din Premier League, relatează Reuters. ''Sunt foarte mulțumit să fiu aici. Este o onoare să mă alătur clubului Crystal Palace și abia aștept să vă văd pe Se
Fotbal: Werder Bremen l-a transferat pe polonezul Oskar Wojcik (KS Cracovia)
Echipa germană de fotbal Werder Bremen l-a transferat pe fundașul polonez Oskar Wojcik de la KS Cracovia, a anunțat clubul din Bundesliga, într-un comunicat citat de DPA. Werder nu a oferit detalii despre contract, cum ar fi durata acestuia sau suma de transfer, dar conform presei este vorba de un acord pe cinci ani și o indemnizație &ic
Fotbal: O serie de sindicate ale jucătorilor europeni s-au retras din procesul colectiv contra FIFA
Sindicate ale fotbaliștilor din 17 țări europene, inclusiv Franța, Italia și Olanda, și-au retras sprijinul pentru un proces colectiv intentat împotriva forului de conducere al fotbalului FIFA, în urma unui acord de guvernanță, au anunțat într-o declarație comună joi, conform Reuters. Semnat pe 10 iunie, noul Memorandum de Înțelegere (M
Fotbal: Jurgen Klopp a încercat să-l aducă pe Kylian Mbappe la Liverpool în 2017
Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal Liverpool, a dezvăluit că clubul din Premier League a încercat din greu să-l transfere pe starul francez Kylian Mbappe în 2017, când acesta încă juca la Monaco, scrie DPA. Delegația lui Liverpool a călătorit la Nisa cu un avion privat pentru a se întâ
Baschet: Tricoul purtat de Jalen Brunson în finala NBA, vândut la licitație cu peste un milion de dolari
Tricoul purtat de Jalen Brunson în primul meci al finalei ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din 2026 s-a vândut cu 1,024 milioane de dolari la o licitație organizată de Sotheby's, devenind cea mai valoroasă piesă de suveniruri a echipei New York Knicks din istorie, informează EFE. Tricoul, purtat de Brunson în victoria o
Fotbal - CM2026: Arhiepiscopul de Buenos Aires l-a citat pe Messi în timpul unei slujbe de Ziua Independenței Argentinei
Cuvintele lui Lionel Messi au răsunat joi în Catedrala din Buenos Aires, în timp ce arhiepiscopul Jorge Garcia Cuerva l-a citat pe căpitanul selecționatei de fotbal a Argentinei în timpul unei slujbei care a marcat Ziua Independenței acestei țări, în timp ce naționala 'albiceleste' se pregătește pentru meciul cu Elveția de la Cupa Mondială 202
Tenis: Jelena Ostapenko și Marcelo Arevalo au câștigat titlul la Wimbledon în proba de dublu mixt
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko și salvadorianul Marcelo Arevalo au câștigat titlul în proba de dublu mixt a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, joi, după ce au învins în finală cuplul australian Storm Hunter/Marc Polmans, cu 4-6, 7-5, 6-2, transmite Reuters. ''Am fost frustrată de pierderea serviciului în
Fotbal: Aurelien Tchouameni va semna un nou contract pe cinci ani cu Real Madrid
Mijlocașul francez Aurelien Tchouameni, aflat în prezent la Cupa Mondială de fotbal cu selecționata țării sale, va semna un nou contract pe cinci ani cu Real Madrid, valabil până în 2031, anunță mass-media spaniolă. Conform cotidianului AS, noul acord, care va fi semnat după ce internaționalul francez va reveni din vacanța de care va benefici
Ciclism: Tadej Pogacar - Nu doream tricoul galben, ci doar să dinamităm cursa
Slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates), câștigătorul etapei a șasea a Turului Franței și noul lider general, a afirmat că obiectivul său nu era să poarte tricoul galben, ci mai degrabă să zguduie cursa, scr












