Fotbal - CM 2026: Este finalul unui ciclu, a declarat Roberto Martinez la despărțirea de selecționata Portugaliei
Spaniolul Roberto Martinez a condus pentru ultima oară naționala Portugaliei în calitate de selecționer, luni la Dallas, în meciul pierdut în fața Spaniei (scor 0-1), în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2016, afirmând că acesta este 'finalul unui ciclu' pentru echipa lusitană.
'Iau cu mine o moștenire incredibilă. Am încercat totul timp de trei ani și jumătate. Este sfârșitul unui ciclu și este legitim ca președintele Pedro Proenca să aleagă pe altcineva. Îi mulțumesc pentru că mi-a oferit toate condițiile', a declarat Martinez.
'Plec cu sentimentul că am fost foarte apreciat, ca orice alt portughez. A fost o plăcere și o onoare și este dificil să vezi sfârșitul acestui ciclu, dar contextul are logică', a adăugat el.
'Închei cu tristețe, împotriva unei echipe care este favorită la această Cupă Mondială. Defensiv, ne-am descurcat foarte bine, dar în optimile de finală, detaliile contează. Acea minge care a lovit transversala... și apoi am pierdut în minutul 90. Dar sunt foarte mândru de echipă', a spus spaniolul la conferința de presă de la finalul meciului cu Spania.
'Nu am dat greș, am pierdut în fața unei echipe care este favorită. A eșua înseamnă a nu încerca să câștigi, iar noi am încercat până în ultimul moment', a adăugat Martinez, recunoscând în același timp că accidentarea lui Nuno Mendes a afectat jocul ofensiv al echipei sale, ținând cont de aportul considerabil al acestuia în atac, și l-a descris pe starul Cristiano Ronaldo drept 'un căpitan exemplar'.
'Am venit aici să câștig Cupa Mondială, nu are rost să continui', a mai spus Roberto Martinez.
Spania a învins Portugalia printr-un gol marcat de Mikel Merino în timpul adițional (90+1), urmând să înfrunte în sferturile de finală selecționata Belgiei, care a eliminat la rândul ei echipa Statelor Unite (scor 4-1).
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) revine, după o accidentare, la MP al Qatarului
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia RS-GP) — care a fost nevoit să se retragă de la Marele Premiu de MotoGP al Malaeziei din cauza unor dureri la mâna dreaptă, dar care a fost acum declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Qatarului — a subliniat că cel mai important aspect este faptul că osul s-a vindecat, scrie EFE. 'D
Vladimir Putin a criticat dur țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional
Vladimir Putin a criticat dur, joi, țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional, după ce mai multe echipe europene au anunțat că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, informează AFP. Vladimir Putin a subliniat că Comitetul Internațional Olimpic (CIO), fed
Fotbal: Jack Grealish, indisponibil pentru meciul lui Everton cu Coventry City, din Premier League
Jack Grealish rămâne indisponibil pentru meciul echipei Everton cu Coventry City, din Premier League, programat vineri, a confirmat antrenorul David Moyes, scrie BBC. Mijlocașul împrumutat de la Manchester City, în vârstă de 31 de ani, a ratat ultimele două partide ale 'caramelelor' - împotriva lui Newcastle United, î
Fotbal: 'Cristiano Ronaldo a atins borne de performanță care poate nu vor fi niciodată egalate', spune Infantino
'Puțini jucători au reușit vreodată să atingă inimile fanilor fotbalului din întreaga lume așa cum a făcut-o Cristiano. O carieră definită printr-un talent extraordinar, o determinare neîncetată și o dorință neclintită de a depăși limitele a ceea ce este posibil', a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, despre
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca de origine română Mary Stoiana, cu 7-5, 6-1. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită a turneului, s-a impus după o or
Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern
Atacantul Harry Kane devine cel mai bine plătit fotbalist din istoria Bundesligii, în urma prelungirii contractului său cu Bayern Munchen până în 2029, informează L'Equipe. În ultima vreme, Harry Kane a fost în centrul atenției. La zece zile după ce a câștigat Balonul de Aur, căpitanul naționalei Angliei și-a pre
Fotbal: FIFA și UEFA au omagiat activitatea lui Cristiano Ronaldo
FIFA și UEFA au trecut în revistă momentele glorioase ale lui Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Portugaliei, joi, într-un videoclip emoționant, scrie EFE. FIFA a publicat un mesaj în care se precizează că 'o singură persoană a marcat la șase ediții diferite ale Cupei Mondiale FIFA — iar acea pe
Tenis - ATP: Carlos Alcaraz, în sferturi de finală la Paris după ce Matteo Berrettini a declarat forfait
Tenismanul italian Matteo Berrettini, locul 43 mondial, accidentat la un braț, a declarat forfait joi pentru meciul împotriva lui Carlos Alcaraz, din cadrul turneului ATP Paris Masters 1.000 de la Paris, spaniolul calificându-se astfel în sferturile de finală fără a mai fi nevoit să joace, informează AFP și EFE. Alcaraz, locul 3 mondial și ca
Fotbal: Raphinha și-a prelungit contractul cu FC Barcelona (oficial)
Căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, Raphinha, care are un început excelent de sezon, și-a prelungit contractul până în anul 2030, a anunțat clubul catalan joi, informează AFP. 'O declarație de intenție. Dragul nostru căpitan va continua să conducă proiectul nostru până în 2030', a scris Barca într-un comunicat.









