Fotbal - CM 2026: Sunt mândru de performanța echipei mele, a declarat selecționerul Africii de Sud
Selecționerul Africii de Sud, Hugo Broos, și-a lăudat echipa pentru performanța sa tactică, după ce a învins la limită Coreea de Sud (scor 1-0), asigurându-și calificarea în premieră în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, scrie Reuters.
'Cred că am făcut un meci foarte bun din punct de vedere tactic. A fost foarte bun; toată lumea și-a făcut treaba. Sunt foarte mândru de performanța echipei mele', a spus Broos la finalul partidei de la Monterrey.
'A fost un moment emoționant. Am venit aici, în Mexic, și am vrut să supraviețuim fazei grupelor, iar acesta a fost pentru mine un moment cu adevărat emoționant, nu doar pentru că am câștigat meciul, ci și pentru mine, pentru că, așa cum am mai spus în trecut, probabil va fi unul dintre ultimele mele meciuri din cariera mea', a adăugat antrenorul belgian, în vârstă de 74 de ani.
'Când sud-coreenii au avut mingea, am încercat să acoperim toate spațiile și cred că am reușit. Dar când am avut noi mingea, a fost periculos pentru ei, pentru că am folosit spațiile pe care ni le-au oferit. Am avut acțiuni rapide și avem jucători capabili să se demarce', a mai spus el.
'Astăzi ați văzut o echipă care a crezut în ea însăși. Duminică veți vedea din nou o echipă care crede în ea însăși și care se va lupta timp de 90 de minute și chiar mai mult, dacă va fi nevoie, iar apoi vom vedea. Dar să sperăm că vom obține un rezultat bun', a conchis Hugo Broos.
Africa de Sud s-a clasat pe locul secund în Grupa A, după selecționata Mexicului, urmând să înfrunte duminică, la Los Angeles, naționala Canadei, ocupanta locului secund în Grupa B
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Polonezele Iga Swiatek și Maja Chwalinska se vor întâlni în semifinale la Wuhan (WTA)
Poloneza Iga Swiatek o va înfrunta pe compatrioata sa Maja Chwalinska, în timp ce letona Jelena Ostapenko se va duela cu britanica Sonay Kartal în semifinalele turneului de tenis WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, care se dispută pe suprafață dură, informează EFE. Primul meci al zilei a
Tenis: Rafael Jodar și Daniil Medvedev vor fi adversari în semifinale la Shanghai (ATP)
Spaniolul Rafael Jodar, numărul 13 mondial, și rusul Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP și EFE. Vineri, Rafael Jodar și-a sporit șansele de calificare la Turneul Campionilor de la Torino (15
Ciclism: Italianul Jonathan Milan, aur în proba de urmărire la Mondialele de la Shanghai
Italianul Jonathan Milan, care și-a doborât propriul record mondial în timpul seriilor de dimineață, a devenit vineri seară campion mondial la urmărire individuală pentru a doua oară, învingându-l în finală pe danezul Rasmus Pedersen, la competiția de ciclism pe velodrom de la Shanghai (China), informează AFP. Spr
Fotbal: Oficiali ai FIFA îi cer lui Infantino să renunțe la premiul pentru pace sau să-l depolitizeze
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va rămâne probabil singurul lider politic care a primit premiul FIFA pentru pace, după ce, în cadrul reuniunii de joi a consiliului forului fotbalistic mondial, președintelui acestui for, Gianni Infantino, i s-a cerut să opereze schimbări majore sau să renunțe la controversatul premiu, scrie cotidianul britanic T
Tenis de masă: Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, medaliate cu bronz la dublu feminin la Europene
Perechea română Bernadette Szocs/Elizabeta Samara a obținut medalia de bronz în proba de dublu feminin, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), după ce a fost învinsă de cuplul Tatiana Kukulkova (Slovacia)/Natalia Bajor (Polonia) cu 3-0 (13-11, 11-6, 11-7). În șaisprezecimi, Szocs ș
Jocurile Olimpice desfășurate pe o suprafață tot mai mare vor deveni ceva obișnuit (directoarea USOPC)
Jocurile Olimpice dispersate din punct de vedere geografic ar putea deveni ceva obișnuit a declarat joi directoarea executivă a Comitetului Olimpic și Paralimpic American (USOPC), Sarah Hirshland, după trendul în creștere al olimpiadelor care complică planurile de infrastructură pentru organizatori, transmite Reuters. Oficialii Comitetului Internațional
Fotbal: FIFA va modifica regulamentul disciplinar după cazul Balogun
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va modifica regulamentul său disciplinar după controversele legate de suspendarea implementării unei sancțiuni disciplinare primită de atacantul american Folarin Balogun la Cupa Mondială 2026, a anunțat joi Federația Belgiană de Fotbal (RBFA), după ce a ridicat problema în forul de conducere al fotbalului, scrie Reuters.
Rugby: Spania a inclus stadioane ca Bernabeu și Camp Nou în candidatura pentru CM 2035
Spania a propus unele dintre cele mai mari stadioane de fotbal din țară, inclusiv Santiago Bernabeu al echipei Real Madrid și Camp Nou al Barcelonei, ca parte a candidaturii sale pentru a găzdui Cupa Mondială de rugby din 2035, a anunțat, joi, Federația Spaniolă de Rugby (RFER). RFER a transmis în această lună către World Rugby chestionarul detaliat pent
Tenis: David Ferrer anunță că va renunța la funcția de căpitan al Spaniei de Cupa Davis după acest an
Fostul jucător de tenis David Ferrer a anunțat, joi, pe rețelele de socializare că va renunța la funcția de căpitan al echipei de Cupa Davis a Spaniei la sfârșitul anului 2026, deși avea un angajament față de Federația regală spaniolă de tenis (RFET) valabil până în 2027, informează EFE. 'Am vrut să anunț că acesta va fi ultimul meu an &i
Tenis: Sârbul Stefan Milicevic, suspendat 24 de ani de ITIA pentru trucare și corupție
Jucătorul sârb de tenis Stefan Milicevic, de 29 ani, a primit o suspendare istorică de 24 ani din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru crearea unei rețele de corupție, scrie DPA. Fostul număr 1.338 ATP a trucat șase meciuri, inclusiv cinci în care a jucat el însuși, și a încercat să manipuleze alte
Înot: Olandeza Marrit Steenbergen, nou record european la 200 m liber (bazin scurt)
Înotătoarea olandeză Marrit Steenbergen a stabilit, joi, un nou record european în proba de 200 m liber (în bazin scurt - 25 m), câștigând cursa din cadrul concursului de Cupă Mondială de la Astana, cu timpul de 1 min 50 sec 23/100, informează AFP. Steenbergen, care săptămâna trecută a stabilit un nou record continental &ici
Baschet: Wembanyama, favorit pentru titlul de MVP în sondajul tradițional de dinaintea sezonului NBA
Baschetbalistul Victor Wembanyama ocupă primul loc în majoritatea pronosticurilor din cadrul tradiționalului sondaj dinaintea sezonului, realizat în rândul managerilor generali ai celor 30 de echipe din NBA, o bună parte dintre aceștia anticipând că francezul va fi desemnat cel mai valoros jucător (MVP) al ligii în sezonul 2026-2027, relatează A
Tenis: ATP dezvăluie un plan amplu de reformare a calendarului și a sistemului de clasament
Circuitul masculin profesionist de tenis (ATP) a prezentat oficial, joi, o serie de reforme propuse cu scopul de a ajunge la o decizie finală până la sfârșitul sezonului, între care reorientarea calendarului în jurul turneelor din categoria Masters 1.000 și revizuirea sistemului pe baza căruia se alcătuiește clasamentul, relatează AFP.
Tenis: Alexandru Jecan s-a calificat în semifinalele probei de dubu la Maia (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Maia (Portugalia), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Jecan și Kielan au trecut, miercuri, în primul tur, de cuplul Nicolas Barrientos (Columbia)/Mac Kiger (SUA), cu 6-4, 7-6
Fotbal: Succese concludente pentru Brighton și FC Copenhaga, în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, două dintre viitoarele adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii clare, joi seara, pe teren propriu, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League. Brighton a învins campioana Lituaniei, Kauno Zalgiris, cu 4-0, prin golurile înscrise de Georginio Rutter (41, 53), Jack Hinshe













