UPDATE Fotbal: Real Madrid i-a amendat cu câte 500.000 de euro pe Valverde și Tchouameni
Real Madrid i-a amendat pe Federico Valverde și Aurelien Tchouameni cu câte 500.000 de euro, după o altercație între cei doi fotbaliști, care a provocat accidentarea uruguayanului, a anunțat vineri clubul, citat de AFP.
Cu două zile înainte de El Clasico împotriva Barcelonei, clubul nu a impus nicio sancțiune sportivă celor doi jucători, această amendă 'închizând astfel procedura internă' inițiată împotriva lor, a precizat Real Madrid în comunicatul său. 'Jucătorii și-au exprimat sincerul regret și și-au cerut scuze reciproc', a adăugat Real.
În timp ce Tchouameni a participat la antrenamentul de vineri, Valverde este indisponibil pentru El Clasico și trebuie 'să rămână în repaus timp de 10 până la 14 zile' din cauza unui 'traumatism cranian', a indicat gruparea madrilenă joi seară.
Valverde și Tchouameni, care au avut o primă dispută miercuri, conform presei spaniole, s-au ciocnit din nou joi, în timpul și după antrenament, o altercație în timpul căreia vicecăpitanul echipei a fost rănit.
Într-un mesaj postat pe Instagram joi seară, Valverde a făcut referire la un 'incident' cu un coechipier, fără a-l numi pe Tchouameni, explicând că s-a 'izbit accidental de o masă' în timpul unei 'dispute'.
'În niciun moment coechipierul meu nu m-a lovit și nici eu nu l-am lovit', a afirmat uruguayanul. Tchouameni nu a reacționat public.
Eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de Bayern Munchen și mult în urma liderului FC Barcelona, Real Madrid este sub presiune, cu perspectiva unui al doilea an consecutiv fără un trofeu major.
Real Madrid va călători duminică la Barcelona pentru un Clasico ce ar putea decide titlul La Liga. Los Blancos se află în prezent la 11 puncte în spatele catalanilor, care vor câștiga campionatul dacă evită înfrângerea în acest meci.
Singura veste bună pentru Alvaro Arbeloa: antrenorul madrilen ar urma să poată conta în acest meci pe atacantul său vedetă Kylian Mbappe, care și-a revenit după accidentare.
După ce s-a accidentat la coapsa stângă în urmă cu aproximativ zece zile, golgheterul lui Real Madrid în acest sezon (41 de goluri în 41 de meciuri) 'a participat la o parte din antrenamentul colectiv', a indicat clubul vineri și, prin urmare, ar trebui să poată juca măcar o parte din meciul de pe Camp Nou duminică.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: Audi confirmă că Gabriel Bortoleto și Nico Hulkenberg vor fi piloții echipei și în 2027
Mattia Binotto, șeful italian al echipei Audi de Formula 1, a confirmat vineri, la Baku, că pilotul brazilian Gabriel Bortoleto și germanul Nico Hulkenberg vor rămâne în cadrul echipei germane pentru sezonul 2027, scrie AFP. Deși acest lucru nu a fost niciodată pus la îndoială, nu fusese încă anunțat oficial de către echipa germană, car
Tenis: Carlos Alcaraz, împotriva meciurilor de la turneele de Mare Șlem care se prelungesc târziu în noapte
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial) a cerut să se pună capăt meciurilor care se prelungesc până târziu în noapte la turneele de Mare Șlem, la doar câteva săptămâni după eliminarea sa de la US Open în fața americanului Ben Shelton, partidă care s-a încheiat la ora locala 03:33 dimineața, scrie AFP.
Fotbal: Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, vrea să descopere o nouă generație de jucători
Selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a declarat joi că mizează pe viitoarele meciuri amicale, împotriva Australiei și Indiei, pentru a contura 'o nouă generație', în urma eliminării timpurii a echipei de la Cupa Mondială din 2026, scrie AFP. Brazilia, aflată în plin proces de reconstrucție după el
Box: Tyson Fury și Anthony Joshua se vor înfrunta într-un meci epic, pe 11 decembrie, la Cardiff
Mult așteptata confruntare dintre boxerii britanici de categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua va avea loc pe 11 decembrie, la Cardiff, a anunțat joi promotorul evenimentului, scrie AFP. Deși zvonurile indicau New York-ul sau Londra drept posibile gazde ale acestui duel al 'giganților', între doi foști campioni mondiali, aleg
Fotbal: Harry Kane (Bayern Munchen) ia în calcul o mutare în fotbalul american în viitor și în Major League Soccer
Atacantul Harry Kane a declarat, miercuri, că ia în considerare o viitoare mutare în Liga națională de fotbal american, cu un potențial contract în liga profesionistă nord-americană de fotbal (Major League Soccer), care să-l ajute să facă tranziția, transmite Reuters. Kane și-a exprimat anterior interesul de a urma o carieră
Fotbal: Gianni Infantino vrea o cultură a dialogului la FIFA înaintea eventualelor planuri de reformă
Președintele FIFA, Gianni Infantino, vrea dezbateri deschise despre posibilele reforme în forul mondial al fotbalului, a scris el joi pe rețeaua de socializare Instagram, apreciind că este nevoie de o cultură a dialogului, de a asculta pe fiecare și de a respecta opinia fiecăruia, transmite DPA. Infantino a fost sub presiune în ultimele săptăm&acir
Tenis: Jelena Ostapenko, învinsă în optimi la Seul (WTA)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, principala favorită, a fost învinsă surprinzător de australianca Taylah Preston, cu 6-4, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Aceasta a fost prima confruntare dintre Preston (94 WTA) și Ostapenko (32 WTA). În s
Înot: Japonezul Shin Ohashi a stabilit un nou record mondial la 200 m bras, la Jocurile Asiatice
Înotătorul japonez Shin Ohashi a doborât recordul mondial la 200 metri bras, cu timpul de 2 min 04 sec 83/100, joi, la Jocurile Asiatice, care au loc în Japonia, la Aichi-Nagoya, performanță care i-a adus și medalia de aur, transmite AFP. Sportivul de 17 ani a ameliorat, astfel, cu mai bine de o jumătate de secundă fostul rec
Judo: Anchetă în Franța, după insulte rasiste și hărțuire la adresa campionului olimpic Teddy Riner
Parchetul din Paris a anunțat, miercuri, pe Instagram, că a deschis o anchetă pentru insulte rasiste publice și pentru hărțuire cibernetică, după ce a constatat că ''numeroase mesaje online de ură'' îl vizau pe valorosul judoka francez Teddy Riner, transmite AFP. <blockquote class="instagram-media" data-instgrm-ca
Fotbal: Horațiu Feșnic va arbitra meciul Slovenia - Scoția, din Liga Națiunilor
O brigadă de arbitri din România, cu Horațiu Feșnic la centru, va conduce meciul dintre selecționatele de fotbal ale Sloveniei și Scoției, care va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00, în Grupa B1 a Ligii Națiunilor, potrivit site-ului UEFA. În meciul de pe Stadionul Stoz
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile turneului de la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după o victorie în trei seturi în fața unei adversare din Coreea de Sud, Yeonwoo Ku, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-1. Ruse (28 ani, 66 WTA) a obținut victoria după do
Auto - F1: Verstappen a exclus posibilitatea de a participa la Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2027
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), cvadruplu campion mondial de Formula 1, a exclus, miercuri, posibilitatea de a participa anul viitor la Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franța), dar ar putea lua startul la curse de anduranță în Germania și Belgia, transmite AFP. Formula 1 a publicat săptămâna trecută calendarul pe 2027,
Fotbal: Internaționalul marocan Achraf Hakimi (PSG) va fi judecat pentru viol în Franța
Curtea de Casație, cea mai înaltă jurisdicție din Franța, a confirmat, miercuri, că fotbalistul marocan Achraf Hakimi va fi judecat pentru viol, faptă pe care o neagă vehement, transmite AFP. În timpul Cupei Mondiale din America de Nord, Curtea de Apel din Versailles a confirmat trimiterea în judecată a fundașului echipei Par
Fotbal: Aubameyang va fi operat de menisc (Deportivo A Coruna)
Atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, joi, din cauza durerilor de la menisc, a anunțat, miercuri, clubul spaniol de fotbal Deportivo A Coruna, transmite AFP. Fostul jucător al echipei Olympique Marseille va fi operat la Madrid după durerile resimțite la meniscul extern î
Fotbal feminin: FC Barcelona a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii Campionilor
FC Barcelona, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Paris FC cu scorul de 5-2, miercuri seara, pe Stadionul ''Johan Cruyff'', într-o partidă din prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal feminin. Fără vedetele Alexia Putellas (plecată la London City Lionesses) și Aitana Bonmati (în recuperare), catalanele s-au












