Golf: Tiger Woods le-a spus polițiștilor că era la telefon 'cu președintele' înainte de arestarea sa
Vedeta americană a golfului Tiger Woods a declarat poliției că vorbea la telefon 'cu președintele', după accidentul rutier în care a fost implicat și înainte de arestarea sa de săptămâna trecută, conform imaginilor înregistrate de o cameră video pentru pietoni, relatează AFP.
Înregistrarea video arată poliția sosind la locul accidentului de vinerea trecută, din comitatul Martin (Florida), unde Tiger Woods a lovit un camion, iar mașina sa s-a răsturnat, dar a scăpat nevătămat.
'Vă cer să rămâneți aici cu noi', i-a spus ofițerul de poliție.
'Da, am vorbit la telefon cu președintele', a răspuns Woods, care părăsise singur autovehiculul, exprimându-și apoi surpriza față de arestarea sa pentru 'conducere sub influența alcoolului', faptă pentru care a pledat nevinovat marți.
Înregistrarea video nu a permis identificarea 'președintelui' la care făcea referire Woods, dar se știe că jucătorul de golf este un apropiat al lui Donald Trump, care a amintit el însuși, vineri, că vedeta îi este un 'prieten foarte apropiat'.
Nu este prima dată când Tiger Woods este implicat într-un accident rutier. În februarie 2021, el a suferit fracturi deschise la tibie și peroneu într-un accident grav în Los Angeles, care i-a pus serios în pericol cariera.
În momentul accidentului din Florida, Tiger Woods se pregătea pentru o revenire în competiție după ce și-a rupt tendonul lui Ahile în 2025, fiind așteptat să participe la viitorul turneu Masters, cel mai prestigios al sezonului, care se va disputa între 9 și 12 aprilie la Augusta (Georgia), dar a anunțat ulterior că se retrage o perioadă.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Messi merită să își ia adio așa cum dorește el, a declarat selecționerul Argentinei
Selecționerul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a declarat, joi, că meciul amical cu Beninul, din 6 octombrie, de la Buenos Aires, îi va oferi căpitanului Lionel Messi ocazia ''să își ia adio așa cum dorește el'', transmite AFP. ''Va fi greu să nu plângem în acea zi, va fi un pri
Jocurile Asiatice: Japonia a pus capăt supremației chineze în tenis de masă după 32 de ani
Japonia a reușit să pună capăt unei supremații de 32 de ani a Chinei în tenisul de masă la la Jocurile Asiatice, după ce niponii s-au impus cu 3-2 în finala probei masculine pe echipe, vineri, la Aichi-Nagoya, transmite AFP. Din 1994, China a câștigat toate edițiile la aceste Jocuri continentale, până când Sora Ma
Tenis: Italia și Ucraina, adversare în semifinalele Cupei Billie Jean King
Echipele feminine de tenis ale Italiei, câștigătoarea ultimelor două ediții, și Ucrainei se vor înfrunta, vineri, în semifinalele Cupei Billie Jean King, după victoriile cu 2-1 obținute în sferturile cu China, respectiv Belgia, joi, la turneul final de la Shenzhen (China), transmite AFP. În cealaltă semifinală, ca
Fotbal: Carlos Mora a reușit o dublă pentru Costa Rica, dar 'Los Ticos' au pierdut acasă
Fotbalistul Carlos Mora, care joacă pentru Universitatea Craiova, a reușit o dublă pentru naționala Costa Ricăi, învinsă acasă de Curacao cu 4-3, joi, în Liga Națiunilor CONCACAF. Cu Mora integralist ca extremă dreapta, Costa Rica a condus cu 3-0 la pauză, dar a avut o ultimă jumătate de oră de coșmar, în care a primit patru
VIDEO Fotbal: Olanda și Germania au remizat (1-1), în Liga Națiunilor
Selecționatele Olandei și Germaniei, ambele cu noi selecționeri, au terminat la egalitate, 1-1, joi seara, la Amsterdam, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal.
Tenis: Alexandra Eala, eliminată prematur de la Singapore (WTA)
Jucătoarea filipineză de tenis Alexandra Eala, a treia favorită, a fost învinsă surprinzător de rusoaica Tatiana Prozorova, cu 4-6, 7-5, 6-3, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani. Aceasta este prima victorie reușită de Prozorova (180 WTA) în fața unei
Auto - F1: Audi confirmă că Gabriel Bortoleto și Nico Hulkenberg vor fi piloții echipei și în 2027
Mattia Binotto, șeful italian al echipei Audi de Formula 1, a confirmat vineri, la Baku, că pilotul brazilian Gabriel Bortoleto și germanul Nico Hulkenberg vor rămâne în cadrul echipei germane pentru sezonul 2027, scrie AFP. Deși acest lucru nu a fost niciodată pus la îndoială, nu fusese încă anunțat oficial de către echipa germană, car
Tenis: Carlos Alcaraz, împotriva meciurilor de la turneele de Mare Șlem care se prelungesc târziu în noapte
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial) a cerut să se pună capăt meciurilor care se prelungesc până târziu în noapte la turneele de Mare Șlem, la doar câteva săptămâni după eliminarea sa de la US Open în fața americanului Ben Shelton, partidă care s-a încheiat la ora locala 03:33 dimineața, scrie AFP.
Fotbal: Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, vrea să descopere o nouă generație de jucători
Selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a declarat joi că mizează pe viitoarele meciuri amicale, împotriva Australiei și Indiei, pentru a contura 'o nouă generație', în urma eliminării timpurii a echipei de la Cupa Mondială din 2026, scrie AFP. Brazilia, aflată în plin proces de reconstrucție după el
Box: Tyson Fury și Anthony Joshua se vor înfrunta într-un meci epic, pe 11 decembrie, la Cardiff
Mult așteptata confruntare dintre boxerii britanici de categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua va avea loc pe 11 decembrie, la Cardiff, a anunțat joi promotorul evenimentului, scrie AFP. Deși zvonurile indicau New York-ul sau Londra drept posibile gazde ale acestui duel al 'giganților', între doi foști campioni mondiali, aleg
Fotbal: Harry Kane (Bayern Munchen) ia în calcul o mutare în fotbalul american în viitor și în Major League Soccer
Atacantul Harry Kane a declarat, miercuri, că ia în considerare o viitoare mutare în Liga națională de fotbal american, cu un potențial contract în liga profesionistă nord-americană de fotbal (Major League Soccer), care să-l ajute să facă tranziția, transmite Reuters. Kane și-a exprimat anterior interesul de a urma o carieră
Fotbal: Gianni Infantino vrea o cultură a dialogului la FIFA înaintea eventualelor planuri de reformă
Președintele FIFA, Gianni Infantino, vrea dezbateri deschise despre posibilele reforme în forul mondial al fotbalului, a scris el joi pe rețeaua de socializare Instagram, apreciind că este nevoie de o cultură a dialogului, de a asculta pe fiecare și de a respecta opinia fiecăruia, transmite DPA. Infantino a fost sub presiune în ultimele săptăm&acir
Tenis: Jelena Ostapenko, învinsă în optimi la Seul (WTA)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, principala favorită, a fost învinsă surprinzător de australianca Taylah Preston, cu 6-4, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Aceasta a fost prima confruntare dintre Preston (94 WTA) și Ostapenko (32 WTA). În s
Înot: Japonezul Shin Ohashi a stabilit un nou record mondial la 200 m bras, la Jocurile Asiatice
Înotătorul japonez Shin Ohashi a doborât recordul mondial la 200 metri bras, cu timpul de 2 min 04 sec 83/100, joi, la Jocurile Asiatice, care au loc în Japonia, la Aichi-Nagoya, performanță care i-a adus și medalia de aur, transmite AFP. Sportivul de 17 ani a ameliorat, astfel, cu mai bine de o jumătate de secundă fostul rec
Judo: Anchetă în Franța, după insulte rasiste și hărțuire la adresa campionului olimpic Teddy Riner
Parchetul din Paris a anunțat, miercuri, pe Instagram, că a deschis o anchetă pentru insulte rasiste publice și pentru hărțuire cibernetică, după ce a constatat că ''numeroase mesaje online de ură'' îl vizau pe valorosul judoka francez Teddy Riner, transmite AFP. <blockquote class="instagram-media" data-instgrm-ca












