Fotbal: Mihai Stoichiță - Cred că Mircea Lucescu știe foarte bine cum pot fi surprinși turcii
Istanbul - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Țone, transmite: Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a declarat, marți, la Istanbul, referitor la partida Turcia - România, din barajul de calificare la Cupa Mondială, că selecționerul Mircea Lucescu, prin experiența acumulată de-a lungul timpului, știe foarte bine cum vor putea fi surprinși adversarii.
'Totul depinde de ce zi prindem, sper că noi să fim într-o zi fastă și ei într-o zi nefastă. Atunci va fi mult mai ușor, pentru că dacă vezi un tabel cu valorile estimate ale jucătorilor sunt disproporționate la prima vedere. Dar îmi aduc aminte, când am jucat împotriva Ucrainei, aveau jucători pe la echipe mari, pe la Chelsea, și am reușit totuși să spargem banca și să infirmăm orice fel de pronostic. La fotbal se poate întâmpla orice, dar numai dacă te dăruiești și îți dorești foarte, foarte mult. Bine că avem și acest baraj, pentru că n-am avut o evoluție extraordinară în grupa de calificare. Trebuie să fim realiști, dar acea Ligă a Națiunilor de care toată lumea râdea ne-a dat posibilitatea să fim aici și să avem speranțe pentru un eventual meci doi. Ținând cont de faptul că Mircea Lucescu a antrenat foarte mulți ani aici, cred că știe foarte bine cum pot fi surprinși turcii. Eu am fost martor la toate analizele și și-a pus la punct foarte bine toată strategia. Știe ce trebuie să facă în orice caz. Se cam știe cum reacționează și ei, și publicul. Aici nu se prea pot abține din reacțiile extreme', a declarat Stoichiță.
Acesta a afirmat totodată că există posibilitatea ca portarul Ionuț Radu, accidentat în timpul meciului Celta Vigo - Alaves, din campionatul spaniol, să fi folosit de selecționerul Mircea Lucescu.
'E o stare de spirit foarte bună, există optimism, au pregătit foarte bine meciul de mâine, atât atacul, cât și anumite faze pe care trebuie să le joace. Rămâne de stabilit formula de start și să-l vadă și pe Ionuț Radu, pentru că aseară a stat doar 20 de minute pe teren, ceea ce este neconcludent. Nici nu puteai să forțezi, pentru că nu știi ce are. Investigațiile sunt făcute și citite de doctori. Am mai avut debutanți sau portari care nu au mai apărat luni întregi anterioare și au jucat foarte bine, au fost printre cei mai buni', a spus Stoichiță.
Oficialul FRF consideră că pentru mulți jucători și antrenori români Turcia este pământ românesc.
'Am fost bine primiți, toți cei din aeroport se repezeau să se filmeze și să se pozeze cu Lucescu. A scris istorie aici. Bravo tuturor celor care au reușit, aici este pământ românesc pentru Hagi, Popescu, Lucescu... nu mai zic Adrian Ilie, Filipescu și toți cei care au fost în zona asta. Au fost foarte mulți jucători de valoare aici', a mai spus Stoichiță.
Echipa națională de fotbal a României va întâlni Turcia, joi, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026. În funcție de rezultatele semifinalelor din play-off, pe 31 martie, de la ora 21:45, naționala pregătită de Mircea Lucescu va juca în Slovacia sau în Kosovo.
AGERPRES (A, AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick
Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în
'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari
Fotbal: Antrenorul lui Liverpool se așteaptă la un meci 'ciudat' cu Villarreal, pregătită de fostul său secund
Antrenorul echipei de fotbal Liverpool, spaniolul Andoni Iraola, a declarat luni că se așteaptă la un meci 'special, ciudat' împotriva prietenului și fostului său secund Inigo Perez, în prezent la cârma lui Villarreal, marți, pe Anfield, în Liga Campionilor, relatează AFP. 'Este un meci special pentru mine.
Fotbal: TAS spune că o decizie privind recursul Senegalului referitor la Cupa Africii pe Națiuni 2025 se va da în noiembrie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că completul care analizează contestația Senegalului împotriva victoriei Marocului în finala Cupei Africii pe Națiuni 2025 își continuă deliberările și preconizează că va pronunța o decizie până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie EFE. În urma unei audieri desfășurate cu uș
Fotbal - Franța: Meciurile de Liga Campionilor nu sunt puse sub semnul întrebării în urma violențelor (ministru)
Meciurile din Liga Campionilor la fotbal nu sunt puse sub semnul întrebării din cauza violențelor care au avut loc în weekend în Franța, a declarat ministrul francez de interne, Laurent Nunez, informează AFP. Laurent Nunez a exclus luni orice dubiu cu privire la desfășurarea meciurilor programate, în pofida unei mobiliz
Fotbal: 'Pentru a te apăra de Yamal nu trebuie să-i lași balonul', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat că 'cea mai bună modalitate de a te apăra împotriva lui Lamine Yamal este să ai mingea' și să-l împiedici pe jucătorul Barcelonei — pe care echipa sa o va înfrunta în faza grupelor Ligii Campionilor — să intre în posesia ei, scrie EFE.
Ciclism: Pogacar vrea să-și ia revanșa în ediția viitoare a Turului Spaniei după accidentarea din acest an
După ce a suferit o căzătură în timpul Turului Spaniei, în luna august, într-un moment când domina cursa, ciclistul sloven Tadej Pogaèar și-a exprimat duminică dorința de a reveni anul viitor pentru a câștiga singurul Mare Tur care îi lipsește din palmares, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Fotbal: Semenyo (Manchester City), accidentat la genunchi, ar putea lipsi până la opt săptămâni
Extrema echipei Manchester City, Antoine Semenyo, ar putea lipsi de pe teren până la opt săptămâni din cauza unei accidentări la genunchi, a declarat antrenorul Enzo Maresca, scrie DPA. Semenyo a suferit această accidentare în timpul victoriei de sâmbătă, din Premier League, împotriva echipei Ipswich Town.
Fotbal - Liga Campionilor: Borussia Dortmund, fără Konstantinos Karetsas la meciul cu Sabah
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund a făcut deplasarea în Azerbaidjan pentru meciul din Liga Campionilor împotriva echipei Sabah, programat marți, fără mijlocașul Konstantinos Karetsas, informează DPA. 'Kos are o leziune ligamentară la picior. Nu va face deplasarea la Baku și, de asemenea, nu va putea juca împotriva lui Eintracht F
Tenis: Angelique Kerber va fi distinsă cu premiul Legendă a Sportului în Germania
Marea personalitate a tenisului german, Angelique Kerber, va fi onorată cu premiul ''Legendă a Sportului'' în cadrul Balului Sportului German, care va avea loc la Frankfurt pe 7 noiembrie, scrie DPA. Premiul ''Legendă a Sportului'' este acordat sportivilor germani care nu doar că au atins performanțe de ge
Fotbal: Antrenorul echipei Sevilla FC, Luis Garcia Plaza, a criticat dur arbitrajul de la Madrid
Antrenorul echipei Sevilla, Luis Garcia Plaza, a criticat aspru arbitrajul din meciul pierdut cu Real Madrid (1-4), duminică, în prima ligă spaniolă de fotbal, sugerând că ar fi existat un interes pentru ca echipa madrilenă să nu intre în El Clasico împotriva Barcelonei cu un deficit de nouă puncte, după ce arbitrul nu a fost chemat de VAR &ic
Fotbal: Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid - RB Leipzig, din Liga Campionilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Real Madrid și RB Leipzig, care va avea loc miercuri, pe Stadionul Santiago Bernabeu, de la ora 22:00 (ora României), în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrule
Badminton: Campioana olimpică An Se-young a doborât recordul de titluri individuale
Sud-coreeanca An Se-young, campioană olimpică la Paris, în 2024, a devenit jucătoarea cu cele mai multe titluri individuale din istoria badmintonului, ajungând la un total de 47, după ce a câștigat turneul Openul Danemarcei, informează EFE. Acest succes o plasează pe An Se-Young primul loc în clasamentul celor mai titra
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Ningbo (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, după ce a trecut de chinezoaica Han Shi, cu 6-3, 6-2. Cîrstea (36 ani, 17 WTA), a opta favorită, a obținut victoria după o oră și 15 minute.
Tenis: Elina Svitolina a anunțat divorțul de Gael Monfils
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a anunțat divorțul de tenismanul francez Gael Monfils, într-o postare publicată luni dimineață pe Instagram, informează cotidianul sportiv L'Equipe. 'Acesta este cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l împărtășesc vreodată. (...) Căsnicia noastră ia sfârșit, dar familia











