Federația Germană de Fotbal respinge apelul formulat de Bayern Munchen la eliminarea lui Luis Diaz
Apelul formulat de clubul Bayern Munchen împotriva celui de-al doilea cartonaș galben acordat jucătorului Luis Diaz din meciul încheiat la egalitate, 1-1, la Bayer Leverkusen, a fost respins de Federația Germană de Fotbal (DFB), chiar dacă arbitrul a recunoscut după meci că a comis o greșeală, conform DPA.
Mijlocașul ofensiv a fost eliminat pentru că a plonjat în careu, la meciul de sâmbătă, dar arbitrul Christian Dingert a recunoscut ulterior că incidentul nu trebuia încadrat cu un cartonaș galben pentru că jucătorul a fost lovit de portarul Janis Blaswich și nu a simulat.
''Faptul că decizia arbitrului nu ar fi fost luată în acel fel dacă era folosită analiza televizată nu este important'', a spus Stephan Oberholz, șeful departamentului disciplinar din cadrul Federației Germane de Fotbal, luni, într-o declarație de presă.
''Ceea ce este important este faptul că incidentul constituie o decizie bazată pe fapte, care poate fi îndreptată dacă este gravă, evidentă și dincolo de orice îndoială că este incorectă din perspectivă obiectivă. Ceea ce nu este cazul aici'', a mai spus acesta.
Luis Diaz este în prezent suspendat pentru meciul de acasă al lui Bayern Munchen cu Union Berlin, de sâmbătă, într-un moment în care bavarezii se apropie tot mai mult de câștigarea titlului. Din punct de vedere tehnic, Bayern Munchen poate face apel în decurs de 24 de ore.
Arbitrul asistent video nu poate interveni în timpul meciului în ceea ce privește acordarea cartonașului galben, ci doar la fazele care implică marcarea golurilor sau acordarea directă a cartonașului roșu.
Bayern a fost enervată de deciziile arbitrilor la meciul cu Leverkusen, printre cei supărați se numără și Harry Kane care a avut un gol anulat pe motiv de henț în urma analizei video.
Președintele onorific al clubului, Uli Hoeness, a declarat pentru cotidianul Bild că ''a fost cea mai slabă prestație de arbitru pe care a văzut-o la un meci din Bundesliga''.
DFB a apărat brigada de arbitri, iar directorul sportiv al celor de la Leverkusen, Simon Rolfes, a declarat reporterilor, luni, că nu înțelege reacția virulentă a celor de la Bayern la aceste incidente.
Bayer Leverkusen a marcat ceea ce a crezut că este golul victorie, în timpul suplimentar de joc, dar Jonas Hofmann a fost în poziție de ofsaid.
Nicolas Jackson de la Bayern Munchen a eliminat în prima repriză, iar comentatorii au fost de acord cu toții că el merita să fie eliminat pentru intrarea sa prin alunecare.
Dietmar Hamann, fostul mijlocaș al lui Bayern Munchen, a declarat pentru rețeaua Sky că poziția bavarezilor a fost una ''nepotrivită pentru un mare club mondial''. AGERPRES/(AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Zidane a debutat cu o victorie la echipa Franței, în Liga Națiunilor; remiză între Polonia și Bosnia-Herțegovina
Zinedine Zidane a debutat cu o victorie în postura de selecționer al naționalei Franței, 1-0 cu Turcia, în deplasare, vineri seara, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. Starul Kylian Mbappe (54) a marcat singurul gol al partidei, pe care Turcia a încheiat-o în inferioritate, după eliminarea portarul
Fotbal: România, învinsă de Suedia cu 2-1, la debutul în noul sezon al Ligii Națiunilor (FOTO-VIDEO)
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor. Vedetele Alexander Isak (20) și Viktor Gyokeres (43) au marcat golurile scandinavilor, în timp ce pentru România a înscris Dennis
Fotbal: Victorie clară pentru România, 3-0 cu Cipru, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata Under-21 a României a învins formația Ciprului cu scorul, de 3-0 (2-0), vineri seara, la Larnaca, într-un meci din Grupa A a preliminariilor Campionatului European de fotbal pentru tineret din 2027. Ioan Vermeșan (34 - penalty) a deschis scorul, după un fault comis de Christodoulou asupra lui Kevin Ciubotaru. Vermeșan, proaspătul
Fotbal: Manchester City, găsit vinovat de încălcarea a 114 reguli financiare din Premier League (presă)
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepție, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ale ligii engleze de fotbal, au relatat vineri publicațiile The Athletic și The Times, conform Reuters. Conform surselor citate, gruparea se pregătește să facă apel. Premier League a refuzat să comenteze. 'Este un
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, principala favorită, eliminată în sferturi, la Singapore (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), principala favorită, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, de canadianca Leylah Fernadez (31 WTA), favorită nr. 6, cu 6-2, 7-5. Fernandez, finalista de la US Open 2021, s-a impus după o partidă de o
MotoGP: Două noi circuite incluse în sezonul competițional 2027
Două circuite noi au fost incluse în calendarul sezonului 2027 din MotoGP, care va cuprinde 22 de Mari Premii ce vor avea loc între lunile martie și noiembrie, a anunțat vineri organismul internațional de conducere a acestui sport, scrie AFP. 'Primul este circuitul din Buenos Aires, prin care MotoGP își consolidează prezența în Amer
Fotbal: Brazilia, doar o remiză (1-1) cu Australia, într-un meci amical disputat la Townsville
Brazilia a remizat, scor 1-1, cu Australia, într-un meci amical disputat vineri la Townsville, în Queensland, grație unui gol egalizator marcat de Rayan în ultimele secunde ale timpului adițional, scrie AFP. În primul meci al Braziliei de la eliminarea din optimile de finală ale Cupei Mondiale în fața Norvegiei, la începutul
UPDATE Auto - F1: Britanicul George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Marele Premiu al Azerbaidjanului
Britanicul George Russell (Mercedes) va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului de sâmbătă, a 15-a etapă din cele 23 ale sezonului, după ce a stabilit cel mai bun timp în sesiunea de calificări de vineri, pe circuitul stradal din Baku, scrie AFP. Pilotul britanic a terminat în fața monegascului Charles L
Tenis: Cehia, prima finalistă a Cupei Billie Jean King
Cehia, favorită a turneului, s-a calificat vineri în finala Billie Jean King Cup după ce a învins Spania cu scorul de 2-0 la Shenzhen (China), gazda fazei finale a competiției feminine de tenis cunoscute anterior sub numele de Fed Cup, scrie AFP. Având în componență patru jucătoare din top 30 mondial și pe liderul mondială la du
Fotbal: Jude Bellingham, desemnat cel mai bun jucător al echipei Angliei pentru al doilea sezon consecutiv
Jude Bellingham a fost desemnat cel mai bun jucător al anului în echipa masculină a Angliei pentru al doilea sezon consecutiv, în urma unei evoluții remarcabile în care a marcat un număr record de șapte goluri la Cupa Mondială din 2026, a anunțat vineri Federația Engleză de Fotbal (FA), scrie Reuters. Bilanțul mijlocașului de 23 de ani de la
Tenis: Liderul mondial, italianul Jannik Sinner, forfait pentru turneul de la Beijing (ATP)
Liderul mondial Jannik Sinner, indisponibil de la câștigarea titlului de la Wimbledon, la jumătatea lunii iulie, din cauza unei accidentări la genunchiul drept, s-a retras vineri de la turneul de tenis ATP 500 de la Beijing (30 septembrie-6 octombrie), scrie AFP. 'Nu voi putea juca la Beijing anul acesta. Genunchiul meu nu este încă în st
Fotbal: Patru ligi europene de top cer o reformă fundamentală a FIFA
Patru ligi europene de top din Europa au cerut o reformă fundamentală a FIFA, menționând că actuala conducere a organizației nu este potrivită pentru desfășurarea activității specifice a forului mondial al fotbalului, relatează DPA. Președintele FIFA, Gianni Infantino, s-a confruntat cu o serie de critici extinse și cu cereri de a demisiona după ce planu
Fotbal: Jamal Musiala și Kai Havertz, accidentați, părăsesc lotul Germaniei
Jamal Musiala, care a suferit o ruptură musculară la coapsă, și Kai Havertz, cu o întindere musculară, vor trebui să părăsească mai devreme lotul naționalei Germaniei, a anunțat, vineri, Federația Germană de Fotbal (DFB), într-un comunicat, citat de AFP. Joi seara, în prima etapă a Ligii Națiunilor, Musiala a resimțit dureri la încălzir
Tenis: Meciurile din sferturile turneului de la Seul (WTA), amânate pentru sâmbătă
Meciurile din sferturile de de finală ale turneului de tenis WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, între care și cel al româncei Gabriela Ruse, au fost amânate pentru sâmbătă, din cauza ploii. Un singur meci de simplu s-a desfășurat vineri, cel dintre australianca Kimberly Birrell și Katie Vol
Fotbal: Clubul german Hamburger SV a anunțat încasări record în sezonul trecut și profit
Clubul Hamburger SV a anunțat venituri record de 182,1 milioane de euro și profit pentru cel de-al cincilea an la rând, de 8,1 milioane de euro, obținut în sezonul 2025-2026, la revenirea sa pe prima scenă a fotbalului german, Bundesliga, după șapte ani, relatează DPA. Fosta campioană a Bundesligii și a Europei a anunțat joi că cif














