Schi alpin: Julia Scheib a câștigat slalomul uriaș de la Are și a obținut Globul de Cristal al probei
Sportiva austriacă Julia Scheib a câștigat, sâmbătă, al cincilea său slalom uriaș în acest sezon, la Are (Suedia), în Cupa Mondială de schi alpin, succes care i-a adus în premieră Globul de Cristal al probei, după ce rivala sa Camille Rast a abandonat în manșa secundă, transmite AFP.
Americanca Mikaela Shiffrin a fost aproape de un timp remarcabil în prima manșă, însă a comis o mare eroare în josul pârtiei și a încheiat pe locul al cincilea, care îi permite să păstreze un avans confortabil în clasamentul general al Cupei Mondiale față de germanca Emma Aicher, clasată pe patru la Are.
Julia Scheib (27 ani), care până în acest sezon nu câștigase nicio probă în Cupa Mondială, s-a impus la Are cu timpul de 2 min 22 sec 41/100, fiind urmată de americanca Paula Moltzan, la 36/100, și de neozeelandeza Alice Robinson, la 75/100.
În clasamentul general al Cupei Mondiale, Mikaela Shiffrin este lider, cu 1.186 puncte, urmată de Emma Aicher, 1.066 puncte, de schioare elvețiană Camille Rast, 963 puncte, italianca Sofia Goggia, 853 puncte, etc.
În ierarhia generală a probei de slalom uriaș, Julia Scheib este lider, cu 660 de puncte, fiind virtuală câștigătoare, urmată de Camille Rast, 471 puncte, de suedeza Sara Hector, 429 puncte, americancele Mikaela Shiffrin, 398 puncte, Paula Moltzan, 392 puncte, etc.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: Jaime și Gabriela Jaquez, primii frați mexicani din NBA și WNBA
Gabriela Jaquez a fost selectată de Chicago Sky la draftul WNBA de luni și, împreună cu fratele ei, Jaime Jr, jucător la Miami Heat, vor intra în istorie ca primii frați mexicani care joacă în ambele ligi profesioniste nord-americane de baschet, scrie EFE. Frații Jaquez, născuți în California, sunt jucători internaționali mexica
Fotbal: Începe noul proces în cazul morții lui Maradona
Un nou proces în cazul morții legendei fotbalului argentinian Diego Armando Maradona va debuta marți la Buenos Aires, informează AFP. Opt practicieni - medici, un psihiatru, un psiholog și asistente medicale - sunt acuzați de 'omucidere cu intenție', altfel spus neglijență comisă știind că ar putea duce la deces. Aceștia riscă între 8 și 25
Tenis: Jack Draper și Stan Wawrinka au pierdut în primul tur la Barcelona (ATP)
Britanicul Jack Draper și elvețianul Stan Wawrinka au pierdut meciurile susținute, luni, în prima rundă a turneului de tenis ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.950.310 euro. Draper (28 ATP), al optulea favorit, a fost nevoit să abandoneze la scorul de 3-6, 6-3, 4-1 în favoarea argentinianului Tomas Etcheverry, din cauza unei accid
Fotbal: Luis Enrique (PSG) se așteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se așteaptă la un 'meci complicat' la Liverpool, în manșa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în ciuda victoriei cu scorul de 2-0 obținută de francezi în primul tur. 'Pentru mine, este un meci complicat. Fotbalul și meciurile se s
Fotbal: Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot
Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în meciul retur cu Paris Saint-Germain din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, pentru a putea întoarce soarta calificării, după eșecul suferit în prima manșă (scor 0-2), informează AFP. 'Putea fi chiar mai rău dec&aci
Baschet: NBA - LeBron James, desemnat 'Jucătorul săptămânii' la vârsta de 41 de ani
LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers, a fost desemnat, la vârsta de 41 de ani, 'Jucătorul săptămânii' în Conferința de Vest, a anunțat, luni, liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), citată de AFP. În pragul finalului prestigioasei sale cariere, aceasta este a 70-a oară când James primește distin
Fotbal: Cesc Fabregas, desemnat antrenorul anului în Italia
Spaniolul Cesc Fabregas a primit luni, la Roma, prestigiosul premiu Enzo Bearzot, atribuit celui mai bun antrenor al anului din campionatul de fotbal al Italiei, grație performanțelor obținute la cârma echipei Como, informează agenția EFE. Fabregas, în vârstă de 38 de ani, este primul tehnician străin care intră în posesia acestei prest
Natație: World Aquatics a ridicat sancțiunile împotriva rușilor și belarușilor
Sportivii ruși și belaruși vor putea să concureze din nou sub propriile drapele și cu imnurile naționale în competițiile organizate de World Aquatics, a anunțat, luni, instanța mondială a natației, citată de AFP. Interziși din competițiile internaționale după invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, sportivii ruși și belaruși au putut par
Tenis: Laura Siegemund și Liudmila Samsonova, calificate în optimi la Stuttgart (WTA)
Jucătoarele de tenis Laura Siegemund și Liudmila Samsonova s-au calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro. Germanca Siegemund (38 ani), campioana din 2017 de la Stuttgart, a învins-o în primul tur pe bulgăroaica Viktoria Tomova cu 4-6, 7-6 (7/4), 6-1.
Tenis: Carlos Alcaraz afirmă că duelul cu Jannik Sinner este o sursă de motivație suplimentară
Starul spaniol al tenisului Carlos Alcaraz a declarat, luni, că duelul cu noul numărul unu mondial, italianul Jannik Sinner, reprezintă o sursă suplimentară de motivație, în ajunul debutului său la turneul ATP 500 de la Barcelona, relatează AFP. Învins duminică de marele său rival italian în finala turneului de la Monte Carlo, cu 7-6 (7/5), 6
Fotbal: Fiorentina, învingătoare în meciul cu Lazio Roma (1-0), în Serie A
Fiorentina a obținut o victorie extrem de importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, impunându-se la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața formației Lazio Roma, luni seara, în ultimul meci al etapei a 32-a a campionatului de fotbal al Italiei. Gruparea 'viola', aflată pe locul 15 în Serie A, s-
Fotbal: Manchester United, învinsă pe teren propriu de Leeds United (1-2), în Premier League
Echipa Manchester United a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formația Leeds United, luni seara, în ultimul meci al etapei a 32-a a campionatului de fotbal al Angliei. Leeds, ocupanta locului 15 în clasament, a obținut primul său succes după 45 de ani în Premier League pe stadionul Old Trafford, grație unei dubl
VIDEO Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Steaua Roșie Belgrad, în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de echipa sârbă Steaua Roșie MeridianBet, cu scorul de 86-76 (25-19, 26-20, 15-23, 20-14), luni seara, la Belgrad, în faza Top 8 a competiției de baschet masculin ABA League. Crvena zvezda a dominat jocul în cea mai mare parte a sa, dar ''U'' s-a apropiat la două puncte &i
Polo masculin: România, clasată pe locul 6 în Divizia a II-a a Cupei Mondiale 2026
Naționala masculină de polo pe apă a României s-a clasat pe locul 6 în Divizia a II-a a Cupei Mondiale 2026, duminică, la La Valletta (Malta), după ce a fost învinsă de Australia cu scorul de 16-14 (3-3, 2-5, 2-1, 4-2; 5-3), după aruncările de departajare. România a condus cu 11-9, dar a primit două goluri în ulti
Fotbal feminin: Iranul a ridicat sechestrul asupra bunurilor unei jucătoare după ce și-a retras cererea de azil
Autoritățile iraniene au ridicat înghețarea bunurilor căpitanului echipei naționale feminine de fotbal, care a depus și apoi a retras o cerere de azil în Australia luna trecută, a anunțat, luni, sistemul judiciar din această țară, relatează AFP. Acest anunț vine la două zile după ce presa iraniană a publicat o listă de persoane eti














