logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Mbappe se află la Paris, unde medicii examinează starea genunchiului său

Image

Kylian Mbappe, care suferă de o accidentare la genunchiul stâng din decembrie, se află în prezent la Paris cu staff-ul medical al lui Real Madrid pentru a ''examina cu precizie evoluția'' accidentării sale, dar nicio ''intervenție chirurgicală'' nu este planificată ''în acest stadiu'', a aflat AFP luni de la surse apropiate atacantului francez.

''De comun acord cu clubul, se efectuează examinări suplimentare pentru a analiza cu exactitate evoluția genunchiului său'', a declarat anturajul fotbalistului într-un comunicat transmis luni către AFP.

''În acest stadiu, nu se pune problema unei intervenții chirurgicale'', indică aceeași sursă. ''Această abordare vizează optimizarea monitorizării sale și pregătirea pentru o revenire la activitate în cele mai bune condiții.''

Mbappe, afectat de o leziune la ligamentul extern al genunchiului stâng de la sfârșitul anului 2025, a declarat forfait pentru meciul decisiv împotriva Benficăi de marțea trecută, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, după ce a resimțit ''dureri prea persistente'' în timpul antrenamentului, potrivit mai multor surse contactate de AFP.

''Nu există nicio neînțelegere'' între căpitanul naționalei Franței și clubul Real Madrid în ceea ce privește accidentarea sa, a declarat anturajul jucătorului.

''Kylian? Știm foarte bine ce se întâmplă cu el. Ceea ce ne dorim acum este să se refacă după durerea resimțită, astfel încât să poată reveni la 100%, cu încredere și cu cea mai mare siguranță posibilă, atunci când va fi complet recuperat și această durere va dispărea'', a declarat duminică antrenorul lui Real, Alvaro Arbeloa.

Tehnicianul madrilen, care menționase o absență de ''câteva zile'' sau chiar ''câteva săptămâni'' a atacantului francez, nu a dorit să ofere mai multe detalii.

Contactat de AFP, anturajul lui Mbappe nu a specificat durata absenței sale.

Pe Real Madrid o așteaptă în perioada următoare meciurile cu Manchester City din optimile de finală ale Ligii Campionilor (11 și 17 martie). Naționala Franței are programate meciuri amicale împotriva Braziliei (26 martie la Boston) și Columbiei (29 martie la Washington), cu două luni și jumătate înainte de începerea Cupei Mondiale (11 iunie - 19 iulie în Statele Unite, Mexic și Canada). AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 565

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 18-10-2026 23:28

Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor

Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să

Sport Extern 18-10-2026 23:12

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate

Sport Extern 18-10-2026 19:18

Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace

Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol

Sport Extern 18-10-2026 18:23

Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale

Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh

Sport Extern 18-10-2026 18:11

Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup

AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu

Sport Extern 18-10-2026 17:53

Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania

Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli

Sport Extern 18-10-2026 17:39

Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai

Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.

Sport Extern 18-10-2026 17:07

Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani

Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a

Sport Extern 18-10-2026 14:57

Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000

Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i

Sport Extern 18-10-2026 14:28

Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League

O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG

Sport Extern 18-10-2026 13:40

Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni

Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de 'câteva săptă

Sport Extern 18-10-2026 13:04

Fotbal: PSG, la a patra victorie consecutivă în Ligue 1

Paris Saint-Germain, care a fost condusă în cea mai mare parte a meciului, a reușit să întoarcă soarta partidei cu Strasbourg pe final, impunându-se cu 3-1 și obținând astfel a patra victorie consecutivă în Ligue 1, sâmbătă în deplasare, într-un meci din etapa a 7-a, informează AFP. Acest rezultat o plasează prov

Sport Extern 18-10-2026 13:03

Lupte: Românul Gabriel Whisenhunt a pierdut meciul pentru bronz la Mondialele U23

Sportivul român Gabriel Whisenhunt a fost învins de iranianul Ebrahim Mahdi Khari, sâmbătă, într-un meci pentru medalia de bronz, la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Las Vegas (SUA). Whisenhunt, luptător american care reprezintă în premieră România la o competiție importantă, a trecut, vineri, în optimile

Sport Extern 18-10-2026 11:52

Fotbal: FC Barcelona, la a noua victorie în tot atâtea meciuri din La Liga

Cu trei zile înaintea confruntării cruciale împotriva echipei Paris Saint-Germain și cu o săptămână înainte de 'El Clasico' cu Real Madrid, FC Barcelona a avut de muncit, dar a reușit în cele din urmă o victorie categorică, cu scorul de 5-2, în fața lui Real Betis Sevilla, sâmbătă în deplasare, bifând astfel al no

Sport Extern 18-10-2026 11:28

Box: Daniel Dubois și-a păstrat titlul WBO la categoria grea, învingându-l pe Fabio Wardley

Pugilistul britanic Daniel Dubois și-a păstrat titlul mondial WBO la categoria grea, învingându-l sâmbătă, la Londra, pe compatriotul său Fabio Wardley, meciul încheindu-se prin aruncarea prosopului în ring, în runda a doua, informează AFP. În această revanșă mult așteptată după prima lor confruntare, un meci epuizant