Fotbal: Manuel Neuer (Bayern), aproape de revenire, dar rămâne incert pentru Klassiker
Portarul Manuel Neuer este așteptat să se antreneze vineri alături de echipă, vineri, dar antrenorul lui Bayern Munchen, Vincent Kompany, rămâne reținut în privința utilizării lui în derbyul de sâmbătă cu Borussia Dortmund, în așa-numitul Klassiker al fotbalului german, scrie DPA.
Kompany a declarat vineri că Neuer s-a recuperat mai devreme decât se aștepta după o accidentare la mușchiul gambei și că vor discuta următorii pași: ''S-ar putea să se antreneze cu noi astăzi, apoi vom discuta despre asta până la meci. Totul este pozitiv - dar poate nu pentru mâine. Discutăm despre asta cu Manu, totuși. Dacă nu, vom merge cu Jonas Urbig, care l-a înlocuit întotdeauna foarte bine.''
Cu toate acestea, meciul de sâmbătă ar putea fi și ultimul Klassiker pentru Neuer, în vârstă de 39 de ani, dacă nu își reînnoiește contractul care expiră pe 30 iunie.
Bayern abordează derbyul cu 8 puncte avans față de Dortmund, unde nu a mai pierdut în campionat din 2018. Victoria bavarezilor ar putea decide aproape complet cursa pentru titlu, în timp ce Dortmund are șansa de a o menține deschisă.
Fiecare echipă a pierdut o singură dată în acest sezon în Bundesliga, Dortmund meciul de la Munchen în toamnă, iar Bayern acasă împotriva Augsburg luna trecută.
''Klassiker este un titlu în sine. Adevărul este că aceste meciuri sunt atât de importante încât merită propriul lor mic titlu'', a spus Kompany. ''În ceea ce privește trăirile, acestea sunt meciurile pentru care joci fotbal. Nu este Dortmund împotriva nimănui, este Dortmund împotriva lui Bayern Munchen. În mintea mea, este vorba doar despre victorie. Șansa de a câștiga acolo este cel mai minunat lucru pentru mine!'', a mai spus belgianul.
Tehnicianul nu crede că evoluția lui Dortmund va fi afectată de eliminarea din Liga Campionilor de către Atalanta: ''Ar putea avea vreun fel de efect asupra BVB, nu știi. A fost un recul, dar a fost și un meci în care Dortmund ar fi putut progresa. Deci, are un impact mental, care ar putea merge în ambele direcții.'' AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Meciul Inter d'Escaldes - Universitatea Craiova, din Conference League, va fi arbitrat de grecul Christos Vergetis
Meciul dintre echipa andorrană Inter Club d'Escaldes și Universitatea Craiova, care va avea loc joi, de la ora 19:45 (ora României), pe Estadi FAF din Encamp, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League, va fi arbitrat de grecul Christos Vergetis, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Andreas
Fotbal: Membrii europeni ai Consiliului FIFA solicită date imediate despre plățile către Infantino
Membrii europeni ai Consiliului FIFA, între care și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, solicită răspunsuri scrise până la 2 noiembrie cu privire la aspecte precum o plată suplimentară către președintele FIFA, Gianni Infantino, care nu este inclusă în raportul financiar, cheltuielile sale de cazare în Qatar și Stat
Tenis: Lorenzo Musetti a debutat cu dreptul la Lyon (ATP)
Tenismanul italian Lorenzo Musetti, al șaselea favorit, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), dotat cu premii totale de 757.320 de euro, după ce l-a învins pe conaționalul Matteo Arnaldi cu 6-1, 6-4. Musetti, care nu mai obținuse o victorie din primul tur de la US Open, va juca î
Baseball: Tampa Bay Rays și Millwaukee Brewers se vor înfrunta în World Series
Echipa Tampa Bay Rays s-a calificat pentru a treia oară în istoria sa în World Series, finala Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB), în care va avea ca adversară formația Milwaukee Brewers, informează L'Equipe. Gruparea din Florida s-a impus luni, cu scorul de 7-3, în cel de-al șaselea meci împo
Fotbal: Prima victorie a sezonului pentru Tottenham în Premier League
Echipa Tottenham Hotspur a obținut prima sa victorie în actuala ediție a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Coventry City, luni seara, în ultimul meci al etapei a șaptea a sezonului. Londonezii, pregătiți de antrenorul italian Roberto de Zerbi, s-au imp
Tenis: Marin Cilic, învins în primul tur la Almatî (ATP)
Tenismanul croat Marin Cilic (38 ani) a fost învins de georgianul Nikoloz Basilașvili cu 6-2, 7-5, luni, în prima rundă a turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Francezul Adrian Mannarino (38 ani), campionul din 2023 și finalist în 2020, a avut nevoie de trei seturi pe
Fotbal: Remiză între Getafe și Rayo Vallecano (1-1), în campionatul Spaniei
Echipele Getafe și Rayo Vallecano s-au anihilat reciproc, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a 9-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat luni seara pe Estadio Coliseum, în fața a 10.000 de spectatori. Rayo, fără fundașul român Andrei Rațiu, nerefăcut după o accidentare, a deschis scorul în minutul 11, prin Alv
Fotbal: Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile după ce a plecat din cantonamentul Portugaliei
Starul Cristiano Ronaldo a primit o suspendare relativ blândă, de 30 de zile, pentru că a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu selecționerul, pe 30 septembrie, a anunțat luni Federația portugheză de fotbal (FPF), informează AFP. Întrucât suspendarea are caracter retroactiv, intrând &ici
Box: Patru români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-15
Patru pugiliști români s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia): Auraș Ioan Rusu Cantar (cat. 46 kg), David Aurelian Popescu (cat. 52 kg), Daniel Sardaru (cat. 60 kg) și Raimond Osvat (cat. 63 kg). La cat. 46 kg, Auraș Ioan Rusu Cantar l-a învins la puncte
Box: Ioan Șerban Stoica s-a calificat în optimi la Mondialele Under-19
Pugilistul român Ioan Șerban Stoica s-a calificat, luni, în optimile de finală ale cat. 60 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe iranianul Ali Chehreghani. Stoica va boxa în optimi cu argentinianul Edgar Nicolas Peralta, pe 22 octombrie.
Tir sportiv: Peter Sidi a adus României aur la Mondialele de la Cairo
Sportivul român de origine maghiară Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur, luni, în proba de pușcă standard open 300 m, la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Cairo. Sidi s-a impus cu 585 de puncte, devansându-i pe elvețianul Gillers Vincent Dufaux, medaliat cu argint, și pe finlandezul Aleksi Leppa, medalia
Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick
Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în
'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari
Fotbal: Antrenorul lui Liverpool se așteaptă la un meci 'ciudat' cu Villarreal, pregătită de fostul său secund
Antrenorul echipei de fotbal Liverpool, spaniolul Andoni Iraola, a declarat luni că se așteaptă la un meci 'special, ciudat' împotriva prietenului și fostului său secund Inigo Perez, în prezent la cârma lui Villarreal, marți, pe Anfield, în Liga Campionilor, relatează AFP. 'Este un meci special pentru mine.
Fotbal: TAS spune că o decizie privind recursul Senegalului referitor la Cupa Africii pe Națiuni 2025 se va da în noiembrie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că completul care analizează contestația Senegalului împotriva victoriei Marocului în finala Cupei Africii pe Națiuni 2025 își continuă deliberările și preconizează că va pronunța o decizie până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie EFE. În urma unei audieri desfășurate cu uș














