Fotbal: Kevin De Bruyne (Napoli) ar putea reveni pe gazon mai devreme decât era prevăzut
Kevin De Bruyne, jucătorul echipei italiene Napoli, ar putea reveni pe gazon mai devreme decât era prevăzut după ce a suferit o gravă accidentare la coapsa dreaptă în urmă cu patru luni, informează cotidianul Corriere dello Sport, citat site-ul walfoot.be.
După ce a primit tratament în Belgia, mijlocașul ofensiv în vârstă de 34 de ani s-a întors la Napoli săptămâna trecută pentru a-și finaliza recuperarea și a se reintegra treptat în antrenamentele de grup, cu scopul de a reveni în acțiune în cursul lunii martie. El ar putea fi apt de joc ceva mai devreme decât era așteptat.
De Bruyne s-a accidentat în timp ce deschidea scorul, din penalty, în minutul 33 al victoriei lui Napoli cu 3-1 împotriva lui Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, în etapa a 8-a a campionatului Italiei, pe 25 octombrie.
Belgianul a surprins pe toată lumea la întoarcerea sa la centrul de antrenament al lui Napoli, unde a ajuns într-o condiție fizică excelentă, hotărât să reia competiția cât mai curând posibil.
Potrivit ziarului citat, Kevin De Bruyne i-a impresionat pe membrii staff-ului și pe coechipierii săi cu profesionalismul său, până în punctul în care o convocare pentru meciul cu Torino FC, programat pe 8 martie, pare posibilă. Dacă se va întâmpla astfel, el ar fi apt pentru cantonamentul naționalei belgiene din Statele Unite, în martie, și gata să joace un rol cheie în finalul sezonului lui Napoli
Napoli, care nu a trecut de faza principală a Ligii Campionilor, este pe locul 3 în Serie A, la 14 puncte de liderul Inter, când mai sunt douăsprezece etape.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Marele maestru Topalov l-a învins pe marele maestru Kasparov într-un turneu de șah al legendelor
Turneul legendelor din șah Chess960 s-a încheiat duminică, după ce marele maestru bulgar Veselin Topalov l-a învins pe marele maestru rus Garry Kasparov cu scorul de 16-8, a relatat chess.com, citat de BTA. În timpul turneului găzduit de St. Louis între 11 și 13 septembrie, Topalov a respins o contraofensivă a lui Kasparov, câștig
Fotbal: Trei jucători din Superliga României, convocați la naționala Moldovei
Trei jucători din Superliga României, fundașul Daniel Dumbravanu (FC Voluntari) și mijlocașii Vadim Rață (FC Argeș) și Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani), au fost convocați de selecționerul Lilian Popescu la naționala Moldovei pentru meciurile din Liga Națiunilor, a anunțat, luni, Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) pe site-ul său oficial. În lot
Fotbal: Al-Sadd a debutat cu stângul în Liga Campionilor Asiei
Echipa qatareză Al-Sadd, antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost învinsă cu scorul de 3-0 de formația iraniană Esteghlal, luni seara, în deplasare, în prima etapă a Ligii Campionilor Asiei la fotbal. Internaționalul albanez Jasir Asani a deschis scorul (9) și a pasat decisiv pentru al doilea gol al gazdelor, semnat de Saeid Saharkhi
Auto - F1: Verstappen a vrut să se retragă sau să plece la altă echipă înaintea prelungirii cu Red Bull
Cvadruplul campion mondial Max Verstappen a declarat că a luat serios în calcul să se retragă din Formula 1 sau să încheie un contract cu altă echipă înainte de a semna prelungirea înțelegerii cu Red Bull, transmite Reuters. Verstappen, care și-a prelungit contractul până în 2030, a discutat despre gândurile pe care le
Fotbal: Victorie spectaculoasă pentru Inter Milano în Serie A, după ce a revenit de la 0-2
Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a obținut o victorie spectaculoasă în etapa a patra a campionatului de fotbal al Italiei, 5-3 cu Udinese, după ce nerazzurri au fost conduși cu 2-0 pe San Siro, luni seara. Friulanii aveau 2-0 după un sfert de oră, prin golurile marcate de James Abankwah (9) și Jurgen Ekkelenkamp (16), dar c
Fotbal: Gol și pasă de gol pentru Ianis Stoica, dar Amadora nu a câștigat în Portugalia
Atacantul român Ianis Stoica s-a remarcat cu un gol și o pasă de gol pentru Estrela Amadora, care a remizat în deplasare cu Rio Ave, 3-3, luni seara, în etapa a șasea a primei ligi portugheze de fotbal. Stoica a deschis scorul (21), dar Francisco Petrasso a restabilit egalitatea (45+3). Nigerianul Abraham Marcus a adus-o de a
Fotbal: FIFPRO Europa cere o reformă la FIFA după propunerea eșuată a lui Infantino
Sindicatul european al fotbaliștilor (FIFPRO Europa) a cerut, luni, o reformă a structurilor de conducere ale Federației internaționale, susținând că proiectul de investiție al FIFA a expus defecțiuni periculoase în felul în care este condus fotbalul global, transmite Reuters. Sindicatul a publicat un studiu în care sus
Auto - F1: Lando Norris cere schimbări la circuitul din Madrid și privind regula mașinii virtuale
Cel mai nou circuit din Formula 1 trebuie să se schimbe, dar și regula mașinii de siguranță virtuale (VSC), a declarat campionul mondial Lando Norris după ce a pierdut Marele Premiu al Spaniei pe care l-a avut la îndemână, relatează Reuters. Temerile de accidente și steaguri roșii nu s-au concretizat la prima cursă din Marele Circ
Vincent Roberti, numit președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2020
Vincent Roberti a fost numit în funcția de președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030, luni, în urma plecării lui Edgar Grospiron, transmite Reuters. Grospiron a demisionat din cauza tensiunilor din cadrul Comitetului de organizare (COJOP), după 18 luni în funcție.
Tenis: Alexander Zverev și-a consolidat poziția a doua în clasamentul ATP; Djokovic a ieșit din Top 10
Tenismanul german Alexander Zverev și-a consolidat locul secund în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat titlul la US Open, transmite AFP. Zverev rămâne la aproape 2.000 de puncte de liderul Jannik Sinner, care a lipsit de la New York, în timp ce ''veteranul
Tenis: Elena Rîbakina, noul lider al clasamentului WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15
Kazaha Elena Rîbakina, care a câștigat sâmbătă titlul la US Open, a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, în timp ce românca Sorana Cîrstea ocupă cel mai bun loc din carieră, 15. Rîbakina a detronat-o pe învinsa sa din finală
Atletism: Alison Dos Santos (400 m garduri), Kenny Bednarek, Melissa Jefferson-Wooden (200 m) - campioni Ultimate
Atletul brazilian Alison Dos Santos a obținut titlul în proba de 400 m garduri, în care deține recordul mondial (45 sec 80/100), duminică, la Campionatele Ultimate, organizate de World Athletics la Budapesta, transmite AFP. Sud-americanul de 26 de ani și-a încheiat sezonul cu o nouă cursă sub 46 de secunde, 45 sec 98/100.
Fotbal: Lamine Yamal consideră că Kylian Mbappe este singurul său adversar pentru Balonul de Aur
Fotbalistul spaniol Lamine Yamal consideră că succesul cu naționala Spaniei și câștigarea titlului în La Liga cu FC Barcelona ar trebui să-i ofere avantajul necesar în acest an în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur, transmite Reuters. Atacantul francez Kylian Mbappe, care a fost cel mai bun marcator la Cupa
Baschet feminin: Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv
Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv, după ce a învins Franța cu scorul de 97-79 (17-20, 26-25, 30-12, 24-22), duminică seara, în finala Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Diferența a fost făcută de sfertul al treilea, adjudecat de campioana olimpică la o diferență de
Fotbal: PSG a obținut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon
Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, a obținut prima sa victorie în acest sezon în Ligue 1, 1-0 cu Brest, duminică, în deplasare, în etapa a patra, transmite AFP. Singurul gol al meciului a fost înscris de campionul mondial Ferran Torres (min. 5), cel care reușite un hat-trick mier













