Fotbal: Gianni Infantino, zece ani de mandat la conducerea FIFA
Gianni Infantino va împlini joi zece ani de când a fost ales în funcția de președinte al Federației internaționale de fotbal (FIFA), organizație pe care a preluat-o cu obligația de a o reconstrui după cea mai mare criză de corupție din istoria sa, iar acum se mândrește cu stabilitate, transparență și cu îndeplinirea - în câteva luni - a unuia dintre obiectele sale majore: prima Cupă Mondială cu 48 de selecționate, găzduită de trei țări, scrie EFE.
Recenta sa prezență la Washington, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, promovat de președintele american Donald Trump, confirmă forța pe care acest avocat elvețian, în vârstă de 56 de ani, a adus-o unei funcții care nu este izolată de afacerile socio-politice globale și în care a ajuns aproape din întâmplare.
Descalificarea de către FIFA a fostului conducător al UEFA, Michel Platini, afectat de corupția pe care organizația sa trebuia să o elimine, l-a transformat pe Infantino în speranța Europei la alegerile din 26 februarie 2016, pe care le-a definit drept 'o competiție sportivă și un mare semn de democrație'. De atunci, FIFA a trebuit să facă față unor crize majore, cum ar fi consecințele scandalului de corupție care a pus capăt președinției de 18 ani a lui Joseph Blatter, forțându-l să demisioneze; pandemia din 2020 și criticile cu care s-a confruntat pentru sprijinirea Qatarului și Arabiei Saudite ca gazde ale Cupelor Mondiale din 2022 și 2034, având în vedere politicile acestor țări privind drepturile omului; iar acum îngrijorările cu privire la securitatea Cupei Mondiale în Statele Unite, Mexic și Canada.
Pentru gestionarea corupției, Departamentul de Justiție al SUA, care a urmărit penal patru foști responsabili ai Federației internaționale, a acordat Fundației FIFA o sumă de 201 milioane de dolari drept compensații pentru pierderi, iar în timpul pandemiei, organizația a putut accesa 1,5 miliarde de dolari pentru a sprijini federațiile membre.
În urmă cu câțiva ani, printr-o decizie 'solomoniană', a satisfăcut Uruguayul, Argentina, Paraguayul, Spania, Portugalia și Marocul în ceea ce privește organizarea Cupei Mondiale centenare din 2030. Acum, în ciuda diplomației sale, se confruntă cu critici dure pentru că nu a sancționat Israelul pentru războiul din Gaza, pentru că a propus revenirea Rusiei și Belarusului în competiții și pentru crearea unui Premiu FIFA pentru Pace, pe care i l-a acordat lui Donald Trump.
De la pierderi de 122 de milioane de dolari în 2015, la venituri de 13 miliarde de dolari între 2023 și 2026
În prima sa zi ca al nouălea președinte al FIFA, Infantino s-a oferit să lucreze 'pentru a stabili o nouă eră, cu fotbalul în centrul său', iar câteva zile mai târziu, organizația a recunoscut pierderi de 122 de milioane de dolari în 2015. Bugetul său de venituri pentru ciclul 2023-2026 este de 13 miliarde de dolari.
Prin strategia sa ''FIFA 2.0: Viziunea pentru viitor'', FIFA afirmă că programul 'FIFA Forward' a contribuit, începând din 2016, cu peste 5 miliarde de dolari la dezvoltarea celor 211 asociații membre, o creștere de șapte ori a finanțării față de perioada anterioară lui 2016.
Programul de Dezvoltare a Talentelor prevede crearea a 75 de academii la nivel mondial până la sfârșitul anului 2027; prima Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe s-a jucat în vara trecută; în 2023 a avut loc prima Cupă Mondială feminină cu 32 de echipe, număr care va crește la 48 începând cu 2031; și au fost deja lansate Cupa Mondială a Cluburilor feminine și Cupa Mondială de futsal feminin.
Stimularea fotbalului feminin și a tehnologiei
În calitate de tată a patru fiice, un detaliu pe care îl menționează adesea atunci când vorbește despre fotbalul feminin, Infantino consideră esențial să-l sprijine. În timpul președinției sale a fost formată și a debutat în competiție selecționata feminină a Afganistanului; au fost majorate la 152 de milioane de dolari premiile Cupei Mondiale feminine, de zece ori mai mult decât în 2015 și triplu față de 2019, și au fost stabilite reglementări pentru a proteja jucătoarele în timpul sarcinii și adopției.
Tehnologia, cu arbitrajul video (VAR) în centrul său și ofsaidul semiautomat; reglementările pentru agenți sau camera de compensații se numără printre noutățile erei Infantino, care continuă să se lupte cu rasismul, o problemă socială reflectată în fotbal și menține deschisă o dezbatere asupra calendarului internațional.
Membru în structurile organizatorice ale UEFA din anul 2000, unde a fost responsabil pentru afaceri juridice (2004-2007) și ulterior secretar general, Gianni Infantino (născut la Brig, pe 23 martie 1970) l-a învins pe șeicul Salman bin Ibrahim Al Khalifa din Bahrain în al doilea tur de scrutin din 2016 (115 voturi la 88). În primul tur, iordanianul Ali Bin Al Hussein și francezul Jerome Champagne au fost eliminați, în urma retragerii sud-africanului Tokio Sexwale.
Pe 5 iunie 2019, Infantino a fost reales prin aclamare, iar apoi din nou, pe 16 martie 2023. Mandatul său actual este al doilea, deoarece prima sa alegere a fost pentru a-l completa pe cel început de Blatter în iunie 2025. Prin urmare, când se încheie actualul său mandat, Gianno Infantino va fi eligibil pentru un altul, până în 2031, deoarece reglementările limitează mandatele prezidențiale la 12 ani.
Vorbitor fluent în cinci limbi, Infantino și-a cucerit auditoriul în urmă cu mai puțin de o lună, la Forumul economic de la Davos, jucându-se cu mingea Cupei Mondiale și împărtășind o anecdotă cu naturalețea sa obișnuită: 'Nimeni nu o poate atinge, doar cei care o câștigă sau eu. Când eram mai tânăr, mi-am dat seama că abilitățile mele nu-mi permiteau să o ating, așa că am decis că trebuie să găsesc o altă modalitate de a face asta și de a deveni președintele FIFA'. Și-a atins acest obiectiv acum zece ani, iar moștenirea sa este deja o realitate.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Remiză între Getafe și Rayo Vallecano (1-1), în campionatul Spaniei
Echipele Getafe și Rayo Vallecano s-au anihilat reciproc, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a 9-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat luni seara pe Estadio Coliseum, în fața a 10.000 de spectatori. Rayo, fără fundașul român Andrei Rațiu, nerefăcut după o accidentare, a deschis scorul în minutul 11, prin Alv
Fotbal: Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile după ce a plecat din cantonamentul Portugaliei
Starul Cristiano Ronaldo a primit o suspendare relativ blândă, de 30 de zile, pentru că a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu selecționerul, pe 30 septembrie, a anunțat luni Federația portugheză de fotbal (FPF), informează AFP. Întrucât suspendarea are caracter retroactiv, intrând &ici
Box: Patru români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-15
Patru pugiliști români s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia): Auraș Ioan Rusu Cantar (cat. 46 kg), David Aurelian Popescu (cat. 52 kg), Daniel Sardaru (cat. 60 kg) și Raimond Osvat (cat. 63 kg). La cat. 46 kg, Auraș Ioan Rusu Cantar l-a învins la puncte
Box: Ioan Șerban Stoica s-a calificat în optimi la Mondialele Under-19
Pugilistul român Ioan Șerban Stoica s-a calificat, luni, în optimile de finală ale cat. 60 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe iranianul Ali Chehreghani. Stoica va boxa în optimi cu argentinianul Edgar Nicolas Peralta, pe 22 octombrie.
Tir sportiv: Peter Sidi a adus României aur la Mondialele de la Cairo
Sportivul român de origine maghiară Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur, luni, în proba de pușcă standard open 300 m, la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Cairo. Sidi s-a impus cu 585 de puncte, devansându-i pe elvețianul Gillers Vincent Dufaux, medaliat cu argint, și pe finlandezul Aleksi Leppa, medalia
Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick
Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în
'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari
Fotbal: Antrenorul lui Liverpool se așteaptă la un meci 'ciudat' cu Villarreal, pregătită de fostul său secund
Antrenorul echipei de fotbal Liverpool, spaniolul Andoni Iraola, a declarat luni că se așteaptă la un meci 'special, ciudat' împotriva prietenului și fostului său secund Inigo Perez, în prezent la cârma lui Villarreal, marți, pe Anfield, în Liga Campionilor, relatează AFP. 'Este un meci special pentru mine.
Fotbal: TAS spune că o decizie privind recursul Senegalului referitor la Cupa Africii pe Națiuni 2025 se va da în noiembrie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că completul care analizează contestația Senegalului împotriva victoriei Marocului în finala Cupei Africii pe Națiuni 2025 își continuă deliberările și preconizează că va pronunța o decizie până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie EFE. În urma unei audieri desfășurate cu uș
Fotbal - Franța: Meciurile de Liga Campionilor nu sunt puse sub semnul întrebării în urma violențelor (ministru)
Meciurile din Liga Campionilor la fotbal nu sunt puse sub semnul întrebării din cauza violențelor care au avut loc în weekend în Franța, a declarat ministrul francez de interne, Laurent Nunez, informează AFP. Laurent Nunez a exclus luni orice dubiu cu privire la desfășurarea meciurilor programate, în pofida unei mobiliz
Fotbal: 'Pentru a te apăra de Yamal nu trebuie să-i lași balonul', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat că 'cea mai bună modalitate de a te apăra împotriva lui Lamine Yamal este să ai mingea' și să-l împiedici pe jucătorul Barcelonei — pe care echipa sa o va înfrunta în faza grupelor Ligii Campionilor — să intre în posesia ei, scrie EFE.
Ciclism: Pogacar vrea să-și ia revanșa în ediția viitoare a Turului Spaniei după accidentarea din acest an
După ce a suferit o căzătură în timpul Turului Spaniei, în luna august, într-un moment când domina cursa, ciclistul sloven Tadej Pogaèar și-a exprimat duminică dorința de a reveni anul viitor pentru a câștiga singurul Mare Tur care îi lipsește din palmares, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Fotbal: Semenyo (Manchester City), accidentat la genunchi, ar putea lipsi până la opt săptămâni
Extrema echipei Manchester City, Antoine Semenyo, ar putea lipsi de pe teren până la opt săptămâni din cauza unei accidentări la genunchi, a declarat antrenorul Enzo Maresca, scrie DPA. Semenyo a suferit această accidentare în timpul victoriei de sâmbătă, din Premier League, împotriva echipei Ipswich Town.
Fotbal - Liga Campionilor: Borussia Dortmund, fără Konstantinos Karetsas la meciul cu Sabah
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund a făcut deplasarea în Azerbaidjan pentru meciul din Liga Campionilor împotriva echipei Sabah, programat marți, fără mijlocașul Konstantinos Karetsas, informează DPA. 'Kos are o leziune ligamentară la picior. Nu va face deplasarea la Baku și, de asemenea, nu va putea juca împotriva lui Eintracht F
Tenis: Angelique Kerber va fi distinsă cu premiul Legendă a Sportului în Germania
Marea personalitate a tenisului german, Angelique Kerber, va fi onorată cu premiul ''Legendă a Sportului'' în cadrul Balului Sportului German, care va avea loc la Frankfurt pe 7 noiembrie, scrie DPA. Premiul ''Legendă a Sportului'' este acordat sportivilor germani care nu doar că au atins performanțe de ge











