Box: Legendele Floyd Mayweather și Manny Pacquiao se vor înfrunta din nou, după 11 ani
Americanul Floyd Mayweather și filipinezul Manny Pacquiao, două legende ale boxului, se vor înfrunta din nou într-un meci profesionist, după mai bine de unsprezece ani de la prima lor confruntare, pe 19 septembrie la Las Vegas, a anunțat viitorul difuzor Netflix, citat de AFP.
Mayweather (48 ani) și-a anunțat vineri reîntoarcerea în ring, în timp ce Pacquiao (47) și-a făcut deja revenirea anul trecut. Cei doi foști multipli campioni mondiali s-au luptat în mai 2015, tot la Las Vegas. Americanul a obținut atunci victoria, menținându-și invincibilitatea ca profesionist.
'Floyd și cu mine am oferit lumii ceea ce rămâne cea mai mare luptă din istoria boxului. Fanii au așteptat destul de mult, merită această revanșă', a precizat Pacquiao într-un comunicat.
Două dintre cele mai mari nume din istoria boxului, Mayweather și Pacquiao, s-au înfruntat în 2015 în 'Meciul secolului', care a generat încasări record, deși spectacolul sportiv în sine a fost dezamăgitor.
Mayweather (50 victorii în tot atâtea meciuri), care împlinește marți 49 de ani, s-a retras în 2017 și a participat de atunci la numeroase meciuri demonstrative. El a programat în mod special un meci non-profesionist în primăvara anului 2026 împotriva unei alte legende a boxului, compatriotul său Mike Tyson.
Pacquiao (62 de victorii, 8 înfrângeri, 3 remize) a revenit în ring pentru un meci profesionist în iulie anul trecut, la vârsta de 46 de ani, terminând la egalitate cu americanul Mario Barrios.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal feminin: Coreea de Nord și Spania joacă duminică în finala CM Under-20
Coreea de Nord, campioana mondială din 2024, și Spania, campioana din 2022, joacă duminică, la Lodz (Polonia), finala Cupei Mondiale de fotbal feminin la categoria Under-20, scrie EFE. Coreea de Nord, cu tei titluri mondiale în palmares (2006, 2016, 2024) s-a calificat în finală după ce a învins Columbia cu 3-0, în timp
Fotbal: Argentina lucrează la prelungirea contractului lui Lionel Scaloni ca selecționer
Argentina se află în mijlocul negocierilor pentru reînnoirea contractului lui Lionel Scaloni ca antrenor al echipei naționale de fotbal, transmite EFE. Scaloni a condus Argentina spre victoria la Campionatul Mondial din 2022, desfășurat în Qatar, și în finala CM 2026 din SUA, Mexic și Canada, iar contractul său actual e
Rugby: Ucigașii argentinianului Aramburu, condamnați la sentințe de 19 și 26 de ani închisoare
Ucigașii jucătorului argentinian de rugby Federico Martín Aramburu, pe 19 martie 2022, au primit vineri condamnări la închisoare între 19 și 26 de ani din partea Tribunalului Penal din Paris, scrie EFE. Fostul ofițer militar Loik Le Priol a primit 26 de ani de închisoare, pentru uciderea prin împușcare a lui Aram
Fotbal: Supercupa Italiei 2026 se joacă pe San Siro între Inter și Lazio
Supercupa Italiei la fotbal va reveni la formatul său cu un singur meci anul acesta și se va juca din nou pe pământ italian, pe San Siro din Milano, după patru ediții consecutive în Arabia Saudită, a decis vineri comisia de conducere a Serie A, conform EFE. Meciul le va opune pe Inter Milano, dirijată de Cristian Chivu, campioana ș
Fotbal - Liga Națiunilor: Mbappe, accidentat la genunchi, a părăsit lotul Franței
Căpitanul Franței, Kylian Mbappe, care a părăsit terenul în repriza secundă după ce a marcat golul victoriei în meciul de vineri din Liga Națiunilor cu Turcia (1-0), va părăsi cantonamentul echipei naționale ''pentru a evita orice riscuri'', a declarat selecționerul Zinedine Zidane pentru TF1, conform AFP. ''
Tenis - Cupa Laver: Europa conduce Restul Lumii cu 3-1 după prima zi
Echipa de tenis a Europei conduce echipa Restului Lumii, deținătoarea trofeului, cu 3-1 după prima zi a Cupei Laver, care a început vineri la Londra în arena O2, scrie AFP. În primele partide de simplu, norvegianul Casper Ruud l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo cu 6-7 (4), 6-4, 10-8, americanul Brandon Naka
Tenis: Gabriela Ruse s-a oprit în sferturile turneului de la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de maghiara Anna Bondar, a șasea favorită, cu 6-4, 1-6, 6-2, sâmbătă, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Ruse (28 ani, 66 WTA), a patra favorită, s-a înclinat după două ore și 24 de minute, &
Volei masculin: Franța și Polonia vor juca finala Campionatului European
Echipele Franței, campioana olimpică en titre, și Poloniei, deținătoarea titlului continental, vor juca finala Campionatul European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda, România. Vineri, în semifinale, Polonia a trecut de Slovenia cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-18), la Milano. Câ
VIDEO Fotbal: Zidane a debutat cu o victorie la echipa Franței, în Liga Națiunilor; remiză între Polonia și Bosnia-Herțegovina
Zinedine Zidane a debutat cu o victorie în postura de selecționer al naționalei Franței, 1-0 cu Turcia, în deplasare, vineri seara, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. Starul Kylian Mbappe (54) a marcat singurul gol al partidei, pe care Turcia a încheiat-o în inferioritate, după eliminarea portarul
Fotbal: România, învinsă de Suedia cu 2-1, la debutul în noul sezon al Ligii Națiunilor (FOTO-VIDEO)
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor. Vedetele Alexander Isak (20) și Viktor Gyokeres (43) au marcat golurile scandinavilor, în timp ce pentru România a înscris Dennis
Fotbal: Victorie clară pentru România, 3-0 cu Cipru, în preliminariile Campionatului European U21
Selecționata Under-21 a României a învins formația Ciprului cu scorul, de 3-0 (2-0), vineri seara, la Larnaca, într-un meci din Grupa A a preliminariilor Campionatului European de fotbal pentru tineret din 2027. Ioan Vermeșan (34 - penalty) a deschis scorul, după un fault comis de Christodoulou asupra lui Kevin Ciubotaru. Vermeșan, proaspătul
Fotbal: Manchester City, găsit vinovat de încălcarea a 114 reguli financiare din Premier League (presă)
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepție, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ale ligii engleze de fotbal, au relatat vineri publicațiile The Athletic și The Times, conform Reuters. Conform surselor citate, gruparea se pregătește să facă apel. Premier League a refuzat să comenteze. 'Este un
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, principala favorită, eliminată în sferturi, la Singapore (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), principala favorită, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, de canadianca Leylah Fernadez (31 WTA), favorită nr. 6, cu 6-2, 7-5. Fernandez, finalista de la US Open 2021, s-a impus după o partidă de o
MotoGP: Două noi circuite incluse în sezonul competițional 2027
Două circuite noi au fost incluse în calendarul sezonului 2027 din MotoGP, care va cuprinde 22 de Mari Premii ce vor avea loc între lunile martie și noiembrie, a anunțat vineri organismul internațional de conducere a acestui sport, scrie AFP. 'Primul este circuitul din Buenos Aires, prin care MotoGP își consolidează prezența în Amer
Fotbal: Brazilia, doar o remiză (1-1) cu Australia, într-un meci amical disputat la Townsville
Brazilia a remizat, scor 1-1, cu Australia, într-un meci amical disputat vineri la Townsville, în Queensland, grație unui gol egalizator marcat de Rayan în ultimele secunde ale timpului adițional, scrie AFP. În primul meci al Braziliei de la eliminarea din optimile de finală ale Cupei Mondiale în fața Norvegiei, la începutul














