Fotbal: Nu suntem într-un moment bun, recunoaște antrenorul echipei FC Barcelona
Antrenorul campioanei en titre a Spaniei, FC Barcelona, Hansi Flick, a recunoscut după ce a pierdut primul loc în La Liga, în urma eșecului suferit luni la Girona (1-2), că echipa sa nu traversează 'un moment bun' și a refuzat să folosească drept scuză posibilul fault asupra lui Jules Kounde în faza premergătoare celui de-al doilea gol al gazdelor, informează EFE.
'Nu vreau să vorbesc despre asta pentru că eu cred că toată lumea a văzut ce s-a întâmplat, dar până la urmă, Girona a meritat (victoria) în repriza a doua. Au avut multe ocazii, iar noi ne-am apărat deosebit de prost pe contraatac, pentru că am fost prea deschiși', a explicat tehnicianul german.
De asemenea, el a dezvăluit că explicațiile arbitrului Cesar Soto Grado de la finalul meciului, despre faza premergătoare golului de 2-1 nu l-au convins și a recunoscut că ar fi putut vorbi mai mult despre această polemică dacă Barca 'ar fi jucat bine, pentru că astfel pare o scuză, o lamentare'.
Flick a mai spus că și-a văzut jucătorii oarecum obosiți sau lipsiți de prospețime, dar i-a îndemnat să dea dovadă de 'foame de a câștiga fiecare meci' și a subliniat că după înfrângerea dureroasă din meciul cu Atletico Madrid (scor 0-4), joi seara, în prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei, era 'mai important' ca elevii săi să câștige pe stadionul Montilivi.
Antrenorul Barcelonei le-a acordat două zile libere jucătorilor săi pentru a se 'reseta' și a asigurat că se așteaptă ca aceștia să revină cu o 'mentalitate diferită'. El a adăugat că fiecare sezon este 'un drum lung' și că Barca are 'timp să-și recapete cea mai bună formă' și va 'lupta' pentru titluri.
Barca a beneficiat de un penalty în finalul primei părți a jocului cu Girona, ratat însă de Lamine Yamal, care a trimis mingea în bară (45+2), înainte de a deschide scorul în repriza secundă, prin fundașul Paul Cubarsi, care a expediat balonul în poartă cu capul, după o centrare a lui Jules Kounde (60).
Girona a egalat prin Thomas Lemar (62), iar apoi au marcat golul victoriei în minutul 87, prin Fran Beltran, într-un moment în care FC Barcelona reclama un fault asupra lui Kounde.
În urma acestui eșec, FC Barcelona a rămas cu 58 de puncte și se află pe locul secund în clasament, fiind depășită de Real Madrid (60 puncte), învingătoare sâmbătă pe teren propriu în partida cu Real Sociedad (scor 4-1). Girona ocupă poziția a 12-a, cu 29 de puncte, la cinci puncte de zona retrogradabilă.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: CS Dinamo București, învinsă în Belgia, în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa belgiană Coretec Oostende, cu scorul de 84-80 (18-11, 18-25, 18-22, 30-22), marți seara, la Oostende, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo era la egalitate la jumătatea confruntării, 36-36, apoi a condus inclusiv în debutul ultimului sf
Box: Richard Oghinciuc și-a asigurat o medalie la Europenele Under-15
Pugilistul român Richard Ovidiu Ioasaf Oghinciuc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia), marți, după ce l-a învins în sferturile de finală pe georgianul Luka Goghiașvili, la puncte (4-1). Oghinciuc va boxa în semifinală contra lituanianului Matas Stanslovas, pe 24 octombr
Box: Robert-Zsolt Buzas, calificat în optimile Mondialelor Under-19
Pugilistul român Robert-Zsolt Buzas s-a calificat, marți, în optimile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe armeanul Gor Harutiunian. Buzas va boxa în optimi contra azerului Șahin Aslanov, pe 22 octombrie.
Fotbal: Borussia Dortmund a câștigat la limită în Azerbaidjan, în Liga Campionilor
Borussia Dortmund a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sabah FK, marți, la Baku, într-un meci din etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal. Ambele goluri ale Borussiei au fost înscrise de guineeanul Serhou Guirassy (10, 53), în timp ce pentru gazde a înscris fundașul sud-african Aden McCarthy (39).
Tenis: Rusul Karen Hacianov, în optimi la Almatî (ATP)
Jucătorul rus de tenis Karen Hacianov (25 ATP), favorit nr. 5, s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.075.160 de dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-2, 6-4, de japonezul Rei Sakamoto (124 ATP), venit din calificări. Hacianov, câștigător aici în 2
Fotbal: Președintele FIFA, Gianni Infantino, continuă la Tokyo campania sa pentru realegere
Campania elvețianului Gianni Infantino pentru realegerea în funcția de președinte al FIFA se va desfășura în această săptămână în Japonia, miercuri fiind programată o întâlnire cu reprezentanții Confederației Asiatice de Fotbal, transmite Associated Press. Acest demers are loc după ce Infantino și-a cerut scuze săptămâ
Fotbal: Adversarele lui Inter din Liga Campionilor nu au nimic de pierdut, a spus Cristian Chivu
Echipele care vin să joace împotriva lui Inter Milano pe San Siro, în Liga Campionilor, nu au nimic de pierdut, a declarat Cristian Chivu, antrenorul formației lombarde, scrie site-ul calciomercato.com. Inter nu-și mai permite niciun pas greșit. Victoria este absolut obligatorie dacă echipa dorește să mai spere să ajungă în optimile de finală
Fotbal: Mourinho a declarat că niciunul dintre jucătorii săi nu este 'de neatins'
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat marți, în ajunul meciului din Liga Campionilor împotriva lui RB Leipzig, că niciunul dintre jucătorii săi nu este 'de neatins' în viziunea sa, relatează AFP. Întrebat despre starul brazilian Vinicius Junior, care este suspendat pentru următoarele trei meciuri di
Tenis: Cariera lui Monfils 's-a încheiat brusc din cauza situației noastre', a explicat Svitolina
Cariera lui Gael Monfils 's-a încheiat brusc din cauza situației noastre', a explicat marți jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, a doua zi după ce a anunțat divorțul de tenismanul francez, informează site-ul eurosport.fr
Tenis: Sara Bejlek va fi adversara Soranei Cîrstea în optimi de finală la Ningbo (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Sara Bejlek va fi adversara româncei Sorana Cîrstea în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), după ce a trecut marți, în primul tur, de americanca Alycia Parks, 4-6, 6-3, 6-3. Sara Bejlek este locul 32 WTA, în timp ce Alycia Parks, locul 64 WTA, este un lucky loser la acest turneu,
Fotbal: Slavia Praga va renunța la serviciile internaționalului ceh Tomas Chory pentru indisciplină
Clubul Slavia Praga vrea să renunțe la serviciile atacantului său Tomas Chory din cauza indisciplinei, cel mai recent incident fiind eliminarea sa în ultimul meci de campionat, a relatat marți postul public de radio Cesky Rozhlas, citat de EFE. Potrivit antrenorului Slaviei, Jindrich Trpisovsky, internaționalul ceh de 31 de ani nu va juca în a trei
Hochei: NHL - New York Rangers își menține invincibilitatea pe teren propriu
Echipa New York Rangers a învins cu scorul de 5-2 formația Anaheim Ducks, într-un meci din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), disputat luni seara la arena newyorkeză Madison Square Garden. Oliver Bjorkstrand a reușit o dublă pentru Rangers în acest joc, celelalte goluri ale gazdelor fiind marcate de
Fotbal: Liverpool monitorizează situația lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid
FC Liverpool monitorizează situația fostului său jucător Trent Alexander-Arnold - care nu traversează o perioadă prea bună la actualul său club, Real Madrid -, în vederea unei posibile ''repatrieri'' a acestuia, scrie presa britanică. Potrivit site-ului Teamtalk, internaționalul englez este tot mai nemulțumit de timpul li
Fotbal: Parchetul financiar francez solicită un proces pentru atribuirea Mondialului din 2022
Un proces care vizează atribuirea Cupei Mondiale de fotbal din 2022 Qatarului devine tot mai probabil, după ce o analiză detaliată a documentelor depuse de Parchetul Național Financiar (PNF) din Franța a scos la iveală un presupus mecanism de corupție, conceput pentru a ''neutraliza'' un vot care i-ar fi fost nefavorabil emiratului, informează AFP.
Fotbal: Antrenorul Massimiliano Allegri (Napoli), încrezător în jucătorii săi că vor redresa startul slab
Antrenorul echipei de fotbal Napoli, Massimiliano Allegri, insistă că jucătorii săi se bucură în continuare de ''încrederea sa necondiționată'', în timp ce formația italiană încearcă să se redreseze după un început slab de sezon în care ocupă locul 9 în Serie A, notează DPA. Înfr&










