Tenis: Arina Sabalenka, lider incontestabil în clasamentul WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 31
Belarusa Arina Sabalenka rămâne lider incontestabil în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, conform AFP, în timp ce românca Sorana Cîrstea a urcat pe locul 31, după titlul cucerit la Transylvania Open.
Sabalenka are peste trei mii de puncte avans față de următoarea clasată, poloneza Iga Swiatek, în vreme ce avantajul acesteia față de kazaha Elena Rîbakina, ocupanta locului al treilea, este de mai puțin de 500 de puncte.
Ucraineanca Elina Svitolina a urcat un loc față de săptămâna trecută și este acum pe 9.
Cehoaica Sara Bejlek, campioana de la Abu Dhabi a făcut un salt impresionant, de 63 de locuri, ajungând pe poziția a 38-a în lume. Câștigătoarea titlului la Ostrava, Katie Boulter, a urcat pe 84, saltul britanicei fiind de 36 de locuri.
Britanica de origine română Emma Răducanu, finalistă la Cluj-Napoca, a urcat cinci poziții și se află acum pe 25.
Sorana Cîrstea a devenit cea mai bună jucătoare română după trofeul de la Transylvania Open, urcând șase poziții, până pe 31. Jaqueline Cristian a coborât doar un loc și se află pe 36, iar Gabriela Ruse se menține pe 72.
Cîrstea e cea mai bună româncă și la dublu, pe 55, un loc mai sus ca săptămâna trecută. Elena-Gabriela Ruse a revenit în top 100 după un salt de 16 locuri.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 10.990 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 7.978
3 (3). Elena Rîbakina (Kazahstan) 7.523
4 (4). Amanda Anisimova (SUA) 6.680
5 (5). Coco Gauff (SUA) 6.423
6 (6). Jessica Pegula (SUA) 6.103
7 (7). Mirra Andreeva (Rusia) 4.731
8 (8). Jasmine Paolini (Italia) 4.267
9 (10). Elina Svitolina (Ucraina) 3.205
10 (11). Ekaterina Alexandrova (Rusia) 3.200
..........................................................................
31 (36). Sorana Cîrstea 1.499
36 (35). Jaqueline Cristian 1.307
72 (72). Elena-Gabriela Ruse 892
148 (147). Irina-Camelia Begu 485
181 (179). Anca Todoni 387
209 (206). Miriam Bulgaru 346
298 (295). Elena Ruxandra Bertea 215
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Elise Mertens (Belgia) 8.600 puncte
2 (2). Katerina Siniakova (Cehia) 7.515
3 (3). Jasmine Paolini (Italia) 7.195
3 (3). Sara Errani (Italia) 7.195
5 (5). Taylor Townsend (SUA) 6.915
6 (6). Veronika Kudermetova (Rusia) 6.613
7 (7). Shuai Zhang (China) 5.808
8 (9). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 5.790
9 (10). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.666
10 (11). Ana Danilina (Kazahstan) 5.590
.................................................................
55 (56). Sorana Cîrstea 1.470
100 (116). Elena-Gabriela Ruse 770
145 (148). Monica Niculescu 546
166 (147). Jaqueline Cristian 482
185 (165). Irina-Camelia Begu 430
198 (228). Irina Bara 406
...
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Roland Garros
Numărul 1 mondial al tenisului feminin, belarusa Arina Sabalenka, ce încearcă să câștige în premieră turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, a acces marți în turul al doilea, învingând-o pe spaniola Jessica Bouzas Maneiro, numărul 50 mondial, cu 6-4, 6-2, după o oră și 15 minute de joc, transmite AFP Vicec
Fotbal: Toronto, expresie de multiculturalism la prezentarea trofeului Cupei Mondiale în piața din fața primăriei
Sute de fani purtând culorile țărilor de pe mapamond s-au adunat luni în fața clădirii primăriei din Toronto pentru a vedea trofeul Cupei Mondiale de fotbal, furnizând o perspectivă unică a spectacolului multicultural pe care orașul canadian promite să îl ofere cu prilejul turneului final care începe luna viitoare, relatează Reuters.
Baschet: Prețul minim pentru un bilet la finala NBA - 3.400 de dolari
Fanii echipei New York Knicks, care s-a calificat în finala ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume astronomice pentru a putea asista la meciurile echipei lor din arena Madison Square Garden, astfel că cel mai accesibil bilet va costa 3.400 de dolari, informează EFE. Pentru prima dată din 1999, New Y
Fotbal: Gennaro Gattuso va fi noul antrenor al echipei Lazio Roma (presă)
Antrenorul Gennaro Gattuso, care s-a despărțit de selecționata Italiei după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, va prelua conducerea tehnică a echipei de fotbal Lazio Roma, anunță mass-medalia italiană. Gattuso îl va înlocui la Lazio pe compatriotul său Maurizio Sarri, sub comanda căruia gruparea de pe Stadio Olimpico s-a clasat pe l
Fotbal: Contracandidatul lui Florentino Perez la președinția clubului Real Madrid promite transferuri spectaculoase
Omul de afaceri spaniol Enrique Riquelme, contracandidatul lui Florentino Perez la președinția clubului Real Madrid, a anunțat că va efectua transferuri spectaculoase dacă va fi ales la conducerea celei mai titrate grupări din fotbalul mondial. Riquelme, președintele grupului Cox, specializat în apă și energie regenerabilă, susține că a obținut deja semn
Baschet masculin: Sasa Obradovic, demis de pe banca tehnică a echipei Steaua Roșie Belgrad
Antrenorul sârb Sasa Obradovic a fost demis din funcția de antrenor principal al echipei de baschet masculin Steaua Roșie Belgrad după înfrângerea în semifinala Ligii Adriatice în fața principalei sale rivale, Partizan Belgrad, a anunțat, luni, Euroliga, citată de EFE. Obradovic, care antrenase anterior echipa Steaua Roșie î
Tenis: Eva Lys, adversara Soranei Cîrstea în turul al doilea la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea o va înfrunta pe germanca Eva Lys în runda a doua a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce sportiva de origine ucraineană a surclasat-o pe croata Petra Marcinko, cu 6-3, 6-0. Marcinko obținuse sâmbătă primul său titlu WTA din carieră, la Rabat. Cîr
Auto: Felix Rosenqvist a câștigat cel mai mare premiu din istoria cursei Indy 500
Pilotul suedez Felix Rosenqvist (Meyer Shank Racing) a câștigat un premiu record de 4,34 milioane de dolari pentru victoria sa în celebra Cursă de 500 de mile de la Indianapolis, au anunțat luni organizatorii, citați de EFE.
Tenis: Gael Monfils, învins în primul tur la ultima sa participare la Roland Garros
Tenismanul francez Gael Monfils (39 ani), aflat pe locul 218 în lume, a fost învins, luni, de conaționalul Hugo Gaston (118 ATP), cu 6-2, 6-3, 3-6, 2-6, 6-0, în prima rundă a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Pentru Monfils, care dispută ultimul sezon în circuitul profesionist, a fost ultima din cele 19 participări la Internaț
Fotbal: Lionel Messi se confruntă cu o 'oboseală musculară', cu trei săptămâni înaintea Cupei Mondiale
Lionel Messi se confruntă cu o 'oboseală musculară' la ischiogambierul stâng, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea startului Cupei Mondiale de fotbal, a anunțat Inter Miami, luni, după ce superstarul argentinian a fost nevoit să părăsească terenul în timpul ultimului meci al echipei sale înaintea turneului final, informează Reuters.
VIDEO Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Kamila Rahimova, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, luni seara, în prima rundă a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Jaqueline Cristian (27 ani, 32 WTA), care venea după o semifinală la Strasbourg, s-a înclinat după aproape trei ore de joc în fața uz
Fotbal: AC Milan l-a demis pe antrenorul Massimiliano Allegri după ratarea calificării în Liga Campionilor
Clubul italian de fotbal AC Milan l-a demis luni pe antrenorul Massimiliano Allegri după ratarea calificării în Liga Campionilor, informează AFP și ANSA. Massimiliano Allegri, în vârstă de 58 de ani, revenise anul trecut pe banca echipei de șapte ori campioană a Europei, pe care a mai pregătit-o între 2010 și 2024.
Fotbal: Mexicul acceptă 'fără probleme' să găzduiască Iranul în timpul CM 2026 (președintă)
Mexicul acceptă 'fără probleme' să găzduiască echipa de fotbal a Iranului în timpul Cupei Mondiale 2026, după ce această națională și-a anunțat sâmbătă intenția de a-și stabili tabăra de bază la Tijuana în loc de Tucson, în Statele Unite, a anunțat luni președinta mexicană Claudia Sheinbaum, citată de AFP. '
Tenis: Jucătorii trebuie 'să supraviețuiască' pe căldura de la Roland Garros, a spus francezul Arthur Rinderknech
Jucătorii de tenis trebuie 'să supraviețuiască' și 'să reziste' în căldura intensă de la Roland Garros, consideră Arthur Rinderknech, francezul cel mai bine clasat din turneul parizian, care s-a calificat luni în runda a doua, scrie AFP. Când a fost întrebat cum să gestioneze căldura, Rinderknech a răspu
Fotbal: Fundașul Abdulhamid va ajunge cu întârziere în cantonamentul Arabiei Saudite după ce i-a fost furat pașaportul
Fundașul saudit Saud Abdulhamid va ajunge târziu în cantonamentul echipei naționale înaintea Cupei Mondiale, după ce pașaportul i-a fost furat în timpul unui jaf la Amsterdam, a anunțat luni Federația saudită de fotbal (SAFF), informează Reuters. 'Federația saudită de fotbal dorește să ofere o actualizare oficială c














