Tenis: WTA dă dreptate jucătoarelor care solicită mai multă intimitate în afara terenului
Asociația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) a declarat că apelurile jucătoarelor pentru mai multă intimitate în afara terenului la turnee au fost complet justificate, după ce imagini cu Coco Gauff rupându-și racheta în urma înfrângerii ei în sferturile de finală de la Australian Open au stârnit dezbateri intense, scrie Reuters.
Americanca Gauff, a treia favorită, a căutat un loc fără camere video pentru a-și canaliza frustrările - la scurt timp după ce a pierdut în fața ucrainencei Elinei Svitolina, marți, și a fost nemulțumită să afle că înregistrarea video - cu ea lovind în mod repetat cu racheta pe podea, lângă zona de apel de pe Rod Laver Arena - a fost difuzată în întreaga lume.
Iga Swiatek, Jessica Pegula și Amanda Anisimova s-au numărat printre jucătoarele care au subliniat lipsa de intimitate, iar WTA a fost de acord că ''ar trebui luate măsuri''.
''Recentele îngrijorări exprimate de jucătoarele WTA la Australian Open cu privire la camerele video din zonele din afara terenului sunt complet valide'', a declarat joi președinta WTA, Valerie Camillo. ''Aceasta este o solicitare foarte umană și justă - sportivele au nevoie de spații unde să se poată recupera și să nu se simtă constant sub supraveghere. Asigurarea acestui spațiu face parte din responsabilitatea noastră ca sport. WTA se angajează să-și asculte jucătoarele și să acționeze în funcție de astfel de preocupări'', se mai arată în comunicat.
Tennis Australia, care organizează primul turneu de Grand Slam din anul acesta, a explicat că au fost amplasate camere video în zonele de încălzire și relaxare pentru a oferi fanilor o ''conexiune mai profundă'' cu jucătoarele, dar că va colabora cu acestea pentru a găsi soluții la preocupările lor.
''Vrem să ascultăm jucătoarele, vrem să înțelegem cu adevărat care sunt nevoile și dorințele lor'', a declarat directorul turneului, Craig Tiley, pentru Tennis Channel. ''Deci, aceasta este prima întrebare pe care o vom pune; v-am ascultat și orice ajustări trebuie să facem, le vom face. Este o linie fină între promovarea jucătoarelor, promovarea evenimentului și locul în care sunt camerele'', a mai spus Tiley.
WTA a anunțat că a luat deja măsuri pentru a reduce numărul de camere în zonele din afara terenului la turneele sale: ''Am adoptat acest standard deoarece suntem de acord că ar trebui să existe limite clare și respectuoase în zonele din afara terenului. Credem că această problemă ar trebui revizuită de organizatorii turneului și de partenerii de difuzare pentru a se asigura că sunt stabilite limite adecvate.'' AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto-F1: Norris (McLaren) reclamă suspendarea argentinianului Colapinto (Alpine) pentru o cursă
Campionul mondial en-titre de Formula 1, britanicul Lando Norris (McLaren), care a fost forțat să se retragă de la Marele Premiu al Azerbaidjanului de sâmbătă, în urma unei erori grave a lui Franco Colapinto (Alpine), a cerut Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să îl suspende pe pilotul argentinian pentru o cursă din Formula 1, scrie AFP
Fotbal - Liga Națiunilor: Suedia, fără vedeta Isak, în meciul retur cu România
Atacantul suedez Alexander Isak va rata cele trei meciuri rămase din faza grupelor Ligii Națiunilor, inclusiv returul cu România din 5 octombrie din București, din cauza unei accidentări minore și va reveni la echipa sa Liverpool, a anunțat duminică Federația Suedeză de Fotbal, conform Reuters. Atacantul de 27 de ani a deschis scorul &ic
Germania a ales orașul Munchen pentru a organiza JO din 2036, 2040 sau 2044
Candidată pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară în 2036, 2040 sau 2044, Germania și-a exprimat sâmbătă sprijinul pentru candidatura orașului Munchen, o propunere puternică susținută de populația locală, sperând să valorifice prestigiul capitalei bavareze pentru a convinge Comitetul Internațional Olimpic (CIO), scrie AFP.
Fotbal: Spania vrea să găzduiască faza finală a Ligii Națiunilor din 2027
Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF) a solicitat să găzduiască semifinalele și finala Ligii Națiunilor, programate pentru 9-13 iunie 2027, pe stadionul Jose Zorrilla din Valladolid și pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, transmite EFE. Cele două semifinale și finala, care se va juca pe stadionul lui Real Madrid, vor avea loc după sferturi
Atletism: Etiopianul Guye Adola, învingător pentru a doua oară în maratonul de la Berlin
Atletul etiopian Guye Adola a câștigat duminică proba de maraton de la Berlin, al doilea său succes după cel din 2021, cu un nou record personal pe distanța clasică de 42,195 km - 2 h 02 min 50 sec, transmite AFP. Adola, 35 de ani, i-a devansat pe conaționalul său Gemechu Dida (2 h 03 min 19 sec), respectiv pe tanzanianul David Geay (2h
Fotbal: Președintele lui City îi liniștește pe fani - Ancheta este departe de a fi încheiată
Procedurile împotriva lui Manchester City pentru presupuse abateri financiare sunt ''departe de a se fi încheiat'', a comentat președintele clubului englez, Khaldoon Al Mubarak, într-o scrisoare deschisă adresată suporterilor, sâmbătă, conform AFP. Manchester City a fost găsită vinovată de multiple infra
Tenis: Australianca Kimberly Birrell a câștigat primul său titlu WTA la Seul
Jucătoarea australiană de tenis Kimberly Birrell (nr. 60 mondial) a câștigat duminică primul său titlu în circuitul feminin, după ce s-a impus cu 6-4, 6-2 în fața conaționalei sale Maya Joint (99), în finala turneului WTA 250 de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, scrie AFP. Finalistă l
Fotbal - Liga Națiunilor: De la Fuente - Cred că am avut jocul sub control contra Angliei
Spania a dominat, per total, meciul cu Anglia, a declarat antrenorul campioanei mondiale, Luis de la Fuente, după victoria cu 3-2 pe Wembley în Liga Națiunilor, sâmbătă, la Londra, scrie AFP. ''Jocul a fost sub control în cea mai mare parte a timpului, cu excepția a șase sau șapte minute când ne-au lovit puterni
Fotbal: Mbappe, indisponibil între 10 și 12 zile după accidentarea la genunchi
Starul francez Kylian Mbappe, de la Real Madrid, a suferit o hiperextensie a capsulei posterioare a genunchiului stâng, în meciul Franței din Turcia în Liga Națiunilor, a anunțat clubul spaniol sâmbătă, iar timpul de recuperare este estimat între 10 și 12 zile, conform EFE. ''În urma testelor efectua
Fotbal - Liga Națiunilor: Tuchel, antrenorul Angliei - Am fost mai buni
Germanul Thomas Tuchel, antrenorul Angliei, a afirmat că echipa sa a fost mai bună împotriva Spaniei, în ciuda înfrângerii de pe Wembley (2-3), și a dat vina pe greșelile individuale pentru rezultatul de sâmbătă din Liga Națiunilor, scrie EFE. ''Startul nostru a fost teribil, cel mai prost posibil, a recun
Ciclism: Olandeza Demi Vollering, noua regină a cursei de fond la Mondialele de la Montreal
Ciclista olandeză Demi Vollering a încununat un sezon excepțional cu primul său titlu mondial în cursa de fond, sâmbătă, în cadrul Campionatelor Mondiale UCI de ciclism pe șosea de la Montreal (Canada), scrie AFP. După 180,4 km, pe exigentul circuit canadian Mont-Royal, Vollering a învins-o într-un sprint st
Tenis: Europa conduce Restul Lumii cu 7-5 în Cupa Laver după ziua de sâmbătă
Echipa de tenis a Europei se menține în avantaj (7-5) contra echipei Restului Lumii, deținătoarea trofeului, și după ziua de sâmbătă din Cupa Laver, care a început vineri la Londra în arena O2, scrie AFP. În partidele de simplu de sâmbătă, în care victoriile valorează două puncte, tânărul america
Șah: Kazahul Timur Turlov a devenit noul președinte al FIDE
Omul de afaceri kazah Timur Turlov a devenit sâmbătă noul președinte al Federației Internaționale de șah (FIDE), după ce l-a învins la vot, în al doilea tur de scrutin, pe candidatul german Wadim Rosenstein în adunarea generală de la Samarkand, în Uzbekistan, transmite EFE. În primul tur al alegerilor de la
Volei masculin: Polonia a câștigat al doilea său titlu european la rând
Selecționata Poloniei a cucerit al doilea său titlu continental la rând, după ce a învins Franța, campioana olimpică en titre, cu scorul de 3-1 (31-29, 25-19, 20-25, 25-16), sâmbătă seara, la Milano, în finala Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România.
VIDEO Fotbal: Spania a câștigat cu 3-2 pe Wembley, în Liga Națiunilor
Reprezentativa Spaniei, campioana mondială en titre, a învins Anglia cu scorul de 3-2, sâmbătă seara, pe Wembley, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor.














