Fotbal: Patronul clubului PAOK a transmis un mesaj pentru familiile îndoliate și pentru suporterii răniți
Omul de afaceri grec Ivan Savvidis, patronul clubului de fotbal PAOK Salonic, la care antrenor este românul Răzvan Lucescu, a emis, marți, o declarație de presă în urma tragediei în care și-au pierdut viața șapte suporteri ai echipei elene, potrivit site-ului oficial al clubului.
''O tragedie de nedescris a bătut astăzi la ușa noastră. Sunt devastat de pierderea nedreaptă a tinerilor, fani ai echipei noastre iubite, care au călătorit să fie alături de PAOK'', a transmis patronul clubului.
''Transmit condoleanțe familiilor și milioanelor de compatrioți ai noștri. Dumnezeu să le odihnească sufletele'', a mai comunicat Savvidis.
''Acești copii, copiii lui PAOK, sunt copiii noștri, ei sunt membri ai familiei extinse. Facem tot ce putem pentru familia noastră și nu vom lăsa pe nimeni la voia întâmplării. Gândurile mele se îndreaptă către cei apropiați ai lor. Mă rog ca totul să decurgă bine pentru cei care sunt răniți și care duc o luptă critică în aceste ore'', a concluzionat Ivan Savvidis.
Și președintele Greciei, Konstantinos Tassoulas, și-a exprimat tristețea și condoleanțele sale în urma tragicului accident din România. Tassoulas s-a declarat 'profund întristat' la aflarea veștii despre accident, care a luat viețile suporterilor clubului din Salonic. El a descris pierderile de vieți ca fiind ''foarte tulburătoare'' și le-a transmis recuperare rapidă celor răniți.
Premierul elen Kyriakos Mitsotakis s-a arătat 'profund șocat' la auzul veștii despre accidentul care a costat viața a șapte suporteri.
''Sunt profund șocat să fiu informat despre tragicul eveniment din România, care a costat viața a șapte tineri greci. Guvernul elen și ambasada noastră cooperează cu autoritățile locale și oferă tot sprijinul posibil', a scris Mitsotakis pe contul său dintr-o rețea de socializare.
'În astfel de momente dificile, alături de toți cetățenii greci, îmi exprim cele mai sincere condoleanțe față de familiile victimelor și de familia PAOK. Dorința noastră este o recuperare rapidă pentru cei răniți. Gândurile noastre sunt alături de ei'', a mai transmis premierul grec.
Șapte persoane și-au pierdut viața, iar trei au fost rănite, marți, într-un accident rutier petrecut pe DN 6 din județul Timiș, fiind vorba despre suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, potrivit ambasadei Greciei în România.
Microbuzul, înmatriculat în Grecia, se îndrepta spre Franța, unde PAOK va juca, joi, cu echipa Olympique Lyon, în ultima etapă din Europa League. AGERPRES/(AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Europa, Asia, America de Nord, Centrală și Caraibe cer transparență din partea FIFA
Confederațiile Europei, Asiei și Americii de Nord, Centrale și Caraibe (UEFA, AFC și CONCACAF) au publicat o scrisoare deschisă către familia fotbalului, apelând la unitate între toate părțile interesate și la o mai mare transparență a FIFA în procesele sale, în urma unei încercări eșuate de a crea o companie pentru a promova Cupa Mondia
Ciclism: Francezul Alexis Guerin, noul lider din Turul Portugaliei
Francezul Alexis Guerin a preluat conducerea în Turul ciclist al Portugaliei duminică, după ce a câștigat etapa regină a cursei, a patra, care s-a încheiat pe vârful Alto da Torre din Serra da Estrela (1.972 m), cel mai înalt punct de pe continentul portughez, scrie EFE. Guerin, de la echipa Anicolor/Campicarn, s-
Fotbal: Lionel Messi și-a condus tatăl pe ultimul drum
Lionel Messi și familia sa și-au luat rămas bun de la tatăl său, Jorge Messi, care a murit la vârsta de 68 de ani, duminică dimineață la cimitirul privat El Prado, situat la periferia orașului argentinian Rosario (provincia Santa Fe), într-o ceremonie privată, înconjurați de o echipă de securitate, scrie EFE. Starul lui Inter
Fotbal: Francezul Lucas Digne, de la Aston Villa la Paris Saint-Germain
Fundașul internațional francez Lucas Digne (Aston Villa) a semnat un contract pe trei ani cu Paris Saint-Germain, a anunțat campioana Europei și a Franței, duminică, conform AFP. Detaliile financiare ale tranzacției nu au fost dezvăluite, dar presa britanică a relatat că PSG a activat o clauză de reziliere de 8,5 milioane de lire sterline pent
Ciclism: Germanul Marco Brenner a câștigat a 83-a ediție a Turului Poloniei
Ciclistul german Marco Brenner (Tudor Pro) a triumfat în a 83-a ediție a Turului Poloniei, duminică, în timp ce ultima etapă, un contratimp individual de 12,5 km, a fost câștigată de elvețianul Stefan Kung (Tudor Pro). Desfășurată în circuit la Wieliczka, proba de contratimp a fost dominată de Kung cu timpul de 14 min 2
Tenis: Rîbakina și Gauff, în sferturi la Toronto (WTA)
Kazaha Elena Rîbakina, nr. 2 mondial, și americanca Coco Gauff (4) s-au calificat duminică în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. În optimi, Rîbakina, cap de serie 2, a învins-o pe rusoaica Liudmila Samsonova (55 WTA) după tre
Tenis: Americanul Shelton, campionul en titre, în sferturi la Montreal (ATP)
Tenismanul american Ben Shelton (nr. 10 mondial) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale de 9.415.724 dolari, duminică, după ce l-a eliminat pe brazilianul Joao Fonseca (27 ATP) cu 6-3, 7-6 (3). Shelton, cap de serie 5, singurul din Top 10 rămas în c
Atletism: Daria Vrînceanu a câștigat argintul la triplusalt, la Mondialele Under-20
Sportiva română Daria Vrînceanu a câștigat medalia de argint la triplusalt, duminică, la Campionatele Mondiale de atletism Under-20 de la Eugene (Oregon), cu 13,70 metri (season best). Aurul a fost cucerit de bulgăroaica Viktoria Anghelova, cu 13,91 metri, în timp ce bronzul a revenit atletei spaniole Ana Estrella De Le
Handbal masculin: România a câștigat M18 EHF Championship 2026
Selecționata României a câștigat M18 EHF Championship 2026, eșalonul secund al Campionatului European de handbal masculin Under-18, duminică, la Skopje (Macedonia de Nord), după ce a învins în finală echipa Lituaniei cu scorul de 32-23 (20-12). David Andrei Comănici (6 goluri), Ovidiu Buzu (5) și Ianis Alexandru Chiruț
Atletism: Alexandra Ștefania Uță, medaliată cu aur la Mondialele U20 în proba de 400 m garduri
Sportiva română Alexandra Ștefania Uță a cucerit medalia de aur în proba de 400 m garduri, duminică, la Campionatele Mondiale de atletism Under-20 de la Eugene (Oregon), cu un nou record al competiției, 55 sec 33/100. Medalia de argint a revenit atletei sud-africane Tumi Ramokgopa, în 55 sec 88/100, în timp ce bronzul a
Ciclism feminin: Demi Vollering a câștigat Turul Franței pentru a doua oară în cariera sa
Olandeza Demi Vollering (FDJ-Suez) a câștigat pentru a doua oară în cariera sa Turul Franței feminin, devenind prima ciclistă care reușește această performanță. Vollering s-a impus în cea de-a noua și ultima etapă, desfășurată duminică pe distanța de 99 km în jurul orașului Nisa, cu timpul de 2h 44 min 43 sec.
Tenis: Jannik Sinner a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.00 de la Cincinnati (SUA), din cauza unei probleme persistente la genunchi, au anunțat duminică organizatorii americani, citați de EFE. 'După ce m-am consultat cu medicii și echipa mea, trebuie să anunț că sunt nevoit să mă retrag de la t
Fotbal: Portughezul Samuel Costa, coleg cu Cristiano Ronaldo la Al-Nassr
Mijlocașul portughez Samuel 'Samu' Costa s-a despărțit de echipa spaniolă Mallorca și s-a transferat la formația saudită Al-Nassr, unde va fi coleg cu celebrul său compatriot Cristiano Ronaldo, informează EFE. Costa, în vârstă de 25 de ani, a evoluat începând din 2023 la Mallorca, după ce a mai jucat în cu
Ciclism: Germanul Marco Brenner a câștigat a 83-a ediție a Turului Poloniei
Ciclistul german Marco Brenner a câștigat cea de-a 83-a ediție a Turului Poloniei, la finalul etapei a șaptea (ultima), desfășurată duminică la Wieliczka, în apropiere de Cracovia, informează EFE. Brenner, component al echipei Tudor, s-a impus în clasamentul general final cu un avans de 10 sec în fața neozeelandezului F
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) a câștigat Grand Prix-ul Marii Britanii
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Trackhouse) a câștigat cu autoritate Grand Prix-ul Marii Britanii la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, disputat duminică pe circuitul de la Silverstone. Fernandez, care a obținut cu această ocazie prima sa victorie din acest sezon, s-a impus cu timpul de 38 min 30 sec 059/100 la capătul ce














