Tenis: Wawrinka, după calificarea în turul 3 la Australian Open - Poate mă duc să beau o bere
Tenismanul elvețian Stanislas Wawrinka, care a devenit la 40 de ani cel mai vârstnic jucător care atinge turul al treilea la Australian Open, după ce l-a învins la capătul unui meci maraton pe francezul Arthur Gea cu 4-6, 6-3, 3-6, 7-5, 7-6 (10/3), a declarat apoi că merită o bere, scrie EFE.
Wawrinka, care a câștigat primul său Grand Slam la Melbourne în 2014, înainte de a se impune la Roland Garros în 2015 și US Open un an mai târziu, anunțase înainte de turneu că se va retrage la sfârșitul sezonului 2026.
După ce a primit un wild card pentru a juca în turneu, Wawrinka a profitat la maximum de șansa sa, devenind primul jucător de 40 de ani sau peste care a ajuns în runda a treia a unui turneu major, de la Ken Rosewall la Australian Open în 1978.
''Sunt epuizat'', a spus Wawrinka după o luptă aprigă care a durat patru ore și 33 de minute. ''Este ultimul meu Australian Open, așa că încerc să rezist cât mai mult posibil. Nu numai că m-am distrat, dar și voi (fanii) mi-ați dat atât de multă energie. Nu mai sunt tânăr, așa că am nevoie de energia voastră, de energie suplimentară de la voi. Este un sentiment uimitor să fiu pe acest teren, să am atâta zgomot, atâta susținere. A fost un meci lung. Nu știu cum mă voi recupera, dar sunt super fericit'', a adăugat Wawrinka.
Elvețianul (139 ATP) s-a ținut bine în fața unui adversar de 19 ani (198 ATP), ajungând în turul trei pentru prima dată de la calificarea sa în sferturile de finală din 2020.
''Întotdeauna voi lăsa totul pe teren... mereu voi încerca să dau tot ce pot, să mă depășesc. Vă mulțumesc foarte mult că sunteți aici. Poate mă duc să beau o bere'', a spus Wawrinka, așteptând cu nerăbdare să-și sărbătorească realizarea la cel de-al 75-lea turneu de Grand Slam din carieră. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa L
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama ANGLIA portari 1. Jordan Lee Pickford 07/03/1994 Everton FC (Anglia) 13. Dean Bradley Henders
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa K
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa K: Portugalia, RD Congo, Uzbekistan, Columbia PORTUGALIA portari 1. Diogo Meireles Da Costa 19/09/1999 FC Porto (Portugalia) 12
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa J
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania ARGENTINA portari 1. Juan Agustin Musso 06/05/1994 Atletico Madrid (Spania) 12. Geroni
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa I
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa I: Franța, Senegal, Irak, Norvegia FRANȚA portari 1. Brice Lauriche Samba 25/04/1994 Stade Rennais FC (Franța) 16. Mike Peterso
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa H
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay SPANIA portari 1. David Raya Martin 15/09/1995 Arsenal FC (Anglia) 13. Joan Gar
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa G
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă BELGIA portari 1. Thibaut Nicolas Courtois 11/05/1992 Real Madrid CF (Spania) 12. Senne L
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa F
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa F: Olanda, Japonia, Suedia, Tunisia OLANDA portari 1. Bart Verbruggen 18/08/2002 Brighton & Hove Albion FC (Anglia) 13. Rob
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa E
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa E: Germania, Curacao, Cote d'Ivoire, Ecuador GERMANIA portari 1. Manuel Peter Neuer 27/03/1986 FC Bayern Munchen (Germania)
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa D
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia SUA portari 1. Matthew Charles Turner 24/06/1994 New England Revolution (SUA) 24. Matthew A
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa C
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoția BRAZILIA portari 1. Alisson Ramses Becker 02/10/1992 Liverpool FC (Anglia) 12. Weverton Perei
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa B
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa B: Canada, Bosnia-Herțegovina, Qatar, Elveția CANADA portar 1. Dayne Tristan St. Clair 09/05/1997 Inter Miami CF (SUA) 16. Maxi
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa A
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia MEXIC portari 1. Jose Raul Rangel Aguilar 25/02/2000 CD Guadalajara (Mexic) 12. C
Fotbal: Președinta Mexicului a afirmat că ''totul este sub control'' pentru inaugurarea CM 2026
''Totul este sub control'' pentru inaugurarea Cupei Mondiale de fotbal 2026, care va avea loc joi la Ciudad de Mexico, a declarat miercuri președinta mexicană Claudia Sheinbaum, în contextul protestelor profesorilor, informează AFP. Un grup disident din sindicatul CNTE din învățământ protestează de săptăm&acir
Cu o zi înainte de startul CM 2026, Papa Leon al XIV-lea a afirmat că viața și fotbalul trebuie ''să se joace în echipă''
Papa Leon al XIV-lea a declarat miercuri, cu o zi înainte de startul Cupei Mondiale de fotbal, că viața, la fel ca sportul, ''nu este o cursă pe care o alergăm singuri'', el îndemnând ''să se joace în echipă'', relatează AFP. ''Fotbalul ne ajută să ne amintim ceva foarte important
Tenis: Belinda Bencic a declarat forfait pentru turneele de la Queen's și Berlin (WTA)
Jucătoarea elvețiană de tenis Belinda Bencic, numărul 11 mondial, a declarat forfait pentru turneele pe iarbă WTA 500 de la Queen's și Berlin, informează site-ul radioteleviziunii RTS. Belinda Ben














