Tenis: Adversare dificile pentru românce la Australian Open
Jucătoarele române aflate pe tabloul principal al turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, vor avea adversare dificile în runda inaugurală, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, la Melbourne.
Jaqueline Cristian (27 ani, 37 WTA) o va înfrunta pe jucătoarea cehă Karolina Muchova (29 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 19, în fața căreia a pierdut toate cele trei meciuri. Muchova s-a impus prima oară în 2018, în primul tur la Versmold, cu 6-4, 6-1, iar apoi de două ori în China, în 2024, cu 6-1, 6-3, în turul al treilea la Beijing, și cu 6-2, 6-1 în optimi la Ningbo.
Sorana Cîrstea (35 ani, 41 WTA) va primi replica jucătoarei germane Eva Lys (24 ani, 39 WTA), care a învins-o cu 6-3, 6-3 la singura lor confruntare, în 2023 în primul tur la Transylvania Open.
Gabriela Ruse (28 ani, 79 WTA) o va întâlni pe ucraineanca Daiana Iastremska (25 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26. Românca are 3-0 în meciurile directe, după ce a câștigat în 2017, la Santa Margherita, în primul tur, cu 6-7 (6/8), 6-3, 7-5, în 2021 în semifinale la Hamburg, cu 2-6, 6-1, 6-4, și în 2023, în ultimul tur al calificărilor la US Open, cu 7-6 (7/5), 6-3.
Americanca Madison Keys, campioana en titre, va începe cursa de apărare a titlului contra ucrainencei Oleksandra Olinikova, în timp ce liderul mondial, belarusa Arina Sabalenka, o va întâlni pe franțuzoaica Tiantsoa Rakotomanga Rajaonah, beneficiara unui ''wild card''.
Sabalenka și Coco Gauff, numărul trei mondial, s-ar putea înfrunta în semifinale, conform tabloului, americanca urmând să debuteze contra uzbecei Kamila Rahimova.
Poloneza Iga Swiatek, care a câștigat celelalte trei turnee de Mare Șlem, va încerca din nou să depășească cel mai bun rezultat al său la Melbourne, semifinalele.
Legendara Venus Williams, care a primit un wild card la 45 de ani va fi cea mai vârstnică jucătoare care dispută acest turneu, iar în primul tur o va avea ca adversară pe sârboaica Olga Danilovic.
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu va avea o adversară accesibilă în primul tur, thailandeza Mananchaya Sawangkaew.
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinta CIO, încrezătoare că JO 2028 vor fi un succes, în pofida provocărilor de la CM 2026
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, și-a exprimat miercuri încrederea că Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028 se vor desfășura fără probleme, în ciuda provocărilor cu care se confruntă Cupa Mondială de fotbal 2026 din cauza politicii de imigrare a SUA, transmite AFP. ''Sunt încrezătoare că, în
Fotbal: Jose Mourinho își va începe activitatea la Real Madrid pe 13 iulie
Jose Mourinho își va începe cel de-al doilea său mandat ca antrenor la echipa de fotbal Real Madrid pe 13 iulie, când va susține prima sa sesiune de pregătire cu noii săi elevi, anunță mass-media spaniolă, citată de DPA. Totodată, Mourinho va fi prezentat oficial ca noul antrenor al 'galacticilor' abia luna viitoare, conform cotidianu
Tenis: Mboko a abandonat la simplu la Queen's (WTA); incertitudine pentru dublu alături de Serena Williams
Jucătoarea canadiană de tenis Victoria Mboko s-a accidentat la genunchiul stâng și a fost nevoită să abandoneze în prima rundă a turneului WTA 500 de la Queen's Club, dotat cu premii totale de 1.915.000 de dolari, miercuri, la scorul de 6-2, 3-4 pentru Karolina Pliskova, transmite AFP. Accidentarea ar putea duce la retragerea perechii pe care o
Auto: Formula 1 va reduce partea electrică a motoarelor monoposturilor în 2027 și 2028
Echipele de Formula 1 și Federația Internațională de Automobilism (FIA), care guvernează Campionatul Mondial, au ajuns la un acord, după săptămâni de negocieri, pentru a reduce componenta electrică a motoarelor monoposturilor în 2027 și 2028, a anunțat FIA, informează AFP. Noile reglementări tehnice au bulversat profund monoposturile î
Fotbal - CM 2026: Marco Rubio va reprezenta admistrația Trump la meciul de deschidere din Statele Unite
Secretarul de stat american Marco Rubio va participa vineri, la Los Angeles, la primul meci programat pe teritoriul Statele Unite în cadrul Cupei Mondiale de fotbal 2026, dintre SUA și Paraguay, a anunțat miercuri Departamentul de Stat, citat de AFP. Pe lângă Rubio, delegația îi va include pe secretarul pentru Transporturi, Sean Duffy, și pe
Fotbal - CM 2026: Președintele FIFA regretă expulzarea arbitrului somalez din SUA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat miercuri că este ''regretabil'' faptul că arbitrul somalez Omar Artan, care urma să arbitreze la Cupa Mondială de fotbal 2026 din Statele Unite, Mexic și Canada, a fost expulzat de autoritățile americane, scrie AFP. ''Este regretabil ce i s-a întâmplat, dar noi
Fotbal - CM 2026: Jucătorii brazilieni l-au sărbătorit la antrenament pe selecționerul Carlo Ancelotti, la împlinirea a 67 de ani
Componenții naționalei de fotbal Braziliei, fără accidentatul Neymar, au avut o sesiune de antrenament plină de voie bună miercuri în Statele Unite, unde au sărbătorit cea de-a 67-a aniversare a selecționerului Carlo Ancelotti și au primit vizita renumitului regizor Spike Lee, relatează AFP. Cu trei zile înainte de meciul lor de debut la Cupa Mondi
Fotbal - CM 2026: Organizarea Cupei Mondiale ar fi fost 'imposibilă' fără implicarea lui Trump, afirmă Infantino
Organizarea Cupei Mondiale de fotbal în Statele Unite ar fi fost 'imposibilă fără angajamentul și implicarea' președintelui Donald Trump, a afirmat președintele FIFA, Gianni Infantino, miercuri, la Ciudad de Mexico, cu o zi înaintea startului turneului găzduit în comun de Mexic, Canada și SUA, informează AFP. Liderul de la Casa Albă &
Fotbal: FIFA impune un nou regulament pentru transferuri, începând din 2027
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a anunțat miercuri adoptarea unor noi reglementări privind transferurile, în urma cazului Lassana Diarra, elaborate în consultare cu reprezentanții jucătorilor și în conformitate cu legislația Uniunii Europene, care vor intra în vigoare în ianuarie 2027, informează AFP. 'Noile reguli o
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa L
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama ANGLIA portari 1. Jordan Lee Pickford 07/03/1994 Everton FC (Anglia) 13. Dean Bradley Henders
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa K
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa K: Portugalia, RD Congo, Uzbekistan, Columbia PORTUGALIA portari 1. Diogo Meireles Da Costa 19/09/1999 FC Porto (Portugalia) 12
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa J
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania ARGENTINA portari 1. Juan Agustin Musso 06/05/1994 Atletico Madrid (Spania) 12. Geroni
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa I
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa I: Franța, Senegal, Irak, Norvegia FRANȚA portari 1. Brice Lauriche Samba 25/04/1994 Stade Rennais FC (Franța) 16. Mike Peterso
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa H
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa H: Spania, Capul Verde, Arabia Saudită, Uruguay SPANIA portari 1. David Raya Martin 15/09/1995 Arsenal FC (Anglia) 13. Joan Gar
Fotbal - CM 2026: Loturile echipelor din Grupa G
Loturile oficiale ale echipelor participante la Cupa Mondială de fotbal 2026 (11 iunie-19 iulie), găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă BELGIA portari 1. Thibaut Nicolas Courtois 11/05/1992 Real Madrid CF (Spania) 12. Senne L







