Fotbal: Antrenorul Ruben Amorim a explicat schimbarea sistemului de joc al lui Manchester United
'Nu este din cauza presiunii presei': antrenorul Ruben Amorim a explicat modificarea sistemului de joc al lui Manchester United în meciul cu Newcastle din campionatul de fotbal al Angliei, scrie L'Equipe.
Credincios unei așezări 3-4-3, Ruben Amorim consideră că presiunea presei a împiedicat anterior echipa sa să își schimbe sistemul. El explică schimbarea tactică a echipei sale, care a folosit patru fundași împotriva lui Newcastle, printr-o nevoie de adaptare.
Pentru prima dată de la sosirea sa la Manchester United, Ruben Amorim a abandonat așezarea sa preferată, 3-4-3. Acest lucru s-a întâmplat vineri, cu ocazia victoriei cu 1-0 a 'diavolilor roșii', care au jucat într-o așezare 4-2-3-1. Această schimbare de sistem fusese cerută de mult timp de suporteri și de presa engleză, care au criticat rigiditatea antrenorului portughez în ciuda prestațiilor slabe. 'Nici măcar Papa nu mă va schimba', declarase el în septembrie.
Într-o conferință de presă de luni, portughezul a încercat să explice schimbarea sa tactică. 'Încercăm să ne construim o identitate', a afirmat Amorim, menționând accidentările lui Fernandes, de Ligt, Mainoo și Maguire, precum și absențele legate de Cupa Africii pe Națiuni (Mbeumo, Amad Diallo și Mazraoui).
'Nu este din cauza presiunii presei sau a fanilor. Când presa vorbește constant despre schimbarea sistemului, eu nu pot să o fac, pentru că jucătorii vor crede că schimb din cauza lor. Acesta ar fi sfârșitul pentru antrenor', a spus el.
Marți, împotriva ''lanternei roșii'' Wolverhampton, Manchester United nu va conta pe Bruno Fernandes, indisponibil din cauza unei accidentări la ischiogambieri. 'Deja spune că vrea să se antreneze. După tratament, vine să urmărească antrenamentele. Nu știu dacă vrea postul meu, dar nu poate sta acolo în tăcere, vorbește mereu', a glumit Amorim. 'De aceea este căpitanul', a adăugat el.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică ritmică: România are două finaliste la Europenele de junioare de la Varna
Sportivele române Patricia Stanciu și Elisabeta Corduneanu s-au calificat, miercuri, în finalele pe obiecte, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică pentru junioare de la Varna (Bulgaria). Stanciu s-a clasat pe locul al șaselea în calificările la minge, cu 24,800 puncte. Corduneanu a ocupat locul al șaselea în cali
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, miercuri seara, după ce a învins-o pe germanca Eva Lys cu 6-3, 6-0. Cîrstea (36 ani), numărul 18 mondial, a câștigat în doar 63 de minute. Cîrstea a
Fotbal - CM 2026: Stafful naționalei Germaniei le cere jucătorilor să evite declarațiile politice
Directorul sportiv al naționalei de fotbal a Germaniei, Rudi Voeller, le-a cerut miercuri jucătorilor selecționați pentru Cupa Mondială 2026 să se abțină de la comentarii politice în timpul competiției din America de Nord, informează AFP. Voeller a menționat că jucătorilor nu li se va pune ''botniță'', dar, a spus el,
Ciclism: Danezul Michael Valgren a câștigat etapa a 17-a a Turului Italiei
Ciclistul danez Michael Valgren (EF Education) a câștigat miercuri etapa a 17-a a Turului Italiei, desfășurată pe distanța de 202 km între Cassano d'Adda și Andalo, informează AFP. Michael Valgren, în vârstă de 34 de ani, a obținut această victorie la patru ani după un accident care aproape că a pus capăt carierei s
Fotbal: Maurizio Sarri nu mai este antrenorul echipei Lazio (oficial)
Echipa italiană de fotbal Lazio Roma s-a despărțit pe cale amiabilă de antrenorul Maurizio Sarri, a anunțat miercuri gruparea din Serie A, informează Reuters. Veteranul tehnician, în vârstă de 67 de ani, a încheiat a doua sa experiență la clubul din capitală după un singur sezon, încheiat cu o înfrângere &ic
Tenis: Elina Svitolina a acces în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, numărul 7 mondial, s-a calificat ușor în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, învingând-o miercuri pe spaniola Kaitlin Quevedo (126 WTA), venită din calificări, cu 6-0, 6-4, informează AFP. Recenta
Fotbal: Memphis Depay și Jurrien Timber sunt în lotul Olandei pentru CM 2026
Golgheterul all-time al naționalei de fotbal a Olandei, Memphis Depay, și fundașul lui Arsenal, Jurrien Timber, au fost incluși miercuri în lotul pentru Cupa Mondială 2026, în ciuda îngrijorărilor legate de condiția lor fizică, scrie Reuters. Depay, în vârstă de 32 de ani, cu 55 de goluri sunt cele mai multe pentr
Fotbal: Juventus nu îl va vinde pe Kenan Yildiz
Juventus nu îl va vinde pe Kenan Yildiz și vrea să-l păstreze pe Dusan Vlahovic, dar ar putea fi nevoită să renunțe la încă un jucător pentru a-și echilibra finanțele, a declarat directorul executiv Damien Comolli într-un interviu publicat miercuri, scrie Reuters. Juve a terminat pe locul șase în Serie A și va evol
Tenis: Iga Swiatek s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul 3 mondial și de patru ori campioană la Roland Garros, s-a calificat miercuri în runda a treia, după ce a învins-o pe cehoaica Sara Bejlek (35 WTA) cu 6-2, 6-3, transmite AFP. Swiatek, care va împlini duminică 25 de ani, a avut o evoluție foarte convingătoare în fața lui
Fotbal: Sud-coreeanul Son Heung-min, încrezător că își va regăsi eficiența la CM 2026
Căpitanul naționalei de fotbal a Coreei de Sud, Son Heung-min, nu este îngrijorat de lipsa golurilor în acest sezon din Major League Soccer (MLS) și crede că va regăsi plasa porții la Cupa Mondială 2026, dacă își va pune echipa pe primul loc, scrie Reuters. Atacantul în vârstă de 33 de ani, cândva unul dintr
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile turneului challenger de la Chișinău
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Chișinău, dotat cu premii totale de 160.680 de euro, după ce a învins cuplul Pruchya Isaro (Thailanda)/Niki Kaliyanda Poonacha (India), cu 6-1, 6-4. Românii au obținut v
Fotbal: Fabio Grosso va fi noul antrenor al echipei Fiorentina (presă)
Echipa italiană de fotbal Fiorentina se pregătește să-l numească în postul de antrenor pe Fabio Grosso, campion mondial cu Squadra Azzurra în 2006, anunță Calciomercato.com.
Fotbal: Antrenorul Cristian Chivu își prelungește contractul cu Inter Milano până în 2028
Antrenorul Cristian Chivu își va prelungi contractul cu echipa de fotbal Inter Milano până în 2028, după ce câștigat titlul în Serie A și Cupa Italiei cu echipa lombardă în acest sezon, anunță mass-media italiană. Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie că fostul internațional român își va pune semnătura pe noul ac
Fotbal: Michael O'Neill și-a prelungit contractul de selecționer al Irlandei de Nord până în 2032
Michael O'Neill și-a prelungit cu patru ani contractul cu Federația de fotbal de la Belfast, urmând să ocupe funcția de selecționer al echipei naționale a Irlandei de Nord până în 2032, informează BBC. Numit antrenor interimar la Blackburn Rovers în februarie, O'Neill cumulase acest post cu funcția sa de la conducerea Irlandei d
Fotbal: Budapesta, în fața unor provocări majore de securitate și transport la finala Ligii Campionilor
Capitala Ungariei se pregătește pentru una dintre cele mai mari operațiuni de securitate publică și transport urban din istoria sa recentă înaintea finalei Ligii Campionilor la fotbal de sâmbătă, dintre Arsenal și campioana en-titre, Paris Saint-Germain, pe Puskas Arena, scrie Xinhua. Circa 4.000 de polițiști vor fi desfășurați în Budapesta,














