'Tenisul este un sport pentru bogați', a spus Dominic Thiem
'Tenisul este un sport pentru bogați', a afirmat fostul jucător austriac Dominic Thiem, care denunță costul financiar al unei cariere de profesionist, scrie L'Equipe.
Retras de aproape un an, Dominic Thiem, invitat al podcastului spaniol Jot Down Sport, a vorbit despre costul ridicat al unei cariere de profesionist. Pentru austriac, este inacceptabil ca jucătorii din circuitul juniorilor să se îndatoreze cu 100.000 de euro pe an pentru a-și urma visul.
'Tenisul este un sport pentru bogați și îți dai seama de asta de la o vârstă fragedă. Antrenamentul, de exemplu, este foarte scump. Pot să vă spun că între 13 și 18 ani trebuie să plătești între 80.000 și 100.000 de euro pe an, adică aproape un milion de euro în total, o sumă pe care nimeni nu și-o poate permite', a declarat Thiem.
La academia sa, câștigătorul US Open din 2020 spune că face tot posibilul să ajute, dar circuitul rămâne prea scump: 'Avem un tânăr de 17 ani foarte talentat, care a concurat la US Open pentru juniori. Călătorește ca un profesionist timp de 35 de săptămâni pe an, dar nu primește niciun bonus, așa că în acest timp, doar cheltuie.'
'Când am început să urc în clasament, nu m-au interesat banii sau să înțeleg cum funcționează asta, am vrut doar să fiu sigur financiar pe tot parcursul carierei mele', a spus Thiem. Și chiar și atunci când jucătorul trece mai multe tururi și câștigă bani, este evident că nu-i revin toți banii. 'Primul tur de la Wimbledon îți aduce 65.000 de lire sterline, dar pierzi peste 60% din această sumă. Mai întâi trebuie să deduci taxele țării în care joci, care sunt luate din premiile în bani, apoi taxele propriei țări și, în final, costurile legate de echipa ta', a explicat Thiem.
Atingerea vârfului tenisului poate reduce presiunea, dar aceasta nu dispare niciodată. Jucătorul cu 17 titluri câștigate în circuitul principal spune: 'Când ești în primii trei sau cinci, câștigi bani frumoși și primești oferte avantajoase, dar în cazul când cobori în clasament, poți suferi pierderi financiare semnificative. Contractele de sponsorizare oferă o sumă anuală fixă plus sponsori, dar când cobori în clasament sau te accidentezi, aceste sume scad considerabil', a spus Thiem. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Alexandru Firfirică a ratat calificarea în finala la disc, la Europenele de la Birmingham
Sportivul român Alin Alexandru Firfirică a ratat accederea în finala probei de aruncare a discului, luni, la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham, după ce a ocupat locul al 14-lea în calificări, cu 61,85 metri. La săritura în înălțime, Valentin Alexandru Androne nu a reușit nicio încercare vali
VIDEO Fotbal: Levski, Hapoel Beer-Sheva, NEC Nijmegen și Bodo/Glimt, calificate în play-off-ul Ligii Campionilor
Levski, Hapoel Beer-Sheva, NEC Nijmegen și Bodo/Glimt se numără printre echipele calificate în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obținute marți seara, în manșa a doua a turului al treilea preliminar. Levski, fosta adversară a Universității Craiova, a învins-o pe Kairat Almatî cu 1-0, în Kazahstan, ac
VIDEO Fotbal: Brann Bergen, calificată cu emoții în play-off-ul Conference League
Echipa norvegiană Brann Bergen, care a eliminat-o pe Universitatea Cluj în faza anterioară, s-a calificat cu emoții în play-off-ul Conference League la fotbal, grație unei victorii cu 4-2, după prelungiri, în deplasare, cu Apollon Limassol, marți seara, într-un meci din manșa secundă a turului al treilea preliminar.
Înot: David Popovici, calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 m liber la Europene
Înotătorul român David Popovici, campion european, mondial și olimpic, s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, marți seara, cu cel mai bun timp din semifinale. Popovici a stabilit un nou record al competiției, 46 sec 72/100, după ce a avut și cel mai bun timp din seriile de marți,
Fotbal: Fundașul Ousmane Diomande (Sporting Lisabona) s-a transferat la Nottingham Forest
Internaționalul ivorian Ousmane Diomande, fundașul echipei Sporting Lisabona, s-a transferat la echipa engleză Nottingham Forest, a anunțat marți clubul din Premier League pe site-ul său oficial. Valoarea tranzacție nu a fost dezvăluită, însă Sky Sports precizează că aceasta se ridică la 34,3 milioane de lire sterline (40 milioane euro).
Fotbal: Jucătorul Jhon Arias trimite un avion cu ajutoare în epicentrul cutremurului din Columbia
Fotbalistul columbian Jhon Arias a anunțat trimiterea unui avion cu materiale medicale și personal sanitar la Quibdo, orașul său natal și capitala departamentului Choco, regiunea în care s-a aflat epicentrul cutremurului care a lovit luni țara sud-americană, provocând cel puțin 169 de decese, informează EFE. 'Am aranjat, folosind resurse propri
Baschet: NBA - Noua echipă a starului LeBron James va înfrunta campioana en titre în primul meci al sezonului
Washington, 11 aug /Agerpres/ - Philadelphia 76ers, noua echipă a starului LeBron James, va debuta în noua ediție a Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) pe 20 octombrie, împotriva formației New York Knicks, campioana en titre, într-un meci care va avea loc la arena newyorkeză Madison Square Garden, informează EFE. Duelul dintre
Fotbal: Roony Bardghji (FC Barcelona) a suferit o nouă accidentrare gravă la genunchiul drept
Suedezul Roony Bardghji, extrema echipei de fotbal FC Barcelona, a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept, care va necesita o intervenție chirurgicală, a anunțat marți staff-ul medical al clubului spaniol, citat de EFE. Roony a părăsit accidentat antrenamentul de luni, de la Centrul Sportiv Joan Gamper, iar testele efectuate astăzi (marți) au confi
Fotbal: Haaland nu poate fi căpitanul echipei Manchester City pentru că marchează prea mult (antrenor)
Atacantul norvegian Erling Haaland are puține șanse să primească banderola de căpitan al echipei Manchester City, iar motivul îl reprezintă talentul său de marcator, a indicat antrenorul Enzo Maresca, citat de agenția DPA. Noul antrenor al 'cetățenilor' are obiceiul de a insista ca jucătorul care exercită rolul de căpitan să vină la marginea tere
Fotbal: Federația germană (DFB) vinde bilete cu locuri în picioare la meciurile echipelor naționale
Federația germană de fotbal (DFB) va oferi bilete cu locuri în picioare, pentru prima dată în 25 de ani, pentru meciurile selecționatei masculine de seniori, echipei naționale feminine și selecționatei Under-21, informează EFE. Biletele cu locuri în picioare vor fi disponibile pentru meciurile selecționatei de seniori a Germaniei din Liga Naț
Fotbal: David Beckham vrea să-l aducă pe Neymar la Inter Miami (presă)
David Beckham, co-proprietarul echipei Inter Miami vrea să-l recruteze pe atacantul brazilian Neymar, pentru a reface astfel celebrul trio cu argentinianul Lionel Messi și uruguayanul Luis Suarez la gruparea din Major League Soccer (MLS), informează cotidianul britanic The Sun. Messi a fost primul care a sosit la Inter Miami, în 2023, după despărțirea de
Fotbal: FC Barcelona a lansat o campanie de strângere de fonduri după cutremurul din Columbia
FC Barcelona și Fundația sa au lansat o campanie extraordinară de strângere de fonduri, cu o contribuție inițială de 100.000 de euro, pentru a contribui la răspunsul vizând urgența umanitară cauzată de cutremurul cu magnitudinea de 7,4 care a lovit Columbia luni, informează EFE. 'Aceste resurse vor fi folosite pentru a consolida activitatea org
Gimnastică artistică: Angelina Melnikova a primit viza și va participa la Campionatele Europene de la Zagreb
Campioana olimpică Angelina Melnikova va conduce echipa feminină de gimnastică artistică a Rusiei la Campionatele Europene, care vor avea loc la Zagreb în perioada 13-16 august, după ce a primit o viză de ultim moment din partea autorităților croate, informează EFE. Aceasta le va permite gimnastelor ruse să concureze sub drapel neutru și să lupte pentru
Fotbal: Jules Kounde a revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona
Internaționalul francez Jules Kounde a fost principala noutate a sesiunii de pregătire pe care FC Barcelona a desfășurat-o marți pe terenul de antrenament Joan Gamper, informează EFE. Fundașul francez s-a antrenat pentru prima dată după participarea la Cupa Mondială, revenirea sa urmând celei a englezului Anthony Gordon și a campionilor mondiali Pablo Pe
Fotbal: De Zerbi speră să restaureze mentalitatea și spiritul de echipă la Spurs
Antrenorul echipei Tottenham, Roberto De Zerbi, a declarat că restabilirea mentalității și spiritului de echipă sunt cruciale pentru renașterea lui Spurs după două sezoane petrecute în subsolul clasamentului din Premier League, scrie Reuters. Antrenorul în vârstă de 47 de ani, care a preluat conducerea în martie și a terminat cu un loc












