Fotbal: Președintele lui Marseille a spus că ușa sa este 'mereu deschisă' pentru Rabiot
Președintele clubului Olympique Marseille, Pablo Longoria, a dat asigurări joi că ușa biroului său este 'mereu deschisă' pentru Adrien Rabiot, care a fost trecut pe lista de transferuri săptămâna trecută, dar căruia antrenorul Roberto De Zerbi i-a întins mâna, scrie AFP.
'Ușa biroului meu este mereu deschisă, pentru Adrien Rabiot, ca și pentru toți ceilalți. Cel mai important lucru este să vorbim unii cu alții ca niște adulți', a spus Longoria, intervievat la Canal+ după tragerea la sorți a Ligii Campionilor de la Monaco.
'Trebuie să avem mereu discuții sincere. Ușa mea este mereu deschisă, toți jucătorii din lot știu asta. Este deschisă pentru toți cei 27 de jucători ai lui OM', a afirmat spaniolul.
'El este sub contract cu OM. Orice este posibil până la 1 septembrie și chiar mai târziu, având în vedere că unele piețe se închid mai târziu', a adăugat oficialul.
Perioada de transferuri se încheie pe 1 septembrie în majoritatea țărilor europene, dar durează până la mijlocul lunii septembrie în altele, în special în Turcia.
Sâmbătă, după victoria lui OM împotriva lui Paris FC, antrenorul Roberto De Zerbi a deschis calea către o împăcare cu Adrien Rabiot, căruia i-a spus că 'îi întinde mâna', sperând că vor exista 'condițiile pentru a repara lucrurile' cu acesta.
'Voința de a repara trebuie să fie a tuturor. Trebuie să evaluăm multe lucruri la nivel uman. Dar eu sunt un om bun, și la fel este și Adrien. Uneori trebuie să facem un pas înapoi cu inteligență și modestie', a spus el.
În urmă cu două săptămâni, după înfrângerea lui OM la Rennes (0-1), Rabiot a fost protagonistul unei încăierări cu coechipierul său Jonathan Rowe și a fost pus pe lista de transferuri de către clubul din Marsilia.
Președintele Pablo Longoria și-a justificat decizia vorbind într-un interviu acordat AFP despre 'un eveniment de extremă gravitate și violență, ceva incredibil'.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Cote d'Ivoire - Am venit aici cu ambiții, cu mari speranțe
Antrenorul naționalei Cote d'Ivoire, Emerse Fae a declarat că victoria asupra Ecuadorului (1-0), duminică, a demonstrat că ambițiile africanilor la Cupa Mondială sunt autentice, după ce golul victoriei marcat de rezerva Amad Diallo în minutul 90 le-a asigurat un start câștigător în Grupa E, scrie Reuters. Ivorienii au imp
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Suediei a lăudat chimia dintre atacanții săi Isak și Gyokeres
Antrenorul Suediei, Graham Potter, a lăudat chimia dintre atacanții Alexander Isak și Viktor Gyokeres, după ce aceștia au distrus apărarea Tunisiei (5-1), duminică, în meciul de deschidere al scandinavilor la Cupa Mondială, scrie EFE. Suedia s-a impus clar prin golurile marcate de Yasin Ayari (7, 90+6), Alexander Isak (30), Viktor Gyoker
Tenis: Sorana Cîrstea se menține pe locul 18 în clasamentul WTA
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine poziționată jucătoare de tenis din România în clasamentul WTA, menținându-se pe locul 18 în ierarhia dată publicității luni, după ce a atins optimile de finală la turneul pe iarbă de la Queen's Club din Londra. Jaqueline Cristian a coborât în schimb două loc
Tenis: Daniil Medvedev l-a depășit pe Novak Djokovic în clasamentul ATP
Rusul Daniil Medvedev a urcat pe locul al șaptelea în clasamentul jucătorilor profesioniști de tenis, dat publicității luni de ATP, după ce a atins semifinalele la turneul de la 's-Hertogenbosch (Olanda), depășindu-l pe sârbul Novak Djokovic, care a coborât pe poziția a opta. Americanul Ben Shelton, care a cucerit trofeul
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Olandei nu regretă schimbările făcute, în pofida remizei cu Japonia
Ronald Koeman, antrenorul echipei naționale a Olandei, a afirmat duminică că nu regretă schimbările pe care le-a făcut, în ciuda remizei cu Japonia de la Cupa Mondială, pe final de meci, atunci când a modificat sistemul de joc, scrie EFE. La trei minute după ce Summerville a marcat pentru a-i aduce în avantaj pe olandezi (2-1
Fotbal - CM 2026: Yamal nu va debuta împotriva Capului Verde, a anunțat selecționerul Spaniei
Lamine Yamal, care și-a revenit la timp după o accidentare la coapsă, este apt, dar nu va fi titular în meciul de debut de luni la Cupa Mondială de fotbal împotriva naționalei Capului Verde, a anunțat, duminică, selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, citat de AFP. 'Cea mai bună veste este că Lamine este în formă maximă
Fotbal - CM 2026: Germania a jucat cu 'intensitatea potrivită', a spus selecționerul Julian Nagelsmann
Germania a jucat cu 'răbdare' și cu 'intensitatea potrivită' împotriva echipei Curacao (scor 7-1), în partida sa de debut la Cupa Mondială 2026, a declarat duminică, la Houston, selecționerul Julian Nagelsmann. Mannschaft a evoluat foarte bine în primul sfert de oră, apoi Curacao 'a egalat la primul său șu
Fotbal - CM 2026: Echipa Iranului a sosit la Los Angeles 'pentru a juca, nu pentru politică'
Selecționata Iranului a ajuns la Los Angeles duminică, cu o zi înainte de meciul său de debut la Cupa Mondială de fotbal cu Noua Zeelandă, explicând că se află acolo pentru fotbal, 'nu pentru politică', după luni de speculații legate de războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP. În contextul în care războiul
Hochei: NHL - Echipa Carolina Hurricanes a câștigat Cupa Stanley, după o așteptare de 20 de ani
Echipa Carolina Hurricanes a pus capăt unei perioade de așteptare de 20 de ani și a reușit să câștige Cupa Stanley, trofeul rezervat campioanei Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL), impunându-se în finală, cu 4 victorii la 2, în fața formației Vegas Golden Knights. În cel de-al șaselea meci
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei F
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Olanda - Japonia 2-2 (0-0), la Dallas Au marcat: Virgil van Dijk (51), Crysencio Summerville (64), respectiv Keito Nakamura (57), Daichi Kama
Fotbal - CM 2026: Victorie clară a Suediei, 5-1 cu Tunisia
Selecționata Suediei a învins fără drept de apel echipa Tunisiei, cu scorul de 5-1 (2-1), duminică seara, pe Monterrey Stadium, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Mexic, Statele Unite și Canada. Deși africanii au avut o posesie superioară, Suedia a dovedit mai mult pragmatism, concentrare și valoare, câșt
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei E
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Germania - Curacao 7-1 (3-1), la Houston Au marcat: Felix Nmecha (5), Nico Schlotterbeck (38), Kai Havertz (45+5 - penalty, 88), Jamal Musial
Fotbal - CM 2026: Victorie dramatică pentru Cote d'Ivoire cu Ecuador (1-0)
Selecționata Cote d'Ivoire a învins echipa Ecuadorului cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe Philadelphia Stadium, într-un meci din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Africanii au câștigat prin golul marcat de Amad Diallo (90) un meci în care Ecuadorul a fost echipa mai ofens
Handbal masculin: Barca a cucerit al 13-lea său trofeu în Liga Campionilor
Barca a cucerit al 13-lea său trofeu în Liga Campionilor la handbal masculin, duminică seara, în Lanxess Arena din Koln, după ce a învins în finală echipa germană Fuchse Berlin cu scorul de 37-34 (20-16), transmite AFP. În finala de anul trecut, Fuchse fusese învinsă de SC Magdeburg. După ce a
Fotbal - CM 2026: Remiză între Olanda și Japonia (2-2)
Selecționatele Olandei și Japoniei au terminat la egalitate, 2-2 (0-0), duminică, pe Dallas Stadium, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. După o primă repriză tacticizată a urmat o parte secundă spectaculoasă cu patru goluri, marcate de Virgil van Dijk (51) și Crysencio Summerville














